ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4194/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 308 din 31 august

2011 Curtea de Apel București a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București și a recunoscut efectele Sentinței penale nr.

6.Be.2717/2009/2 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Szeged și ale

Sentinței penale nr. 4.Bf. 161/2010/9 din 08 aprilie 2010 pronunțată de

Tribunalul Județului Csongrad - Republica Ungaria.

A dispus transferarea

condamnatului I.P. în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani

închisoare, într-un penitenciar din România, cu respectarea felului și a

duratei pedepsei aplicate de statul de condamnare. A dedus din pedeapsă

perioada considerată executată, de la 24 octombrie 2009 și până la zi.

Pentru a pronunța

această sentință instanța a reținut că prin cererea înregistrată la data de 04

aprilie 2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de

Apel București în conformitate cu prevederile art. 162 alin. (4) și art. 163

din Legea nr. 302/2004, pentru recunoașterea efectelor Sentinței penale nr.

6.Be.2717/2 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Szeged și ale

Sentinței penale nr. 4.Bf. 161/2010/9 din 08 aprilie 2010 pronunțată de

Tribunalul Csongrad - Republica Ungaria și a punerii în executare a acestora în

procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România,

a persoanei condamnate I.P., în vederea continuării executării pedepsei de 6

ani închisoare.

A constatat instanța

că sunt îndeplinite condițiile transferării prevăzute de art. 143 din Legea nr.

302/2004, și în temeiul art. 162 alin. (4) din aceeași lege, a dispus admiterea

sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, și recunoașterea

efectelor sentințelor de condamnare și transferarea persoanei condamnate I.P.

în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani închisoare, într-un

penitenciar din România. A constatat de asemenea că persoana condamnată și-a

exprimat la data de 19 noiembrie 2010 consimțământul de a continua executarea

pedepsei într-un penitenciar din România și totodată că prin sentința de condamnare

s-a dispus față de persoana condamnată măsura interdicției de a se afla pe

teritoriul Ungariei timp de 8 ani.

Împotriva Sentinței

penale nr. 308 din 31 august 2011 persoana tranferabilă I.P. a declarat recurs

în termen legal și a solicitat admiterea recursului și continuarea executării

pedepsei într-un penitenciar din Ungaria.

Înalta Curte,

analizând recursul declarat în raport de criticile formulate și de dispozițiile

art. 386

6

C. proc. pen. a constatat că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Înalta Curte constată

că sunt îndeplinite dispozițiile art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată,

precum și prevederile Convenției asupra transferării persoanelor condamnate

ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 și Protocolului adițional la

această convenție ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999, aprobată prin

Legea nr. 511/2001:

a) condamnatul este

resortisant al statului de executare;

b) hotărârea este

definitivă;

c) la data primirii

cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din

durata pedepsei.

d) transferul este

consimțit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu

starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră

necesar, de către reprezentantul persoanei.

e) faptele care au

atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare;

f) statul de

condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei

transferări;.

Persoana condamnata

I.P. este cetățean român, hotărârea de condamnare este definitivă și

condamnatul mai are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei.

Astfel, prin Sentința

penală nr. 6Be.2717/2/2009/2 din 20 noiembrie 2009 Judecătoria Szeged l-a

condamnat pe numitul I.P. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru comiterea

infracțiunilor de violarea domiciliului forțată, prevăzută de art. 176 alin.

(1), (2) pct. a), alin. (4) C. pen. ungar; violare forțată prevăzută de art.

197 alin. (1) C. pen. Ungar și jaf, prevăzută de art. 322 alin. (1) pct. b) C.

pen. Ungar. Totodată, s-a dispus și măsura expulzării de pe teritoriul

Republicii Ungare pe o perioadă de 8 ani. Apelul declarat de către persoana

condamnată împotriva acestei sentințe a fost respins prin Sentința penală nr.

4.Bf. 161/2010/9 din data de 08 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Csongrad.

S-a reținut că la data de 23 octombrie 2009, după ce a consumat băuturi

alcoolice, numitul I.P. a pătruns fără drept în imobilul numitei S.J., și-a

înfășurat fața cu o cârpă pentru ca aceasta să nu îl recunoască și, după ce a

lovit-o, a întreținut raporturi sexuale cu aceasta prin constrângere fizică,

apoi i-a sustras suma de 2000 Ft.

De asemenea, este

îndeplinită și cerința dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din

Legea nr. 302/2004 faptele comise de persoana condamnată au corespondent în

legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de

viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. pen.; violare de domiciliu, prevăzută

de art. 192 alin. (1) C. pen. și tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2

1

)

lit. c) C. pen., toate infracțiunile cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Se constată că

persoana condamnată și-a exprimat consimțământul de a continua executarea

pedepsei într-un penitenciar din România la data de 19 noiembrie 2010 și la

data de 19 iulie 2010. Chiar dacă ulterior persoana transferabilă a solicitat

executarea pedepsei într-un penitenciar din Ungaria, prin sentința de

condamnare s-a dispus față de persoana condamnată măsura interdicției de a se

afla pe teritoriul Republicii Ungare timp de 8 (opt) ani, ceea ca fac să devină

incidente dispozițiile art. 3 din Protocolul adițional la Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 18

decembrie 1997, ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999, care prevăd că

statul de condamnare poate să își dea consimțământul pentru transferarea unei

persoane condamnate, chiar în lipsa consimțământului acesteia, atunci când

condamnarea împotriva acesteia sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a

acestei condamnări conține o măsură de expulzare, condiție regăsită în prezenta

cauză.

Din actele dosarului,

rezultă că persoana tranferabilă a fost arestată preventiv la data de 24

octombrie 2009 și a început executarea pedepsei la data de 9 aprilie 2010.

Înalta Curte, față de

aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. l lit. b)

C. proc. pen. va respinge recursul declarat de persoana solicitată I.P.

În baza art. 88 C.

pen. se va deduce din pedeapsă perioada executată de la 24 octombrie 2009 la 8

decembrie 2011.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul persoană tranferabilă va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă I.P. împotriva Sentinței

penale nr. 308 din 31 august 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată persoanei transferabile I.P., perioada executată de la 24 octombrie

2009 la 8 decembrie 2011.

Obligă recurentul la

plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 decembrie 2011.