ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1352/2012

Asupra recursului de față,

În baza actelor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 482/ F din 27 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

admis sesizarea Parchetului în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentințelor penale din datele de 09 iunie 2010 și 10 aprilie 2009 ale Judecătoriei Bruxelles și sentinței penale din data de 06 ianuarie 2009 a Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles, privind persoana condamnată R.P., în vederea transferării sus-numitului pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

A recunoscut hotărârile date de autoritățile judiciare belgiene privind pe persoana condamnată R.P., astfel:

- hotărârea din data de 6 ianuarie 2009 a Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles prin care acesta a fost condamnat la 20 luni închisoare;

- hotărârea din data de 10 aprilie 2009 a Judecătoriei din Bruxelles prin care a fost condamnat la 14 luni închisoare;

- hotărârea din data de 9 iunie 2010 a Judecătoriei din Bruxelles prin care a fost condamnat la 5 ani închisoare.

A dispus transferarea persoanei condamnate R.P., într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei cumulate de 7 ani și 10 luni închisoare.

S-a dedus din pedeapsă perioada deja executată de la 01 septembrie 2008 la 05 februarie 2009, de la 10 februarie 2009 la 01 iulie 2009 și de la 09 septembrie 2009 la zi.

Onorariul avocat oficiu, în sumă de 300 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg,

S-a reținut că față de persoana condamnată a fost emis ordinul de părăsire a teritoriului cu nr. 6366741 din data de 6 octombrie 2010 prin care s-a dispus ca numitul R.P. să părăsească imediat teritoriul Belgiei.

S-a mai reținut că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenție și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată în sensul că în urma verificărilor efectuate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Direcția Generală de Pașapoarte a rezultat că persoana condamnată este cetățean român.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

transferabilă R.P.

Recursul nu este fondat.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat în cauză nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Prin rezoluția din data de 22 septembrie 2011, dată în Dosarul nr. 1958/II-5/2011 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus sesizarea acestei instanțe pentru a hotărî cu privire la cererea formulată de autoritățile judiciare din Regatul Belgiei, prin care se solicită transferul persoanei condamnate R.P. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepselor de 20 de luni, 14 luni și de 5 ani închisoare aplicate de către instanțele din statul solicitant.

Din analiza actelor depuse de autoritățile belgiene, în baza art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, Curtea reține că persoana condamnată R.P. a suferit următoarele condamnări:

- prin hotărârea din data de 6 ianuarie 2009 a Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles la 20 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, furt prin violență și amenințare și infracțiunea de modificare sau ștergere a unor date stocate într-un sistem informatic, prev. de art. 461, art. 463, art. 467, art. 468, art. 471, art. 472 și art. 504, toate C. pen. belgian;

- prin hotărârea din data de 10 aprilie 2009 a Judecătoriei din Bruxelles la 14 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 461, art. 467 ambele C. pen. belgian, infracțiunea de intrare ilegală pe teritoriul Regatului Belgiei prev. de art. 75 din Legea din data de 15 decembrie 1980 și infracțiunea de port nejustificat de cuțit prev. de art. 23 din Legea nr. 8 iunie 2006;

- prin hotărârea din data de 9 iunie  2010 a Judecătoriei din Bruxelles la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere cu scopul comiterii de infracțiuni, furt calificat și ascunderea de obiecte obținute din infracțiuni, prev. de art. 322 - 326 C. pen. belgian și art. 461, art. 467 C. pen. belgian și art. 505 alin. (2) C. pen. belgian.

Aceste sentințe sunt definitive, astfel că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/20042.

Prin hotărârea din data de 6 ianuarie 2009 a Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles s-a reținut:

„În noaptea de 28/ 29 august 2008, prin efracție, inculpatul R.P. și ceilalți doi inculpați au sustras un automobil marca K. aparținând părții vătămate R.M.A., de la care în noaptea de 27/ 28 august 2008 au sustras două genți de mână conținând portofelul, cărți de credit, cartea de identitate și cheile autoturismului. În aceeași noapte inculpații să obțină avantaje materiale prin introducerea sau ștergerea unor date într-un sistem informatic, fără să fi reușit datorită unor circumstanțe independente de voința lor.

La data de 28 august 2008 aceiași inculpați au sustras o plăcuță de înmatriculare x, iar în data de 1 septembrie 2008 prin violențe sau făcând amenințări a sustras de la partea vătămată C.D. o geantă de mână conținând diverse bunuri personale.”

Prin hotărârea din data de 10 aprilie 2009 a Judecătoriei din Bruxelles s-a reținut:

„În noaptea de 9/ 10 februarie 2009, inculpații au sustras prin efracție un autoturism marca F., aparținând numitului H.H.

În data de 10 februarie 2009 în momentul în care a fost depistat, inculpatul R.P. purta un briceag, fără să poată justifica un motiv legitim, încălcând astfel dispozițiile Legii nr. 8/2006.

În perioada 4 februarie 2009 - 11 februarie 2009 inculpatul a intrat ilegal pe teritoriul belgian, cu încălcarea dispozițiilor Legii din data de 15 decembrie 1980.”

Prin hotărârea din data de 9 iunie  2010 a Judecătoriei din Bruxelles s-a reținut:

„În perioada 2 iulie 2009 - 10 septembrie 2009 inculpatul R.P., făcând parte dintr-o bandă organizată, cu scopul de a atenta la persoane sau proprietăți, au săvârșit, la intervale mici de timp, mai multe fapte de furt, sustrăgând un număr nedeterminat de bijuterii de la diferite persoane. În aceeași perioadă de timp inculpații au convertit sau transferat obiecte provenite din infracțiuni cu scopul de a le ascunde sau tăinui originea ilicită sau de a ajuta orice persoană implicată în comiterea infracțiunii, risipind suma de 16.000 euro ce provenea din revânzarea bijuteriilor furate.”

Examinând actele și lucrările dosarului se constată că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina numitului R.P. având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 C. pen., tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., furt calificat și furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen. și art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., tăinuire prev. de art. 221 C. pen., infracțiunea prev. de art. 44 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, infracțiunea prev. de art. 70 din O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României și infracțiunea prev. de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, fiind pedepsite cu închisoare de la 7 la 20 de ani.

Se constată că în mod corect prima instanță a dispus transferarea persoanei condamnate R.P. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei cumulate de 7 ani și 10 luni închisoare avându-se în vedere că față de persoana condamnată a fost emis de către Secretarul de stat din cadrul Direcției Politica Migrației și Azilului din Regatul Belgiei, ordinul de părăsire a teritoriului din data de 6 octombrie 2010, prin care s-a dispus ca numitul R.P. să părăsească imediat teritoriul Belgiei.

S-a avut în vedere de asemenea împrejurarea că, astfel cum rezultă din declarația din data de 11 octombrie 2010, persoana condamnată și-a manifestat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.

În urma verificărilor efectuate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția pentru Evidența Persoanelor și Direcția Generală de Pașapoarte a rezultat că persoana condamnată este cetățean român, fiul lui A. și M., fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate și art. 143 lit. a) din Legea 302/2004.

Așa fiind, se constată că hotărârea penală atacată pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin care s-au recunoscut hotărârile date de autoritățile judiciare belgiene privind persoana condamnată R.P. și s-a dispus transferarea acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei cumulate de 7 ani și 10 luni închisoare, este legală și temeinică, Înalta Curte urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de persoana transferabilă.

Va obliga recurentul persoană transferabilă la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă R.P. împotriva sentinței penale nr. 482/ F din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul persoană transferabilă la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2012.