ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2503/2008

Asupra recursului penal de

față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:

Curtea de Apel București, secția

I penală, prin sentința penală nr. 88 din 25 martie 2008, a admis sesizarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în baza art. 149 alin. (4) și

art. 129 din Legea nr. 302/2004 cu modificările la zi.

Recunoaște sentința din 8

iunie 2007 pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale Viena în dosarul nr. 031Hv61/07

a.

Dispune transferarea

persoanelor condamnate I.N. și R.A. în vederea executării pedepselor de 2,5

ani, respectiv, 3,5 ani închisoare, aplicate prin sentința enunțată, într-un

penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă

perioada deja executată, de la 21 ianuarie 2007 la zi.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București, prin cererea înregistrată la 20 martie 2008, a sesizat

Curtea de Apel București potrivit dispozițiilor art. 149 alin. (4) și art. 150

din Legea nr. 302/2004, pentru a fi recunoscute efectele sentinței penale din 8

iunie 2007 pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale Viena, în dosarul nr. 031Hv61/07

și a punerii acesteia în executare în procedura de soluționare a cererii de

transferare într-un penitenciar din România a persoanelor condamnate I.N. și R.A.,

cetățeni români.

Se mai constată că, la baza

acestei acestei sesizări a parchetului stau adresa nr. 11 din iulie 2007 a

Biroului de avocatură B.H. privind cererea de transfer formulată de condamnatul

R.A. precum și încheierea întocmită de Judecătoria Scharding în data de 10

septembrie 2007, privind cererea condamnatului I.N. de transferare în România

pentru executarea pedepselor.

Autoritățile judiciare

austriece, au transmis pentru acest dosar și consimțământul, exprimat de cei

doi condamnați, la datele de 13 septembrie 2007 și 23 iulie 2007, în vederea

transferării și continuării executării pedepsei într-un penitenciar din

România.

Instanța de fond, în baza

actelor cauzei a reținut că, prin sentința definitivă pronunțată de Tribunalul

pentru Cauze Penale din Viena, cu numărul sus-menționat a condamnat pe

cetățeanul român I.N., la pedeapsa de 2,5 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunilor de furt grav în mod profesional și tentativă la furt grav în mod

profesional, prevăzută de art. 127, 128 alin. (1), cif. 4, art. 130 și 15 C.

pen. austriac, infracțiunea de înstrăinare a titlurilor de efectuare a

plăților, prevăzută de art. 241 e alin. (1) și (2) C. pen. austriac și a

delictului de fals în înscrisuri oficiale, prevăzut de art. 223 și 224 C. pen.,

austriac, fapte care au corespondent în legislația română în infracțiunea

prevăzută de art. 208 – art. 209 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 27 din Legea

nr. 365/2002 privind comerțul electronic.

Din sentința penală

pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale Viena în dosarul nr. 031Hv61/07a,

rezultă că numitul I.N. a fost arestat preventiv din data de 21 ianuarie 2007

până la 08 iunie 2007, perioadă care a fost scăzută din pedeapsa aplicată,

executarea pedepsei urmând să înceteze la 21 iulie 2009.

În fapt, s-a reținut că, în

perioada decembrie 2006 - ianuarie 2007, numitul I.N., împreună cu alte

persoane au sustras părții vătămate diferite sume de bani folosind inclusiv

carduri sustrase, una dintre fapte fiind comisă sub forma tentativei.

Totodată, în sarcina

numitului I.N. s-a reținut că a folosit pentru a se legitima un pașaport prin înlocuirea

fotografiei.

Prin aceeași sentință

definitivă a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, a fost condamnat și

cetățeanul român R.A., la pedeapsa de 3,5 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de furt grav în mod profesional și tentativă la furt grav în mod

profesional, prevăzută de art. 127 și 128 alin. (1) cif. 4, art. 130 și art. 15

C. pen. austriac, infracțiunea de înstrăinare a titlului de efectuare a

plăților, prevăzută de art. 241 e alin. (1) și (2) C. pen. austriac, fapte care

au corespondent în legislația română în dispozițiile art. 208 – art. 209 C.

pen., art. 20 C. pen., raportat la art. 208 – art. 209 C. pen. și art. 27 din

Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic.

Din sentința penală

sus-menționată rezultă că numitul R.A. a fost arestat din 21 ianuarie 2007 până

la 08 iunie 2007, perioadă care a fost scăzută din pedeapsa aplicată,

executarea pedepsei urmând să înceteze la 21 iulie 2010.

În fapt, s-a reținut că, în

perioada noiembrie 2006 – ianuarie 2007, împreună cu mai multe persoane au

sustras diferite sume de bani părților vătămate, folosind inclusiv carduri

sustrase, o faptă fiind comisă sub forma tentativei.

Din examinare hotărârii de

condamnare se constată că este îndeplinită condiția dublei incriminări

prevăzută de art. 129 lit. a) – d) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 pct.

1 lit. e) din C.E. asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la

Strasbourg – 1983.

După cum s-a arătat în cele

de mai sus, fiind exprimat și consimțământul de transfer, în vederea

continuării executării pedepselor într-un Penitenciar din România, de către

ambii condamnați, instanța de fond a admis sesizarea parchetului, constatând

îndeplinite cerințele art. 129 și art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004,

prin sentința penală nr. 88 din 25 martie 2008.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recursul de față, în termenul legal, doar condamnatul R.A., ce

solicită a se reține că nu mai dorește să fie transferat pentru executarea

restului de pedeapsă, în România.

Recursul este nefondat.

Curtea, verificând actele

dosarului și hotărârea atacată în raport de critica adusă, precum și din

oficiu, constată că recurentul și-a dat consimțământul, liber exprimat și care

este și irevocabil de la lege.

Așa fiind, și cum nu se

invocă cauze obiective și de natură medicală, ce ar fi putut să-i afecteze

discernământul recurentului, la data cererii de transferare și care procedură

judiciară, de altfel, a fost declanșată, tocmai ca drept consecință a

exprimării legale a consimțământului său în acest sens.

Față de cele analizate,

revenirea recurentului condamnat asupra consimțământului valabil exprimat se

reține că, nu are temei de fapt și nici de drept.

Ca atare, recursul declarat

va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. și menținută ca temeinică și legală, sub toate aspectele, hotărârea

atacată.

Se vor aplica și

dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana condamnată R.A. împotriva sentinței penale nr. 88

din 25 martie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta persoană

condamnată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuielile judiciare către

stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publica, azi 30 iulie 2008.