ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3858/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 39 din 23 februarie 2009 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut sentința penală nr. 98/06 pronunțată de Judecătoria de Instrucție nr. 24 din Madrid în dos. nr. 38/2004, rămasă definitivă la 3 octombrie 2007 prin sentința penală nr. 823/2007 a Tribunalului Suprem al Regatului Spaniei, privind pe cetățeanul român B.G., pentru pedeapsa de 12 ani închisoare și interzicerea dreptului de a alege pe durata executării acestei pedepse. A dispus transferarea condamnatului B.G., în vederea executării pedepsei de 12 ani închisoare într-un penitenciar din România.

A dedus din durata pedepsei aplicate persoanei condamnate, durata executată de la 12 februarie 2004 la zi. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rezoluția nr. 6580/II-5/2008 din 9 februarie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București solicitând în conformitate cu dispozițiile art. 145 sau art. 146 din Legea nr. 302/2004 modificată, recunoașterea și punerea în executare a sentinței nr. 98/2006 din 18 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria de Instrucție nr. 24 din Madrid rămasă definitivă prin sentința nr. 823 din 3 octombrie 2007 a Tribunalului Suprem din Regatul Spaniei.

Din conținutul sesizării rezultă că la data de 16 februarie 2008 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București adresa nr. 94816/2008/SR a Ministerului Justiției Direcția Drept Internațional și Tratate prin care a fost transmisă cererea formulată de Ministerul Justiției din Regatul Spaniei prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate B.G. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 12 ani închisoare aplicată de instanțele din statul de condamnare. Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare a rezultat că, prin sentința penală nr. 98/2006 din 18 octombrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 38/2004, Judecătoria de Instrucție nr. 24 din Madrid l-a condamnat pe numitul B.G.

la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de imigrație clandestină, la 12 ani închisoare pentru trei infracțiuni de prostituție, prin constrângere și la 15 ani închisoare pentru trei infracțiuni de privare de libertate în mod ilegal. Această sentință a rămas definitivă la data de 3 octombrie 2007 prin sentința nr. 823/2007 a Tribunalului Suprem prin care a fost achitat numitul B.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de imigrație clandestină și privare de libertate în mod ilegal și a fost menținută doar condamnarea la pedeapsa totală de 12 ani închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de prostituție prin constrângere. În fapt s-a reținut că, în perioada decembrie 2003 - 11 februarie 2004, B.G.

a sechestrat trei părți vătămate într-un apartament din Madrid și, prin amenințare, le-a obligat să practice prostituția. Analizând înscrisurile existente la dosar, instanța de fond a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile transferării prev. de art. 129 din Legea nr. 302/2004 modificată, respectiv este îndeplinită condiția dublei incriminări, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate având corespondent în legislația penală română și anume disp. art. 12 din Legea nr. 678/2001. Se reține, de asemenea, că persoana condamnată este cetățean român și are domiciliul în România, hotărârea de condamnare este definitivă și aceasta și-a dat consimțământul în vedere transferării, toate aceste împrejurări conducând la admiterea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București.

Cu privire la pedeapsa ce urmează să o execute persoana condamnată, instanța de fond a reținut că numitul B.G. a fost condamnat pentru trei infracțiuni de prostituție prin constrângere, la trei pedepse de câte 4 ani închisoare fiecare, în total 12 ani închisoare cu respectivele inabilitări ale dreptului de sufragiu pasiv pe durata executării pedepsei și cu amendă de 24 de luni cu plată unei cote zilnice de 6 Euro. Cu privire la pedeapsa cu amenda pe o perioadă de 24 de luni cu plata unei cote zilnice de 6 Euro, reține instanța de fond că legislația română nu prevede o astfel de pedeapsă, ori dacă instanța ar adopta această pedeapsă, convertind-o într-o pedeapsă cu închisoarea, așa cum prevede legislația română, s-ar ajunge la o agravare a situației condamnatului, ceea ce este interzis prin disp.

art. 146 din Legea nr. 302/2004 modificată. Reține instanța de fond că și în situația în care pedeapsa cu amendă se poate transforma, în caz de neplată, în închisoare, apreciază însă că hotărârea statului de condamnare de transformare a acestei pedepse în pedeapsa închisorii ar trebui recunoscută de statul român. Se apreciază că deși din fișa de lichidare emisă de Audiența Provincială din Madrid rezultă că lichidarea pedepsei cu privare de libertate a fost rectificată, stabilindu-se responsabilitatea pentru plata amenzii la 1080 zile de închisoare, Curtea nu ar putea să dea spre executare și această pedeapsă întrucât nu s-a formulat vreo cerere de recunoaștere a unei asemenea hotărâri, ca atare a dispus admiterea sesizării și transferarea condamnatului pentru continuarea executării doar a pedepsei rezultante de 12 ani închisoare și interzicerea dreptului de a alege pe durata executării pedepsei închisorii.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București criticând-o pentru nelegalitate, motivând că în mod greșit instanța de fond nu a recunoscut hotărârea instanțelor spaniole în integralitatea ei și nu a dispus transferul persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei și cu referire la amenzile penale aplicate de instanța spaniolă. Se susține că prin această măsură nu se agravează situația condamnatului cât timp înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii s-a făcut chiar de autoritățile judiciare spaniole ca urmare a neachitării amenzilor. În consecință, prin recursul Parchetului se solicită recunoașterea hotărârii de condamnare în integralitatea ei și implicit să se dispună transferul condamnatului B.G.

ținând seama, pe lângă pedeapsa închisorii și de pedepsele cu amendă transformată în 1080 zile închisoare. Critica adusă este fondată, Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de Parchet este întemeiat urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează. Prin sentința penală nr. 98/2006 din 18 octombrie 2006 a Judecătoriei de Instrucție nr. 24 din Madrid, definitivă prin sentința nr. 823/2007 din data de 15 octombrie 2007 a Tribunalului Suprem, numitul B.G. a fost condamnat pentru trei infracțiuni referitoare la prostituție prin constrângere cu pedeapsa de 4 ani închisoare fiecare, cu respectivele inabilitări ale dreptului de sufragiu pasiv pe durata executării pedepsei și cu amendă de 24 luni cu plata unei cote zilnice de 6 Euro.

Întrucât pedeapsa cu amendă nu a fost executată în termenul achitării acesteia, autoritățile spaniole au dispus transformarea pedepsei amenzii în 1080 zile închisoare, rezultând ca în final persoana solicitată să execute 12 ani de închisoare care reprezintă 4380 zile închisoare la care se adaugă cele 1080 de zile, în total 5460 zile închisoare. Înalta Curte apreciată că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 144 din Legea nr. 302/2004 modificată. Astfel, în cazul transferării unei persoane condamnate spre România, Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate și legea internă stabilesc două proceduri alternative de executare, între care statul de executare va trebui să aleagă și anume continuarea executării condamnării imediate sau în baza unei hotărâri judecătorești și conversiunea condamnării printr-o hotărâre judecătorească.

În procedura de continuare a executării reglementată în art. 10 din Convenție și în art. 145 din Legea nr. 302/2004 modificată, statul de executare continuă activitatea începută de statul de condamnare, succedându-i în totalitate, principiul fiind acela potrivit căruia statul de condamnare este continuatorul statului de executare. Potrivit disp. art. 10 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, în caz de continuare a executării, statul de executare este legat de natura juridică și durata sancțiunii așa cum rezultă ele din condamnare. Această dispoziție a fost transpusă și în legislația română fiind, prevăzută în art. 145 din Legea nr. 302/2004, modificată, articol intitulat „continuarea executării” potrivit căruia, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzută în hotărârea de condamnare.

Felul pedepsei evocă natura pedepsei impuse atunci când dreptul statului de condamnare se întemeiază pe o diversitate de pedepse. Durata pedepsei înseamnă că hotărârea de condamnare ce urmează a fi executată în statul de executare are durata condamnării așa cum a fost fixată de statul de condamnare. Având în vedere aceste dispoziții legale, în examinarea îndeplinirii condițiilor transferării prev. de art. 129 din Legea nr. 302/2004, instanța de fond trebuia să se raporteze la întreaga durată a pedepsei ce se execută în Regatul Spaniei astfel cum rezultă aceasta din documentele transmise de Ministerul Justiției din regatul Spaniei.

La cererea de transfer formulată de autoritățile statului de condamnare au fost atașate hotărârea de condamnare, hotărârea pronunțată de Tribunalul Suprem din Regatul Spaniei, dispozițiile legale aplicabile, dovada exprimării consimțământului condamnatului ca și fișa de lichidare din care rezultă că persoana condamnată are de executat 5460 zile închisoare ce se compune din pedeapsa de 12 ani la care se adaugă 1080 zile închisoare rezultate din transformarea amenzii aplicată prin hotărârea de condamnare. Potrivit disp. art. 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004 modificată, statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări, în caz contrar transferarea nu poate avea loc.

Dispozițiile imperative ale art. 144 alin. (2) din lege stabilesc că la cererea statului de condamnare, statul român este obligat să indice statului de condamnare, înainte de transferarea persoanei condamnate, care dintre cele două proceduri prevăzute la alin. (1) va fi urmată. Ca atare, în cauza dedusă judecății fiind stabilită ca modalitate de transfer, continuarea executării pedepsei, statul român nu poate modifica nici felul, nici durata pedepsei, așa cum am menționat anterior, fiind în cadrul acestei proceduri, doar continuatorul statului de condamnare. Motivarea instanței de fond în sensul că adoptarea pedepsei cu amenda pe o durată de 24 de luni cu plata unei cote zilnice de 6 Euro, convertind-o într-o pedeapsă cu închisoare, s-ar ajunge la o agravare a situației condamnatului, nu este întemeiată, cât timp transformarea amenzii în închisoare a fost realizată chiar de autoritățile statului de condamnare.

Față de această situație, având în vedere aspectele invocate, Înalta Curte apreciază că se impune recunoașterea sentinței de condamnare în integralitatea ei, fără a putea fi modificat cuantumul pedepsei totale stabilit de autoritățile judiciare ale statului de condamnare, persoana condamnată trebuind să execute în urma transferării într-un penitenciar din România pedeapsa de 5460 zile închisoare. Față de considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează ca în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.

să admită recursul Parchetului, va desființa în parte sentința penală atacată și rejudecând în fond va recunoaște în totalitate decizia penală nr. 98 din 18 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria de Instrucție nr. 24 din Madrid, în sensul că persoana condamnată va executa, în urma transferării într-un penitenciar din România, pedeapsa de 5460 zile compusă din pedeapsa de 12 ani închisoare (4380 zile) și 1080 zile rezultate din transformarea pedepsei amenzii. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 39 din 23 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, privind pe intimata persoană condamnată B.G. Casează în parte sentința penală atacată și rejudecând în fond, recunoaște în totalitate decizia penală nr. 98 din 18 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria de Instrucție nr. 24 din Madrid, definitivă prin sentința penală nr. 823 din 3 octombrie 2007 a Tribunalului Suprem, secția penală. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2009.