ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3983/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 346/F din 13 august 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. S-a dispus recunoașterea și punerea în executare a sentinței nr. 20 Hv 47/12v-162 din 7 noiembrie 2012 a Tribunalului St. Polten, Republica Austria, privind pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată persoanei condamnate D.M. S-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani închisoare. S-a dedus detenția de la 5 aprilie 2012 la zi. Onorariu avocat oficiu în sumă de 320 RON se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din data de 9 iulie 2013 a fost sesizată instanța în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentinței emisă de autoritățile judiciare din Republica Austria, în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate D.M. pentru continuarea executării pedepsei ce i s-a aplicat. În motivarea rezoluției s-a arătat că, prin adresa din data de 23 mai 2013, Ministerului Justiției, Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, prin care a transmis acestei unități de parchet cererea formulată de Ministerul Justiției din Republica Austria prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicată față de aceasta de către instanțele de judecată din statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile austriece a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 alin. (2) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, respectiv: copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declarația cuprinzând refuzul Ia transfer al persoanei condamnate. Din verificările efectuate la Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a rezultat că persoana condamnată este cetățean român, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Din informațiile și documentele comunicate a rezultat că prin sentința nr. 20 Hv 47/12v-162 din 7 noiembrie 2012 a Tribunalului St. Polten, Republica Austria, numitul D.M. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 7 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt grav în mod profesional prin efracție în cadrul unei organizații infracționale, parțial în forma consumată, parțial în forma de tentativă, sub forma de participare, prevăzută și pedepsită de art. 12 a 3-a alternativă, art. 127, art. 128 alin. (2), art. 129 cif.1 și 2, art. 130 variantele 2, 3, 4, art. 15 C. pen. austriac. Sentința a rămas definitivă, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Din situația executării pedepsei comunicată de autoritățile austriece a rezultat că din durata pedepsei a fost dedusă perioada arestului preventiv de la 5 aprilie 2012, ora 03:00, până la 7 noiembrie 2012, ora 14:15, iar durata executării pedepsei se împlinește la data de 5 aprilie 2019, fiind îndeplinită astfel condiția prevăzută de art. 3 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată. Persoana condamnată se află încarcerată în Penitenciarul Garsten din Republica Austria. În fapt, s-a reținut că persoana condamnatăjn perioada 24 octombrie 2011-5 aprilie 2012, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a asigurat paza și a ajutat la transport, în timp ce alte persoane au sustras, prin efracție, sume de bani din bancnotele unei societăți bancare.

Examinând materialul cauzei, s-a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate D.M. au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat Ia art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) și lit. i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. român.

Persoana condamnată a arătat că nu dorește să fie transferată în România în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România la data de 25 februarie 2013, însă prin hotărârea Direcției Poliției Land Austria Inferioară, persoanei condamnate i s-a aplicat interdicția de ședere pe teritoriul Republicii Austria pe o durată limitată de 10 ani, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. d) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată. În cauză, s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1997 (act ratificat atât de România, cât și de Republica Austria), astfel că se poate realiza transferarea susnumitului într-un penitenciar din România și în lipsa consimțământului.

Curtea examinând actele și lucrările dosarului, a constatat întemeiată sesizarea, în cauză este dovedită îndeplinirea atât a condiției prevăzute de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg cât și cerințele art. 143 și urm. din Legea nr. 302/2004, modificată, considerente față de care s-a admis sesizarea de față și în consecință, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a sentinței nr. 20 Hv 47/12v-162 din 7 noiembrie 2012 a Tribunalului St. Polten, Republica Austria, privind pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată persoanei condamnate D.M. S-a dispus transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani închisoare.

În baza art. 146 din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a dedus integral din pedeapsă perioada deja executată de persoana condamnată de la 5 aprilie 2012 la zi. Sentința a fost recurată de condamnatul persoană transferabilă D.M. Apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnatul persoană transferabilă, oral, în ședința publică a lăsat la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța. Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de apărătorul desemnat din oficiu, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat.

În cauză, corect s-a reținut că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate își au corespondentul în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzut de art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) și lit. i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. român. Totodată, Curtea a constatat, că persoana transferabilă este cetățean român, că hotărârea este definitivă; că la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei, precum și că, felul și durata pedepsei sunt compatibile cu legislația română, astfel încât nu este necesară conversia acesteia în raport de dispozozițiile art. 157-art.

159 din Legea nr. 302/2004. De asemenea, se constată că, persoana condamnată nu și-a exprimat consimțământul cu privire la transferarea sa în vederea continuării executării pedepsei aplicate de instanțele austriece într-un penitenciar din România, însă, s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1997 (act ratificat atât de România, cât și de Republica Austria), astfel că se poate realiza transferarea susnumitului într-un penitenciar din România și în lipsa consimțământului. Față de aceste considerente Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă D.M.

împotriva sentinței penale nr. 346/F din 13 august 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Va obliga recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă D.M. împotriva sentinței penale nr. 346/F din 13 august 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2013.