ÎCCJ, decizie (scj.ro #84364)

Transferarea condamnatului pentru executarea

pedepsei în altă țară. Expulzare. Condiții

Cuprins pe materii

: Drept procesual

penal. Lege specială. Transferarea condamnatului în altă țară pentru executarea

pedepsei

Indice alfabetic

: Drept procesual

penal

- Executarea pedepsei

- Transferarea condamnatului

Legea nr. 302/2004

, art. 129, 135, 139

Protocolul adițional

la art. 3 pct. 1 din

Convenția Europeană

asupra transferării

persoanelor condamnate

Una dintre condițiile transferării pentru executarea pedepsei în alt  stat

a unui condamnat în România, este consimțământul acestuia la transferare.

În cazul în care prin hotărârea de condamnare s-a dispus expulzarea

inculpatului, statul de condamnare poate cere statului străin să-și dea acordul

la transferarea condamnatului pentru executarea pedepsei, fără consimțământul

celui condamnat, statul solicitat dându-și însă acordul numai după ce a luat în

considerare avizul persoanei condamnate.

Ca atare, transferul nu se poate dispune fără consimțământul condamnatului

supus expulzării, de a fi transferat pentru executarea pedepsei, decât la

cererea statului de condamnare, cu acordul statului solicitant dat după luarea

în considerare a avizului celui condamnat.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

861 din 4 februarie 2005

Prin sentința nr. 2 din 11 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția I

penală, a fost admisă cererea de transferare pentru continuarea

executării pedepsei   într-un   penitenciar

din   Republica Moldova formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București, cu privire la B.I., cetățean al acelui stat, condamnat la 24 de

ani închisoare prin sentința penală nr.296/2001 a Tribunalului Galați.

Instanța a reținut că, inițial, condamnatul a solicitat transferarea sa într-un

penitenciar din Republica Moldova; ulterior, prin declarația dată la 17

decembrie 2004 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a revenit

asupra cererii sale.

Instanța a motivat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în Legea

nr.302/2004 pentru transferarea condamnatului întrucât, potrivit art.3 pct.1

din  Protocolul adițional la Convenția Europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 și ratificat

prin Ordonanța Guvernului nr.92 din 30 august 1999, statul de executare poate

să-și dea acordul, la cererea statului de condamnare, pentru transferarea unei

persoane condamnate, fără consimțământul acesteia atunci când condamnarea

conține o măsură de expulzare. Având în vedere că prin sentința de condamnare

s-a aplicat măsura de siguranță a expulzării condamnatului, instanța a

considerat admisibilă transferarea acestuia.

Împotriva sentinței condamnatul a declarat recurs prin care solicită

respingerea cererii de transferare.

Pe baza actelor dosarului, se constată următoarele:

B.I. a fost condamnat definitiv la 24 de ani închisoare, dispunându-se totodată

expulzarea sa.

În luna martie 2004 condamnatul a solicitat transferarea într-un penitenciar

din Republica Moldova.

Cererea a fost transmisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

pentru efectuarea procedurii prevăzute în  art.139 din Legea nr.302/2004,

în baza căruia procurorul a luat o declarație condamnatului pentru a se asigura

că acesta și-a dat consimțământul la transferare. Cu această ocazie, așa cum

s-a arătat,  condamnatul a declarat că nu dorește transferarea în

Republica Moldova.

Procesul verbal întocmit, împreună cu celelalte înscrisuri la care se referă

art.134 din lege au fost înaintate de parchet pentru   soluționare

Curții de Apel București.

Potrivit Legii nr.302/2004, o persoană condamnată poate fi transferată în

vederea executării pedepsei numai cu respectarea condițiilor prevăzute în

art.129. Printre aceste condiții este și consimțirea  la transfer a

persoanei condamnate.

În legătură cu consimțământul condamnatului, în art.135 se prevede că statul

român va proceda în așa fel încât persoana care ar urma să își dea

consimțământul la transferare să o facă de bună voie și în deplină cunoștință

de consecințele juridice care decurg din aceasta, iar statul de executare să

poată verifica dacă acest consimțământ a fost dat în condițiile menționate.

Potrivit art.139 alin. (2) din lege,  procurorul este obligat ca printr-o

declarație dată de condamnat, să se asigure că acesta și-a dat consimțământul

la transferare.

În cauza de față condiția prevăzută de lege, a  consimțământului

condamnatului, nu este îndeplinită.

Potrivit art. 3 pct.1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană asupra

transferării persoanelor condamnate, adoptat la 18 decembrie 1997, pe care se

întemeiază motivarea sentinței curții de apel, statul de executare poate, la

cererea statului de condamnare, să-și dea acordul pentru transferarea unei

persoane condamnate, fără consimțământul acesteia, când condamnarea conține o

măsură de expulzare. Potrivit alin. 2 al aceluiași text, statul de executare

nu-și va da acordul prevăzut în alin. (1) decât după ce a luat în considerare

avizul persoanei condamnate.

În speță se constată că între autoritățile competente din

Republica Moldova și cele din România nu a existat nici un contact în privința

transferării condamnatului fără consimțământul acestuia. Astfel, nu există o

cerere a autorității competente din statul de condamnare (Ministerul Justiției

din România) către autoritatea competentă din statul de executare (Ministerul

Justiției din Republica Moldova) în vederea formulării acordului pentru

transferarea lui B.I. fără consimțământul acestuia și nici vreo comunicare din

partea autorităților moldovene în sensul că sunt sau nu de acord cu

transferarea fără consimțământul condamnatului.

De asemenea, se constată că statului de executare nu i s-a comunicat, astfel

cum se prevede în art.3 din protocol, declarația condamnatului că nu dorește să

fie transferat, nefiind aduse la îndeplinire nici prevederile art.128 alin.

(4)   și ale art.130 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în

conformitate cu care transferarea poate fi cerută fie de către statul de

condamnare, fie de statul de executare prin intermediul autorităților

competente; transferarea condamnatului   nu a fost solicitată de ministerele

de justiție, ci de însuși condamnatul prin cererea transmisă de către

Ministerul Justiției al Republicii Moldova, Ministerului de Justiție al

României la  14 iulie 2004, cerere asupra căreia, așa cum s-a arătat,

acesta a revenit.

Având în vedere dispozițiile legale menționate și actele   dosarului,

se constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute în Legea nr.302/2004 și

în protocolul adițional pentru admiterea cererii de transferare a

condamnatului, motiv pentru care recursul acestuia a fost admis, s-a

casat  hotărârea atacată și s-a respins cererea de transferare.