ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3983/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 346/F din 13 august 2013 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția II-a penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București.

S-a dispus recunoașterea și punerea în

executare a sentinței nr. 20 Hv 47/12v-162 din 7  noiembrie 2012 a Tribunalului

St. Polten, Republica Austria, privind pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată

persoanei condamnate D.M.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate

într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 7

ani închisoare.

S-a dedus detenția de la 5 aprilie 2012

la zi.

Onorariu avocat oficiu în sumă de 320 RON

se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut următoarele:

Prin rezoluția Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, din data de 9 iulie 2013 a fost sesizată instanța în vederea

recunoașterii și punerii în executare a sentinței emisă de autoritățile judiciare

din Republica Austria, în procedura soluționării cererii de transferare într-un

penitenciar din România a persoanei condamnate D.M. pentru continuarea executării

pedepsei ce i s-a aplicat.

În motivarea rezoluției s-a arătat că,

prin adresa din data de 23 mai 2013, Ministerului Justiției, Direcția Drept Internațional

și Cooperare Judiciară, prin care a transmis acestei unități de parchet cererea

formulată de Ministerul Justiției din Republica Austria prin care s-a solicitat

transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării

executării pedepsei aplicată față de aceasta de către instanțele de judecată din

statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile austriece

a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 alin. (2) din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie

1983, respectiv: copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare,

de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate,

declarația cuprinzând refuzul Ia transfer al persoanei condamnate.

Din verificările efectuate la Ministerul

Afacerilor Interne, Direcția Generală de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența

Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a rezultat că persoana condamnată este

cetățean român, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția

europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și

art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Din informațiile și documentele comunicate

a rezultat că prin sentința nr. 20 Hv 47/12v-162 din 7 noiembrie 2012 a Tribunalului

St. Polten, Republica Austria, numitul D.M. a fost condamnat la pedeapsa închisorii

de 7 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt grav în mod profesional prin efracție

în cadrul unei organizații infracționale, parțial în forma consumată, parțial în

forma de tentativă, sub forma de participare, prevăzută și pedepsită de art. 12

a 3-a alternativă, art. 127, art. 128 alin. (2), art. 129 cif.1 și 2, art. 130 variantele

2, 3, 4, art. 15 C. pen. austriac.

Sentința a rămas definitivă, fiind astfel

îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din

Legea nr. 302/2004, republicată.

Din situația executării pedepsei comunicată

de autoritățile austriece a rezultat că din durata pedepsei a fost dedusă perioada

arestului preventiv de la 5 aprilie 2012, ora 03:00, până la 7 noiembrie 2012, ora

14:15, iar durata executării pedepsei se împlinește la data de 5 aprilie 2019, fiind

îndeplinită astfel condiția prevăzută de art. 3 lit. e) din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143

lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Persoana condamnată se află încarcerată

în Penitenciarul Garsten din Republica Austria.

În fapt, s-a reținut că persoana condamnatăjn

perioada 24 octombrie 2011-5 aprilie 2012, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale,

a asigurat paza și a ajutat la transport, în timp ce alte persoane au sustras, prin

efracție, sume de bani din bancnotele unei societăți bancare.

Examinând materialul cauzei, s-a constatat

că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din

Legea nr. 302/2004, republicată, și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, faptele reținute

în sarcina persoanei condamnate D.M. au corespondent în legislația penală română,

realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat

Ia art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) și lit. i), cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. român.

Persoana condamnată a arătat că nu dorește

să fie transferată în România în vederea continuării executării pedepsei într-un

penitenciar din România la data de 25 februarie 2013, însă prin hotărârea Direcției

Poliției Land Austria Inferioară, persoanei condamnate i s-a aplicat interdicția

de ședere pe teritoriul Republicii Austria pe o durată limitată de 10 ani, fiind

astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. d) din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143

lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În cauză, s-a reținut că sunt incidente

dispozițiile art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1997 (act ratificat

atât de România, cât și de Republica Austria), astfel că se poate realiza transferarea

susnumitului într-un penitenciar din România și în lipsa consimțământului.

Curtea examinând actele și lucrările dosarului,

a constatat întemeiată sesizarea, în cauză este dovedită îndeplinirea atât a condiției

prevăzute de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate adoptată la Strasbourg cât și cerințele art. 143 și urm. din Legea

nr. 302/2004, modificată, considerente față de care s-a admis sesizarea de față

și în consecință, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a sentinței

nr. 20 Hv 47/12v-162 din 7 noiembrie 2012 a Tribunalului St. Polten, Republica Austria,

privind pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată persoanei condamnate D.M.

S-a dispus transferarea într-un penitenciar

din România a persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de

7 ani închisoare.

În baza art. 146 din Legea nr. 302/2004,

modificată, s-a dedus integral din pedeapsă perioada deja executată de persoana

condamnată de la 5 aprilie 2012 la zi.

Sentința a fost recurată de condamnatul

persoană transferabilă D.M.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnatul

persoană transferabilă, oral, în ședința publică a lăsat la aprecierea instanței

soluția ce se va pronunța.

Examinând hotărârea atacată, atât prin

prisma motivelor invocate de apărătorul desemnat din oficiu, cât și din oficiu,

în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat.

În cauză, corect s-a reținut că este îndeplinită

condiția dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004

și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate, adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate

își au corespondentul în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv

al infracțiunii prevăzut de art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1)-art.

209 alin. (1) lit. a), lit. g) și lit. i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. român.

Totodată, Curtea a constatat, că persoana

transferabilă este cetățean român, că hotărârea este definitivă; că la data primirii

cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata

pedepsei, precum și că, felul și durata pedepsei sunt compatibile cu legislația

română, astfel încât nu este necesară conversia acesteia în raport de dispozozițiile

art. 157-art. 159 din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, se constată că, persoana condamnată

nu și-a exprimat consimțământul cu privire la transferarea sa în vederea continuării

executării pedepsei aplicate de instanțele austriece într-un penitenciar din România,

însă, s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional

la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg

în anul 1997 (act ratificat atât de România, cât și de Republica Austria), astfel

că se poate realiza transferarea susnumitului într-un penitenciar din România și

în lipsa consimțământului.

Față de aceste considerente Înalta Curte,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă D.M. împotriva sentinței

penale nr. 346/F din 13 august 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Va obliga recurentul condamnat persoană

transferabilă la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de condamnatul persoană transferabilă D.M. împotriva sentinței penale nr. 346/F

din 13 august 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă

la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11

decembrie 2013.