ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1996/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1996/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 221/F din 9

septembrie 2009 Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București și s-a recunoscut sentința definitivă și aplicabilă a

Tribunalului de Land pentru Cauze Penale din Viena din data de 8 mai 2008, 54

Hv 31/08k, numai în ceea ce privește persoana condamnată S.A.

S-a dispus

transferarea condamnatului S.A. într-un penitenciar din România pentru

continuarea executării pedepsei de 4 ani închisoare, deducându-se din această

pedeapsă perioada executată de la 12 octombrie 2007 la zi.

S-a respins, ca

nefondată, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București privind transferarea persoanelor condamnate D.M.M. și D.M.D.

S-a dispus ca

onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 960 RON, să fie suportat din

fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rezoluția Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București nr. 956/II-5/2009 din 27 iulie 2009 s-a

solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (4) și art. 150 din Legea

nr. 302/2004, recunoașterea Sentinței penale definitive nr. 54Hv 31/08k din

data de 8 mai 2008 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena și punerea

acesteia în executare cu privire la cetățenii români S.A., D.M.M. și D.M.D.

Instanța de fond,

examinând actele și lucrările dosarului, a reținut că prin sentința penală din

8 mai 2008 a Tribunalului de Land pentru cauze penale din Viena pronunțată în

Dosarul nr. 54Hv 31/08 k, s-a dispus condamnarea cetățenilor români S.A. la o

pedeapsă de 4 ani închisoare, precum și D.M.M. și D.M.D. la câte 3 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt grav în mod profesional

prin efracție în formă consumata și tentativă conf. art. 127, 128 alin. (1)

cif. 4, 129 cif. 1, 130 fraza 2 varianta 2 și 15 C. pen. austriac și a

infracțiunii de delict de înstrăinare a titlurilor de efectuare a plăților

conf. art. 241 e alin. (3) C. pen. austriac.

În fapt, s-a reținut

că cei trei condamnați au luat prin efracție, respectiv prin forțarea yalelor

de cilindru de la ușile apartamentelor, precum și din posesia altora, bunuri

mobile cu o valoare totală de peste 3.000 de euro cu intenția să-și creeze un

avantaj material injust, după cum urmează:

A. I). 1) în data de

12 octombrie 2007 din locuința în 1120 Viena, Rauchgasse 39/15 din posesia

numitei B.V. un DVD-player, un X-Box inclusiv accesoriu, un SP cu accesorii,

două telefoane mobile marca N. inclusiv încărcător, o cameră digitală marca P.,

bijuterii, patru ceasuri de damă, două perechi pantofi de sport și două

portofele de piele, un briceag, două genți de sport, o cantitate de țigări,

două sticle de whisky, dulciuri, două instalații de comunicare pentru telefon

mobil, cu o valoare totală neprecizată;

2) în data de 10

octombrie 2007 din locuința în 1020 Viena, Pazmanitengasse 21/2 din posesia

numitei M.S. un ceas bărbătesc, un ceas de damă, o cameră digitală, o cameră

analoagă, o medalie de argint și bijuterii cu o valoare totală neprecizată.

3) în data de 6

octombrie 2007 din locuința în 1140 Viena, Gurkgasse 59/10 din posesia numitei

V.M. un ceas bărbătesc, un ceas de damă, o cameră digitală, un ecran LG, un

laptop, un palton de piele, o sumă de 500 de euro, MP3 Player cu o valoare

totală neprecizată.

4) în data de 3

octombrie 2007 din locuința în 1020 Viena, Vorgartenstrasse 158-170/19/26 59/10

din posesia numitului V.M. un ecran plat marca S., un telefon mobil N. cu o

valoare totală neprecizată și o sumă de 136,50 euro;

5) în data de 9

octombrie 2007 din locuința în 1060 Viena, Linke Wienzeile 132/2/2 din posesia

numitei N.S. 17 parfumuri, un laptop cu accesoriu, o cameră digitală C.,

îmbrăcăminte și bijuterii cu o valoare totală neprecizată și o sumă de 3.000 de

euro;

6) în data de 11

octombrie 2007 din locuința în 1040 Viena, Waaggasse 8/9 din posesia numitului

M.K. două ecrane marca B. și două camere video cu o valoare neprecizată;

7) în perioada din 2

octombrie 2007 până în 12 octombrie 2007 din patru locuințe, din posesia persoanelor

necunoscute, opt ceasuri, un SIM-card, un portofel cu sume de bani în diferite

valute, un briceag elvețian, diverse bijuterii, două telefoane mobile, o

lunetă, sume de bani în valută, o instalație de comunicare, un Headset pentru

calculator și un "Game Boy Nintendo" cu o valoare totală neprecizată,

și o sumă de 420 de euro.

II.) Au încercat să

ia bunuri de valoare cum urmează:

1) în data de 12

octombrie 2007 din locuința în 1120 Viena, Schonbrunner Schlosstrasse 23/4;

2) în data de 12

octombrie 2007 din locuința în 1120 Viena, Schonbrunner Schlossstrasasse 21/11;

3) în data de 11

octombrie 2007 din locuința în 11140 Viena, Goldchlagstrasse 147/7;

4) în perioada din 2

octombrie 2007 până în 12 octombrie 2007 din opt locuințe de la persoane

vătămate care au rămas neidentificate.

B.) În data de 12

octombrie 2007 au sustras în mod neautorizat din posesia numitei B.V. titluri

de efectuare a plăților, în speță două carduri Visa, cu scopul de a evita

folosirea lor pe cale legală.

Hotărârea de

condamnare a rămas definitivă, iar din situația executării pedepselor rezultă

că S.A. a fost arestat preventiv din 12 octombrie 2007 până la 8 mai 2008 când

a început executarea pedepsei care expiră la 12 octombrie 2011, în prezent

aflându-se în Penitenciarul Suben, iar D.M.M. și D.M.D. au fost arestați

preventiv de la 12 octombrie 2007 până la 8 mai 2008 când au început executarea

pedepsei care expiră la 12 octombrie 2010 pentru fiecare dintre aceștia, în

prezent aflându-se tot în Penitenciarul Suben, Austria.

Din procesele-verbale

din data de 19 iunie 2008 întocmite de funcționarul din cadrul Penitenciarului

Suben, a rezultat că cei trei condamnați s-au opus transferului lor în România

pentru continuarea executării pedepsei.

Instanța de fond,

analizând ansamblul actelor depuse la dosar, a constatat îndeplinite condițiile

prev. de art. 129 și art. 141 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea

judiciară internațională în materie penală.

Astfel, S.A. cetățean

român, conform verificărilor efectuate la Ministerul Administrației și

Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor și Ministerul

Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte, a fost

condamnat definitiv de către instanța din Austria la o pedeapsă de 4 ani

închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni care au corespondent în legislația

română (realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat în

formă calificată prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și tentativă la furt calificat în

formă calificată prev. de art. 20 raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209

alin. (1) lit. a), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pedepsite cu

închisoare de la 3 ani la 15 ani și, respectiv, de la 1 an și 6 luni la 7 ani

și 6 luni închisoare), iar perioada pe care acesta o mai are de executat este

mai mare de 6 luni (data la care expiră executarea pedepsei fiind 12 octombrie

2011).

În ceea ce privește

condiția prev. de art. 129 lit. d) din Legea nr. 302/2004 modificată, instanța

de fond a constatat că potrivit art. 3 pct. 1 din O.G. nr. 92/1999 prin care

s-a ratificat Protocolul adițional la Convenția Europeană asupra transferării

persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997, statul de

executare poate, la cererea statului de condamnare, să-și dea acordul pentru

transferarea persoanei condamnate fără consimțământul acesteia din urmă, atunci

când condamnarea pronunțată împotriva acesteia conține o măsură de expulzare

sau orice altă măsură în virtutea căreia acestei persoane, odată pusă în

libertate, nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de

condamnare.

Instanța de fond a

reținut că prin Decizia nr. III-1247888/Fr/08 din data de 30 iunie 2008 a

Direcției Federale de Poliție Viena s-a aplicat condamnatului S.A. măsura

interdicției cu termen nelimitat de ședere pe teritoriul austriac, în

conformitate cu legea pentru străini, cu excluderea efectului de amânare în caz

de contestație, astfel că, consimțământul persoanei condamnate nu mai este necesar.

Măsura interdicției

cu termen nelimitat s-a luat față de condamnatul S.A. în aprecierea situației

sale personale și a existenței condamnării definitive prin Sentința din 8 mai

2008 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, nr. 054 Hv 31/08 k, la

pedeapsa de 4 ani închisoare.

Cât privește

condamnații D.M.M. și D.M.D., la termenul de din 9 septembrie 2009, atât

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cât și Ministerul Justiției -

Direcția de Drept Internațional și Tratate, Serviciul Cooperare judiciară

internațională în materie penală, au comunicat faptul că autoritățile austriece

nu-și mai mențin cererea de transferare întrucât sus-numiții urmează să fie,

probabil, liberați condiționat la data de 12 octombrie 2009. La dosar a fost

depusă și adresa întocmită de autoritățile austriece, în traducere legalizată.

Potrivit

dispozițiilor art. 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004, una din condițiile în

care poate avea loc transferarea unei persoane condamnate în vederea executării

pedepsei este ca statul de condamnare și statul de executare să se pună de

acord asupra transferului, în caz contrar acesta neputând avea loc.

Ca urmare, instanța

de fond a reținut că lipsește acordul autorităților austriece în efectuarea

transferului condamnaților D.M.M. și D.M.D., nefiind îndeplinită condiția prev.

de art. 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004.

Împotriva acestei

sentințe penale, în termen legal, a declarat recurs persoana condamnată S.A.,

care, prin apărător, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și

respingerea cererii de transferare într-un penitenciar din România, întrucât nu

și-a manifestat acordul în acest sens.

Înalta Curte,

examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu,

potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată

că recursul este nefondat.

În mod corect

instanța de fond a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, a recunoscut Sentința penală nr. 54 Hv 31/08k din 8 mai 2008 a

Tribunalului de Land pentru Cauze Penale din Viena, în ceea ce privește

persoana condamnată S.A. și a dispus transferarea persoanei condamnate într-un

penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani,

fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 3 lit. a) din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 129

lit. a) din Legea nr. 302/2004 (S.A. este cetățean român) de art. 3 lit. b) din

Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la

Strasbourg și art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004 (sentința de condamnare

este definitivă), art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. c) din Legea

nr. 302/2004 (condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni, durata

condamnării împlinindu-se la 12 octombrie 2011), art. 3 pct. 1 lit. e) din

Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la

Strasbourg și art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 (faptele reținute în

sarcina persoanei condamnate au corespondent în legislația penală română,

realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat în formă

calificată prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și tentativă la furt calificat în

formă calificată prev. de art. 20 raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209

alin. (1) lit. a), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pedepsite cu

închisoare de la 3 ani la 15 ani și, respectiv, de la 1 an și 6 luni la 7 ani

și 6 luni închisoare), art. 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004 (atât statul de

condamnare cât și cel de executare și-au dat acordul la transferul persoanei

condamnate).

Înalta Curte constată

că este nefondată critica formulată în recurs de persoana condamnată, prin

apărător, în sensul că în mod greșit s-a dispus transferarea sa într-un

penitenciar în România în vederea continuării executării pedepsei, având în

vedere că nu și-a dat acordul în acest sens.

Prin Decizia nr.

III-1247888/Fr/08 din data de 30 iunie 2008 a Direcției Federale de Poliție

Viena s-a aplicat condamnatului S.A. măsura interdicției cu termen nelimitat de

ședere pe teritoriul austriac, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile

art. 3 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, potrivit cărora instanța de judecată poate dispune

transferarea, dacă prin hotărârea străină de condamnare sau pe baza acesteia

s-a luat față de persoana condamnată măsura expulzării.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată

S.A. împotriva Sentinței penale nr. 221/F din 9 septembrie 2009 Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana condamnată S.A. împotriva Sentinței penale nr.

221/F din 9 septembrie 2009 Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

persoană condamnată la plata sumei de 800 RON cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 mai 2010.

Procesat de GGC - LM