ÎCCJ, decizie (scj.ro #84540)

Recunoașterea hotărârilor pronunțate în străinătate. Transferarea condamnatului. Consimțământul expres al statului solicitant Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Partea specială. Recunoașterea hotărârilor pronunțate în străinătate. Transferarea condamnatului. Condiții Indice alfabetic : Drept procesual penal - Recunoașterea hotărârilor străine - Transferarea condamnatului Legea nr. 302 , art. 188 lit. c) ȘI d), art. 129 lit. f) Convenția Europeană privind Transferul Persoanelor condamnate , art. 3 lit. f), art. 4 alin. (2) și (3) art. 6 alin. (1) și (3) Pentru acceptarea de către statul solicitant a cererii de transferare în vederea continuării executării pedepsei în România nu este suficient consimțământul condamnatului; ea trebuie însoțită de consimțământul, formulat expres, al statului solicitant, în sensul că este de acord cu transferul condamnatului.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 5538 din 27 octombrie 2004 Prin sentința nr. 61 din 21 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus restituirea cauzei privind transferarea condamnatului G.D. în vederea continuării executării în România a pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală a Tribunalului Județului Bács–Kiskύn, rămasă definitivă, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 25 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 756/2001. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța în vederea recunoașterii sentinței pronunțate în Ungaria și a punerii în executare a acesteia în procedura de soluționare a cererii formulate de Ministerul Justiției din Ungaria, de transferare a condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Instanța a constatat că dosarul nu este complet, neexistând dovada acordului dintre statul de condamnare și cel de executare asupra transferului condamnatului. Procurorul a declarat recurs, susținând că este îndeplinită condiția impusă de art. 5 lit. f) din Legea nr. 756/2001 ca statul de condamnare și statul de executare să se pună de acord asupra transferării condamnatului. S-a arătat că această condiție este respectată prin emiterea unei adrese oficiale de la Ministerul Justiției al Republicii Ungare adresată Ministerului de Justiție al României, solicitând „să informeze dacă este de acord cu transferul și să trimită documentele specificate în art.6 paragraful 1 al Convenției Europene privind Transferul Persoanelor condamnate, semnată la Strasburg pe 29 martie 1983”.

S-a mai arătat că adresa a fost însoțită de documentația completă prevăzută în art. 10 din Legea nr. 756/2001, din aceasta rezultând acordul statului solicitant pentru transferarea condamnatului în vederea executării pedepsei în România. Recursul nu este fondat. Susținerea că adresa trimisă de Ministerul de Justiție al Republicii Ungaria constituie o dovadă a acordului statului de condamnare pentru transferarea condamnatului este neîntemeiată. Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasburg la 21 martie 1983 și ratificată de România prin Legea nr.76 din 12 iulie 1996 prevede în art. 3 condițiile cumulative în care poate avea loc transferarea unei persoane condamnate.

Aceste condiții se regăsesc și în legea română, cu precizarea că Legea nr.756/2001 asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate, avută în vedere de prima instanță, a fost abrogată după pronunțarea sentinței prin art. 188 lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, publicată în M. Of. nr. 594 din 1 iulie 2004, care a intrat în vigoare în 60 de zile de la publicare. Una dintre aceste condiții este aceea că „statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra transferării [art. 3 lit. f) din Convenția Europeană și art. 5 lit. f) din Legea nr. 756/2001 care în prezent se regăsește în art. 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004].

Dovada existenței acordului celor două state o constituie comunicarea scrisă reciprocă a acceptării transferării condamnatului. Se constată că, în speță, statul de condamnare primind din partea celui condamnat o cerere de transferare, a procedat conform art. 4 alin. (2) și (3) din Convenția Europeană, în sensul că a informat autoritatea competentă din România despre dorința condamnatului de a fi transferat, și a solicitat, conform art. 6 alin. (1) transmiterea unor înscrisuri. În documentul trimis Ministerului Justiției din România nu se precizează dacă statul solicitant acceptă sau refuză transferarea condamnatului. Or, poziția statelor cu privire la transferare trebuie să fie exprimată expres.

În lipsa unei comunicări exprese în acest sens, se înțelege că statul de condamnare a solicitat primirea documentelor prevăzute în art. 6 alin. (1) înainte de a lua hotărârea de a accepta sau de a refuza transferarea, situație permisă de alin. (3) al art. 6 din Convenția Europeană. Așa fiind, se reține că la dosar nu se află declarația Republicii Ungaria de acceptare a transferului condamnatului G.D. pentru a executa pedeapsa în România. În consecință, corect a constatat prima instanță că dosarul înaintat de procuror nu este complet, motiv pentru care recursul a fost respins.