ÎCCJ, decizie (scj.ro #83931)

Transferarea persoanelor condamnate. Concurs de infracțiuni Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Transferarea persoanelor condamnate Indice alfabetic : Drept procesual penal - transferarea persoanelor condamnate Legea nr. 302/2004, art. 146 Potrivit Deciziei nr. 23 din 12 octombrie 2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în M. Of. nr. 850 din 8 decembrie 2009, pronunțată în interpretarea art. 146 din Legea nr. 302/2004, în soluționarea cererii având ca obiect conversiunea condamnării, instanța trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de Codul penal român.

Nu este incompatibilă cu legislația română pedeapsa rezultantă a închisorii aplicată prin cumul aritmetic în statul de condamnare, a cărei durată nu depășește nici totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiunile concurente, fiind conformă cu art. 34 alin. (2) C. pen., și nici limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani, prevăzută în art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2852 din 11 august 2010 Prin sentința nr. 174 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București, Secția I penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a recunoscut sentința penală nr. 411-05 din 1 iulie 2005 pronunțată de Instanța Provincială Secția a Doua Alicante și s-a dispus transferarea condamnatului P.M.

din Regatul Spaniei într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 24 de ani închisoare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin sentința penală nr. 411-05 din 1 iulie 2005 pronunțată de Instanța Provincială Secția a Doua Alicante, rămasă definitivă conform ordinului executoriu nr. 101/2006 din 21 februarie 2007 emis de Instanța Provincială Secția a Doua Alicante, s-a dispus condamnarea inculpatului P.M. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea unui delict împotriva cetățenilor străini prevăzut în art. 318 bis alin. (1), (2) și (3) C. pen. spaniol, la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru comiterea unui delict de agresiune sexuală prevăzut în art. 178 și art. 179 C. pen.

spaniol și la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârșirea unui delict de agresiune sexuală în formă continuată prevăzut în art. 178, art. 179 și art. 74 C. pen. spaniol, cu o penalizare de o lună, cu o cotă zilnică de 2,10 euro pentru comiterea unei vătămări corporale prevăzută în art. 617 alin. (1) C. pen. spaniol, în final prin aplicarea sistemului cumulului aritmetic al pedepselor prevăzut în art. 75 C. pen. spaniol stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 24 de ani închisoare. În fapt, s-a reținut că în perioada decembrie 2003 - ianuarie 2004, împreună cu o altă persoană, inculpatul P.M.

a lipsit de libertate două persoane de sex feminin pe care le-a obligat să practice prostituția și a întreținut prin constrângere cu una dintre victime un raport sexual, iar cu cealaltă victimă a întreținut în mod repetat relații sexuale, aceasta suferind în urma loviturilor aplicate de inculpat leziuni corporale ce nu au necesitat, însă, zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. În raport cu situația de fapt reținută în hotărârea definitivă de condamnare, se constată îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută în art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, precum și în art. 3 paragraf 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea numitului P.M.

având corespondent în legislația penală română. Astfel, faptele reținute în sarcina inculpatului P.M. se regăsesc incriminate și în legislația penală română, acestea realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de viol - două fapte - prevăzute în art. 197 alin. (1) C. pen. și respectiv art. 197 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pedepsite cu închisoare de la 3 la 10 ani), lipsire de libertate în mod ilegal - două fapte - prevăzute în art. 189 alin. (1), (2) și (3) C. pen. (pedepsite cu închisoare de la 7 la 15 ani), loviri sau alte violențe - o faptă - prevăzută în art. 180 alin. (1) C. pen. (pedepsită cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă) și trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (articol reprodus astfel cum era în vigoare la momentul săvârșirii faptei), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În prezent, condamnatul P.M. este deținut în Centrul Penitenciar Castellon din Spania, iar la data de 12 februarie 2008 și, ulterior, la 14 august 2009 (printr-o declarație dată la Consulatul României din Castellon de la Plana - Spania), acesta și-a exprimat consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei în țara de origine.

Curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru transferarea în România a condamnatului P.M., astfel cum sunt prevăzute în art. 129 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008 și în art. 3 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, întrucât acesta este cetățean român, hotărârea prin care i-a fost aplicată pedeapsa închisorii cu durata de 24 de ani este definitivă și executorie, la data primirii cererii de transferare - înaintată de către autoritățile spaniole la 5 mai 2008 - mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei, a consimțit în mod liber la transfer, iar faptele care au atras condamnarea sa constituie infracțiuni și potrivit legii penale a statului român.

Apărarea condamnatului a solicitat ca odată cu hotărârea de transferare să se dea eficiență dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004, în sensul de a se stabili pedeapsa pe care o are de executat condamnatul prin cumul juridic, potrivit legii române. Această solicitare nu a fost primită de prima instanță, care a apreciat că pedeapsa rezultantă aplicată condamnatului de autoritățile spaniole este compatibilă cu legea română din perspectiva ambelor criterii instituite prin art. 146 din Legea nr. 302/2004. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă P.M., care a solicitat ca odată cu recunoașterea hotărârii de condamnare să se dea eficiență dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004, în sensul de a se stabili pedeapsa rezultantă prin cumul juridic, așa cum prevede legea română, cumulul aritmetic aplicat de autoritățile spaniole fiind incompatibil cu legislația statului român.

Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând sentința primei instanțe din perspectiva criticilor formulate de recurent, dar și conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică. În mod corect prima instanță a respins cererea de conversiune a pedepselor formulată de persoana transferabilă, aplicând judicios dispozițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, în acord cu Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Conform deciziei evocate și prevederilor art. 146 alin. (1) și (3) din Legea nr. 302/2004, schimbarea condamnării prin conversiune poate avea loc numai dacă felul pedepsei aplicate în statul de condamnare sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a se putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de Codul penal român. Din această perspectivă, în mod corect a constatat prima instanță că pedeapsa stabilită spre executare în cazul de față de către autoritățile spaniole nu este incompatibilă cu legislația română, așa cum susține recurentul persoană transferabilă.

În acest sens, cu privire la „felul” pedepsei, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că, în art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen., legea penală română prevede o pedeapsă de același fel cu cea aplicată persoanei transferabile de către instanțele din Spania, respectiv pedeapsa închisorii. Totodată, pedeapsa rezultantă de 24 de ani închisoare stabilită prin hotărârea de condamnare pronunțată în Spania pentru un concurs de infracțiuni nu depășește limita maximă a pedepsei rezultante admisă în legea penală română. Astfel, potrivit art. 34 alin. (2) C. pen., pedeapsa rezultantă în cazul unui concurs de infracțiuni nu poate depăși totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiunile concurente și nici limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani, prevăzută în art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen.

Raportându-se la aceste exigențe pe care legea penală română le instituie în privința duratei maxime pe care o poate atinge o pedeapsă rezultantă stabilită pentru un concurs de infracțiuni, se constată că pedeapsa rezultantă de 24 de ani închisoare aplicată în cazul de față de către autoritățile judiciare spaniole prin cumularea aritmetică a pedepselor de 7, 8 și respectiv 9 ani închisoare nu depășește totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiunile concurente și nici limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani, prevăzută în art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen., fiind deci conformă exigențelor instituite de art. 34 alin. (2) C. pen. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă.