ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3355/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3355/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 196 din 8 iulie

2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea formulată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În baza art. 144

alin. (1) lit. a) rap. la art. 145 din Legea nr. 302/2004, cu modificările

ulterioare, a recunoscut sentința penală din data de 22 octombrie 2007 a

Tribunalului Penal de Land Graz pronunțată în dosarul 6 Hv 130/07 b, definitivă

prin decizia Curții de Apel Graz din data de 13 februarie 2008, privind

pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată și a dispus transferarea condamnatului

Ș.T.C., cetățean român, într-un penitenciar din România, în vederea continuării

pedepsei de 10 ani închisoare.

A dedus din pedeapsă

perioada 2 iulie 2007 la zi.

A dispus emiterea

mandatului de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a sentinței.

S-a dispus, în baza

art. 192 alin. (3) C. proc. pen., rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor

judiciare, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din

fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel,

a reținut, în esență, că prin adresa nr. 564/11-5/2008 din 25 februarie 2009,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel

București în temeiul art. 149 alin. (14) din Legea nr. 302/2004, în vederea

recunoașterii sentinței penale din data de 22 octombrie 2007 pronunțată de

Tribunalul Penal de Land Graz, în dosarul 6 Hv 130/07 b, precum și punerea în

executare a acesteia, în cadrul procedurii de soluționare a cererii formulate

de autoritățile judiciare din Republica Austria, de transferare într-un

penitenciar din România a condamnatului Ș.T.C., cetățean român, în vederea

continuării executării pedepsei aplicate în statul solicitat.

Prin sentința penală

din data de 22 octombrie 2007 a Tribunalului Penal de Land Graz pronunțată în

dosarul 6 Hv 130/07 b, definitivă prin decizia Curții de Apel Graz din data de

13 februarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 9 Bs 26 din 08 d s-a dispus

condamnarea inculpatului Ș.T.C. la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie gravă, prevăzută și pedepsită conform art.

142 alin. (1), art. 143 a doua dispoziție C. pen. austriac.

În fapt, s-a reținut

că la data de 28 decembrie 2006, în localitatea Graz, Ș.T.C. împreună cu M.A.,

l-au deposedat prin violență pe A.H., responsabil la firma P.U.H. GmbH, în

sediul societății, de bunuri mobile și anume suma de cel puțin 2400 de euro și

două telefoane mobile. Partea vătămată a suferit de pe urma agresiunilor

vătămări corporale grave respectiv, fractura masivului facial median care a

necesitat o intervenție chirurgicală, traumatism cranio-cerebral cu amnezie

retrogradă, ruptura tendonului maleolei externă piciorului drept, contuzii și

escoriații multiple.

Din durata pedepsei

aplicate inculpatului, s-a scăzut timpul reținerii și arestării preventive de

la data de 2 iulie 2007 la zi, condamnatul fiind în prezent încarcerat în

penitenciarul Graz Karlau.

Curtea de Apel

București a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru transferarea

persoanei condamnate, prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004, întrucât

condamnatul este cetățean român, hotărârea prin care i-a fost aplicată pedeapsa

închisorii cu durata de 10 ani este definitivă, la data primirii cererii de

transferare, condamnatul mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei,

iar faptele care au atras condamnarea acestuia constituie infracțiuni, potrivit

legii penale a statului român, în pofida lipsei de consimțământ la transfer a

persoanei condamnate, motivat de relațiile pe care le are cu una din surorile sale

aflate în Austria. A mai reținut că părinții condamnatului sunt în România, doi

frați ai acestuia sunt în Spania, o soră este în Grecia, o altă soră în Italia

și una în Austria, situația familială neimpunând astfel rămânerea sa pe

teritoriul Austriei.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs persoana condamnată Ș.T.C., cauza fiind înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr.

1730/2/2009.

În cererea de recurs,

scrisă, transmisă prin Ministerul Justiției recurentul Ș.T.C. a arătat că

refuză transferul în România pentru a executa restul de pedeapsă aplicată de

autoritățile austriece, arătând că dorește să execute restul de pedeapsă în

penitenciarul din Graz-Karlau - Austria pentru a putea fi vizitat de fratele

său M.Ș. și sora sa A.Ș. întrucât aceștia lucrează în Graz - Austria și îl

vizitează cu regularitate de două trei ori pe lună în penitenciarul

Graz-Karlau. A mai susținut că părinții săi nu țin legătura cu el și nici nu îl

susțin deoarece au fost informați de infracțiunea pe care acesta a comis-o,

împrejurare pe care nu o acceptă.

Apărătorul din oficiu

al recurentului persoană condamnată, a invocat în concluziile orale formulate

în fata instanței de recurs motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 6 C. proc. pen., susținând că la instanța de fond recurentul a fost lipsit

de apărare, întrucât apărătorul desemnat din oficiu a pus concluzii în

defavoarea condamnatului în sensul că a solicitat admiterea cererii

autorităților judiciare din Republica Austria cu privire la recunoașterea

sentinței din 22 octombrie 2007 a Tribunalului Penal de Land Graz și punerea

acesteia în executare, condamnatul având un punct de vedere exprimat în mod

expres arătând că nu își dă acordul pentru a fi transferat într-un penitenciar

din România în vederea continuării executării pedepsei.

Examinând recursul

declarat de recurentul condamnat Ș.T.C. împotriva Sentinței penale nr. 196 din

8 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, în raport și de

dispozițiile Legii nr. 302/2004, Înalta Curte constată că recursul nu este

fondat.

Legiuitorul român a

prevăzut expres în conținutul dispozițiilor art. 129 lit. a) - f) din Legea nr.

302/2004, condițiile transferării persoanelor condamnate, condiții care au fost

îndeplinite în prezenta cauză.

Condamnatul Ș.T.C.

este cetățean român, potrivit Adresei nr. 534048 din 09 februarie 2009 emisă de

Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru

Evidența Persoanelor.

Potrivit Adresei nr.

5444/SM/2009 înaintată de Ministerul Administrației și Internelor -

Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor către Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, Hotărârea prin care Ș.T.C. a fost condamnat este

definită, respectiv sentința penală din data de 22 octombrie 2007 a

Tribunalului Penal de Land Graz pronunțată în Dosarul nr. 6 Hv 130/07 b-127

este definitivă prin sentința Curții de Apel Graz pronunțată în Dosarul nr. 9

Bs 26 din 08 d din data de 27 februarie 2008. La data emiterii cererii 28 iulie

2008 înaintată de Parchetul Graz (potrivit referatului cauzei întocmit de

Tribunalul Penal de Land Graz) când a solicitat autorităților române transferul

deținutului în vederea executării restului de pedeapsă a condamnatului, acesta

mai avea de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei privative de

libertate de 10 ani închisoare, potrivit raportului privind începerea

executării pedepsei eliberat de penitenciarul Graz - Jakomini, executarea

pedepsei a început la data de 13 februarie 2008, ora 10,25 și expiră la data de

02 iulie 2017 ora 00,00. Perioada reținerii și arestării a fost computată de la

02 iulie 2007 orele 00,00 până la 22 octombrie 2007, ora 15,38 și de la 22

octombrie 2007, ora 15,38 până la 13 februarie 2008, ora 10,25.

În contextul cauzei

nu există consimțământul de transfer al condamnatului de a reprezenta

manifestarea unilaterală de voință prin care să-și dea acordul de a fi

transferat din Republica Austria în România pentru a executa restul pedepsei.

Însă potrivit

Deciziei nr. 1-1043716/FR din 08 din data de 09 aprilie 2008 pronunțată de

Direcția Federală de Poliție Graz s-a dispus expulzarea inculpatului Ș.T.C.

Prin adresa

Bmj-4026884/0005-iv 1/2009 Ministerul Federal al Justiției din Republica

Austria a comunicat Ministerului Justiției din România, că Ș.T.C. nu a atacat

cu recurs Hotărârea nr. 1-1043716/FR/08, pronunțată de Direcția Federală de

Poliție Graz la 09 aprilie 2008, hotărâre care a devenit irevocabilă și

executorie la 26 aprilie 2008.

Potrivit art. 3 pct.

1 din Protocolul la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor

condamnate, adoptat la 18 decembrie 1997, statul de executare poate, la cererea

statului de condamnare, sub rezerva aplicării prevederilor acestui articol, să

își dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate fără

consimțământul acesteia din urmă, atunci când condamnarea pronunțată împotriva

acesteia sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări

conține o măsură de expulzare ori de conducere la frontieră sau orice altă

măsură, în virtutea căreia acestei persoane, o dată pusă în libertate, nu îi va

mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de condamnare.

Chiar dacă nu este

îndeplinită condiția prevăzută de art. 129 lit. d) din Legea nr. 302/2004,

modificată, în raport de dispozițiile Protocolului la Convenția Europeană

asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la 18 decembrie 1997,

solicitarea autorităților judiciare din Republica Austria, cu privire la

recunoașterea sentinței din 22 octombrie 2007 a Tribunalului Penal de Land Graz

și punerea acesteia în executare este admisibilă.

Faptele care au atras

condamnarea recurentului Ș.T.C. au realizat conținutul constitutiv al

infracțiunii de tâlhărie potrivit legii statului de executare respectiv,

dispozițiile art. 211 alin. (1), alin. (2

1

) lit. a) și e) C. pen.

român, astfel este îndeplinită și condiția prevăzută de dispozițiile art. 129

lit. e) din Legea nr. 302/2004, modificată.

Există un acord

asupra transferării condamnatului Ș.T.C. între România și Austria, respectiv

Sentința penală nr. 196 din 8 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția I

penală, și adresa nr. BMJ-4026884/0001-IV l/2009 formulată de Ministerul

Federal al Justiției al Republicii Austria, prin care se solicită Ministerului

Justiției din România continuarea executării penale a pedepselor dispuse

împotriva lui Ș.T.C..

Nu poate fi primit

motivul de casare invocat de apărătorul recurentului, respectiv dispozițiile

art. 385

9

pct. 6 C. proc. pen., potrivit căruia judecata a avut loc

în lipsa apărătorului, întrucât din practicaua Sentinței penale nr. 196 din 8

iulie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, rezultă că acesta a

fost reprezentat de apărător din oficiu.

Nu poate fi vorba

nici de lipsa unei apărări efective a persoanei condamnate, întrucât din conținutul

concluziilor apărătorului desemnat din oficiu, avocat P.E. rezultă că acesta a

precizat solicitarea condamnatului de a nu fi transferat într-un penitenciar

din România pentru continuarea executării pedepsei.

Astfel persoanei

condamnate, i-a fost asigurată asistența juridică în conformitate cu

dispozițiile art. 171 alin. (3) și art. 172 alin. (8) C. proc. pen., fiind

îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 6 parag. 3 lit. c) din Convenția

europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale potrivit cărora

orice acuzat are, în special, dreptul să se apere el însuși sau să fie asistat

de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a

plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci

când interesele justiției o cer.

Totodată nu se poate

reține nici că instanța a încălcat dreptul la apărare al persoanei solicitate,

garantat de dispozițiile art. 24 din Constituția României.

Că apărătorul, în

completarea precizării solicitării condamnatului de a nu fi transferat într-un

penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei, a mai pus

concluzii de admitere a solicitării autorităților judiciare din Republica

Austria, cu privire la recunoașterea sentinței din 22 octombrie 2007 a

Tribunalului Penal de Land Graz și punerea acesteia în executare, nu pot fi

reținute ca fiind defavorabile persoanei condamnate și nu pot echivala cu cazul

de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 6 C. proc. pen.

Pentru toate aceste

considerente în mod corect s-a dispus de Curtea de Apel București, secția I

penală, prin Sentința penală nr. 196 din 8 iulie 2009 transferarea

condamnatului Ș.T.C. într-un penitenciar din România, în vederea continuării

executării pedepsei de 10 ani închisoare.

Înalta Curte constată

că sentința atacată este temeinică și legală, și în temeiul dispozițiilor art.

385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat

de Ș.T.C. ca nefondat.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga

recurentul la plata cheltuielilor judiciare potrivit dispozitivului prezentei

hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana condamnată Ș.T.C. împotriva Sentinței

penale nr. 196 din 8 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

persoană condamnată să plătească statului suma de 300 RON cheltuieli judiciare,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 20 octombrie 2009.