ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2371/2013

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sesizarea nr. 3504/II/5/2012, din 28

ianuarie 2013, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

înregistrată la această instanță sub nr. 1008/2/2013 s-a solicitat

recunoașterea Sentinței penale pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale din

Viena la data de 04 octombrie 2010, în dosarul 021 Hv 51/10m definitivă prin

Sentința pronunțată de Curtea de Apel din Viena la 26 ianuarie 2011 în dosarul

17 Bs 342/10h, și transferul persoanei condamnate, cetățeanul român D.B., în

vederea continuării executării pedepsei aplicate de instanțele austriece,

într-un penitenciar din România.

Prin adresa nr.

101971/2012 din 19 noiembrie 2012 Ministerul Justiției Direcția Drept

Internațional și Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004

republicată, cererea formulată de autoritățile judiciare din Republica Austria

prin care se solicită transferarea persoanei condamnate D.B. într-un

penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei cu închisoarea

aplicată sus-numitului de către instanțele statului solicitant.

Cererea formulată de

autoritățile austriece a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct.

2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată

la Strasbourg în anul 1983, respectiv cererea de transfer a sus-numitului;

copii autentificate ale sentințelor de condamnare; extras al dispozițiilor

legale aplicabile în acest caz; informații referitoare la pedeapsă, întocmite

de către autoritatea centrală a statului de condamnare, opinia persoanei

transferabile D.B.

Din verificările

efectuate la Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de

Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de

Date, a rezultat că persoana condamnată este cetățean român, fiind astfel

îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a)

din Legea nr. 302/2004.

Din informațiile și

documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției

europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în

anul 1983, a rezultat că D.B. a fost condamnat prin Sentința penală pronunțată

de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena la data de 04 octombrie 2010, în

dosarul 021 Hv 51/10m definitivă prin Sentința pronunțată de Curtea de Apel din

Viena la 26 ianuarie 2011 în dosarul 17 Bs 342/10h, la o pedeapsă de 8 ani

închisoare pentru comiterea infracțiunilor de jaf și furt calificat grav prev.

și sancționate de disp. art. 142 alin (1), (127), (128), alin. (1) cifra 4, 130

prima variantă C. pen. austriac.

Această hotărâre a

rămas definitivă, fiind executorie, astfel încât se constată că este

îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b)

din Legea nr. 302/2004.

Din situația

executării pedepsei comunicată de autoritățile austriece a rezultat că D.B. a

început executarea pedepsei la data de 13 aprilie 2010.

Data terminării

executării pedepsei este prevăzută pentru data de 13 aprilie 2018.

În consecință, este

îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c)

din Legea nr. 302/2004.

În fapt, s-a reținut

că la data de 01 septembrie 2004 D.B. având intenția obținerii unui folos

material injust, prin folosirea violenței, a sustras din posesia numitului

M.P.H.H suma de 4.600 euro și mai multe bunuri mobile. Prin aceeași hotărâre

instanțele austriece au reținut în sarcina numitului D.B. că acesta împreună cu

alte două persoane, în perioada aprilie - septembrie 2004, au sustras din

posesia a mai multe persoane vătămate diverse sume de bani.

Examinând materialul

cauzei Curtea de Apel București a constatat că este îndeplinită condiția dublei

incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct.

1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate

adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate având

corespondent în legislația penală română realizând conținutul constitutiv al

infracțiunii prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., art. 208 alin. (1) -

art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu

aplic. finală a disp. art. 33 lit. a) C. pen.

Persoana condamnată

D.B. și-a manifestat consimțământul pentru a fi transferat în vederea

executării restului de pedeapsă într-un penitenciar din România și în

consecință, fiind îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. d) din Convenția

europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptate la Strasbourg și

art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată.

S-a reținut că

persoana condamnată se află încarcerată în Penitenciarul Graz.

Pe cale de

consecință, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege în

această materie, motiv pentru care a admis sesizarea formulată de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București, iar în temeiul disp. art. 162 rap. la art.

158 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în

materie penală republ., a recunoscut Sentința penală pronunțată de Tribunalul

pentru Cauze Penale din Viena la data de 04 octombrie 2010, în dosarul 021 Hv

51/10m definitivă prin Sentința pronunțată de Curtea de Apel din Viena la 26

ianuarie 2011 în dosarul 17 Bs 342/10h, privind pe cetățeanul român D.B.

A dispus transferarea

persoanei condamnate D.B., într-un penitenciar din România, pentru continuarea

executării pedepsei de 8 ani închisoare.

A dedus din pedeapsă,

perioada de detenție preventivă și perioada executată începând cu 13 aprilie

2010 la zi.

A dispus emiterea

mandatului de executare a pedepsei închisorii de la data rămânerii definitive a

prezentei sentințe.

Împotriva acestei

hotărâri persoana solicitată D.B. a formulat recurs, solicitând să se dispună

executarea pedepsei aplicată pe teritoriul statului unde s-au săvârșit

infracțiunile reținute în sarcina sa, invocând în acest sens aspecte de ordin

medical.

Recursul declarat va

fi respins pentru motivele ce se vor arăta.

Înalta Curte constată

că au fost depuse, totodată și înscrisurile prev. de art. 6 pct. 2 lit. d) din

Convenția Europeană asupra Transferării persoanelor condamnate și, respectiv

art. 6 pct. 2 lit. d) din Legea nr. 76/1996.

Din documentația

transmisă de Ministerul Federal al Justiției din Republica Austria, conform

căreia condamnatul D.B. are deja o interdicție de ședere legală și executivă cu

termen nelimitat emisă de Direcția de Poliție Federală Viena, - Biroul de

Poliție pentru Străini din data de 19 mai 2003, dovedind astfel, incident art.

3 alin. (1) din Protocolul din 18 decembrie 1997 la Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate, nefiind necesar acordul condamnatului

pentru transferarea sa în România.

În ceea ce privește

declarația de condamnare, Curtea apreciază față de conținutul informațiilor de

Ministerul Justiției și reținând că statul austriac a solicitat odată cu

depunerea cererii de transfer și preluarea executării pedepsei de către statul

de executare, că aceste documente pot fi considerate ca o acceptare a

transferului condamnatului. Referitor la precizarea Ministerului Justiției

relativă la informarea statului de condamnare asupra modalității în care în

care se va realiza executarea, Curtea apreciată că aceasta se impune nu doar la

cererea expresă a acestui stat, ci în toate cazurile, față de disp. art. 4 pct.

5 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate și respectiv

art. 4 pct. 5 lit. d) din Legea nr. 76/1996, care prevăd obligațiile statelor

de a informa condamnatul despre orice demers în legătură cu transferul, fiind

dreptul acestuia de a cunoaște modalitatea efectivă în care se va realiza

executarea pedepsei, întrucât există situații cât pedeapsa aplicată este

incompatibilă prin natura sau durata cu pedeapsa prevăzută în legea statului de

executare.

Curtea constată că

sunt îndeplinite condițiile legale pentru transferarea persoanei condamnate,

prev. de art. 129 din Legea nr. 302/2004, întrucât condamnatul este cetățean

român, hotărârea prin care i-a fost aplicată pedeapsa închisorii cu durata de 8

ani este definitivă, la data primirii cererii de transferare, iar faptele care

au atras condamnarea acestuia constituie infracțiuni, potrivit legii penale a

statului român, în pofida lipsei de consimțământ la transfer a persoanei

condamnate, motivat de faptul că are afecțiuni medicale care pot fi tratate în

Austria.

Față de cele

consemnate, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul condamnatului.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă D.B.

împotriva Sentinței penale nr. 97 din 7 martie 2013 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Obligă recurentul

condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 iulie 2013.

Procesat de GGC - AM