ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3218/2013

Asupra recursului penal de față, în baza actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 65 din 19 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și, în consecință, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale pronunțată în Dosarul nr. 3/2007 din 22 iunie 2008 de către Judecătoria de Instrucție nr. 2 Amposta, rămasă definitivă la 28 aprilie 2009, privind pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată persoanei condamnate R.N. și transferarea persoanei condamnate - într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani închisoare. Totodată, s-a dedus perioada detenției de la 10 septembrie 2007 la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția din 18 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost sesizată instanța în vederea recunoașterii sentinței penale pronunțată de autoritățile judiciare din Republica Spania privind persoana condamnată R.N. și- a punerii în executare a acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 158 din Legea nr. 302/2004, modificată. În motivarea rezoluției s-a arătat că, prin adresa din 28 august 2011, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004, republicată, cererea formulată de autoritățile judiciare din Regatul Spaniei prin care s-a solicitat transferarea persoane condamnate într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei cu închisoarea aplicată de către instanțele statului solicitant.

Din examinarea înscrisurilor comunicate de statul de condamnare în aplicarea art. 147 alin. (2) lit. a)-c) din Legea nr. 302/2004, republic, și art. 6 alin. (2) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, s-a constatat că prin sentința pronunțată în Dosarul nr. 3/2008 la 22 iunie 2008 de Judecătoria de Instrucție nr. 2 Amposta, numitul R.N. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru un delict de agresiune sexuală prevăzută de art. 178 și art. 180 alin. (3) și (4) C. pen. spaniol, hotărâre ce a rămas definitivă la data de 28 aprilie 2009. În fapt, s-a reținut că numitul R.N. o conducea pe nepoata sa minoră, M.S., cu autoturismul proprietatea sa, către locul de muncă; pe traseu, acesta a început să-i atingă sânii, a oprit autoturismul și a comis asupra ei abuzuri sexuale.

Victima a reușit să fugă într-un moment de neatenție al persoanei condamnate. Examinând materialul cauzei, prima instanță a reținut că este îndeplinită condiția dublei incriminări prev. de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, și a art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, întrucât faptele reținute în sarcina persoanei condamnate R.N. au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 201 alin. (3) C. pen. român. S-a mai reținut că persoana condamnată R.N. are de executat o pedeapsă de 7 ani închisoare, care a început la 22 mai 2009 și va fi considerată terminată la 07 septembrie 2014 și a fost arestată preventiv în perioada 10 septembrie 2007 - 21 mai 2009, perioadă ce a fost dedusă din pedeapsa la care a fost condamnată.

Deopotrivă, s-a reținut că persoana condamnată și-a exprimat consimțământul de a fi transferată în România, în vederea continuării executării restului de pedeapsă, din referatul întocmit de Consulatul general al României la Barcelona rezultând că familia acesteia se află în Spania, dar că intenționează să se mute în România unde îi poate oferi sprijin material, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. d) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Ca urmare, constatând că în speță sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute de art. 143 și urm. din Legea nr. 3 02/2004, modif, în sensul că este îndeplinită condiția dublei incriminări, statul de condamnare și cel de executare și-au dat acordul la acest transfer, care este consimțit și de persoana condamnată, cetățean român, iar hotărârea de condamnare este definitivă, prima instanță a admis sesizarea și, în conformitate cu dispozițiile art. 158 din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus recunoașterea și punerea în executare a hotărârii pronunțată de autoritățile judiciare din regatul Spaniei privind pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată persoanei condamnate R.N., precum și transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani închisoare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocând, în sfera cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., nelegalitatea parțială a sentinței atacate raportat la omisiunea instanței de fond de a aplica condamnatului persoană transferabilă pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71- art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen.

În argumentare, s-a susținut că, raportat la dispozițiile Legii nr. 302/2004 care prevăd că instanța care a recunoscut hotărârea de condamnare și a optat pentru continuarea executării pedepsei, trebuie să respecte felul și durata pedepsei aplicate de instanța de condamnare, instanța de fond avea obligația să recunoască în integralitate hotărârea autorităților spaniole, în sensul de a dispune transferul persoanei transferabile în vederea executării atât a pedepsei principale de 7 ani închisoare, cât și a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar și din oficiu, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele: Prioritar, se constată că în raport de data pronunțării deciziei atacate, 19 februarie 2013, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Trecând în continuare la examinarea criticilor formulate de parchet, care se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 130 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, recunoașterea unei hotărâri penale străine se realizează în integralitatea acesteia, fără a exista o intervenție a statului de executare în raport de cele stabilite de instanța statului de condamnare, principiu statuat și prin Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și ratificată prin Legea nr. 76/1996.

Conform art. 158 din Legea nr. 302/2004, republicată, - „în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare". Totodată, conform art. 137 din același act normativ: (1). Executarea unei hotărâri penale străine are loc potrivit legii romane. (2). Hotărârile penale străine recunoscute si executate in România produc aceleași efecte ca si hotărârile pronunțate de instanțele romane." Rezultă astfel că, pentru ca o hotărâre penală străină să poată produce efecte în statul solicitant, aceasta trebuie recunoscută în toate efectele ei, urmând ca executarea să privească toate dispozițiile pronunțate de statul solicitat.

Raportat la speța pendinte, se constată prin sentința pronunțată în Dosarul nr. 3/2008 la 22 iunie 2008 de Judecătoria de Instrucție nr. 2 Amposta, rămasă definitivă la data de 28 aprilie 2009, numitul R.N. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru un delict de agresiune sexuală prevăzută de art. 178 și art. 180 alin. (3) și (4) C. pen. spaniol, față de acesta dispunându-se, totodată, decăderea specială din dreptul la sufragiu pasiv pe perioada condamnării, precum și măsura interdicției de a se apropia de victimă la mai puțin de 500 de metri și de a comunica cu aceasta prin orice mijloace pe o perioadă de 10 ani.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări prev. de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, prima instanță a apreciat în mod just că faptele care au atras condamnarea persoanei transferabile au corespondent în legislația penală română, fiind incriminate' prin dispozițiile art. 201 alin. (3) C. pen., omițând însă să constate că și pedeapsa accesorie a decăderii speciale din dreptul la sufragiu pasiv pe perioada condamnării are corespondent în legislația națională în dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen.

Or, în virtutea principiului statuat prin art. 158 din Legea nr. 302/2004, republicată, prima instanță, recunoscând hotărârea de condamnare pronunțată de instanțele spaniole și optând pentru continuarea executării pedepsei în România, era ținută a respecta felul și durata tuturor pedepselor aplicate de instanța de condamnare, ceea ce presupunea în mod necesar ca dispoziția de punere în executare a hotărârii și de transfer a persoanei condamnate într-un penitenciar din România să vizeze și executarea pedepsei accesorii. prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. În consecință, constatând întemeiate criticile formulate de parchet, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) raportat la art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 65 din 19 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, privind pe condamnatul persoană transferabilă R.N., pe care o va casa, în parte, iar în rejudecare va dispune recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale pronunțată în Dosarul nr. 3/2007 din 22 iunie 2008 de către Judecătoria de Instrucție nr. 2 Amposta, rămasă definitivă la 28 aprilie 2009, și în ceea ce privește pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen., dispunând transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România și în vederea executării pedepsei accesorii sus-menționate, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Având în vedere și disp. art 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 65 din 19 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, privind pe condamnatul persoană transferabilă R.N. Casează, în parte, sentința recurată și, în rejudecare: Dispune recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale pronunțată în Dosarul nr. 3/2007 din 22 iunie 2008 de către Judecătoria de Instrucție nr. 2 Amposta, rămasă definitivă la 28 aprilie 2009, și în ceea ce privește pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen., dispunând transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România și în vederea executării pedepsei accesorii sus-menționate.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului condamnat persoană . transferabilă, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 octombrie 2013.