ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3669/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3669/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 334 din 24 aprilie 2013,

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în temeiul art. 461 C. proc.

pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de contestație la executare

formulată de condamnatul R.M.

A fost obligat

petentul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 18 februarie 2013 a

fost înregistrată contestația la executare formulată de petentul condamnat cu

privire la faptul că există o împiedicare la executarea sentinței penale nr.

95/F din 01 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, prin raportare

la prevederile art. 61 C. pen., precum și o cauză de stingere a executării

pedepsei, solicitând admiterea contestației, anularea formelor de executare și

punerea sa, de îndată, în libertate.

Contestația a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. a), c) și d) C. proc. pen., Legea nr. 302/2004,

C.E.D.O., art. 5 și 6 C. proc. pen. și art. 61 C. pen.

Tribunalul, analizând

actele și lucrările dosarului, a reținut că prin sentința penală nr. 95/F din

01 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 420/2/2012,

a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

privind

cererea

de transfer într-un penitenciar din România a persoanei condamnate R.M.,

formulată de autoritățile judiciare din Regatul Belgiei.

S-a dispus

recunoașterea hotărârilor penale pronunțate de:

Corecțional din Charleroi la data de 05 martie 2007, prin care persoana

condamnată R.M. a fost condamnată la 1 an și 15 luni închisoare cu suspendarea

condiționată a pedepsei pe o perioadă de 5 ani pentru perioada ce depășește

durata arestului preventiv;

Provincia Hinaut din data de 10 septembrie 2009 prin care aceeași persoană a

fost condamnată la pedeapsa de 25 închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen.

român, astfel cum își găsesc corespondentul pedepsele complementare de

interdicție pe viață a dreptului de a ocupa funcții publice, de a fi ales, de a

purta decorații sau titluri de noblețe, de a fi jurat, expert, martor, de a fi

tutore sau curator, de a fabrica, modifica, repara, ceda, deține, purta,

transporta, importa sau exporta arme, pe o perioadă de 10 ani;

Corecțional din Charleroi din 16 octombrie 2006 și 21 mai 2008 prin care

persoanei condamnate R.M. i s-au aplicat pedepsele de 4 luni închisoare și

respectiv 6 luni închisoare.

Mons din 12 septembrie 2008, prin care persoanei condamnate R.M. i s-au aplicat

pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prin

efracție, escaladare sau chei false.

S-a stabilit ca

persoana condamnată R.M. să execute pedeapsa de 28 ani și 7 luni închisoare.

S-a dispus

transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România pentru

continuarea executării pedepsei de 28 ani și 7 luni închisoare.

S-a dedus prevenția

inculpatului de la 25 noiembrie 2005 la 5 martie 2007 și de la 12 aprilie 2007

la zi.

Cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului.

Inițial, sesizarea a

făcut obiectul Dosarului nr. 11696/2/2010 al Curții de Apel București, secția a

II-a penală, în care s-a pronunțat sentința nr. 273 din 2 iunie 2011, care a

fost casată prin Decizia penală nr. 3915 din 3 noiembrie 2011 a Înaltei Curții

de Casație și Justiție, cauza fiind trimisă spre rejudecare față

de împrejurarea că instanța de fond nu a explicat cum s-a ajuns la pedeapsa

rezultantă de 28 de ani și o lună închisoare dată spre executare persoanei ce

urmează a fi transferată.

În rejudecare,

sesizarea a fost înregistrată pe rolul aceleiași instanțe cu nr. 420/2/2012.

Curtea a reținut din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că prin hotărârea penală pronunțată

la data de 05 martie 2007, Tribunalul corecțional din Charleroi l-a condamnat

pe numitul R.M. la o pedeapsă de 1 an și 15 luni închisoare cu suspendarea

condiționată a pedepsei pe o perioadă de 5 ani pentru perioada ce depășește

durata arestării preventive pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, viol și

atentat la pudoarea unui minor fără violențe și amenințări, prevăzute de art. 461,

468, 471, 375, 374-378 C. pen. belgian.

În fapt, s-a reținut

că persoana condamnată, împreună cu o altă persoană, a sustras în data de 25

noiembrie 2006 un portofel aparținând părții vătămate S.T. și au exercitat

violențe și au folosit arme asupra acesteia pentru a rămâne în posesia bunului

sustras; în perioada februarie - noiembrie 2006 au sustras, prin efracție,

escaladare, folosire de chei false, în timpul nopții, mai multe bunuri din

autoturisme și locuințe; în cursul anului 2006 persoana condamnată l-a violat

pe minorul S.S. care nu împlinise vârsta de 14 ani și în cursul anului 2006 a

atentat la pudoarea aceluiași minor.

Prin hotărârea Curții

cu juri din Hinaut din data de 10 septembrie 2009 numitul R.M. a fost condamnat

la pedeapsa de 25 ani închisoare, precum și la pedepsele complementare de

interdicție pe viață a dreptului de a ocupa funcții publice, de a fi ales, de a

purta decorații sau titluri de noblețe, de a fi jurat, expert, martor, de a fi

tutore sau curator, de a fabrica, modifica, repara, ceda, deține, purta,

transporta, importa sau exporta arme pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.

51, 51, 80 C. pen. belgian.

În fapt, s-a reținut

că persoana condamnată, împreună cu alte persoane, au încercat să-l omoare pe

numitul R.O. în scopul de a sustrage bunuri din brutăria în care lucra acesta

și a deținut arme interzise.

Prin hotărârea

pronunțată la data de 16 octombrie 2006 de Tribunalul corecțional din

Charleroi, numitul R.M. a mai fost condamnat la 4 luni închisoare, pentru aceea

că în data de 23 august 2006 a sustras în mod fraudulos o placă de

înmatriculare, în valoare nedeterminată, care nu-i aparținea, prejudiciindu-l

astfel pe numitul D.A., fapte prevăzute de art. 461 și 467 din C. pen. belgian.

Prin hotărârea

pronunțată la data de 21 mai 2008 de Tribunalul corecțional din Charleroi,

numitul R.M. a mai fost condamnat și la 6 luni închisoare, pentru aceea că la

data de 15 septembrie 2007, la Jamioulx, a achiziționat și deținut cantitatea

de 4 grame de heroină, această achiziție și deținere neavând loc în temeiul

unei rețete medicale.

Aceste hotărâri au

rămas definitive, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din

Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la

Strasbourg și art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Din situația

executării pedepsei comunicată de autoritățile belgiene a rezultat că persoana

condamnată a fost arestată de la 25 noiembrie 2006 la 05 martie 2007 și de la

12 aprilie 2007 la zi, iar la data primirii cererii de transfer acesta avea de

executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale. În consecință, s-a

susținut că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția

europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art.

129 lit. c) din Legea nr. 302/2004.

S-a mai reținut că

faptele imputate persoanei condamnate, astfel cum au fost menționate, au

corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al

infracțiunilor prev. de art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. a), e), C. pen., art.

208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen., art. 202 C. pen., art. 20 raportat la art.

175 lit. h) C. pen., art. 279 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.,

îndeplinindu-se astfel condiția dublei incriminări prev. de art. 129 lit. e)

din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg.

Din declarația dată

de persoana condamnată în fața directorului penitenciarului din Ardenne a

rezultat că acesta nu este de acord cu transferarea într-un penitenciar din

România (poziția fiind menținută și la rejudecare, așa cum rezultă din

înscrisul existent la fila 14 din dosarul de fond), însă Ministrul Politicii de

Azil și Migrațiune a luat față de acesta măsura de a părăsi Regatul Belgiei. În

consecință, s-a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 1

din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate adoptat la Strasbourg (act ratificat atât de România, cât și de

Regatul Belgiei), astfel că se poate realiza transferarea susnumitului într-un

penitenciar din România și în lipsa consimțământului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs contestatorul R.M., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În esență, recurentul

a invocat încălcarea dreptului la apărare, faptul că nu se impuneau verificări

de admisibilitate, că nu s-a rezolvat fondul cauzei și s-a încălcat dreptul la

libertate.

Față de invocarea

drept temei al contestației la executare și dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen., Curtea a invocat din oficiu nulitatea hotărârii recurate față

de regulile care guvernează competența după materie.

Analizând hotărârea

recurată din această perspectivă, Curtea a apreciat că recursul este fondat,

pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 461 alin.

(2) C. proc. pen., în cazul prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. „contestația se face (…) la instanța care a pronunțat hotărârea ce se

execută”.

Cum hotărârea ce se

execută este sentința penală nr. 95 din 01 martie 2012 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, s-a constatat că tribunalul, cu încălcarea

dispozițiilor de mai sus a soluționat cauza, situație în care sentința recurată

este lovită de nulitate, conform art. 197 alin. (2) teza I C. proc. pen.

Ca atare, prin Decizia

penală nr. 1199 din 25 iunie 2013, Curtea în baza art. 385

15

pct. 2 lit.

d) și art. 385

9

pct. 1 C. proc. pen., a admis recursul formulat de

recurentul contestator R.M., a casat sentința penală atacată și a dispus

rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel București, în complet de fond legal

învestit.

Rejudecând cauza după

casare, Curtea, constatând că este învestită cu soluționarea unei contestații

împotriva executării sentinței penale nr. 95 din 01 martie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, (definitivă prin Decizia nr. 2399

din 11 iulie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) a reținut

următoarele:

Prin sentința penală

mai sus menționată, instanța română s-a pronunțat cu privire la continuarea

executării pedepsei de 28 ani și 1 lună închisoare de către condamnatul R.M. într-un

penitenciar din România, transferul efectiv fiind efectuat la data de 30

ianuarie 2013.

Potrivit

art. 158 din Legea nr. 302/2004, în cazul în care statul român optează pentru

continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să

respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.

Instanța

română a optat deja asupra continuării executării pedepsei prin sentința nr. 95

din 01 martie 2012 care este definitivă și se bucură de autoritate de lucru

judecat, fiind pusă în executare, susținerea avocatului contestatorului că la

data de 30 ianuarie 2013 acesta ar fi fost liberat condiționat de către

autoritățile belgiene, fiind vădit nefondată.

Așadar, neexistând

vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la

executare, astfel cum prevede art. 461 lit. c) C. proc. pen., Curtea a respins,

ca inadmisibilă, contestația împotriva executării sentinței penale nr. 95 din 01

martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

formulată de contestatorul R.M.

Conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., a obligat contestatorul la 400 lei, cheltuieli judiciare

avansate de stat.

Împotriva sentinței

penale nr. 330/F din 30 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

a declarat recurs contestatorul R.M.

Cauza a fost

înregistrată la Înaltei Curții de Casație și Justiție, sub nr.

7125/3/2013.

În cadrul

dezbaterilor apărătorul desemnat din oficiu al recurentului a solicitat

admiterea recursului și trimiterea cauzei spre judecare la Tribunalul București

întrucât acestuia i-a fost încălcat dreptul la apărare. Prin motivele de recurs

formulate în scris, recurentul a arătat că prin soluția pronunțată instanța a

respins contestația la executare ca inadmisibilă, deși procedura prevăzută de art.

360 și urm. C. proc. pen. nu impune verificări de admisibilitate, cererea fiind

întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. respectiv art. 461 lit.

c) C. proc. pen. solicitarea contestatorului fiind de anularea formelor de

executare emise în baza sentinței penale nr. 95/2012 în raport de art. 160 din

Legea nr. 302/2004.

A mai precizat

recurentul prin motivele de recurs formulate în scris că prin hotărârea Curții

cu juri din Provincia Hinaut din 10 septembrie 2009 prin care R.M. a fost

condamnat la pedeapsa de 25 de ani închisoare, respectiv hotărârea Curții de

Apel din Mons prin care, condamnat fiind pentru fapta de furt prin efracție și

escaladare având în vedere condamnările anterioare i s-a dat spre executare pedeapsa

de 28 ani și 7 luni au fost executate, autoritățile belgiene dispunând

eliberarea condiționată din executarea pedepsei cumulată de 28 ani și 7 luni,

au fost executate, autoritățile belgiene dispunând eliberarea condiționată din

executarea pedepsei cumulată de 28 ani și 7 luni. A mai arătat că având în

vedere data eliberării, consecințele eliberării condiționate, încarcerarea

urmare a transferului persoanei condamnate într-un penitenciar din România,

este nelegală, în condițiile art. 5 C. proc. pen. respectiv în condițiile art. 5

C.E.D.O.

Examinând hotărârea

atacată prin raportare la motivele de recurs privitoare la criticile

recurentului contestator R.M., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat

pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 461

alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen. prevăd următoarele:

„Contestația contra

executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

c) când se ivește

vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la

executare;

d) când se invocă

amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de

micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării”.

Altfel, motivul de

recurs invocat de recurent prin care se solicită anularea formelor de executare

emise în baza sentinței penale nr. 95/2012 în raport de art. 160 din Legea nr. 302/2004

vizează împrejurarea că recurentul contestator a fost eliberat condiționat la

data de 30 ianuarie 2013 de Regatul Belgiei, fapt ce poate atrage incidența art.

461 alin. (1) lit. c) și lit. d) C. proc. pen. Însă acest argument pe de o

parte, nu a fost dovedit cu nici un înscris oficial autentic, iar pe de altă

parte recurentul contestator a fost predat în România la data de 30 ianuarie

2013 conform înscrisurilor aflate la filele 205-209, Dosar nr. 7125/3/2013 al

Tribunalului București, secția I penală.

Astfel, motivul

invocat de recurentul contestator în recurs și pe fond în contestația la

executare nu numai că nu este dovedit dar nici nu se regăsește printre

dispozițiile art. 461 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta

Curte reține că nu este fondată critica recurentului contestator formulată în

motivele scrise în recurs în sensul că autoritățile belgiene au dispus

liberarea condiționată în data de 30 ianuarie 2013, astfel că în condițiile în

care Statul belgian a renunțat la executarea în continuare a acestei pedepse,

condamnarea de 8 ani și o lună neputând fi pusă în executare de autoritățile

române.

Apărătorul ales al

condamnatului, avocat T.C. a arătat la termenul din 27 martie 2013 la

Tribunalul București, că printre înscrisurile depuse la Dosarul nr. 7125/3/2013

al Tribunalului București, secția I penală, se regăsește și dovada că petentul

condamnat R.M. a fost liberat condiționat la data de 30 ianuarie 2013 din

Penitenciarul Regatului Belgiei, astfel încât a solicitat Tribunalului

București să se ia act de renunțarea statului de condamnare la executarea

pedepsei de către petentul-condamnat și să fie avută în vedere atât în ceea ce

privește dispozițiile legale privind contestația la executare, urmând ca

instanța să dispună punerea de îndată în libertate a petentului condamnat, dacă

nu este arestat în altă cauză.

Înalta Curte constată

însă că în cuprinsul înscrisurilor depuse de apărătorul ales al condamnatului

la data de 27 martie 2013 (filele 196-200 Dosar nr. 7125/3/2013 al Tribunalului

București, secția I penală) nu se regăsește actul despre care apărătorul ales

al recurentului a făcut vorbire respectiv liberarea condiționată a

condamnatului la data de 30 ianuarie 2013, ci sunt înscrisuri care vizează

transferul fără consimțământ al condamnatului R.M., act emis la data de 27

ianuarie 2011 orele 9:22, înscris care relevă și condamnările numitului R.M.

Pe de altă parte, din

actele aflate la dosar nu rezultă că petentul R.M. ar fi fost eliberat

condiționat la 30 ianuarie 2013 din Penitenciarul Regatului Belgiei, însă din

adresa Penitenciarului Giurgiu (fila 205 Dosar nr. 7125/3/2013 al Tribunalului

București) din data de 3 aprilie 2013, rezultă că numitul R.M. se află în

executarea M.E.P.I. nr. 110/2012 emis de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, condamnatul fiind extrădat de către autoritățile belgiene în

România în data de 30 ianuarie 2013, data la care autoritățile române au pus în

executare mandatul nr. 110/2012.

Anexat adresei emise

de Penitenciarul Giurgiu au fost transmise Tribunalului București și

procesul-verbal de predare-primire din 30 ianuarie 2013 încheiat cu ocazia

predării condamnatului din Belgia (fila 206 Dosar nr. 7125/3/2013 al

Tribunalului București), M.E.P.I. nr. 110/2012 emis de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, (fila 207 Dosar nr. 7125/3/2013 Tribunalul

București); proces-verbal de încarcerare din 31 ianuarie 2013 emis de

D.G.P.M.B. - Secția 4 Poliție - Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 2

(fila 208 Dosar nr. 7125/3/2013 Tribunalul București), proces-verbal din 19

februarie 2013 emis de Penitenciarul Spital Jilava cu ocazia încarcerării în

această unitate de detenție (fila 209 Dosar nr. 7125/3/2013 Tribunalul

București).

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, astfel încât va

fi respins în baza art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

contestatorul

R.M.

împotriva sentinței

penale

nr.

330/F

din 30 iulie 2

013

a Curții de Apel București,

secția

a II-a

penală

.

Obligă recurentul contestator la plata sumei

de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 noiembrie 2013

.