ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2852/2010

CAMERA DE CONSILIU

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 174 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a recunoscut Sentința penală nr. 411-05 din 1 iulie 2005 pronunțată de Instanța Provincială Secția a Doua Alicante și s-a dispus transferarea condamnatului P.M. din Regatul Spaniei într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 24 de ani închisoare, deducându-se perioada executată de la 29 ianuarie 2004 la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin Sentința penală nr. 411-05 din data de 01 iulie 2005 pronunțată de Instanța Provincială Secția a Doua Alicante, menținută prin respingerea recursului în anulare la data de 03 octombrie 2006 și rămasă definitivă conform ordinului executoriu din 21 februarie 2007 emis de Instanța Provincială Secția a Doua Alicante s-a dispus condamnarea inculpatului P.M. la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea unui delict împotriva cetățenilor străini prev. de art. 318 bis alin. (1), (2) și (3) C. pen. spaniol, la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru comiterea unui delict de agresiune sexuală prev. de art. 178 și 179 C. pen. spaniol și la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârșirea unui delict de agresiune sexuală în formă continuată prev. de art. 178, 179 și art. 74 C. pen.

spaniol, cu o penalizare de 1 lună, cu o cotă zilnică de 2,10 euro pentru comiterea unei vătămări corporale prev. de art. 617 alin. (1) C. pen. spaniol, în final prin aplicarea sistemului cumulului aritmetic al pedepselor prev. de art. 75 C. pen. spaniol, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 24 de ani închisoare. În fapt, s-a reținut că în perioada decembrie 2003 - ianuarie 2004, împreună cu o altă persoană, inculpatul P.M. a lipsit de libertate două persoane de sex feminin pe care le-a obligat să practice prostituția și a întreținut prin constrângere cu una dintre victime un raport sexual, iar cu cealaltă victimă a întreținut în mod repetat relații sexuale, aceasta din urmă suferind în urma loviturilor aplicate de inculpat leziuni corporale ce nu au necesitat însă zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului, s-a scăzut perioada cât acesta a fost privat de libertate, prin arestarea sa preventivă începând cu data de 29 ianuarie 2004. În raport de situația de fapt reținută în hotărârea definitivă de condamnare, se constată îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, precum și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, faptele care au atras condamnarea numitului P.M. având corespondent în legislația penală română.

Astfel, faptele reținute în sarcina inculpatului P.M. se regăsesc incriminate și în legislația penală română, acestea realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de viol (două fapte) prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. și respectiv art. 197 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (pedepsite cu închisoare de la 3 la 10 ani), lipsire de libertate în mod ilegal (două fapte) prev. de art. 189 alin. (1), (2) și (3) C. pen. (pedepsită cu închisoare de la 7 la 15 ani), loviri sau alte violențe (o faptă) prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. (pedepsită cu închisoare de la 1 lună la 3 luni sau cu amendă) și trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (articol reprodus astfel cum era în vigoare la momentul săvârșirii faptei) toate cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen. În prezent, condamnatul P.M. este deținut în Centrul Penitenciar C. din Spania, iar la data de 12 februarie 2008 și ulterior la 14 august 2009 (printr-o declarație dată la Consulatul României din Castellon de la Plana - Spania), aceasta și-a exprimat consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei în țara de origine.

Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru transferarea în România a condamnatului P.M., astfel cum sunt prevăzute în art. 129 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008 și de art. 3 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, întrucât aceasta este cetățean român, hotărârea prin care i-a fost aplicată pedeapsa închisorii cu durata de 24 de ani este definitivă și executorie, la data primirii cererii de transferare - înaintată de către autoritățile spaniole la data de 05 mai 2008 - mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei, a consimțit în mod liber la transfer, iar faptele care au atras condamnarea sa constituie infracțiuni și potrivit legii penale a statului român.

Apărarea condamnatului a solicitat ca o dată cu hotărârea de transferare să se dea eficiență disp. art. 146 din Legea nr. 302/2004 în sensul de a se stabili pedeapsa pe care o are de executat condamnatul prin cumul juridic, potrivit legii române. Această solicitare nu a fost primită de prima instanță, care a apreciat că pedeapsa rezultantă aplicată condamnatului de autoritățile spaniole este compatibilă cu legea română din perspectiva ambelor criterii instituite prin art. 146 din Legea nr. 302/2004. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă P.M., care a solicitat ca o dată cu recunoașterea hotărârii de condamnare să se dea eficiență dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 care reglementează conversiunea pedepselor, în sensul de a se stabili pedeapsa rezultantă prin cumul juridic, așa cum prevede legea română, cumulul aritmetic aplicat de autoritățile spaniole fiind incompatibil cu legislația statului român.

Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte, analizând sentința primei instanțe din perspectiva criticilor formulate de recurent, dar și conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică. În mod corect prima instanță a respins cererea de conversiune a pedepselor formulate de persoana transferabilă, aplicând judicios disp. art. 146 din Legea nr. 302/2004, în acord cu Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Conform deciziei sus-evocate și prevederilor art. 146 alin. (1) și (3), schimbarea condamnării prin conversiune poate avea loc numai dacă felul pedepsei aplicate în statul de condamnare sau durata acestuia este incompatibilă cu legislația română, fără a se putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de C. pen. român. Din această perspectivă, în mod corect a observat prima instanță că pedeapsa stabilită spre executare în cazul de față de către autoritățile spaniole nu este incompatibilă cu legislația română așa cum susține recurentul persoană transferabilă. În acest sens cu privire la "felul" pedepsei, Curtea observă că în art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen., legea penală română prevede o pedeapsă de același fel cu cea aplicată persoanei transferabile de către instanțele din Spania, respectiv pedeapsa închisorii.

Totodată, pedeapsa rezultantă de 24 de ani închisoare stabilită prin hotărârea de condamnare pronunțată în Spania pentru un concurs de infracțiuni nu depășește limita maximă a pedepsei rezultante admisă în legea penală română. Astfel, potrivit art. 34 alin. (2) C. pen. pedeapsa rezultantă în cazul unui concurs de infracțiuni nu poate depăși totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiunile concurente și nici limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani, prevăzută în art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen.

Raportându-se la aceste exigențe pe care legea penală română le instituie în privința duratei maxime pe care o poate atinge o pedeapsă rezultantă stabilită pentru un concurs de infracțiuni, se constată că pedeapsa rezultantă de 24 de ani închisoare aplicată în cazul de față de către autoritățile judiciare spaniole prin cumularea aritmetică a pedepselor de 7, 8 și respectiv 9 ani închisoare nu depășește totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiunile concurente și nici limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani, prevăzută în art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen., fiind deci conformă exigențelor instituite de art. 34 alin. (2) C. pen. Pentru aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă P.M. împotriva Sentinței penale nr. 174 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 august 2010.