ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2011/2008

Asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele

Prin sentința penală nr. 279/F din 21 decembrie 2007 a

Curții de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

s-a recunoscut sentința penală nr. 4B.J.2972/2005/17 din 15 mai 2006 a

Judecătoriei Centrale de Sector Buda, definitivă prin decizia nr. 24 BJ.

1.7965/2006/10 din 05 iunie 2007 a Tribunalului

Budapesta, Republica Ungaria, privind pe condamnatul cetățean român

S.S.

și s-a dispus transferarea acestuia din Republica Ungaria, în România, pentru

continuarea executării pedepsei în condițiile art. 145 din Legea 302/2004.

S-a dedus din pedeapsă reținerea din 21-23

august 2005, inclusiv și perioada executată de la 24 august 2005 - la zi,

urmând ca cheltuielile judiciare și cele necesitate de transfer să fie

suportate din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că prin adresa nr.

4948/II-5/2007 din data de 17 decembrie 2007,

Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București a sesizat

această instanță în vederea recunoașterii sentinței penale nr. 4 B.J.

2972/2005/17 din 15 mai 2006 a Judecătoriei Centrale de Sector din Buda,

definitivă prin decizia penală nr. 24 Bf. 1/7965/2006/10 a Tribunalului

Budapesta, Republica Ungaria și a punerii în executare a acesteia, în procedura

soluționării cererii de transferare a persoanei condamnate S.S., într-un

penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei aplicată de

autoritățile judiciare ungare.

Din examinarea documentelor comunicate de

statul de

condamnare a rezultat că, prin

sentința penală susmenționată, S.S.

a fost condamnat la o pedeapsă de 4

ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la tâlhărie și

privare de libertate din motive josnice, prevăzute de secțiunile 20 pct. 1,

art. 321 pct. 1 și art. 175 alin. (1) din Codul penal ungar. În fapt, s-a

reținut că S.S., împreună cu altă persoană, la data de 14 august 2005, a

pătruns în locuința părții vătămate H.E., în vârstă de 92 ani și, prin

amenințări, i-a sustras acestuia suma de 27.000 forinți, în continuare, cei doi

imobilizând partea vătămată (i-au legat mâinile și i-au astupat gura cu obiecte

de îmbrăcăminte), după care au părăsit locuința acesteia.

Prin hotărârea de condamnare s-a luat față de S.S.

și măsura expulzării, pentru 5 ani, de pe teritoriul statului maghiar.

S.S. a fost

reținut în perioada 21-23 august 2005, arestat

preventiv

în perioada 24 august 2005 - 05 iunie 2007 și de la 06 iunie 2007 a început

executarea pedepsei, ultima zi de detenție fiind 20 august 2008, putând fi

liberat condiționat la 21 august 2008.

Faptele astfel cum au fost reținute în sarcina

condamnatului S.S. au corespondent în legislația penală română realizând

conținutul complicității la tâlhărie și infracțiunii de lipsire de libertate în

mod ilegal, prevăzute de art. 26 - art. 211 C. pen. și art. 189 C. pen., fiind

îndeplinită condiția dublei incriminări.

Din documentele atașate sesizării, a

mai rezultat că S.S. și că acesta și-a dat acordul în fața autorităților

judiciare maghiare pentru a fi

transferat,

în vederea continuării executării pedepsei, într-un penitenciar

din

România.

Solicitarea de transfer a fost făcută de

Ministerul Justiției Republicii Ungaria, prin intermediul Ministrului Justiției

României, existând acordul de principiu al acestor autorități pentru realizarea

transferului.

În consecință,

constatând că sunt îndeplinite condițiile transferării,

prevăzute

de art. 129 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța de fond, în baza art.

149 și art. 150 din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis sesizarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut sentința penală

nr. 4B.J.2972/2005/17 din 15 mai 2006 a Judecătoriei Centrale de Sector Buda,

definitivă prin decizia nr. 24

BJ.

1.7965/2006/10 din 05 iunie 2007 a Tribunalului Budapesta, Republica

Ungaria,

privind condamnarea cetățeanului român S.S. și a dispus transferarea acestuia

din Republica Ungaria în România, pentru continuarea executării pedepsei, în

condițiile prevăzute de art. 145 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate

și solicitând casarea acesteia întrucât instanța de fond a omis să menționeze

în dispozitiv care este cuantumul pedepsei ce urmează a fi executată într-un

penitenciar din România, ceea ce ar avea drept consecință imposibilitatea

punerii în executare a acesteia.

Examinând recursul formulat, prin prisma

motivelor invocate, dar

și din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată

că acesta este întemeiat.

Instanța de fond a aplicat în mod corect

dispozițiile Legii

nr. 302/2004, modificată

prin Legea nr. 224/2006, constatând îndeplinite

condițiile prev. de art.

129 din lege și, deși a indicat incidența dispozițiilor art. 145, a omis să

precizeze durata și felul pedepsei ce se

va

executa în România, ceea ce face imposibilă emiterea mandatului de

executare

a pedepsei, la care face referire art. 149 alin. (6) din aceeași lege și în

baza căruia pedeapsa închisorii se poate pune în executare,

pentru ca persoana condamnată să poată fi

încarcerată într-un penitenciar din România (art. 420 C. proc. pen.).

Ca atare, pentru aceste considerente, văzând și

dispozițiile

art. 385

15

alin. (1)

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite

recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și va casa hotărârea

recurata, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea

complinirii omisiunii precizării duratei și felului pedepsei ce se va executa

în România.

Conform art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare

avansate

de către stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București. împotriva sentinței penale nr. 279/F din 21

decembrie 2007, a Curții de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze

cu minori și familie, privind pe intimatul persoană condamnată transferabilă S.S.

Casează sentința recurata și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel București, secția ll-a penală și

pentru cauze cu minori și familie.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, rămân

în sarcina statului, iar suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatul persoană

condamnată transferabilă

se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 iunie 2008.