ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1045/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1045/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului de față,

pe baza materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin sentința penală nr. 515 F din 10 noiembrie 2011 pronunțată în

dosarul nr. 9244/2/2011 (3550/2011) a admis sesizarea formulată de Procurorul

General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin

rezoluția din 24 octombrie 2011 dată în dosarul nr. 2036/II/5/2011 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București având ca obiect cererea

formulată de autoritățile judiciare ungare.

A recunoscut sentința nr. 554/2007/2

pronunțată de Judecătoria Orașului MOsonmagyarovar prin care persoana

condamnată R.S. a fost condamnată la 2 ani închisoare definitivă prin sentința

nr. 3.Bf.8/2008/17 a Tribunalului Județean Gyor-Moson-Sopron.

A dispus transferarea persoanei

condamnate R.S. pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din

România.

A dedus din pedeapsă perioada

arestului preventiv de la 27 noiembrie 2007 la 29 noiembrie 2007.

Cheltuielile judiciare au rămas în

sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu în

sumă de 300 lei s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî în acest sens,

instanța fondului a reținut următoarele:

Prin rezoluția din 24 octombrie 2011

dată în dosarul nr. 2036/II/5/2011 de Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București s-a dispus, în temeiul art. 162 alin. (4) și

art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, sesizarea acestei instanțe cu

privire la cererea formulată de autoritățile maghiare referitoare la transferul

persoanei condamnate R.S., cetățean român, în vederea continuării executării

pedepsei aplicate de instanțele maghiare într-un penitenciar din România.

Cererea formulată de autoritățile

ungare a fost însoțită de documentele

prev. de

art.

6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate,

adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, respectiv: cererea de transferare

formulată de către autoritățile maghiare ce conține și stadiul executării

pedepsei, sentința nr. B 554/2007/2 pronunțată de către Judecătoria orașului

Mosonmagyarovar la data de 29 noiembrie 2007, sentința instanței de apel nr.

3.Bf.8/2008/17 pronunțată de către Tribunalul Județean Gyor-Moson-Sopron,

procesul verbal nr. Bv. 1287/2011/2 privind consimțământul condamnatului,

dispozițiile legale aplicabile.

Curtea a constatat din analiza

documentelor și informațiilor remise de statul de condamnare și din

verificările efectuate de Ministerul Administrației și Internelor din România,

următoarele:

Prin sentința penală nr. B 554/2007/2

pronunțată de Judecătoria orașului Mosonmagyarovar numitul R.S., cetățean

român, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, la expulzare de 4 ani

de pe teritoriul Republicii Ungare și cu titlu de pedeapsă complementară la o

amendă de 40.000 forinți pentru infracțiunea de tâlhărie

prev. de

art. 321 alin. (1) din Codul penal

maghiar. Judecătoria a suspendat executarea pedepsei închisorii pentru o

perioadă de încercare de 4 ani.

Prin sentința nr. 3Bf.8/2008/17

pronunțată de către Tribunalul Județean Gyor-Moson-Sopron în calitate de

instanță de apel s-a modificat sentința penală nr. B 554/2007/2 din 29

noiembrie 2007 a Judecătoriei orașului Mosonmagyarovar, în sensul că s-a

înlăturat suspendarea executării pedepsei principale, expulzarea și pedeapsa

complementară a amenzii.

Această hotărâre a rămas definitivă la

data de 11 martie 2009, astfel că este îndeplinită condiția

prev. de

art. 3 lit. b) din Convenția europeană

adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 304/2004 republicată.

Prin hotărârea de condamnare s-a

reținut în sarcina persoanei condamnate R.S. că la data de 27 noiembrie 2007 a

intrat în locuința numitului N.L. cu acordul acestuia, ulterior 1-a îmbrâncit

și 1-a deposedat prin violență de mai multe bunuri.

Coroborând aceste documente cu

verificările efectuate de Ministerul Administrației și Internelor din România,

în urma cărora a reieșit că persoana condamnată R.S.

Prin urmare, s-a constatat îndeplinită

condiția prev. de art. 3 lit. a) din Convenția Europeană asupra transferării

persoanelor condamnate și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

De asemenea, s-a constatat că este

îndeplinită și condiția dublei incriminări cerută de prevederile art. 143 lit.

e) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția

Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, în sensul că fapta ce i

se impută persoanei condamnate, adoptată la Strasbourg, are corespondent în

legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de

tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) și alin. (2)

1

lit. C. pen.

român.

Referitor la situația executării

pedepsei comunicată de autoritățile ungare a reieșit că durata condamnării

urmează a se împlini la data de 27 februarie 2013, fiind îndeplinite astfel și

condițiile prev. de art. 3 lit. c) din Convenție și art.143 lit. c) din Legea

nr. 302/2004 republicată.

În urma acordului manifestat de

persoana condamnată privind transferarea sa într-un penitenciar din România în

vederea continuării executării pedepsei pronunțate împotriva sa de autoritățile

judiciare maghiare, s-a realizat și condiția impusă de art. 3 lit. d) din

Convenție și art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004.

Prin urmare, Curtea a admis sesizarea

făcută de Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București prin rezoluția din 24 octombrie 2011 dată în dosarul nr.

2036/II/5/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București având ca

obiect cererea formulată de autoritățile judiciare ungare.

S-a recunoscut sentința nr. 554/2007/2

pronunțată de Judecătoria Orașului Mosonmagyarovar prin care persoana

condamnată R.S. a fost condamnată la 2 ani închisoare definitivă prin sentința

nr. 3.Bf.8/2008/17 a Tribunalului Județean Gyor-Moson-Șopron.

S-a dispus transferarea persoanei

condamnate pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din

România.

S-a dedus din pedeapsă perioada

arestului preventiv de la 27 noiembrie 2007 la 29 noiembrie 2007.

Împotriva acestei sentințe a formulat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocând cazul de casare

prev. de art. 385

9

pct. 17

2

și 10 C. proc. pen. în planul

greșitei deduceri a prevenției executate de condamnatul R.S., susținând că

instanța fondului nu a manifestat rol activ în vederea obținerii informațiilor

necesare unei corecte deduceri a perioadei de prevenție.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

procurorul a arătat că în mod corect instanța a dispus recunoașterea sentinței

de condamnare nr. B 554/2007/2 a numitului R.S., pronunțată de Judecătoria

Orașului Mosonmagyarovar prin care persoana transferabilă a fost condamnată la

o pedeapsă de 2 ani închisoare, soluționată definitiv prin sentința nr.

3.Bf.8/2008/17 a Tribunalului Județean Gyor-Moson-Șopron.

Se apreciază că față de datele

existente la dosarul cauzei nu a fost clarificată situația măsurilor

preventive, a deducerii executării pedepsei la zi.

Se invocă principiul rolului activ,

instanța de judecată impunându-se a efectua cercetări pentru a stabili cu

exactitate data încarcerării persoanei condamnate transferabile, în contextul

în care din informațiile existente, insuficiente de altfel, reiese că ultima zi

a detenției ar fi 27 februarie 2013, iar la data sesizării Curții de Apel

București cu cererea de recunoaștere a hotărârii și transferul persoanei

condamnate, aceasta era deținută.

În opinia procurorului nu au fost

respectate nici dispozițiile privind emiterea de către judecătorul fondului a

mandatului de executare a pedepsei, pe care Ministerul Justiției ar fi urmat

să-l transmită autorității centrale competente din Ungaria, în scopul

transferării persoanei condamnate, mandat de executare a pedepsei ce s-ar fi

impus a cuprinde mențiunea corectă a deducerii prevenției și a duratei pedepsei

executate la zi.

Concluzionând, procurorul consideră că

judecătorul fondului, prin maniera în care a procedat, încălcând principiul

rolului activ în a solicita relații suplimentare de la autoritatea judiciară

străină, nu s-a pronunțat asupra unor aspecte esențiale, de natură a garanta

dreptul persoanei condamnate, critici ce se circumscriu cazului de casare

reglementat în art. 385

9

pct. 10, 17

2

C. proc. pen.

În aceste împrejurări se solicită

admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții, astfel cum

procurorul a precizat în cadrul dezbaterilor.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor aduse, dar și în raport cu

prevederile art. 385

6

(3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție expune.

În acord cu prevederile Legii 302/2004

privind cooperarea judiciară internațională în materie penală republicată în

2011 (M.Of. nr. 377 din 31 mai 2011) s-a dispus, în urma sesizării Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București, admiterea cererii formulate de autoritățile

ungare, procedându-se la recunoașterea sentinței nr. 554/2007/2 pronunțată de

Judecătoria Orașului Mosonmagyarovar în baza căreia persoana R.S. a fost

condamnată la 2 ani închisoare, definitivă prin sentința nr. 3.Bf.8/2008/17 a

Tribunalului Județean Gyor-Moson-Sopron.

Judecătorul fondului a dispus

transferarea persoanei condamnate R.S. pentru continuarea executării pedepsei

într-un penitenciar din România și a dedus din pedeapsă perioada arestului

preventiv de la 27 noiembrie 2007 la 29 noiembrie 2007.

Critica avansată de procuror vizând

greșita deducere a prevenției este întemeiată, iar din această perspectivă, Înalta

Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța fondului nu a efectuat

demersurile ce se impuneau pentru obținerea unor informații complete cu privire

la pedeapsa pe care condamnatul persoană transferabilă a executat-o până în

prezent din pedeapsa aplicată, în împrejurarea în care la data sesizării

Curții, acesta era deținut.

Deducerea din pedeapsă a perioadei

arestului preventiv de la 27 noiembrie 2007 la 29 noiembrie 207 este în

dezacord cu situația, incompletă dealtfel, ce se conturează din actele aflate

la dosarul cauzei cu referire la durata prevenției persoanei condamnate.

Pe de altă parte, Înalta Curte de

Casație și Justiție observă că dispozițiile art. 162 alin. (6) din Legea

302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală obligă

instanța să emită un mandat de executare a pedepsei pe care Ministerul

Justiției îl transmite autorității centrale competente din statul de condamnare

în vederea transferării persoanei condamnate, predarea condamnatului urmând a

avea loc în baza acestui mandat .

O asemenea dispoziție nu se regăsește

însă în dispozitivul sentinței penale nr. 515/F din 10 noiembrie 2011 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală.

Având în vedere procedura specială

instituită de prevederile art. 154-165 din legea specială (statul roman ca stat

de executare), obligațiile ce reveneau instanței investită cu soluționarea

cererii, în concret, de a solicita potrivit art. 146 alin. (3) din aceeași lege

informații privitoare la durata, data începerii executării pedepsei, de a se

informa în mod complet în acest sens, dar și sarcina de a dispune emiterea unui

mandat de executare a pedepsei, în acord cu dispozițiile art. 162 alin. (6) din

Legea 302/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța

fondului a omis a se pronunța asupra acestor aspecte, esențiale, fără îndoială,

în soluționarea cauzei.

În atare împrejurare, potrivit art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București și se va casa sentința atacată cu consecința

trimiterii cauzei spre rejudecare.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, pentru condamnatul persoană transferabilă R.S. în sumă de 320 lei, se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 515/F din

10 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe

condamnatul persoană transferabilă R.S.

Casează sentința penală atacată și

trimite cauza spre rejudecare privind sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, având ca obiect cererea formulată de autoritățile judiciare

ungare, aceleiași instanțe

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, pentru condamnatul persoană transferabilă R.S. în sumă de 320 lei, se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

aprilie 2012.