ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4227/2011

Pe rol, soluționarea recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 2610/II/5/2011 înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 1095/2/2011, s-a dispus sesizarea Curții de Apel București în vederea recunoașterii sentinței penale pronunțate în Dosarul nr. 111 Hv 83/09b-47 de Tribunalul de Land pentru Cauze Penale Viena și punerii ei în executare în conformitate cu dispozițiile art. 145 sau art. 146 din Legea nr. 302/2004 modificată.

S-a arătat în rezoluție că prin adresa nr. 72975/2010 din data de 3 decembrie 2010, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate - Serviciul Cooperare judiciară internațională în material penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 modificată, cererea formulată de Ministerul Federal de Justiție al Republicii Austria prin care se solicită transferarea persoanei condamnate E.C. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată acestuia de către instanțele din statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile austriece a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copie certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, copie de pe decizia prin care i s-a aplicat sus-numitului interdicție de ședere pe teritoriul statului de condamnare, declarație privind refuzul persoanei condamnate de a fi transferat în România.

Din verificările efectuate la Ministerul Administrației și Internelor - Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și Direcția Generală de Pașapoarte a rezultat că persoana condamnată este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. a) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că, prin sentința penală pronunțată în Dosarul nr. 111 Hv 83/09b-47 de Tribunalul de Land pentru Cauze Penale Viena l-a condamnat pe numitul E.C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și înșelăciune gravă prevăzute de art. 15, 146, 146 alin. (1) cifra 1, art. 127, art. 130 C. pen. austriac.

În fapt, s-a reținut că în perioada 17 - 22 august 2009, în timp ce afla în Viena persoana condamnată, împreună cu alte persoane a sustras, prin efracție, mai multe bunuri din posesia unor părți vătămate, și a încercat să achiziționeze bijuterii dintr-un magazin folosind un card bancar sustras.

Sentința penală mai sus menționată a rămas definitivă la data de 12 noiembrie 2009, astfel încât, se constată că este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. b) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Din situația executării pedepsei comunicată de autoritățile austriece a rezultat că persoana condamnată a fost arestată din data de 22 august 2009, durata condamnării împlinindu-se la data de 22 august 2012. În consecință, este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. c) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Prin Sentința penală nr. 100/F din 4 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București - secția II penală s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

S-a recunoscut sentința penală pronunțată în Dosarul nr. 111 Hv 83/09b-47 de Tribunalul de Land pentru cauze penale Viena.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate E.C., într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare.

S-a dedus perioada executată de la 22 august 2009 la zi.

Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 320 RON s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința penală pronunțată în Dosarul nr. 111 Hv 83/09b-47 de Tribunalul de Land pentru cauze penale Viena a fost condamnatul numitul E.C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în formă continuată și înșelăciune gravă prev. de art. 15, 146, 146 alin. (1) cifra 1, art. 127, art. 130 C. pen. austriac.

În fapt, s-a reținut că în perioada 17 - 22 august 2009, în timp ce se afla în Viena, sus-numitul, împreună cu alte persoane, a sustras, prin efracție mai multe bunuri din posesia unor părți vătămate și a încercat să achiziționeze bijuterii dintr-un magazin folosind un cârd bancar sustras.

Hotărârea penală mai sus menționată a rămas definitivă la data de 20 noiembrie 2009 astfel încât, s-a constatat a fi îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Faptele reținute în sarcina persoanei condamnate au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de flirt calificat în forma continuată și la regimul mijloacelor de plată electronică, prevăzute și pedepsite de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 27 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Numitul E.C. este cetățean român, hotărârea de condamnare a rămas definitivă, până la executarea ei a rămas o perioadă de timp mai mare de 6 luni; sus-numitul nu a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România însă prin Decizia din 27 ianuarie 2010 Direcția Poliției Federale din Viena a luat față de acesta măsura interdicției pe termen nelimitat de a se afla pe teritoriul Republicii Austria.

Fată de cele reținute, instanța a constatat că sesizarea Parchetului este admisibilă întrucât sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 1 din O.U.G. nr. 92/1999 ce ratifică Protocolul adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 potrivit cu care transferarea persoanelor condamnate, poate fi dispusă și în absența acordului acestora dacă au fost luate măsuri de interdicție de ședere pe teritoriul statului de condamnare. în cazul de față, autoritățile austriece au stabilit la data de 27 ianuarie 2010 interdicția pe termen nelimitat privind pe condamnatul E.C. de a se afla pe teritoriul Republicii Austria.

Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat recurs persoana condamnată E.C., arătând că nu este de acord să fie transferat în România în vederea executării restului de pedeapsă întrucât urmează să beneficieze de liberarea condiționată, iar în țară, această procedură durează prea mult timp.

Recursul persoanei condamnate este fondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că autoritățile Republicii Austria nu își mai mențin cererea de preluare a executării pedepsei persoanei condamnate E.C., având în vedere faptul că la data de 22 august 2011 aceasta s-a întors în România.

Din Încheierea din 14 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Wiener Neustadt, Secția 5/45 având ca obiect executarea penală privind pe deținutul E.C. s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 133 a alin. (1) din Legea privind executarea penală, se poate renunța provizoriu la executarea pedepsei, în cazul în care împotriva deținutului există o interdicție de ședere, acesta își ia angajamentul de a respecta obligația de întoarcere în țara sa de origine și se consideră că el își va respecta această obligație și nu există nici un obstacol de drept sau de fapt în ceea ce privește părăsirea țării.

S-a arătat că prin dispoziția din data de 27 ianuarie 2010, Direcția Federală de Poliție Viena a emis o interdicție de ședere definitivă împotriva solicitantului.

Prin Adresa din 29 iunie 2011, solicitantul a declarat că își va respecta obligația de a părăsi țara.

Întrucât s-a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 a alin. (1) din Legea privind executarea penală, autoritățile judiciare din Republica Austria au renunțat provizoriu la executare, după ce vor fi executate cele două treimi din pedeapsă.

Ca urmare a acestei hotărâri, Serviciul de cooperare judiciară internațională în materie penală din cadrul Ministerului Justiției din România a comunicat Înaltei Curți, cu adresa din 14 septembrie 2011, că autoritățile austriece nu își mai mențin cererea de preluare a executării pedepsei, având în vedere faptul că la data de 22 august 2011 persoana condamnată s-a întors în România.

Prin urmare, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de persoana condamnată E.C. împotriva Sentinței penale nr. 100/F din 4 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a II-a penală, va casa sentința atacată și rejudecând, va respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Prevăd dispozițiile art. 368 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că până la expirarea termenului de declarare a apelului, părțile pot renunța în mod expres la această cale de atac.

Admite recursul declarat de persoana condamnată E.C.

Împotriva Sentinței penale nr. 100/F din 4 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a II-a penală.

Casează sentința penală atacată și rejudecând:

Respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 320 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 12 decembrie 2011.