ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4180/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din

data de 04 mai 2012, din Dosarul nr. 1092/II/5/2012, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București a sesizat această instanță de judecată, în vederea

recunoașterii și punerii în executare a sentinței penale nr.

1.B.XXX.466/2010/67 din data de 29 martie 2011 a Judecătoriei Sectoarelor XX,

XXI și XXIII, Republica Ungară, ca urmare a cererii formulate de Ministerul

Justiției din Ungaria, de transferare a condamnatului N.C.I. într-un

penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și

6 luni închisoare.

În motivare, s-a arătat

că, prin adresa din 2011, Ministerul Justiției – Direcția Drept Internațional și

Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

cererea prin care se solicită transferarea condamnatului N.C.I., căruia i-a fost

aplicată pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 1.B.XXX.466/2010/67

din data de 29 martie 2011 a Judecătoriei Sectoarelor XX, XXI și XXIII, definitivă

prin decizia nr. 24.Bf.XXI.7647/2011/12 din 27 septembrie 2011 a Tribunalului Capitalei,

Republica Ungară

,

pentru săvârșirea infracțiunilor de perversiune

sexuală și corupere sexuală a unui minor, prev. de art. 198 alin. (1) și 201

alin. (2) C. pen. ungar, reținându-se în sarcina sa că în data de 15 decembrie 2008

a săvârșit acte cu caracter obscen asupra unei minore, iar la data de 08

aprilie 2008 a încercat să o determine pe o minoră să întrețină cu el un act sexual.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea reține că pe data de 27 octombrie 2011 condamnatul, depus la Penitenciarul

din Budapesta, Republica Ungară, a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar

din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii.

Din analiza ansamblului

materialului probator, Curtea a apreciat că sesizarea este întemeiată.

Astfel, Curtea a constatat

că față de condamnat sunt îndeplinite atât condițiile pentru recunoașterea hotărârilor

judecătorești penale străine, enumerate la art. 131 alin. (1) lit. a)-g) din Legea

nr. 302/2004, cât și cerințele referitoare la transferare, prevăzute de art. 143

lit. a)-f) din aceeași lege, și anume condamnatul este cetățean al statului de executare,

hotărârea judecătorească de condamnare este definitivă, la data primirii cererii

de transferare condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei

stabilită, transferul este consimțit de către condamnat, dubla incriminare, și anume

faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de

corupție sexuală, prev. de art. 202 alin. (1) C. pen., pentru care legea penală

română prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, statul de condamnare și

statul de executare sunt de acord asupra transferării.

De asemenea, Curtea a

apreciat că nu există nici una dintre cauzele pentru refuzul opțional al transferării,

prevăzute, în mod limitativ, de art. 152, lit. a)-d) din Legea nr. 302/2004. În

ceea ce privește efectul transferării, potrivit art. 145, raportat la art. 144

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, condamnatul va executa pedeapsa de 3 ani

și 6 luni închisoare, astfel cum a fost stabilită, cu autoritatea sa de lucru judecat,

prin sentința penală nr. 1.B.XXX.466/2010/67 din data de 29 martie 2011 a Judecătoriei

Sectoarelor XX, XXI și XXIII, definitivă prin decizia nr. 24.Bf.XXI.7647/2011/12

din 27 septembrie 2011 a Tribunalului Capitalei, Republica Ungară, în natura și

limitele stabilite de organele judiciare ungare.

Ca atare, prin sentința

penală nr. 234 din 01 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis

sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

În temeiul art. 131

alin. (1) raportat la art. 132 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, a recunoscut sentința

penală nr. 1.B.XXI.466/2010/67 din data de 29 martie 2011 a Judecătoriei Sectoarelor

XX, XXI și XXIII, definitivă prin decizia nr. 24.Bf.XXI.7647/2011/12 din 27

septembrie 2011 a Tribunalului Capitalei, Republica Ungară.

În temeiul art. 143 din

Legea nr. 302/2004 a dispus transferarea condamnatului N.C.I., depus la Penitenciarul

din Budapesta, Republica Ungară, într-un penitenciar din România, în vederea continuării

executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, în felul și durata stabilite

de autoritățile judiciare ungare, potrivit art. 145 din Legea nr. 302/4004.

A dedus durata reținerii

și arestării preventive, precum și perioada executată începând cu data de 14

iulie 2010 la zi.

A dispus emiterea unui

mandat de executare a pedepsei închisorii.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs persoana transferabilă N.C.I., fără a-l motiva în scris.

La data soluționării cauzei,

respectiv 14 decembrie 2012, recurentul nu s-a prezentat în instanță, pentru a-și

susține recursul.

Examinând hotărârea atacată,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată

că în cauză nu există nici una dintre cauzele pentru refuzul opțional al transferării,

prevăzute de art. 152 lit. a)-d) din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, corect a

reținut prima instanță că față de condamnat sunt îndeplinire atât condițiile pentru

recunoașterea hotărârilor judecătorești penale străine, prevăzute de art. 131

alin. (1) lit. a)-g) din Legea nr. 302/2004 cât și cerințele referitoare la transferare,

prevăzute de art. 143 lit. a)-f) din aceeași lege, respectiv: condamnatul este cetățean

al statului de executare, hotărârea judecătorească de condamnare este definitivă,

la data primirii cererii de transferare condamnatul mai are de executat cel puțin

6 luni din durata pedepsei stabilită, transferul este consimțit de condamnat, dubla

incriminare în sensul că faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii de corupție sexuală prev.de art. 201 alin. (1) C. pen. (pentru

care legea penală română prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani), statul

de condamnare și statul de executare sunt de acord asupra transferării.

Referitor la efectul transferării,

s-a reținut corect că, potrivit art. 145 raportat la art. 144 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 302/2004, condamnatul va executa pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare,

astfel cum a fost stabilită prin sentința penală nr. 1.B.XXX.466/2010/67 din data

de 29 martie 2011 a Judecătoriei Sectoarelor XX, XXI și XXIII, definitivă prin decizia

nr. 24.Bf.XXI.7647/2011/12 din 27 noiembrie 2011 a Tribunalului Capitalei, Republica

Ungară, în natura și limitele stabilite de organele judiciare ungare.

Prin urmare, instanța

de fond a procedat corect admițând sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București și, în consecință, a recunoscut sentința penală sus-menționată

și a dispus transferarea condamnatului N.C.I., în vederea continuării executării

pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, în modul și durata stabilite de autoritățile

judiciare ungare, potrivit art. 145 din Legea nr. 302/2004.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul N.C.I. împotriva

sentinței penale nr. 234 din 01 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția I

penală.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana transferabilă N.C.I. împotriva sentinței penale

nr. 234 din 01 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul persoană

transferabilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi

14

decembrie

2012.