ÎCCJ, decizie (scj.ro #84014)

Transferarea persoanelor condamnate. Transformarea pedepsei amenzii în zile de închisoare de către statul de condamnare Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Transferarea persoanelor condamnate Indice alfabetic : Drept procesual penal - transferarea persoanelor condamnate - transformarea pedepsei amenzii în zile de închisoare de către statul de condamnare Legea nr . 302/2004, art . 144, art . 145 Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, art . 10 În procedura transferării persoanelor condamnate, dacă Statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, în conformitate cu dispozițiile art . 144 și art . 145 din Legea nr . 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și art . 10 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, Statul român, ca stat de executare, este continuatorul statului de condamnare.

În consecință, dacă autoritățile statului de condamnare au aplicat persoanei condamnate, prin aceeași hotărâre, atât pedeapsa închisorii, cât și pedeapsa amenzii și, întrucât pedeapsa amenzii nu a fost executată, au transformat această pedeapsă în zile de închisoare, Statul român, optând pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, va dispune executarea pedepsei totale, compusă din pedeapsa închisorii și zilele de închisoare rezultate din transformarea pedepsei amenzii.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr . 3858 din 20 noiembrie 2009 Prin sentința nr . 39 din 23 februarie 2009, Curtea de Apel București, Secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a recunoscut sentința penală nr . 98/2006 pronunțată de Judecătoria de Instrucție nr . 24 din Madrid în dosarul nr . 38/2004, rămasă definitivă la 3 octombrie 2007 prin sentința penală nr . 823/2007 a Tribunalului Suprem al Regatului Spaniei , privind pe cetățeanul român B.G., pentru pedeapsa de 12 ani închisoare și interzicerea dreptului de a alege pe durata executării acestei pedepse. A dispus transferarea condamnatului B.G. în vederea executării pedepsei de 12 ani închisoare într-un penitenciar din România și a dedus, din durata pedepsei aplicate persoanei condamnate, durata executată de la 12 februarie 2004 la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rezoluția nr . 6580/ll-5/2008 din 9 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București, solicitând în conformitate cu dispozițiile art . 145 sau art . 146 din Legea nr . 302/2004 modificată, recunoașterea și punerea în executare a sentinței nr . 98/2006 din 18 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria de Instrucție nr . 24 din Madrid , rămasă definitivă prin sentința nr . 823 din 3 octombrie 2007 a Tribunalului Suprem din Regatul Spaniei . Din conținutul sesizării rezultă că la data de 16 februarie 2008 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București adresa nr . 94816/2008/SR a Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate, prin care a fost transmisă cererea formulată de Ministerul Justiției din Regatul Spaniei , prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate B.G.

într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 12 ani închisoare aplicată de instanțele din statul de condamnare. Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare a rezultat că, prin sentința penală nr . 98/2006 din 18 octombrie 2006, pronunțată în dosarul nr . 38/2004, Judecătoria de Instrucție nr . 24 din Madrid l-a condamnat pe numitul B.G. la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de imigrație clandestină, la 12 ani închisoare pentru trei infracțiuni de prostituție prin constrângere și la 15 ani închisoare pentru trei infracțiuni de privare de libertate în mod ilegal. Această sentință a rămas definitivă la data de 3 octombrie 2007, prin sentința nr . 823/2007 a Tribunalului Suprem, prin care a fost achitat numitul B.G.

pentru săvârșirea infracțiunilor de imigrație clandestină și privare de libertate în mod ilegal și a fost menținută doar condamnarea la pedeapsa totală de 12 ani închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de prostituție prin constrângere. În fapt s-a reținut că, în perioada decembrie 2003 - 11 februarie 2004, B.G. a sechestrat trei părți vătămate într-un apartament din Madrid și, prin amenințare, Ie-a obligat să practice prostituția. Analizând înscrisurile existente la dosar, instanța de fond a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile transferării prevăzute în art . 129 din Legea nr . 302/2004 modificată, respectiv este îndeplinită condiția dublei incriminări, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate având corespondent în legislația penală română, și anume în dispozițiile art. 12 din Legea nr . 678/2001.

Se reține, de asemenea, că persoana condamnată este cetățean român și are domiciliul în România, hotărârea de condamnare este definitivă și aceasta și-a dat consimțământul în vedere transferării, toate aceste împrejurări conducând la admiterea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Cu privire la pedeapsa ce urmează să o execute persoana condamnată, instanța de fond a reținut că numitul B.G.

a fost condamnat pentru trei infracțiuni de prostituție prin constrângere, la trei pedepse de câte 4 ani închisoare fiecare, în total 12 ani închisoare, cu respectivele inabilitări ale dreptului de sufragiu pasiv pe durata executării pedepsei și cu amendă de 24 de luni cu plată unei cote zilnice de 6 euro . Cu privire la pedeapsa cu amenda pe o perioadă de 24 de luni cu plata unei cote zilnice de 6 euro , instanța de fond reține că legislația română nu prevede o astfel de pedeapsă, ori dacă instanța ar adopta această pedeapsă, convertind-o într-o pedeapsă cu închisoarea, așa cum prevede legislația română, s-ar ajunge la o agravare a situației condamnatului, ceea ce este interzis prin dispozițiile art. 146 din Legea nr . 302/2004 modificată.

Reține instanța de fond că și în situația în care pedeapsa cu amendă se poate transforma, în caz de neplată, în închisoare, hotărârea statului de condamnare de transformare a acestei pedepse în pedeapsa închisorii ar trebui recunoscută de Statul român. Se apreciază că, deși din fișa de lichidare emisă de Audiența Provincială din Madrid rezultă că lichidarea pedepsei cu privare de libertate a fost rectificată, stabilindu-se responsabilitatea pentru plata amenzii la 1.080 zile de închisoare, curtea de apel nu ar putea să dea spre executare și această pedeapsă, întrucât nu s-a formulat vreo cerere de recunoaștere a unei asemenea hotărâri. Ca atare, a dispus admiterea sesizării și transferarea condamnatului pentru continuarea executării doar a pedepsei rezultante de 12 ani închisoare și interzicerea dreptului de a alege pe durata executării pedepsei închisorii.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate , motivând că în mod greșit instanța de fond nu a recunoscut hotărârea instanțelor spaniole în integralitatea ei și nu a dispus transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei și cu referire la amenzile penale aplicate de instanța spaniolă. Se susține că prin această măsură nu se agravează situația condamnatului, cât timp înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii s-a făcut chiar de autoritățile judiciare spaniole ca urmare a neachitării amenzilor. În consecință, prin recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București se solicită recunoașterea hotărârii de condamnare în integralitatea ei și, implicit, să se dispună transferarea condamnatului B.G.

ținând seama, pe lângă pedeapsa închisorii, și de pedepsele cu amendă transformată în 1.080 zile de închisoare. Critica adusă este fondată. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art . 385 6 alin. (3) C. proc . pen ., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este întemeiat, urmând a fi admis ca atare pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr . 98/2006 din 18 octombrie 2006 a Judecătoriei de Instrucție nr . 24 din Madrid , definitivă prin sentința nr . 823/2007 din 3 octombrie 2007 a Tribunalului Suprem, numitul B.G.

a fost condamnat pentru trei infracțiuni referitoare la prostituție prin constrângere cu pedeapsa de 4 ani închisoare fiecare, cu respectivele inabilitări ale dreptului de sufragiu pasiv pe durata executării pedepsei și cu amendă de 24 luni cu plata unei cote zilnice de 6 euro . Întrucât pedeapsa cu amendă nu a fost executată în termenul achitării acesteia, autoritățile spaniole au dispus transformarea pedepsei amenzii în 1.080 zile de închisoare, rezultând ca în final persoana solicitată să execute 12 ani de închisoare care reprezintă 4.380 zile de închisoare, la care se adaugă cele 1.080 de zile, în total 5.460 zile de închisoare. Înalta Curte de Casație și Justiție apreciată că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art . 144 din Legea nr . 302/2004 modificată.

Astfel, în cazul transferării unei persoane condamnate spre România, Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate și legea internă stabilesc două proceduri alternative de executare, între care statul de executare va trebui să aleagă, și anume continuarea executării condamnării imediate sau în baza unei hotărâri judecătorești și conversiunea condamnării printr-o hotărâre judecătorească. În procedura de continuare a executării reglementată în art . 10 din Convenție și în art . 145 din Legea nr . 302/2004 modificată, statul de executare continuă activitatea începută de statul de condamnare, succedându-i în totalitate, principiul fiind acela potrivit căruia statul de executare este continuatorul statului de condamnare.

Potrivit dispozițiilor art . 10 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, în caz de continuare a executării, statul de executare este legat de natura juridică și durata sancțiunii, așa cum rezultă ele din condamnare. Această dispoziție a fost transpusă și în legislația română, fiind prevăzută în art . 145 din Legea nr . 302/2004 modificată, articol intitulat „continuarea executării”, potrivit căruia în cazul în care Statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzută în hotărârea de condamnare. Felul pedepsei evocă natura pedepsei impuse, atunci când dreptul statului de condamnare se întemeiază pe o diversitate de pedepse.

Durata pedepsei înseamnă că hotărârea de condamnare ce urmează a fi executată în statul de executare are durata condamnării așa cum a fost fixată de statul de condamnare.

Având în vedere aceste dispoziții legale, în examinarea îndeplinirii condițiilor transferării prevăzute în art . 129 din Legea nr . 302/2004 modificată, instanța de fond trebuia să se raporteze la întreaga durată a pedepsei ce se execută în Regatul Spaniei , astfel cum rezultă aceasta din documentele transmise de Ministerul Justiției din Regatul Spaniei . La cererea de transferare formulată de autoritățile statului de condamnare au fost atașate hotărârea de condamnare, hotărârea pronunțată de Tribunalul Suprem din Regatul Spaniei , dispozițiile legale aplicabile, dovada exprimării consimțământului condamnatului, ca și fișa de lichidare din care rezultă că persoana condamnată are de executat 5.460 zile de închisoare, ce se compune din pedeapsa de 12 ani la care se adaugă 1.080 zile de închisoare rezultate din transformarea amenzii aplicată prin hotărârea de condamnare.

Potrivit dispozițiilor art. 129 lit . f) din Legea nr . 302/2004 modificată, statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări, în caz contrar transferarea nu poate avea loc. Dispozițiile imperative ale art . 144 alin. (2) din lege stabilesc că, la cererea statului de condamnare, Statul român este obligat să indice statului de condamnare, înainte de transferarea persoanei condamnate, care dintre cele două proceduri prevăzute la alin. (1) va fi urmată. Ca atare, în cauza dedusă judecății fiind stabilită, ca modalitate de transferare, continuarea executării pedepsei, Statul român nu poate modifica nici felul, nici durata pedepsei, așa cum s-a menționat anterior, fiind, în cadrul acestei proceduri, doar continuatorul statului de condamnare.

Motivarea instanței de fond în sensul că, prin adoptarea pedepsei cu amenda pe o durată de 24 de luni cu plata unei cote zilnice de 6 euro , convertind-o într-o pedeapsă cu închisoare, s-ar ajunge la o agravare a situației condamnatului, nu este întemeiată, cât timp transformarea amenzii în închisoare a fost realizată chiar de autoritățile statului de condamnare. Față de această situație, având în vedere aspectele invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că se impune recunoașterea sentinței de condamnare în integralitatea ei, fără a putea fi modificat cuantumul pedepsei totale stabilit de autoritățile judiciare ale statului de condamnare, persoana condamnată trebuind să execute în urma transferării într-un penitenciar din România pedeapsa de 5.460 zile de închisoare.

Fată de considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art . 385 15 pct . 2 lit . d) C. proc . pen ., a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr . 39 din 23 februarie 2009, a casat în parte sentința penală atacată și, rejudecând în fond, a recunoscut în totalitate sentința penală nr . 98 din 18 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria de Instrucție nr . 24 din Madrid , definitivă prin sentința penală nr . 823 din 3 octombrie 2007 a Tribunalului Suprem, în sensul că persoana condamnată va executa, în urma transferării într-un penitenciar din România, pedeapsa de 5.460 zile de închisoare compusă din pedeapsa de 12 ani închisoare (4.380 zile) și 1.080 zile de închisoare rezultate din transformarea pedepsei amenzii, menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale.