ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 475/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 475/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 203 din 11

septembrie 2008 a Curții de

Apel București, secția ll-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admisa sesizarea Pachetului de pe

lângă Curtea de Apel București; s-a recunoscut sentința din 25 ianuarie 2007

(dosarul nr. 9 Hv 135/06 W), rămasă definitivă la 27 aprilie 2007 și sentința

din 03 septembrie 2007 (dosarul nr. 9 Hv 93/07 W) rămasă definitivă la 07

septembrie 2007, pronunțate de Tribunalul de Land St. Polten.

S-a dispus transferarea condamnatului D.L.C., în vederea continuării

executării pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare, într-un penitenciar din

România.

S-a dedus din pedeapsă perioadele de arest preventiv din

până la 21 iunie 2005; 21 august 2006 până la 23

noiembrie 2006 și de la

5 noiembrie

2007.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sesizarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

înregistrată la data de

19 iunie 2008, s-a solicitat recunoașterea

sentinței din 25 ianuarie 2007, pronunțată în dosarul nr. 9 Hv 135/06W și a

sentinței din data de

03 septembrie 2007,

dosarul nr. 9 Hv 93/07W, pronunțate de Tribunalul

de Land

St. Poilten în vederea

transferării persoanei condamnate D.L.

C. pentru continuarea executării

pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare într-un penitenciar din România, cerere

formulată de autoritățile judiciare din Republica Austria.

Din examinarea actelor comunicate de statul de condamnare, Republica

Austria, în aplicarea dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a) – c) din Legea

nr. 302/2004, modificată și art. 6 alin. (2) din C.E. asupra

transferării persoanelor condamnate, adoptată la

Strasbourg la 21 martie

1983, s-a

reținut că prin sentința din 25 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul

de Land St. Polten, dosar 9Hv135/06w, rămasă

definitivă la

27 aprilie 2007, D.L.C.

a fost condamnat,

la pedeapsa de 6

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie

gravă și tentativă la tâlhărie gravă, prevăzută de

art. 15, 142 alin. (1) și art. 143

cazul 2 C. pen., austriac, constând

în aceea că, împreună cu numitul R.E.A., prin întrebuințare de violențe și

folosirea

unui cuțit, au deposedat la data

de 04 iulie 2006 o angajată a unui oficiu

poștal de suma de aproximativ 18.000 euro, iar la data de 21 august

2006 au încercat să sustragă bunuri prin amenințare și utilizarea unui cuțit

asupra

unei angajate a unui magazin.

De asemenea, prin aceeași hotărâre s-a

dispus, în conformitate cu

art. 53 alin. (1) C. pen.,

austriac, raportat la art. 494 alin. (1) cifra 4 C. proc. pen., austriac,

revocarea suspendării condiționate a

executării

a două pedepse de 3 luni închisoare stabilite prin sentințele

pronunțate

la datele de 22 noiembrie 2004, în dosarul nr. 9Hv 104/04h și respectiv, la 10

martie 2005, în dosarul nr. 9Hv 20/05g, de către Tribunalul de Land St. Polten.

Astfel, prin sentința penală din 22

noiembrie 2004, dosar nr. 9Hv 104/04h,

D.L.C., a fost

condamnat, la pedeapsa de 3 luni închisoare, cu suspendarea executării

pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală și fals în

acte publice, prevăzută de

art. 83 alin. (1)

și art. 223 alin. (1) C. pen., austriac, iar prin sentința penală

din 10 martie 2005, dosar nr. 9Hv 20/05g, sus-numitul

a fost condamnat la

pedeapsa de 3 luni închisoare, cu suspendarea

executării pedepsei, pentru comiterea infracțiunilor de mărturie mincinoasă,

tentativă de

favorizare și folosire

nepermisă a unui autovehicul, prevăzută de art. 288 alin. (1), art. 15, art.

299 alin.(1) și art. 136 alin. (1) C. pen., austriac

.

Ulterior, numitul D.L.C. a fost condamnat

prin sentința penală din data de 03 septembrie 2007, pronunțată de

Tribunalul de

Land St. Polten, dosar nr. 9Hv 93/07w, rămasă

definitivă la data de 07 septembrie 2007, la

pedeapsa suplimentară

de 18 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de

furt grav și calificat, comis parțial și în cadrul unei asocieri în scop

criminal, prevăzută de art. 127, art. 128 cifra 1 cazul 4 și art. 130 cazul 1

și 2 C. pen. austriac; distrugere de bunuri, prevăzută de art. 125 C. pen.

austriac, înșelăciune gravă și calificată, prevăzută de art. 146, art. 147 alin.

(2) și art. 148 cazul 1 C. pen. austriac; tăinuire, prevăzută de art. 164 alin.

(2) cazul 2 C. pen. austriac; vătămare corporală, prevăzută de art. 83 alin. (1)

C. pen., austriac; vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 83 alin. (1) și

art. 84 alin. (1) C. pen. austriac, precum și infracțiunile prevăzută de

art. 28 alin. (2) și parțial alin. (3) cazul 1,

art. 27 alin. (1) cazul 6 și alin. (2) cifra 1 și cifra 2

cazul 1, art.

27 alin. (1) cazul 1 și 2, art. 27 alin. (1) cazul 1 și 2, alin. (2) cifra 2

cazul 1 și art. 28 alin. (1) și (3) din Legea stupefiantelor, prin aceeași

hotărâre dispunându-se contopirea acestei pedepse cu pedepsele stabilite prin

sentințele penale din 25 ianuarie 2007 (dosar nr.

9Hv 135/06w), 22 noiembrie 2004

(dosar nr. 9Hv 104/04h) și 10 martie

2005 (dosar nr. 9Hv 20/05g) ale Tribunalului de Land St. Polten, stabilindu-se

ca, în final, numitul D.L.C. să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni

închisoare.

În fapt, prin sentința penală din 03

septembrie 2007 a Tribunalului de Land St. Polten, s-a reținut că numitul D.L.C.,

în vara

anului 2004, împreună cu alte persoane a sustras

mai multe articole de îmbrăcăminte din magazine; în perioada septembrie 2003 -

martie 2005 a sustras, singur, din mai multe magazine articole de

îmbrăcăminte și alimente, iar, la data de 20

ianuarie 2006, a sustras, împreună

cu alte persoane un telefon mobil, a

distrus două geamuri de la ușa de acces într-un local și a lovit două persoane,

provocându-le leziuni corporale.

Totodată, în cuprinsul sentinței penale cu

numărul de mai sus, s-a

mai

reținut că D.L.C., singur, în primăvara anului

2005, precum și împreună cu numitul R.E.A., în

vara anului

2005 și până în luna august 2006, au indus în

eroare mai multe persoane de la care au primit o sumă de peste 3.000 euro,

promițându-le că le procură substanțe stupefiante; la data de 21 august 2004, D.L.C.

a primit o sumă de bani cunoscând că provenea din săvârșirea de către numitul R.E.A.

a unei infracțiuni de furt; la data de 11 septembrie 2005, a lovit trei

persoane producându-le leziuni corporale; în

perioada iulie 2001 - aprilie

2005 a vândut și a oferit, în mod repetat,

mai multor persoane diferite cantități de cannabis, heroină, cocaină,

amfetamine și ecstasy, iar în perioada iulie 2001 - august 2006 a deținut,

pentru consum propriu, diverse cantități de substanțe stupefiante.

Procedând la examinarea materialului

existent, se constată că în

cauză este îndeplinită condiția

dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004,

modificată și art. 3 pct. 1 lit. e) din C.E. asupra transferării persoanelor

condamnate, adoptată la Stasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras

condamnarea persoanei transferabile D.L.C. având corespondent în legislația

penală română.

Astfel, faptele reținute în sarcina

persoanei transferabile D.

L.C. de către autoritățile

judiciare austriece realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. a) și b) C. pen., tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat

la art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen.,

furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și (2) – art. 209 alin. (1)

lit. a) și e) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin.

(2) C. pen., distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., tăinuire,

prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin.

(1) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., loviri

sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. (5 fapte), precum și

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicabilă

art. 41 alin. (2) C. pen.

și

art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicabilă

art. 41 alin. (2)

C. pen., toate cu aplicabilă art. 33 lit. a)

C. pen., conform certificatului de legislație aplicabilă în cauză.

Totodată, s-a mai constatat că în cauză

sunt îndeplinite și celelalte

condiții prevăzute în

dispozițiile art. 129 lit. a) – d) din Legea nr. 302/2004 modificată, în sensul

că persoana condamnată D.L.C. este cetățean român și are domiciliul în România,

conform adresei nr. 3222759 din 22 februarie 2008 a Ministerul Internelor și

Reformei Administrative – D.G.P. și a certificatului de

naștere, seria NT nr. 596739 transmis, în copie, de D.G.

P. prin

adresa nr. 3225391 din 16 mai 2008; hotărârile de condamnare a susnumitului

sunt definitive, potrivit sentinței din 25 ianuarie 2007, dosar nr. 9Hv

135/06w, rămasă definitivă la 27 aprilie 2007 și a sentinței din 03 septembrie

2007, dosar nr. 9Hv 93/07w, rămasă definitivă la 07 septembrie 2007 pronunțate

de Tribunalul de Land St. Polten, iar la data primirii cererii de transferare

persoana condamnată avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei

finale, potrivit înscrisului privind stadiul

executării pedepsei.

De asemenea, potrivit încheierii întocmite de către judecătorul

desemnat cu executarea pedepselor din cadrul

Penitenciarului St. Polten

, la data de 14 august 2007, condamnatul D.L.C.

și-a manifestat consimțământul fiind de acord cu transferarea sa într-un

penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei.

B. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând casarea

acesteia, întrucât instanța de fond a omis să citeze pe condamnatul, persoană

transferabilă și nu au fost îndeplinite toate condițiile prevăzută de art. 129

lit. a) – d) din Legea nr. 302/2004 modificată.

Sub acest ultim aspect, s-a arătat că instanța de fond nu a lămurit

dacă

interdicția de ședere aplicată de Căpitănia Hollabrunn, la data de

13 iunie 2007, s-a dispus în legătură cu vreuna dintre condamnările suferite de

persoana transferabilă.

Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, dar

și din oficiu, conform art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că acesta este întemeiat.

Instanța de fond nu a aplicat în mod

corespunzător dispozițiile art.

149 și 151 din Legea nr.

302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, cu referire la art. 139 alin. (4)

din aceeași lege, privind procedura de transferare a persoanelor condamnate în

situația în care statul român este stat de executare, potrivit cărora „cererea

se judecă în camera de consiliu, cu participarea procurorului, cu citarea

persoanei condamnate”. Acest fapt reiese chiar din examinarea practicalei

sentinței recurate, care conține mențiunea „fără citare”.

Întrucât recursul este întemeiat pentru acest motiv și urmează a fi

admis, Înalta Curte constată inutilă examinarea celuilalt motiv privind lipsa

rolului activ al instanței de fond în lămurirea cerinței privind legătura

dintre interdicția de ședere pe teritoriul statului de condamnare și hotărârile

aplicate persoanei transferabile, acest aspect urmând a fi avut în vedere la

rejudecarea cauzei.

Ca atare, pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile

art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. c) C.

proc. pen., Înalta Curte va admite

recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București și va casa hotărârea recurată, cu trimitere spre

rejudecare la aceeași instanță, în vederea reluării judecării sesizării, cu

citarea persoanei condamnate.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare

avansate de către stat rămân în

sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București împotriva sentinței penale nr. 203 din 11 septembrie 2008 a Curții de

Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie privind persoana solicitată D.L.C.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, Curtea de Apel București.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, precum și suma de 320 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11

februarie 2009.