ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4249/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4249/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra
recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel
București, secția I penală, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei privind
judecarea contestației în anulare formulată de către petentul condamnat
contestator S.Z.I. împotriva sentinței penale nr. 267 din 21 octombrie 2008 a
Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin nerecurare și
trimiterea acesteia, spre competentă soluționare, la Înalta Curte de Casație și
Justiție.
S-au reținut, în esență, următoarele:
Petentul condamnat contestator S.Z.I. a formulat
contestație în anulare împotriva sentinței penale nr. 267 din 21 octombrie 2008
a Curții de Apel București, secția I penală, în termen de 10 zile de la data
încarcerării sale într-un penitenciar din România, în vederea executării
pedepsei detenției pe viață, ca urmare a recunoașterii sentinței penale nr. 6 B
262/03/193 din 5 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Capitalei și sentinței
penale nr. 2 Bf 898/05/53 din 24 ianuarie 2006 a Curții de Apel a Capitalei din
Republica Ungară, în conformitate cu dispozițiile art. 145, art. 146 din Legea
nr. 302/2004, modificată.
Prin sentința penală nr. 232 din 21 noiembrie 2007 a
Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis sesizarea Parchetului de
pe lângă Curtea de Apel București, s-au recunoscut efectele hotărârilor judecătorești
pronunțate de instanțele din Republica Ungaria și s-a dispus transferarea
condamnatului într-un penitenciar din România, în vederea continuării
executării pedepsei detenției pe viață.
Prin decizia penală nr. 2197 din 18 iunie 2008,
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de către
condamnat, a casat sentința penală nr. 232 din 21 noiembrie 2007 a Curții de
Apel București și a trimis cauza spre rejudecare, la aceeași instanță, motivând
că nu a fost respectată procedura de citare cu condamnatul S.Z.I. în Republica
Ungaria, iar transferarea acestuia s-a efectuat la inițiativa statului de
condamnare.
În fond, după casare, prin sentința penală nr. 267
din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis sesizarea
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-au recunoscut efectele
hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele din Republica Ungaria și s-a
dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, în vederea
continuării executării pedepsei detenției pe viață.
Această sentință a rămas definitivă prin nerecurare.
Din conținutul contestației formulate, prima instanță
a reținut că, în realitate, condamnatul critică soluția instanței de fond,
sentința penală nr. 267 din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția
I penală, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite, cu
aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele aplicate în Republica Ungaria.
Față de natura acestor critici, s-a reținut că pot fi evaluate ca făcând
obiectul unui recurs peste termen, iar competența de soluționare revine Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Investită cu soluționarea recursului declarat de
condamnatul S.Z.I. împotriva sentinței penale nr. 267 din 21 octombrie 2008 a
Curții de Apel București, secția I penală, Înalta Curte constată că acesta este
inadmisibil.
Potrivit art. 385
1
pct. 1 C. proc. pen.,
pot fi atacate cu recurs, printre altele, sentințele pronunțate de curțile de
apel.
Calea de atac ordinară a recursului poate fi însă
exercitată până la rămânerea definitivă a unei hotărâri.
Or, în cauză, sentința recurată de condamnat a rămas
definitivă, prin neexercitarea căii de atac a recursului în termenul de 10 zile
prevăzut de lege.
Așa fiind, recursul este inadmisibil, întrucât
hotărârea atacată nu este dintre acelea care pot fi supuse acestei căi ordinare
de atac.
Pentru aceste considerente, urmează a fi respins, ca
inadmisibil, recursul declarat de condamnatul S.Z.I., cu obligarea acestuia la
plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de
recurenta persoană condamnată S.Z.I. împotriva sentinței penale nr. 267 din 21
octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în
dosarul nr. 4357/2/2008.
Obligă recurenta persoană condamnată la plata sumei
de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320
lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
17 decembrie 2009.