ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2371/2013

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sesizarea nr. 3504/II/5/2012, din 28 ianuarie 2013, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, înregistrată la această instanță sub nr. 1008/2/2013 s-a solicitat recunoașterea Sentinței penale pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena la data de 04 octombrie 2010, în dosarul 021 Hv 51/10m definitivă prin Sentința pronunțată de Curtea de Apel din Viena la 26 ianuarie 2011 în dosarul 17 Bs 342/10h, și transferul persoanei condamnate, cetățeanul român D.B., în vederea continuării executării pedepsei aplicate de instanțele austriece, într-un penitenciar din România.

Prin adresa nr. 101971/2012 din 19 noiembrie 2012 Ministerul Justiției Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de autoritățile judiciare din Republica Austria prin care se solicită transferarea persoanei condamnate D.B. într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei cu închisoarea aplicată sus-numitului de către instanțele statului solicitant.

Cererea formulată de autoritățile austriece a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv cererea de transfer a sus-numitului; copii autentificate ale sentințelor de condamnare; extras al dispozițiilor legale aplicabile în acest caz; informații referitoare la pedeapsă, întocmite de către autoritatea centrală a statului de condamnare, opinia persoanei transferabile D.B. Din verificările efectuate la Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, a rezultat că persoana condamnată este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că D.B. a fost condamnat prin Sentința penală pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena la data de 04 octombrie 2010, în dosarul 021 Hv 51/10m definitivă prin Sentința pronunțată de Curtea de Apel din Viena la 26 ianuarie 2011 în dosarul 17 Bs 342/10h, la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de jaf și furt calificat grav prev. și sancționate de disp. art. 142 alin (1), (127), (128), alin. (1) cifra 4, 130 prima variantă C. pen. austriac. Această hotărâre a rămas definitivă, fiind executorie, astfel încât se constată că este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Din situația executării pedepsei comunicată de autoritățile austriece a rezultat că D.B. a început executarea pedepsei la data de 13 aprilie 2010. Data terminării executării pedepsei este prevăzută pentru data de 13 aprilie 2018. În consecință, este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004. În fapt, s-a reținut că la data de 01 septembrie 2004 D.B. având intenția obținerii unui folos material injust, prin folosirea violenței, a sustras din posesia numitului M.P.H.H suma de 4.600 euro și mai multe bunuri mobile. Prin aceeași hotărâre instanțele austriece au reținut în sarcina numitului D.B.

că acesta împreună cu alte două persoane, în perioada aprilie - septembrie 2004, au sustras din posesia a mai multe persoane vătămate diverse sume de bani. Examinând materialul cauzei Curtea de Apel București a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate având corespondent în legislația penală română realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic.

finală a disp. art. 33 lit. a) C. pen. Persoana condamnată D.B. și-a manifestat consimțământul pentru a fi transferat în vederea executării restului de pedeapsă într-un penitenciar din România și în consecință, fiind îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. d) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptate la Strasbourg și art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată. S-a reținut că persoana condamnată se află încarcerată în Penitenciarul Graz. Pe cale de consecință, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege în această materie, motiv pentru care a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, iar în temeiul disp.

art. 162 rap. la art. 158 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală republ., a recunoscut Sentința penală pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena la data de 04 octombrie 2010, în dosarul 021 Hv 51/10m definitivă prin Sentința pronunțată de Curtea de Apel din Viena la 26 ianuarie 2011 în dosarul 17 Bs 342/10h, privind pe cetățeanul român D.B. A dispus transferarea persoanei condamnate D.B., într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani închisoare. A dedus din pedeapsă, perioada de detenție preventivă și perioada executată începând cu 13 aprilie 2010 la zi. A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Împotriva acestei hotărâri persoana solicitată D.B. a formulat recurs, solicitând să se dispună executarea pedepsei aplicată pe teritoriul statului unde s-au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, invocând în acest sens aspecte de ordin medical. Recursul declarat va fi respins pentru motivele ce se vor arăta. Înalta Curte constată că au fost depuse, totodată și înscrisurile prev. de art. 6 pct. 2 lit. d) din Convenția Europeană asupra Transferării persoanelor condamnate și, respectiv art. 6 pct. 2 lit. d) din Legea nr. 76/1996. Din documentația transmisă de Ministerul Federal al Justiției din Republica Austria, conform căreia condamnatul D.B.

are deja o interdicție de ședere legală și executivă cu termen nelimitat emisă de Direcția de Poliție Federală Viena, - Biroul de Poliție pentru Străini din data de 19 mai 2003, dovedind astfel, incident art. 3 alin. (1) din Protocolul din 18 decembrie 1997 la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, nefiind necesar acordul condamnatului pentru transferarea sa în România. În ceea ce privește declarația de condamnare, Curtea apreciază față de conținutul informațiilor de Ministerul Justiției și reținând că statul austriac a solicitat odată cu depunerea cererii de transfer și preluarea executării pedepsei de către statul de executare, că aceste documente pot fi considerate ca o acceptare a transferului condamnatului.

Referitor la precizarea Ministerului Justiției relativă la informarea statului de condamnare asupra modalității în care în care se va realiza executarea, Curtea apreciată că aceasta se impune nu doar la cererea expresă a acestui stat, ci în toate cazurile, față de disp. art. 4 pct. 5 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate și respectiv art. 4 pct. 5 lit. d) din Legea nr. 76/1996, care prevăd obligațiile statelor de a informa condamnatul despre orice demers în legătură cu transferul, fiind dreptul acestuia de a cunoaște modalitatea efectivă în care se va realiza executarea pedepsei, întrucât există situații cât pedeapsa aplicată este incompatibilă prin natura sau durata cu pedeapsa prevăzută în legea statului de executare.

Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile legale pentru transferarea persoanei condamnate, prev. de art. 129 din Legea nr. 302/2004, întrucât condamnatul este cetățean român, hotărârea prin care i-a fost aplicată pedeapsa închisorii cu durata de 8 ani este definitivă, la data primirii cererii de transferare, iar faptele care au atras condamnarea acestuia constituie infracțiuni, potrivit legii penale a statului român, în pofida lipsei de consimțământ la transfer a persoanei condamnate, motivat de faptul că are afecțiuni medicale care pot fi tratate în Austria. Față de cele consemnate, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul condamnatului.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă D.B. împotriva Sentinței penale nr. 97 din 7 martie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 iulie 2013. Procesat de GGC - AM