ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 475/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 203 din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admisa sesizarea Pachetului de pe lângă Curtea de Apel București; s-a recunoscut sentința din 25 ianuarie 2007 (dosarul nr. 9 Hv 135/06 W), rămasă definitivă la 27 aprilie 2007 și sentința din 03 septembrie 2007 (dosarul nr. 9 Hv 93/07 W) rămasă definitivă la 07 septembrie 2007, pronunțate de Tribunalul de Land St. Polten. S-a dispus transferarea condamnatului D.L.C., în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare, într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă perioadele de arest preventiv din până la 21 iunie 2005; 21 august 2006 până la 23 noiembrie 2006 și de la 5 noiembrie 2007. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București înregistrată la data de 19 iunie 2008, s-a solicitat recunoașterea sentinței din 25 ianuarie 2007, pronunțată în dosarul nr. 9 Hv 135/06W și a sentinței din data de 03 septembrie 2007, dosarul nr. 9 Hv 93/07W, pronunțate de Tribunalul de Land St. Poilten în vederea transferării persoanei condamnate D.L. C. pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare într-un penitenciar din România, cerere formulată de autoritățile judiciare din Republica Austria.

Din examinarea actelor comunicate de statul de condamnare, Republica Austria, în aplicarea dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a) – c) din Legea nr. 302/2004, modificată și art. 6 alin. (2) din C.E. asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, s-a reținut că prin sentința din 25 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul de Land St. Polten, dosar 9Hv135/06w, rămasă definitivă la 27 aprilie 2007, D.L.C.

a fost condamnat, la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie gravă și tentativă la tâlhărie gravă, prevăzută de art. 15, 142 alin. (1) și art. 143 cazul 2 C. pen., austriac, constând în aceea că, împreună cu numitul R.E.A., prin întrebuințare de violențe și folosirea unui cuțit, au deposedat la data de 04 iulie 2006 o angajată a unui oficiu poștal de suma de aproximativ 18.000 euro, iar la data de 21 august 2006 au încercat să sustragă bunuri prin amenințare și utilizarea unui cuțit asupra unei angajate a unui magazin. De asemenea, prin aceeași hotărâre s-a dispus, în conformitate cu art. 53 alin. (1) C. pen., austriac, raportat la art. 494 alin. (1) cifra 4 C. proc.

pen., austriac, revocarea suspendării condiționate a executării a două pedepse de 3 luni închisoare stabilite prin sentințele pronunțate la datele de 22 noiembrie 2004, în dosarul nr. 9Hv 104/04h și respectiv, la 10 martie 2005, în dosarul nr. 9Hv 20/05g, de către Tribunalul de Land St. Polten.

Astfel, prin sentința penală din 22 noiembrie 2004, dosar nr. 9Hv 104/04h, D.L.C., a fost condamnat, la pedeapsa de 3 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală și fals în acte publice, prevăzută de art. 83 alin. (1) și art. 223 alin. (1) C. pen., austriac, iar prin sentința penală din 10 martie 2005, dosar nr. 9Hv 20/05g, sus-numitul a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pentru comiterea infracțiunilor de mărturie mincinoasă, tentativă de favorizare și folosire nepermisă a unui autovehicul, prevăzută de art. 288 alin. (1), art. 15, art. 299 alin.(1) și art. 136 alin. (1) C. pen., austriac . Ulterior, numitul D.L.C.

a fost condamnat prin sentința penală din data de 03 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul de Land St. Polten, dosar nr. 9Hv 93/07w, rămasă definitivă la data de 07 septembrie 2007, la pedeapsa suplimentară de 18 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt grav și calificat, comis parțial și în cadrul unei asocieri în scop criminal, prevăzută de art. 127, art. 128 cifra 1 cazul 4 și art. 130 cazul 1 și 2 C. pen. austriac; distrugere de bunuri, prevăzută de art. 125 C. pen. austriac, înșelăciune gravă și calificată, prevăzută de art. 146, art. 147 alin. (2) și art. 148 cazul 1 C. pen. austriac; tăinuire, prevăzută de art. 164 alin. (2) cazul 2 C. pen. austriac; vătămare corporală, prevăzută de art. 83 alin. (1) C. pen., austriac; vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 83 alin. (1) și art. 84 alin. (1) C. pen.

austriac, precum și infracțiunile prevăzută de art. 28 alin. (2) și parțial alin. (3) cazul 1, art. 27 alin. (1) cazul 6 și alin. (2) cifra 1 și cifra 2 cazul 1, art. 27 alin. (1) cazul 1 și 2, art. 27 alin. (1) cazul 1 și 2, alin. (2) cifra 2 cazul 1 și art. 28 alin. (1) și (3) din Legea stupefiantelor, prin aceeași hotărâre dispunându-se contopirea acestei pedepse cu pedepsele stabilite prin sentințele penale din 25 ianuarie 2007 (dosar nr. 9Hv 135/06w), 22 noiembrie 2004 (dosar nr. 9Hv 104/04h) și 10 martie 2005 (dosar nr. 9Hv 20/05g) ale Tribunalului de Land St. Polten, stabilindu-se ca, în final, numitul D.L.C. să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare. În fapt, prin sentința penală din 03 septembrie 2007 a Tribunalului de Land St.

Polten, s-a reținut că numitul D.L.C., în vara anului 2004, împreună cu alte persoane a sustras mai multe articole de îmbrăcăminte din magazine; în perioada septembrie 2003 - martie 2005 a sustras, singur, din mai multe magazine articole de îmbrăcăminte și alimente, iar, la data de 20 ianuarie 2006, a sustras, împreună cu alte persoane un telefon mobil, a distrus două geamuri de la ușa de acces într-un local și a lovit două persoane, provocându-le leziuni corporale. Totodată, în cuprinsul sentinței penale cu numărul de mai sus, s-a mai reținut că D.L.C., singur, în primăvara anului 2005, precum și împreună cu numitul R.E.A., în vara anului 2005 și până în luna august 2006, au indus în eroare mai multe persoane de la care au primit o sumă de peste 3.000 euro, promițându-le că le procură substanțe stupefiante; la data de 21 august 2004, D.L.C.

a primit o sumă de bani cunoscând că provenea din săvârșirea de către numitul R.E.A. a unei infracțiuni de furt; la data de 11 septembrie 2005, a lovit trei persoane producându-le leziuni corporale; în perioada iulie 2001 - aprilie 2005 a vândut și a oferit, în mod repetat, mai multor persoane diferite cantități de cannabis, heroină, cocaină, amfetamine și ecstasy, iar în perioada iulie 2001 - august 2006 a deținut, pentru consum propriu, diverse cantități de substanțe stupefiante. Procedând la examinarea materialului existent, se constată că în cauză este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, modificată și art. 3 pct. 1 lit. e) din C.E.

asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Stasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea persoanei transferabile D.L.C. având corespondent în legislația penală română. Astfel, faptele reținute în sarcina persoanei transferabile D. L.C.

de către autoritățile judiciare austriece realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și (2) – art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., tăinuire, prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.

(5 fapte), precum și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen., conform certificatului de legislație aplicabilă în cauză. Totodată, s-a mai constatat că în cauză sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în dispozițiile art. 129 lit. a) – d) din Legea nr. 302/2004 modificată, în sensul că persoana condamnată D.L.C. este cetățean român și are domiciliul în România, conform adresei nr. 3222759 din 22 februarie 2008 a Ministerul Internelor și Reformei Administrative – D.G.P. și a certificatului de naștere, seria NT nr. 596739 transmis, în copie, de D.G.

P. prin adresa nr. 3225391 din 16 mai 2008; hotărârile de condamnare a susnumitului sunt definitive, potrivit sentinței din 25 ianuarie 2007, dosar nr. 9Hv 135/06w, rămasă definitivă la 27 aprilie 2007 și a sentinței din 03 septembrie 2007, dosar nr. 9Hv 93/07w, rămasă definitivă la 07 septembrie 2007 pronunțate de Tribunalul de Land St. Polten, iar la data primirii cererii de transferare persoana condamnată avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, potrivit înscrisului privind stadiul executării pedepsei. De asemenea, potrivit încheierii întocmite de către judecătorul desemnat cu executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului St. Polten , la data de 14 august 2007, condamnatul D.L.C.

și-a manifestat consimțământul fiind de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei. B. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând casarea acesteia, întrucât instanța de fond a omis să citeze pe condamnatul, persoană transferabilă și nu au fost îndeplinite toate condițiile prevăzută de art. 129 lit. a) – d) din Legea nr. 302/2004 modificată. Sub acest ultim aspect, s-a arătat că instanța de fond nu a lămurit dacă interdicția de ședere aplicată de Căpitănia Hollabrunn, la data de 13 iunie 2007, s-a dispus în legătură cu vreuna dintre condamnările suferite de persoana transferabilă.

Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat. Instanța de fond nu a aplicat în mod corespunzător dispozițiile art. 149 și 151 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, cu referire la art. 139 alin. (4) din aceeași lege, privind procedura de transferare a persoanelor condamnate în situația în care statul român este stat de executare, potrivit cărora „cererea se judecă în camera de consiliu, cu participarea procurorului, cu citarea persoanei condamnate”. Acest fapt reiese chiar din examinarea practicalei sentinței recurate, care conține mențiunea „fără citare”.

Întrucât recursul este întemeiat pentru acest motiv și urmează a fi admis, Înalta Curte constată inutilă examinarea celuilalt motiv privind lipsa rolului activ al instanței de fond în lămurirea cerinței privind legătura dintre interdicția de ședere pe teritoriul statului de condamnare și hotărârile aplicate persoanei transferabile, acest aspect urmând a fi avut în vedere la rejudecarea cauzei. Ca atare, pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și va casa hotărârea recurată, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea reluării judecării sesizării, cu citarea persoanei condamnate.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 203 din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie privind persoana solicitată D.L.C. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea de Apel București. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, precum și suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2009.