ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3858/2009

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 39 din 23 februarie 2009 Curtea de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis sesizarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut sentința penală

nr. 98/06 pronunțată de Judecătoria de Instrucție nr. 24 din Madrid în dos. nr.

38/2004, rămasă definitivă la 3 octombrie 2007 prin sentința penală nr. 823/2007

a Tribunalului Suprem al Regatului Spaniei, privind pe cetățeanul român B.G.,

pentru pedeapsa de 12 ani închisoare și interzicerea dreptului de a alege pe

durata executării acestei pedepse.

A

dispus transferarea condamnatului B.G., în vederea executării pedepsei de 12

ani închisoare într-un penitenciar din România.

A

dedus din durata pedepsei aplicate persoanei condamnate, durata executată de la

12 februarie 2004 la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că prin rezoluția nr. 6580/II-5/2008 din 9 februarie

2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel

București solicitând în conformitate cu dispozițiile art. 145 sau art. 146 din

Legea nr. 302/2004 modificată, recunoașterea și punerea în executare a

sentinței nr. 98/2006 din 18 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria de

Instrucție nr. 24 din Madrid rămasă definitivă prin sentința nr. 823 din 3

octombrie 2007 a Tribunalului Suprem din Regatul Spaniei.

Din conținutul sesizării rezultă că la

data de 16 februarie 2008 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București a sesizat Curtea de Apel București adresa nr. 94816/2008/SR a

Ministerului Justiției Direcția Drept Internațional și Tratate prin care a fost

transmisă cererea formulată de Ministerul Justiției din Regatul Spaniei prin

care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate B.G. într-un penitenciar

din România în vederea executării pedepsei de 12 ani închisoare aplicată de

instanțele din statul de condamnare.

Din informațiile și documentele

comunicate de statul de condamnare a rezultat că, prin sentința penală nr. 98/2006

din 18 octombrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 38/2004, Judecătoria de

Instrucție nr. 24 din Madrid l-a condamnat pe numitul B.G. la o pedeapsă de 10

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de imigrație clandestină, la 12

ani închisoare pentru trei infracțiuni de prostituție, prin constrângere și la

15 ani închisoare pentru trei infracțiuni de privare de libertate în mod

ilegal. Această sentință a rămas definitivă la data de 3 octombrie 2007 prin

sentința nr. 823/2007 a Tribunalului Suprem prin care a fost achitat numitul B.G.

pentru săvârșirea infracțiunilor de imigrație clandestină și privare de

libertate în mod ilegal și a fost menținută doar condamnarea la pedeapsa totală

de 12 ani închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de prostituție prin

constrângere.

În fapt s-a reținut că, în perioada

decembrie 2003 - 11 februarie 2004, B.G. a sechestrat trei părți vătămate

într-un apartament din Madrid și, prin amenințare, le-a obligat să practice

prostituția.

Analizând înscrisurile existente la

dosar, instanța de fond a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile

transferării prev. de art. 129 din Legea nr. 302/2004 modificată, respectiv

este îndeplinită condiția dublei incriminări, faptele reținute în sarcina

persoanei condamnate având corespondent în legislația penală română și anume

disp. art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Se reține, de asemenea, că persoana

condamnată este cetățean român și are domiciliul în România, hotărârea de

condamnare este definitivă și aceasta și-a dat consimțământul în vedere

transferării, toate aceste împrejurări conducând la admiterea sesizării

formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de

Apel București.

Cu privire la pedeapsa ce urmează să o

execute persoana condamnată, instanța de fond a reținut că numitul B.G. a fost condamnat

pentru trei infracțiuni de prostituție prin constrângere, la trei pedepse de

câte 4 ani închisoare fiecare, în total 12 ani închisoare cu respectivele

inabilitări ale dreptului de sufragiu pasiv pe durata executării pedepsei și cu

amendă de 24 de luni cu plată unei cote zilnice de 6 Euro.

Cu privire la pedeapsa cu amenda pe o

perioadă de 24 de luni cu plata unei cote zilnice de 6 Euro, reține instanța de

fond că legislația română nu prevede o astfel de pedeapsă, ori dacă instanța ar

adopta această pedeapsă, convertind-o într-o pedeapsă cu închisoarea, așa cum

prevede legislația română, s-ar ajunge la o agravare a situației condamnatului,

ceea ce este interzis prin disp. art. 146 din Legea nr. 302/2004 modificată.

Reține instanța de fond că și în situația

în care pedeapsa cu amendă se poate transforma, în caz de neplată, în

închisoare, apreciază însă că hotărârea statului de condamnare de transformare

a acestei pedepse în pedeapsa închisorii ar trebui recunoscută de statul român.

Se apreciază că deși din fișa de

lichidare emisă de Audiența Provincială din Madrid rezultă că lichidarea

pedepsei cu privare de libertate a fost rectificată, stabilindu-se

responsabilitatea pentru plata amenzii la 1080 zile de închisoare, Curtea nu ar

putea să dea spre executare și această pedeapsă întrucât nu s-a formulat vreo

cerere de recunoaștere a unei asemenea hotărâri, ca atare a dispus admiterea

sesizării și transferarea condamnatului pentru continuarea executării doar a

pedepsei rezultante de 12 ani închisoare și interzicerea dreptului de a alege

pe durata executării pedepsei închisorii.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

criticând-o pentru nelegalitate, motivând că în mod greșit instanța de fond nu

a recunoscut hotărârea instanțelor spaniole în integralitatea ei și nu a dispus

transferul persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei și

cu referire la amenzile penale aplicate de instanța spaniolă.

Se susține că prin această măsură nu se

agravează situația condamnatului cât timp înlocuirea pedepsei amenzii cu

pedeapsa închisorii s-a făcut chiar de autoritățile judiciare spaniole ca

urmare a neachitării amenzilor.

În consecință, prin recursul Parchetului

se solicită recunoașterea hotărârii de condamnare în integralitatea ei și

implicit să se dispună transferul condamnatului B.G. ținând seama, pe lângă

pedeapsa închisorii și de pedepsele cu amendă transformată în 1080 zile

închisoare.

Critica adusă este fondată,

Analizând legalitatea și temeinicia

sentinței recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de

fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de Parchet este

întemeiat urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează.

Prin sentința penală nr. 98/2006 din 18

octombrie 2006 a Judecătoriei de Instrucție nr. 24 din Madrid, definitivă prin

sentința nr. 823/2007 din data de 15 octombrie 2007 a Tribunalului Suprem,

numitul B.G. a fost condamnat pentru trei infracțiuni referitoare la

prostituție prin constrângere cu pedeapsa de 4 ani închisoare fiecare, cu respectivele

inabilitări ale dreptului de sufragiu pasiv pe durata executării pedepsei și cu

amendă de 24 luni cu plata unei cote zilnice de 6 Euro.

Întrucât pedeapsa cu amendă nu a fost

executată în termenul achitării acesteia, autoritățile spaniole au dispus

transformarea pedepsei amenzii în 1080 zile închisoare, rezultând ca în final

persoana solicitată să execute 12 ani de închisoare care reprezintă 4380 zile

închisoare la care se adaugă cele 1080 de zile, în total 5460 zile închisoare.

Înalta Curte apreciată că soluția

pronunțată de instanța de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 144 din Legea nr. 302/2004 modificată.

Astfel, în cazul transferării unei

persoane condamnate spre România, Convenția Europeană asupra transferării

persoanelor condamnate și legea internă stabilesc două proceduri alternative de

executare, între care statul de executare va trebui să aleagă și anume

continuarea executării condamnării imediate sau în baza unei hotărâri

judecătorești și conversiunea condamnării printr-o hotărâre judecătorească.

În procedura de continuare a executării

reglementată în art. 10 din Convenție și în art. 145 din Legea nr. 302/2004

modificată, statul de executare continuă activitatea începută de statul de

condamnare, succedându-i în totalitate, principiul fiind acela potrivit căruia

statul de condamnare este continuatorul statului de executare.

Potrivit disp. art. 10 din Convenția Europeană

asupra transferării persoanelor condamnate, în caz de continuare a executării,

statul de executare este legat de natura juridică și durata sancțiunii așa cum

rezultă ele din condamnare.

Această dispoziție a fost transpusă și în

legislația română fiind, prevăzută în art. 145 din Legea nr. 302/2004,

modificată, articol intitulat „continuarea executării” potrivit căruia, în

cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei

aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul și durata

pedepsei prevăzută în hotărârea de condamnare.

Felul pedepsei evocă natura pedepsei

impuse atunci când dreptul statului de condamnare se întemeiază pe o

diversitate de pedepse.

Durata pedepsei înseamnă că hotărârea de

condamnare ce urmează a fi executată în statul de executare are durata

condamnării așa cum a fost fixată de statul de condamnare.

Având în vedere aceste dispoziții legale,

în examinarea îndeplinirii condițiilor transferării prev. de art. 129 din Legea

nr. 302/2004, instanța de fond trebuia să se raporteze la întreaga durată a

pedepsei ce se execută în Regatul Spaniei astfel cum rezultă aceasta din

documentele transmise de Ministerul Justiției din regatul Spaniei.

La

cererea de transfer formulată de autoritățile statului de condamnare au fost

atașate hotărârea de condamnare, hotărârea pronunțată de Tribunalul Suprem din

Regatul Spaniei, dispozițiile legale aplicabile, dovada exprimării

consimțământului condamnatului ca și fișa de lichidare din care rezultă că

persoana condamnată are de executat 5460 zile închisoare ce se compune din

pedeapsa de 12 ani la care se adaugă 1080 zile închisoare rezultate din

transformarea amenzii aplicată prin hotărârea de condamnare.

Potrivit disp. art. 129 lit. f) din Legea

nr. 302/2004 modificată, statul de condamnare și statul de executare trebuie să

se pună de acord asupra acestei transferări, în caz contrar transferarea nu

poate avea loc.

Dispozițiile imperative ale art. 144

alin. (2) din lege stabilesc că la cererea statului de condamnare, statul român

este obligat să indice statului de condamnare, înainte de transferarea

persoanei condamnate, care dintre cele două proceduri prevăzute la alin. (1) va

fi urmată.

Ca atare, în cauza dedusă judecății fiind

stabilită ca modalitate de transfer, continuarea executării pedepsei, statul

român nu poate modifica nici felul, nici durata pedepsei, așa cum am menționat

anterior, fiind în cadrul acestei proceduri, doar continuatorul statului de

condamnare.

Motivarea instanței de fond în sensul că

adoptarea pedepsei cu amenda pe o durată de 24 de luni cu plata unei cote

zilnice de 6 Euro, convertind-o într-o pedeapsă cu închisoare, s-ar ajunge la o

agravare a situației condamnatului, nu este întemeiată, cât timp transformarea

amenzii în închisoare a fost realizată chiar de autoritățile statului de

condamnare.

Față de această situație, având în vedere

aspectele invocate, Înalta Curte apreciază că se impune recunoașterea sentinței

de condamnare în integralitatea ei, fără a putea fi modificat cuantumul

pedepsei totale stabilit de autoritățile judiciare ale statului de condamnare,

persoana condamnată trebuind să execute în urma transferării într-un

penitenciar din România pedeapsa de 5460 zile închisoare.

Față de considerentele arătate, Înalta

Curte de Casație și Justiție urmează ca în baza art. 385

15

pct. 2

lit. d) C. proc. pen. să admită recursul Parchetului, va desființa în parte

sentința penală atacată și rejudecând în fond va recunoaște în totalitate decizia

penală nr. 98 din 18 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria de Instrucție nr.

24 din Madrid, în sensul că persoana condamnată va executa, în urma

transferării într-un penitenciar din România, pedeapsa de 5460 zile compusă din

pedeapsa de 12 ani închisoare (4380 zile) și 1080 zile rezultate din

transformarea pedepsei amenzii.

Va menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 39

din 23 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și familie, privind pe intimata persoană condamnată B.G.

Casează în parte sentința penală

atacată și rejudecând în fond, recunoaște în totalitate decizia penală nr. 98

din 18 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria de Instrucție nr. 24 din

Madrid, definitivă prin sentința penală nr. 823 din 3 octombrie 2007 a

Tribunalului Suprem, secția penală.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2009.