ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 588/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 8 iunie 2011 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care se solicita recunoașterea sentinței penale din 10 mai 2010 a Tribunalului Landului Viena pentru cauze penale, pronunțată în Dosarul nr. 111Hv35/10W, privind pe cetățeanul român C.M.F. și transferarea acestuia într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.

Pentru soluționarea cauzei s-au depus următoarele acte: - adresa Direcției Drept Internațional și Cooperare Judiciară din Ministerul Justiției (fila 8 d.u.p.) la care sunt atașate: - declarația de consimțământ a persoanei transferabile (fila 11 d.u.p.); - adresa din 9 martie 2011 și referatul privind situația familială și socială a condamnatului, ambele emise de Ambasada României la Viena (filele 10, 12 d.u.p.); - copie în traducere autorizată a sentinței de condamnare (filele 48-60 d.u.p.); - extras de legislație penală austriacă incidentă în cauză (filele 61-72 d.u.p.); - adresele Ministerului Administrației și Internelor referitoare la identificarea persoanei transferabile (fila 7 d.u.p.).

Prin sentința penală nr. 347 din 29 iulie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. A recunoscut sentința penală din 10 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Landului Viena în Dosarul nr. 111Hv35/10W privind pe cetățeanul român C.M.F. A dispus transferarea condamnatului C.M.F. într-un penitenciar din România în vederea continuării pedepsei de 5 ani închisoare, din care s-a dedus perioada executată, de la 20 februarie 2010 la zi. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele: Prin sentința penală din 10 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Landului Viena în Dosarul nr. 111Hv35/10W, rămasă definitivă, cetățeanul român C.M.F., a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt grav prin efracție, parțial finalizat, parțial rămas în faza de tentativă, prev. de art. 127, 128 alin. (1) pct. 4, art. 129 pct. 1, art. 130 și art. 15 C. pen.

austriac, tentativă de constrângere, prev. de art. 15, art. 105 și vătămare corporală, prev. de art. 83 alin. (1) din același cod. S-a reținut că în perioada 3 martie 2008 - 1 septembrie 2009, persoana transferabilă a sustras și în alt caz a încercat să sustragă bunuri mobile de la diferite persoane (telefoane, bijuterii, ceasuri, ș.a.), iar la data de 20 februarie 2010 a amenințat cu un cuțit și apoi a lovit pe partea vătămată A.O.D. pentru a o sili să-i restituie o cantitate de aur. Curtea a mai reținut că persoana transferabilă a fost arestată pe teritoriul austriac la 20 februarie 2010 și în prezent se află încarcerat în Penitenciarul Sonnberg. Deliberând asupra solicitării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și având în vedere actele dosarului, Curtea a constatat realizate exigențele impuse de art. 131 și art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată și republicată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana condamnată C.M.F. Recursul este nefondat. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat în cauză nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente: Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că instanța fondului, în mod corect, deliberând asupra solicitării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a constatat realizate exigențele impuse de art. 131 și art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată și republicată.

Astfel: - persoana transferabilă este cetățean român; - hotărârea de condamnare este definitivă, iar condamnatul are mai mult de 6 luni de executat în continuare, din pedeapsa aplicată; - transferul a fost consimțit la 1 martie 2011 prin declarație olografă; - faptele pentru care a fost pronunțată condamnarea de către autoritățile judiciare austriece sunt incriminate și în legislația penală română în art. 208-209 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 194 alin. (1) C. pen., pedepsele fiind cuprinse între 3 și 15 ani. În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul formulat de persoana condamnată nu este fondat, iar în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. îl va respinge ca atare. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată C.M.F. împotriva sentinței penale nr. 347 din 29 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurenta persoană condamnată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2012.