ÎCCJ, decizie (scj.ro #84540)

Recunoașterea hotărârilor pronunțate în

străinătate. Transferarea condamnatului. Consimțământul expres al statului

solicitant

Cuprins pe materii

: Drept procesual

penal. Partea specială. Recunoașterea hotărârilor pronunțate în străinătate.

Transferarea condamnatului. Condiții

Indice alfabetic

: Drept procesual

penal

-

Recunoașterea hotărârilor străine

- Transferarea

condamnatului

Legea nr. 302

, art. 188 lit. c) ȘI

d), art. 129 lit. f)

Convenția Europeană

privind Transferul Persoanelor condamnate

,

art. 3 lit. f), art. 4  alin. (2)

și (3) art. 6 alin. (1) și (3)

Pentru acceptarea de către statul solicitant a cererii de transferare în

vederea continuării executării pedepsei în România nu este suficient

consimțământul condamnatului; ea trebuie însoțită de consimțământul, formulat

expres, al statului solicitant, în sensul că este de acord cu transferul

condamnatului.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

5538 din 27 octombrie 2004

Prin

sentința nr. 61 din 21 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, a dispus restituirea cauzei privind transferarea condamnatului G.D. în

vederea continuării executării în România a pedepsei de 15 ani închisoare

aplicată prin sentința penală a Tribunalului Județului Bács–Kiskύn, rămasă

definitivă, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru

îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 25 alin. (1) lit. a) și alin. (2)

din Legea nr. 756/2001.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța în vederea

recunoașterii sentinței pronunțate în Ungaria și a punerii în executare a

acesteia în procedura de soluționare a cererii formulate de Ministerul

Justiției din Ungaria, de transferare a condamnatului într-un penitenciar din

România pentru continuarea executării pedepsei.

Instanța

a constatat că dosarul nu este complet, neexistând dovada acordului dintre

statul de condamnare și cel de executare asupra transferului condamnatului.

Procurorul

a declarat recurs, susținând că este îndeplinită condiția impusă de art. 5 lit.

f) din Legea nr. 756/2001 ca statul de condamnare și statul de executare să se

pună de acord asupra transferării condamnatului.

S-a

arătat că această condiție este respectată prin emiterea unei adrese oficiale

de la Ministerul Justiției al Republicii Ungare adresată Ministerului de

Justiție al României, solicitând „să informeze dacă este de acord cu transferul

și să trimită documentele specificate în art.6 paragraful 1 al Convenției

Europene privind Transferul Persoanelor condamnate, semnată la Strasburg pe 29

martie 1983”.

S-a

mai arătat că adresa a fost însoțită de documentația completă prevăzută în art.

10 din Legea nr. 756/2001, din aceasta rezultând acordul statului solicitant

pentru transferarea condamnatului în vederea executării pedepsei în România.

Recursul

nu este fondat.

Susținerea

că adresa trimisă de Ministerul de Justiție al Republicii Ungaria constituie o

dovadă a acordului statului de condamnare pentru transferarea

condamnatului  este neîntemeiată.

Convenția

europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasburg la

21 martie 1983 și ratificată de România prin Legea nr.76 din 12 iulie 1996

prevede în art. 3 condițiile cumulative în care poate avea loc transferarea

unei persoane condamnate.

Aceste

condiții se regăsesc și în legea română, cu precizarea că Legea nr.756/2001

asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate, avută în vedere de

prima instanță, a fost abrogată după pronunțarea sentinței prin art. 188 lit.

c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în

materie penală, publicată în M. Of. nr. 594 din 1 iulie 2004, care a intrat în

vigoare în 60 de zile de la publicare.

Una

dintre aceste condiții este aceea că „statul de condamnare și statul de

executare trebuie să se pună de acord asupra transferării [art. 3 lit. f) din

Convenția Europeană și  art. 5 lit. f) din Legea nr. 756/2001 care în

prezent se regăsește în art. 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004].

Dovada

existenței acordului celor două state o constituie comunicarea scrisă reciprocă

a acceptării transferării condamnatului.

Se

constată că, în speță, statul de condamnare primind din partea celui condamnat

o cerere de transferare, a procedat conform art. 4 alin. (2) și (3) din

Convenția Europeană, în sensul că a informat autoritatea competentă din România

despre dorința condamnatului de a fi transferat, și a solicitat, conform art. 6

alin. (1) transmiterea unor înscrisuri.

În

documentul trimis Ministerului Justiției din România nu se precizează dacă

statul solicitant acceptă sau refuză transferarea condamnatului. Or, poziția

statelor cu privire la transferare trebuie să fie exprimată expres.

În

lipsa unei comunicări exprese în acest sens, se înțelege că statul de

condamnare a solicitat primirea documentelor prevăzute în art. 6 alin. (1)

înainte de a lua hotărârea de a accepta sau de a refuza transferarea, situație

permisă de alin. (3) al art. 6 din Convenția Europeană.

Așa

fiind, se reține că la dosar nu se află declarația Republicii Ungaria de

acceptare a transferului condamnatului G.D. pentru a executa pedeapsa în

România. În consecință, corect a constatat prima instanță că dosarul înaintat

de procuror nu este complet, motiv pentru care recursul a fost respins.