ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2852/2010

CAMERA DE CONSILIU

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 174 din 8 iunie 2010

a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis sesizarea Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București, s-a recunoscut Sentința penală nr. 411-05

din 1 iulie 2005 pronunțată de Instanța Provincială Secția a Doua Alicante și

s-a dispus transferarea condamnatului P.M. din Regatul Spaniei într-un

penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 24 de

ani închisoare, deducându-se perioada executată de la 29 ianuarie 2004 la zi.

Pentru a pronunța această

hotărâre prima instanță a reținut că prin Sentința penală nr. 411-05 din data

de 01 iulie 2005 pronunțată de Instanța Provincială Secția a Doua Alicante,

menținută prin respingerea recursului în anulare la data de 03 octombrie 2006

și rămasă definitivă conform ordinului executoriu din 21 februarie 2007 emis de

Instanța Provincială Secția a Doua Alicante s-a dispus condamnarea inculpatului

P.M. la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea unui delict împotriva

cetățenilor străini prev. de art. 318 bis alin. (1), (2) și (3) C. pen.

spaniol, la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru comiterea unui delict de

agresiune sexuală prev. de art. 178 și 179 C. pen. spaniol și la o pedeapsă de

9 ani închisoare pentru săvârșirea unui delict de agresiune sexuală în formă

continuată prev. de art. 178, 179 și art. 74 C. pen. spaniol, cu o penalizare

de 1 lună, cu o cotă zilnică de 2,10 euro pentru comiterea unei vătămări

corporale prev. de art. 617 alin. (1) C. pen. spaniol, în final prin aplicarea

sistemului cumulului aritmetic al pedepselor prev. de art. 75 C. pen. spaniol,

stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 24 de ani închisoare.

În fapt, s-a reținut

că în perioada decembrie 2003 - ianuarie 2004, împreună cu o altă persoană,

inculpatul P.M. a lipsit de libertate două persoane de sex feminin pe care le-a

obligat să practice prostituția și a întreținut prin constrângere cu una dintre

victime un raport sexual, iar cu cealaltă victimă a întreținut în mod repetat

relații sexuale, aceasta din urmă suferind în urma loviturilor aplicate de

inculpat leziuni corporale ce nu au necesitat însă zile de îngrijiri medicale

pentru vindecare.

Din durata pedepsei

rezultante aplicate inculpatului, s-a scăzut perioada cât acesta a fost privat

de libertate, prin arestarea sa preventivă începând cu data de 29 ianuarie

2004.

În raport de situația

de fapt reținută în hotărârea definitivă de condamnare, se constată îndeplinită

condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr.

302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, privind cooperarea

judiciară internațională în materie penală, precum și de art. 3 pct. 1 lit. e)

din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la

Strasbourg în anul 1983, faptele care au atras condamnarea numitului P.M. având

corespondent în legislația penală română.

Astfel, faptele

reținute în sarcina inculpatului P.M. se regăsesc incriminate și în legislația

penală română, acestea realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de

viol (două fapte) prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. și respectiv art. 197

alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (pedepsite cu închisoare

de la 3 la 10 ani), lipsire de libertate în mod ilegal (două fapte) prev. de

art. 189 alin. (1), (2) și (3) C. pen. (pedepsită cu închisoare de la 7 la 15

ani), loviri sau alte violențe (o faptă) prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.

(pedepsită cu închisoare de la 1 lună la 3 luni sau cu amendă) și trafic de

persoane prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001

privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (articol reprodus

astfel cum era în vigoare la momentul săvârșirii faptei) toate cu aplic. art.

33 lit. a) C. pen.

În prezent,

condamnatul P.M. este deținut în Centrul Penitenciar C. din Spania, iar la data

de 12 februarie 2008 și ulterior la 14 august 2009 (printr-o declarație dată la

Consulatul României din Castellon de la Plana - Spania), aceasta și-a exprimat

consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România,

pentru continuarea executării pedepsei în țara de origine.

Curtea a constatat că

sunt îndeplinite toate condițiile pentru transferarea în România a

condamnatului P.M., astfel cum sunt prevăzute în art. 129 din Legea nr.

302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008 și de art. 3 din

Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la

Strasbourg la 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996,

întrucât aceasta este cetățean român, hotărârea prin care i-a fost aplicată

pedeapsa închisorii cu durata de 24 de ani este definitivă și executorie, la

data primirii cererii de transferare - înaintată de către autoritățile spaniole

la data de 05 mai 2008 - mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei,

a consimțit în mod liber la transfer, iar faptele care au atras condamnarea sa

constituie infracțiuni și potrivit legii penale a statului român.

Apărarea

condamnatului a solicitat ca o dată cu hotărârea de transferare să se dea

eficiență disp. art. 146 din Legea nr. 302/2004 în sensul de a se stabili

pedeapsa pe care o are de executat condamnatul prin cumul juridic, potrivit

legii române.

Această solicitare nu

a fost primită de prima instanță, care a apreciat că pedeapsa rezultantă

aplicată condamnatului de autoritățile spaniole este compatibilă cu legea

română din perspectiva ambelor criterii instituite prin art. 146 din Legea nr.

302/2004.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă P.M., care a

solicitat ca o dată cu recunoașterea hotărârii de condamnare să se dea

eficiență dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 care reglementează

conversiunea pedepselor, în sensul de a se stabili pedeapsa rezultantă prin

cumul juridic, așa cum prevede legea română, cumulul aritmetic aplicat de

autoritățile spaniole fiind incompatibil cu legislația statului român.

Recursul este

neîntemeiat.

Înalta Curte,

analizând sentința primei instanțe din perspectiva criticilor formulate de

recurent, dar și conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

apreciază că aceasta este legală și temeinică.

În mod corect prima

instanță a respins cererea de conversiune a pedepselor formulate de persoana

transferabilă, aplicând judicios disp. art. 146 din Legea nr. 302/2004, în

acord cu Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 dată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secțiile Unite, în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Conform deciziei

sus-evocate și prevederilor art. 146 alin. (1) și (3), schimbarea condamnării

prin conversiune poate avea loc numai dacă felul pedepsei aplicate în statul de

condamnare sau durata acestuia este incompatibilă cu legislația română, fără a

se putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea

cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a

cumulului juridic prevăzută de C. pen. român.

Din această

perspectivă, în mod corect a observat prima instanță că pedeapsa stabilită spre

executare în cazul de față de către autoritățile spaniole nu este incompatibilă

cu legislația română așa cum susține recurentul persoană transferabilă.

În acest sens cu

privire la "felul" pedepsei, Curtea observă că în art. 53 pct. 1 lit.

b) C. pen., legea penală română prevede o pedeapsă de același fel cu cea

aplicată persoanei transferabile de către instanțele din Spania, respectiv

pedeapsa închisorii.

Totodată, pedeapsa

rezultantă de 24 de ani închisoare stabilită prin hotărârea de condamnare

pronunțată în Spania pentru un concurs de infracțiuni nu depășește limita

maximă a pedepsei rezultante admisă în legea penală română.

Astfel, potrivit art.

34 alin. (2) C. pen. pedeapsa rezultantă în cazul unui concurs de infracțiuni

nu poate depăși totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiunile

concurente și nici limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani,

prevăzută în art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen.

Raportându-se la

aceste exigențe pe care legea penală română le instituie în privința duratei

maxime pe care o poate atinge o pedeapsă rezultantă stabilită pentru un concurs

de infracțiuni, se constată că pedeapsa rezultantă de 24 de ani închisoare

aplicată în cazul de față de către autoritățile judiciare spaniole prin

cumularea aritmetică a pedepselor de 7, 8 și respectiv 9 ani închisoare nu

depășește totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiunile

concurente și nici limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani,

prevăzută în art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen., fiind deci conformă exigențelor

instituite de art. 34 alin. (2) C. pen.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă P.M. împotriva Sentinței

penale nr. 174 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 august 2010.