ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3218/2013

Asupra recursului penal de față, în

baza actelor dosarului constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 65 din 19 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București și, în consecință, s-a dispus recunoașterea și punerea

în executare a sentinței penale pronunțată în Dosarul nr. 3/2007 din 22 iunie

2008 de către Judecătoria de Instrucție nr. 2 Amposta, rămasă definitivă la 28

aprilie 2009, privind pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată persoanei

condamnate R.N. și transferarea persoanei condamnate - într-un penitenciar din

România în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani închisoare.

Totodată, s-a dedus perioada detenției

de la 10 septembrie 2007 la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția din 18 iulie 2012 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost sesizată instanța în

vederea recunoașterii sentinței penale pronunțată de autoritățile judiciare din

Republica Spania privind persoana condamnată R.N. și- a punerii în executare a

acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 158 din Legea nr. 302/2004,

modificată.

În motivarea rezoluției s-a arătat că,

prin adresa din 28 august 2011, Ministerul Justiției - Direcția Drept

Internațional și Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004,

republicată, cererea formulată de autoritățile judiciare din Regatul Spaniei

prin care s-a solicitat transferarea persoane condamnate într-un penitenciar

din România pentru a continua executarea pedepsei cu închisoarea aplicată de

către instanțele statului solicitant.

Din examinarea înscrisurilor

comunicate de statul de condamnare în aplicarea art. 147 alin. (2) lit. a)-c)

din Legea nr. 302/2004, republic, și art. 6 alin. (2) din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie

1983, s-a constatat că prin sentința pronunțată în Dosarul nr. 3/2008 la 22

iunie 2008 de Judecătoria de Instrucție nr. 2 Amposta, numitul R.N. a fost

condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru un delict de agresiune sexuală

prevăzută de art. 178 și art. 180 alin. (3) și (4) C. pen. spaniol, hotărâre ce

a rămas definitivă la data de 28 aprilie 2009.

În fapt, s-a reținut că numitul R.N. o

conducea pe nepoata sa minoră, M.S., cu autoturismul proprietatea sa, către

locul de muncă; pe traseu, acesta a început să-i atingă sânii, a oprit

autoturismul și a comis asupra ei abuzuri sexuale. Victima a reușit să fugă

într-un moment de neatenție al persoanei condamnate.

Examinând materialul cauzei, prima

instanță a reținut că este îndeplinită condiția dublei incriminări prev. de

art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, și a art. 3 pct. 1 lit.

e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată

la Strasbourg, întrucât faptele reținute în sarcina persoanei condamnate R.N.

au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv

al infracțiunii prev. de art. 201 alin. (3) C. pen. român.

S-a mai reținut că persoana condamnată

R.N. are de executat o pedeapsă de 7 ani închisoare, care a început la 22 mai

2009 și va fi considerată terminată la 07 septembrie 2014 și a fost arestată

preventiv în perioada 10 septembrie 2007 - 21 mai 2009, perioadă ce a fost

dedusă din pedeapsa la care a fost condamnată.

Deopotrivă, s-a reținut că persoana

condamnată și-a exprimat consimțământul de a fi transferată în România, în

vederea continuării executării restului de pedeapsă, din referatul întocmit de

Consulatul general al României la Barcelona rezultând că familia acesteia se

află în Spania, dar că intenționează să se mute în România unde îi poate oferi

sprijin material, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. d)

din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la

Strasbourg și art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Ca urmare, constatând că în speță sunt

îndeplinite cerințele legale prevăzute de art. 143 și urm. din Legea nr. 3

02/2004, modif, în sensul că este îndeplinită condiția dublei incriminări,

statul de condamnare și cel de executare și-au dat acordul la acest transfer,

care este consimțit și de persoana condamnată, cetățean român, iar hotărârea de

condamnare este definitivă, prima instanță a admis sesizarea și, în conformitate

cu dispozițiile art. 158 din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus

recunoașterea și punerea în executare a hotărârii pronunțată de autoritățile

judiciare din regatul Spaniei privind pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată

persoanei condamnate R.N., precum și transferarea persoanei condamnate într-un

penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani

închisoare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocând,

în sfera cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen., nelegalitatea parțială a sentinței atacate raportat la omisiunea

instanței de fond de a aplica condamnatului persoană transferabilă pedeapsa

accesorie prevăzută de art. 71- art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen.

În argumentare, s-a susținut că,

raportat la dispozițiile Legii nr. 302/2004 care prevăd că instanța care a

recunoscut hotărârea de condamnare și a optat pentru continuarea executării

pedepsei, trebuie să respecte felul și durata pedepsei aplicate de instanța de

condamnare, instanța de fond avea obligația să recunoască în integralitate

hotărârea autorităților spaniole, în sensul de a dispune transferul persoanei

transferabile în vederea executării atât a pedepsei principale de 7 ani

închisoare, cât și a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

Examinând cauza în raport de criticile

formulate, dar și din oficiu, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat, considerentele avute în

vedere fiind următoarele:

Prioritar, se constată că în raport de

data pronunțării deciziei atacate, 19 februarie 2013, în cauză sunt aplicabile

dispozițiile C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Trecând în continuare la examinarea

criticilor formulate de parchet, care se circumscriu cazului de casare prev. de

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte constată

următoarele:

Potrivit art. 130 și urm. din Legea nr.

302/2004, republicată, recunoașterea unei hotărâri penale străine se realizează

în integralitatea acesteia, fără a exista o intervenție a statului de executare

în raport de cele stabilite de instanța statului de condamnare, principiu

statuat și prin Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate,

adoptată la Strasbourg și ratificată prin Legea nr. 76/1996.

Conform art. 158 din Legea nr.

302/2004, republicată, - „în cazul în care statul român optează pentru

continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să

respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare".

Totodată, conform art. 137 din același

act normativ:

(1). Executarea unei hotărâri penale

străine are loc potrivit legii romane.

(2). Hotărârile penale străine

recunoscute si executate in România produc aceleași efecte ca si hotărârile pronunțate

de instanțele romane."

Rezultă astfel că, pentru ca o

hotărâre penală străină să poată produce efecte în statul solicitant, aceasta

trebuie recunoscută în toate efectele ei, urmând ca executarea să privească

toate dispozițiile pronunțate de statul solicitat.

Raportat la speța pendinte, se

constată prin sentința pronunțată în Dosarul nr. 3/2008 la 22 iunie 2008 de

Judecătoria de Instrucție nr. 2 Amposta, rămasă definitivă la data de 28

aprilie 2009, numitul R.N. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare

pentru un delict de agresiune sexuală prevăzută de art. 178 și art. 180 alin.

(3) și (4) C. pen. spaniol, față de acesta dispunându-se, totodată, decăderea

specială din dreptul la sufragiu pasiv pe perioada condamnării, precum și

măsura interdicției de a se apropia de victimă la mai puțin de 500 de metri și

de a comunica cu aceasta prin orice mijloace pe o perioadă de 10 ani.

Procedând la verificarea îndeplinirii

condiției dublei incriminări prev. de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004,

republicată, și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983,

prima instanță a apreciat în mod just că faptele care au atras condamnarea

persoanei transferabile au corespondent în legislația penală română, fiind

incriminate' prin dispozițiile art. 201 alin. (3) C. pen., omițând însă să

constate că și pedeapsa accesorie a decăderii speciale din dreptul la sufragiu

pasiv pe perioada condamnării are corespondent în legislația națională în

dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen.

Or, în virtutea principiului statuat

prin art. 158 din Legea nr. 302/2004, republicată, prima instanță, recunoscând

hotărârea de condamnare pronunțată de instanțele spaniole și optând pentru

continuarea executării pedepsei în România, era ținută a respecta felul și

durata tuturor pedepselor aplicate de instanța de condamnare, ceea ce presupunea

în mod necesar ca dispoziția de punere în executare a hotărârii și de transfer

a persoanei condamnate într-un penitenciar din România să vizeze și executarea

pedepsei accesorii. prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen.

În consecință, constatând întemeiate

criticile formulate de parchet, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) raportat la art. 385

9

pct. 17

2

C. proc.

pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București împotriva sentinței penale nr. 65 din 19 februarie 2013 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, privind pe condamnatul persoană

transferabilă R.N., pe care o va casa, în parte, iar în rejudecare va dispune

recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale pronunțată în Dosarul

nr. 3/2007 din 22 iunie 2008 de către Judecătoria de Instrucție nr. 2 Amposta,

rămasă definitivă la 28 aprilie 2009, și în ceea ce privește pedeapsa accesorie

prevăzută de art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen., dispunând transferarea

persoanei condamnate într-un penitenciar din România și în vederea executării

pedepsei accesorii sus-menționate, menținând celelalte dispoziții ale sentinței

recurate.

Având în vedere și disp. art 192 alin.

(3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 65 din 19

februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

privind pe condamnatul persoană transferabilă R.N.

Casează, în parte, sentința recurată

și, în rejudecare:

Dispune recunoașterea și punerea în

executare a sentinței penale pronunțată în Dosarul nr. 3/2007 din 22 iunie 2008

de către Judecătoria de Instrucție nr. 2 Amposta, rămasă definitivă la 28

aprilie 2009, și în ceea ce privește pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71-64

alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen., dispunând transferarea persoanei

condamnate într-un penitenciar din România și în vederea executării pedepsei

accesorii sus-menționate.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței recurate.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu a intimatului condamnat persoană . transferabilă, în sumă de 320

lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 22

octombrie 2013.