ÎCCJ, decizie (scj.ro #84014)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84014) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Transferarea persoanelor condamnate. Transformarea pedepsei
amenzii în zile de închisoare de către statul de condamnare
Cuprins pe materii
: Drept
procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Transferarea persoanelor
condamnate
Indice alfabetic
: Drept
procesual penal
-
transferarea persoanelor
condamnate
-
transformarea pedepsei amenzii în zile de
închisoare de către statul de condamnare
Legea
nr
.
302/2004,
art
. 144,
art
. 145
Convenția europeană asupra transferării
persoanelor condamnate,
art
. 10
În procedura transferării
persoanelor condamnate, dacă Statul român optează pentru continuarea executării
pedepsei aplicate în statul de condamnare, în conformitate cu dispozițiile
art
. 144 și
art
. 145 din Legea
nr
. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în
materie penală și
art
. 10 din Convenția europeană
asupra transferării persoanelor condamnate, Statul român, ca stat de executare,
este continuatorul statului de condamnare. În consecință, dacă autoritățile
statului de condamnare au aplicat persoanei condamnate, prin aceeași hotărâre,
atât pedeapsa închisorii, cât și pedeapsa amenzii și, întrucât pedeapsa amenzii
nu a fost executată, au transformat această pedeapsă în zile de închisoare,
Statul român, optând pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul
de condamnare, va dispune executarea pedepsei totale, compusă din pedeapsa
închisorii și zilele de închisoare rezultate din transformarea pedepsei
amenzii.
I.C.C.J., Secția penală,
decizia
nr
. 3858 din 20 noiembrie 2009
Prin sentința
nr
. 39 din 23 februarie 2009, Curtea de Apel București,
Secția a
ll-a
penală și pentru cauze cu minori și de
familie, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și
a recunoscut sentința penală
nr
. 98/2006 pronunțată
de
Judecătoria de Instrucție
nr
. 24 din
Madrid
în dosarul
nr
. 38/2004, rămasă
definitivă la 3 octombrie 2007
prin sentința penală
nr
. 823/2007 a Tribunalului
Suprem al Regatului
Spaniei
, privind pe cetățeanul
român B.G., pentru pedeapsa de 12 ani închisoare și interzicerea dreptului de a
alege pe durata executării acestei pedepse.
A dispus transferarea
condamnatului B.G.
în vederea
executării
pedepsei de 12 ani închisoare într-un penitenciar din România și a dedus, din
durata pedepsei aplicate persoanei condamnate, durata executată de la 12
februarie 2004 la zi.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rezoluția
nr
.
6580/ll-5/2008 din 9 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București a sesizat Curtea de Apel București, solicitând în conformitate cu
dispozițiile
art
. 145 sau
art
.
146 din Legea
nr
. 302/2004 modificată, recunoașterea
și punerea în executare a sentinței
nr
. 98/2006 din
18 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria de Instrucție
nr
.
24 din
Madrid
, rămasă definitivă prin sentința
nr
. 823 din 3 octombrie 2007 a Tribunalului Suprem din
Regatul
Spaniei
.
Din
conținutul sesizării rezultă că la data de 16 februarie 2008
s-a
înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București adresa
nr
. 94816/2008/SR a
Ministerului
Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate, prin care a
fost
transmisă cererea formulată de Ministerul Justiției din Regatul
Spaniei
, prin care s-a solicitat transferarea persoanei
condamnate
B.G. într-un penitenciar din
România în vederea executării
pedepsei de 12 ani închisoare aplicată de
instanțele din statul de condamnare.
Din informațiile și documentele
comunicate de statul de condamnare a rezultat că, prin sentința penală
nr
. 98/2006 din
18
octombrie 2006, pronunțată în dosarul
nr
. 38/2004,
Judecătoria de
Instrucție
nr
. 24 din
Madrid
l-a condamnat pe numitul B.G. la o pedeapsă de 10
ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de imigrație clandestină, la 12
ani închisoare pentru trei infracțiuni de prostituție prin constrângere și la
15 ani închisoare pentru trei infracțiuni de privare de libertate în mod
ilegal. Această sentință a rămas definitivă la data de 3 octombrie 2007, prin
sentința
nr
. 823/2007 a Tribunalului Suprem, prin
care a fost achitat numitul B.G.
pentru
săvârșirea infracțiunilor de imigrație clandestină și privare de
libertate
în mod ilegal și a fost menținută doar condamnarea la pedeapsa totală de 12 ani
închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de prostituție prin
constrângere.
În fapt
s-a reținut că, în perioada decembrie 2003 - 11 februarie 2004, B.G. a
sechestrat trei părți vătămate într-un apartament din
Madrid
și, prin amenințare, Ie-a obligat să
practice prostituția.
Analizând înscrisurile
existente la dosar, instanța de fond a reținut că în cauză sunt îndeplinite
condițiile transferării prevăzute în
art
. 129 din
Legea
nr
. 302/2004 modificată, respectiv este
îndeplinită condiția dublei incriminări, faptele reținute în sarcina persoanei
condamnate având corespondent în legislația penală română, și anume în dispozițiile art. 12
din Legea
nr
. 678/2001.
Se reține, de asemenea, că
persoana condamnată este cetățean român și are domiciliul în România, hotărârea
de condamnare este definitivă și aceasta și-a dat consimțământul în
vedere transferării, toate aceste împrejurări
conducând la admiterea
sesizării formulate de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel București.
Cu privire la pedeapsa ce
urmează să o execute persoana condamnată, instanța de fond a reținut că numitul
B.G. a fost condamnat pentru trei infracțiuni de prostituție prin constrângere,
la trei pedepse de câte 4 ani închisoare fiecare, în total 12 ani închisoare,
cu respectivele
inabilitări
ale dreptului de sufragiu
pasiv pe durata executării pedepsei și cu amendă de 24 de luni cu plată unei
cote zilnice de 6
euro
.
Cu
privire la pedeapsa cu amenda pe o perioadă de 24 de luni
cu
plata unei cote zilnice de 6
euro
, instanța de fond
reține că
legislația română nu prevede o
astfel de pedeapsă, ori dacă instanța
ar adopta această pedeapsă,
convertind-o într-o pedeapsă cu închisoarea, așa cum prevede legislația
română, s-ar ajunge la o agravare a situației condamnatului, ceea ce este
interzis prin dispozițiile art.
146 din Legea
nr
. 302/2004 modificată.
Reține instanța de fond că și
în situația în care pedeapsa cu amendă se poate transforma, în caz de neplată,
în închisoare, hotărârea statului de condamnare de transformare a acestei
pedepse în pedeapsa închisorii ar trebui recunoscută de Statul român.
Se apreciază că, deși din fișa
de lichidare emisă de Audiența Provincială din
Madrid
rezultă că lichidarea pedepsei cu privare de libertate a fost rectificată,
stabilindu-se responsabilitatea pentru plata amenzii la 1.080 zile de
închisoare, curtea de apel nu ar putea să dea spre executare și această
pedeapsă, întrucât nu s-a formulat vreo cerere de recunoaștere a unei asemenea
hotărâri. Ca atare, a dispus admiterea sesizării și transferarea condamnatului
pentru continuarea executării doar a pedepsei rezultante de 12 ani închisoare
și interzicerea dreptului de a alege pe durata executării pedepsei închisorii.
Împotriva acestei sentințe, în
termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,
criticând-o pentru
nelegalitate
, motivând că în mod
greșit instanța de fond nu a recunoscut hotărârea instanțelor spaniole în
integralitatea ei și nu a dispus transferarea persoanei condamnate în vederea
continuării executării pedepsei și cu referire la amenzile penale aplicate de
instanța spaniolă.
Se susține că prin această
măsură nu se agravează situația condamnatului, cât timp înlocuirea pedepsei
amenzii cu pedeapsa închisorii s-a făcut chiar de autoritățile judiciare
spaniole ca urmare a
neachitării
amenzilor.
În consecință, prin recursul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București se solicită recunoașterea
hotărârii de condamnare în integralitatea ei și, implicit,
să se dispună transferarea condamnatului B.G.
ținând seama,
pe lângă pedeapsa închisorii, și de pedepsele cu amendă
transformată în 1.080 zile de închisoare.
Critica adusă este fondată.
Analizând legalitatea și
temeinicia sentinței
recurate
atât prin prisma
motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform
art
.
385
6
alin. (3) C.
proc
.
pen
., sub toate aspectele de fapt și
de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție
apreciază că recursul declarat de Parchetul
de pe lângă Curtea de Apel
București
este
întemeiat, urmând a
fi admis ca atare pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală
nr
. 98/2006 din 18 octombrie 2006 a Judecătoriei de
Instrucție
nr
. 24 din
Madrid
,
definitivă prin sentința
nr
. 823/2007 din 3 octombrie
2007 a Tribunalului Suprem, numitul B.G. a fost condamnat pentru trei
infracțiuni referitoare la prostituție prin constrângere cu pedeapsa de 4 ani
închisoare fiecare, cu respectivele
inabilitări
ale
dreptului de sufragiu pasiv pe durata executării pedepsei și cu amendă de 24
luni cu plata unei cote zilnice de 6
euro
.
Întrucât
pedeapsa cu amendă nu a fost executată în termenul
achitării
acesteia, autoritățile spaniole au dispus transformarea pedepsei amenzii în 1.080
zile de închisoare, rezultând ca în final persoana solicitată să execute 12 ani
de închisoare care reprezintă 4.380 zile de închisoare, la care se adaugă cele
1.080 de zile, în total 5.460 zile de închisoare.
Înalta Curte de Casație și
Justiție apreciată că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală,
fiind dată cu încălcarea dispozițiilor
art
. 144 din
Legea
nr
. 302/2004 modificată.
Astfel, în cazul transferării
unei persoane condamnate spre România, Convenția europeană asupra transferării
persoanelor
condamnate și legea internă
stabilesc două proceduri alternative de
executare, între care statul de
executare va trebui să aleagă, și anume continuarea executării condamnării
imediate sau în baza unei hotărâri judecătorești și conversiunea condamnării
printr-o hotărâre judecătorească.
În procedura de continuare a
executării reglementată în
art
. 10 din Convenție și
în
art
. 145 din Legea
nr
.
302/2004 modificată, statul
de executare
continuă activitatea începută de statul de condamnare, succedându-i în
totalitate, principiul fiind acela potrivit căruia statul de executare este
continuatorul statului de condamnare.
Potrivit dispozițiilor
art
. 10 din Convenția europeană asupra transferării
persoanelor condamnate, în caz de continuare a executării, statul de executare
este legat de natura juridică și durata sancțiunii, așa cum rezultă ele din
condamnare.
Această
dispoziție a fost transpusă și în legislația română, fiind
prevăzută
în
art
. 145 din Legea
nr
.
302/2004 modificată, articol intitulat „continuarea executării”, potrivit
căruia în cazul în care Statul român optează pentru continuarea executării
pedepsei aplicate în
statul de condamnare,
el trebuie să respecte felul și durata pedepsei
prevăzută în hotărârea
de condamnare.
Felul pedepsei evocă natura
pedepsei impuse, atunci când dreptul statului de condamnare se întemeiază pe o
diversitate de pedepse.
Durata pedepsei înseamnă că
hotărârea de condamnare ce urmează a fi executată în statul de executare are
durata condamnării așa cum a fost fixată de statul de condamnare.
Având în vedere aceste
dispoziții legale, în examinarea îndeplinirii condițiilor transferării prevăzute în
art
. 129
din Legea
nr
. 302/2004 modificată, instanța de fond
trebuia să se raporteze la întreaga durată a pedepsei ce se execută în Regatul
Spaniei
, astfel cum
rezultă
aceasta din documentele transmise de Ministerul Justiției din Regatul
Spaniei
.
La cererea de transferare
formulată de autoritățile statului de condamnare au fost atașate hotărârea de
condamnare, hotărârea pronunțată de Tribunalul Suprem din Regatul
Spaniei
, dispozițiile legale aplicabile, dovada exprimării
consimțământului condamnatului, ca și fișa de lichidare din care rezultă că
persoana condamnată are de executat 5.460 zile de închisoare, ce se compune din
pedeapsa de 12 ani la care se adaugă 1.080 zile de închisoare rezultate din
transformarea amenzii aplicată prin hotărârea de condamnare.
Potrivit dispozițiilor art. 129
lit
. f) din Legea
nr
.
302/2004 modificată, statul de condamnare și statul de executare trebuie să se
pună de acord asupra acestei transferări, în caz contrar transferarea nu poate
avea loc.
Dispozițiile
imperative ale
art
. 144 alin. (2) din lege stabilesc
că, la
cererea statului de condamnare, Statul român este obligat să
indice statului de condamnare, înainte de transferarea persoanei
condamnate, care dintre cele două proceduri
prevăzute la alin. (1) va fi
urmată.
Ca atare, în cauza dedusă
judecății fiind stabilită, ca modalitate
de transferare, continuarea
executării pedepsei, Statul român nu poate modifica nici felul, nici durata
pedepsei, așa cum s-a menționat anterior, fiind, în cadrul acestei proceduri,
doar continuatorul statului de condamnare.
Motivarea instanței de fond în
sensul că, prin adoptarea pedepsei cu amenda pe o durată de 24 de luni cu plata
unei cote zilnice de 6
euro
, convertind-o într-o
pedeapsă cu închisoare, s-ar ajunge la o agravare a situației condamnatului, nu
este întemeiată, cât timp transformarea amenzii în închisoare a fost realizată
chiar de autoritățile statului de condamnare.
Față de
această situație, având în vedere aspectele invocate,
Înalta
Curte de Casație și Justiție apreciază că se impune recunoașterea sentinței de
condamnare în integralitatea ei, fără a putea fi modificat cuantumul pedepsei
totale stabilit de autoritățile judiciare ale statului de condamnare, persoana
condamnată trebuind să execute în urma transferării într-un penitenciar din
România pedeapsa de 5.460 zile de închisoare.
Fată de considerentele arătate,
Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza
art
. 385
15
pct
. 2
lit
. d) C.
proc
.
pen
., a admis recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței
penale
nr
. 39 din 23 februarie 2009, a casat în parte
sentința penală atacată și,
rejudecând
în fond, a
recunoscut în totalitate sentința penală
nr
. 98 din
18 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria de Instrucție
nr
.
24 din
Madrid
, definitivă prin sentința penală
nr
. 823 din 3 octombrie 2007 a Tribunalului Suprem, în
sensul că persoana condamnată va executa, în urma transferării într-un
penitenciar din România, pedeapsa de 5.460 zile de închisoare compusă din
pedeapsa de 12 ani închisoare (4.380 zile) și 1.080 zile de închisoare
rezultate din transformarea pedepsei amenzii, menținând celelalte dispoziții
ale sentinței penale.