ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2435/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 131/F din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004 republicată, a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind recunoașterea Sentinței penale din data de 30 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Bruxelles și punerea în executare a acesteia, prin transferarea persoanei condamnate A.R.  într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală anterior menționată.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut, în esență, că prin Rezoluția nr. 2684/II/5/2011 din data de 16 ianuarie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța, în temeiul dispozițiilor art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, în vederea recunoașterii și punerii în executare a Sentinței penale din data de 30 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Bruxelles, ca urmare a cererii înaintate de către autoritățile judiciare din Regatul Belgiei privind transferarea persoanei condamnate A.R. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată acesteia prin sentința penală anterior menționată.

Analizând sesizarea, pe baza documentelor și informațiilor comunicate de către statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate (adoptată la Strasbourg în anul 1983 și ratificată de România prin Legea nr. 76/1996), prima instanță a constatat că prin Sentința penală din data de 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel Bruxelles, rămasă definitivă, s-a dispus condamnarea inculpatului A.R. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea, în perioada anilor 2005 - 2007, a infracțiunilor de prostituție, exploatare a unei minore, trafic de persoane și participare la un grup infracțional organizat, astfel cum sunt incriminate în Codul penal belgian.

Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile belgiene, executarea pedepsei astfel aplicate a început în data de 01 iunie 2007 (când inculpatul a fost arestat preventiv), urmând a se împlini, la termen, în data de 30 mai 2014.

Prin cererea formulată la data de 08 martie 2011, persoana condamnată (încarcerată, la acel moment, în Penitenciarul din Louvain) a solicitat transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei respective, iar Serviciul Public Federal de Justiție din Regatul Belgiei a hotărât să-și dea acordul la realizarea acestei transferări.

Anterior sesizării acestei instanțe, Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală din cadrul Ministerului Justiției a comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin Adresa nr. 44973/2011 din data de 21 decembrie 2011, că, potrivit noilor informații transmise de către autoritățile belgiene, este imposibilă continuarea procedurii de transferare a persoanei condamnate, deoarece, pe numele acesteia, a fost emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Republica Franceză.

După sesizarea Curții, aceeași direcție din cadrul Ministerului Justiției a transmis, prin Adresa nr. 44973/2011 din data de 30 ianuarie 2012, informații similare din partea autorităților belgiene, restituind, totodată, citația emisă pe numele persoanei condamnate, care a luat însă cunoștință de existența pe rol a prezentei cauze, dovadă fiind angajarea de către aceasta, la data de 31 ianuarie 2012, a unui avocat ales care să o reprezinte în fața instanței.

La cererea Curții, formulată din oficiu și transmisă prin intermediul Ministerului Justiției, Serviciul Public Federal de Justiție din Regatul Belgiei a comunicat, prin Adresa nr. 6/TRA/l 1/2303 din data de 15 martie 2012, că persoana condamnată nu a fost predată încă autorităților franceze, întrucât nu a finalizat executarea pedepsei aplicate în acea țară (la care se referă sesizarea de transferare dedusă judecății).

În raport cu informațiile astfel comunicate, prima instanță a constatat că, în prezent, nu este îndeplinită una dintre condițiile obligatorii de realizare a transferării persoanei condamnate, respectiv cea prevăzută de art. 143 lit. f) din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât, din acele informații, rezultă, în mod evident, că statul de condamnare (Regatul Belgiei) nu mai este de acord cu realizarea acestei transferări, în condițiile în care a fost solicitat, de către autoritățile judiciare franceze, cu punerea în executare a unui mandat european de arestare, emis pe numele aceleiași persoane, cerere căreia urmează să îi dea curs, la finalizarea executării pedepsei aplicate acesteia de către instanța belgiană, potrivit Deciziei-cadru nr. 2002/585/JAI din data de 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre.

Împotriva Sentinței penale nr. 131/F din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs persoana transferabila A.R., prin avocat C., fără însa a-l motiva și fără a se prezenta în fața instanței, personal sau prin apărătorul ales pentru a arăta motivele pentru care a formulat acest recurs.

Recursul este nefondat.

Analizând hotărârea atacată în raport de disp. art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sentința pronunțată este legală și temeinică.

Fără a mai relua analiza temeinică și judicioasă a primei instanțe, Înalta Curte constată că procedându-se la verificarea dispozițiilor Legii nr. 302/2004 privind condițiile obligatorii de realizare a transferării persoanei condamnate, în mod corect, s-a reținut că, în prezent, nu este îndeplinită una dintre condițiile obligatorii de realizare a transferării persoanei condamnate, respectiv cea prevăzută de art. 143 lit. f) din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât, informațiile aflate la dosar, rezultă, în mod evident, că statul de condamnare (Regatul Belgiei) nu mai este de acord cu realizarea acestei transferări, în condițiile în care a fost solicitat, de către autoritățile judiciare franceze, cu punerea în executare a unui mandat european de arestare, emis pe numele aceleiași persoane.

În acest sens este și adresa trimisă de Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală și însoțită de adresa din partea Ministerului belgian al Justiției în care se arată că procedura de transfer privind pe A.R., din punctul lor de vedere s-a încheiat, având în vedere că sus-numitul urmează să fie predat autorităților judiciare din Franța, în baza unui mandat european de arestare.

În aceeași succesiune juridică, așa după cum și prima instanță a reținut, Înalta Curte constată că, deoarece recunoașterea hotărârii definitive de condamnare, pronunțată în străinătate, a fost solicitată de către Parchet exclusiv în cadrul procedurii de transferare a persoanei condamnate, astfel cum este reglementată în art. 154 și urm. din secțiunea a 2-a, cap. II al titlului VI din Legea nr. 302/2004 republicată, iar, în speță, pentru motivul anterior menționat, transferarea nu este posibilă, în lipsa îndeplinirii uneia dintre condițiile legale de realizare a acesteia, s-a apreciat că sesizarea înaintată nu este întemeiată nici în ceea ce privește recunoașterea hotărârii respective, fără ca această împrejurare să împiedice în viitor aplicarea procedurii speciale și distincte de recunoaștere a acelei hotărâri, reglementată în art. 130 și urm. din cap. I al titlului V din aceeași lege.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, în mod corect, în temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost respinsă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, atât în ceea ce privește recunoașterea Sentinței penale din data de 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel Bruxelles, cât și în ceea ce privește punerea în executare a acesteia, prin transferarea persoanei condamnate A.R. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată acesteia prin sentința penală anterior menționată.

Ca atare, după verificarea cauzei și în raport de disp. art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoană transferabilă A.R. împotriva Sentinței penale nr. 131/F din 2 aprilie  2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 18 iulie 2012.

Procesat de GGC - N