ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3946/2011

Deliberând asupra

cauzei penale de față, constată:

Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București nr. 2060/11/5/2002 din 24 martie 2011 s-a dispus sesizarea

acestei instanțe în vederea recunoașterii Sentinței penale nr. 20/2004 din 1

octombrie 2004 a Tribunalului Provincial din Castellon, secția a III-a și

punerii ei în executare în conformitate cu dispozițiile art. 145 și art. 146

din Legea nr. 302/2004, modificată cu privire la transferul persoanei

condamnate M.I.N., cetățean român, în vederea continuării executării pedepsei

de 21 ani închisoare într-un penitenciar din România.

Pentru a dispune

astfel, procurorul a avut în vedere Adresa nr. 70366/2009 din 11 august 2009 a

Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate prin care, în

temeiul dispozițiilor Legii nr. 302/2004 modificată, s-a formulat de către

autoritățile judiciare din Regatul Spaniei o cerere privind transferarea

persoanei condamnate M.I.N. într-un penitenciar din România în vederea

continuării executării pedepsei cu închisoare aplicată sus-numitului de către

instanțele statului solicitant.

Din documentele transmise

de autoritățile judiciare spaniole, în aplicarea Convenției Europene asupra

transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1083, a rezultat

că M.I.N. a fost condamnat, prin Sentința nr. 20/2004 din 01 octombrie 2004 a

Tribunalului Provincial din Castellon, secția a III-a, rămasă definitivă, la

două pedepse de câte 10 ani închisoare pentru două infracțiuni de complicitate

la agresiune sexuală și o pedeapsă de 1 an închisoare pentru o infracțiune de

vătămare corporală, fapte prevăzute de art. 179 și respectiv art. 147 C. pen.

spaniol.

Această hotărâre a

rămas definitivă la aceeași dată, 01 octombrie 2004.

În fapt, s-a reținut

că la data de 05 februarie 2003 persoana solicitată, împreună cu alți trei

conaționali au acostat-o pe victima R.P., care aștepta un autobuz în

localitatea Vinaroz (Castellon), iar în urma discuțiilor cu aceasta au

invitat-o într-un bar. După un timp petrecut împreună s-au oferit să o

însoțească pe victimă până la o altă stație de autobuz, lucru acceptat de

aceasta, iar în momentul în care au ieșit din localitate, în dreptul unei râpe

au lovit-o și au dus-o pe un teren viran, folosind forța aceștia, au

dezbrăcat-o și au imobilizat-o în timp ce doi dintre inculpați au întreținut

raport sexual cu victima.

Examinând documentele

transmise de autoritățile judiciare ale statului solicitant s-a constatat că

este îndeplinită condiția dublei incriminări la care se referă art. 129 lit. e)

din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția

Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în

1983.

Astfel, faptele de

complicitate la agresiune sexuală își regăsesc echivalentul incriminator în

prevederile art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. român, iar cea de vătămare

corporală este incriminată în prevederile art. 180 alin. (2) C. pen. român.

Din relațiile

privitoare la lichidarea executării pedepsei a rezultat că acesta are de

executat o pedeapsă de 21 ani închisoare, că executarea acestei pedepse a

început la 10 martie 2006 și va fi considerată executată la 31 ianuarie 2024,

întrucât din durata totală a pedepsei a fost dedusă perioada executată de

persoana solicitată ca arest preventiv, respectiv de la 06 februarie 2003 la 09

martie 2006.

Persoana solicitată

și-a manifestat acordul pentru executarea pedepsei într-un penitenciar din

România deoarece întreaga sa familie (părinți) se află în țară și îl pot

sprijini moral și material în toată această perioadă.

Examinând actele și

lucrările de la dosar, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin

Sentința penală nr. 209/F din 29 aprilie 2011 a admis sesizarea Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București; a recunoscut Sentința penală nr. 20/2004 din

01 octombrie 2004 a Tribunalului Provincial din Castellon, secția a III-a,

rămasă definitivă, privind pe condamnatul M.I.N., cetățean român; a dispus

transferarea persoanei condamnate M.I.N. într-un penitenciar din România în

vederea continuării pedepsei de 21 ani închisoare aplicată condamnatului prin

hotărârea sus-menționată; a dedus prevenția deja executată de la 06 februarie

2003 la 09 martie 2006 și de la 10 martie 2006 la zi.

Pentru a hotărî

astfel, a reținut, următoarele:

Potrivit Sentinței

penale nr. 20/2004 din 1 octombrie 2004 a Tribunalului Provincial din

Castellon, secția a III-a, rămasă definitivă, numitul M.I.N., cetățean român, a

fost condamnat la două pedepse de câte 10 ani închisoare pentru două

infracțiuni de complicitate la agresiune sexuală și o pedeapsă de 1 an

închisoare pentru o infracțiune de vătămare corporală, fapte prevăzute de art.

179 și respectiv art. 147 C. pen. spaniol, hotărâre rămasă definitivă la

aceeași dată, 1 octombrie 2004.

Faptele astfel

reținute la data de 5 februarie 2003 și săvârșite de către persoana solicitată

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la

agresiune sexuală și au corespondent în legislația penală română fiind

incriminate în art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. român iar cea de vătămare

corporală în prevederile art. 180 alin. (2) C. pen. român, îndeplinind astfel

condiția dublei incriminări cerută de art. 129 lit. i) din Legea nr. 302/2004

modificată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983.

Sus-numitul are de

executat o pedeapsă de 21 ani închisoare, a fost arestat preventiv de la 6

februarie 2003, hotărârea de condamnare a rămas definitivă iar până la

executarea ei a rămas o perioadă mai mare de 6 luni.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs condamnatul-persoană transferabilă M.I.N., cauza

fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr.

3030/2/2011.

În cererea de recurs

scrisă, recurentul M.I.N. a arătat că insistă în contopirea pedepselor de câte

10 ani, 10 ani și 1 an închisoare aplicate în conformitate cu legea penală în

vigoare în România, menținând cumulul aritmetic din legislația din Spania.

A mai arătat că nu

își mai menține consimțământul pentru a fi transferat într-un penitenciar din

România, de a continua restul de pedeapsă acumulată de 21 de ani închisoare.

Examinând recursul

declarat de recurentul-condamnat persoană transferabilă M.I.N. împotriva

Sentinței penale nr. 209/F din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală, în raport și de dispozițiile Legii nr. 302/2004, Înalta

Curte constată că recursul nu este fondat.

Legiuitorul român a

prevăzut expres în conținutul dispozițiilor art. 129 lit. a) - f) din Legea nr.

302/2004, condițiile transferării persoanelor condamnate, condiții care au fost

îndeplinite cumulativ în prezenta cauză.

Condamnatul M.I.N.

este cetățean român, potrivit datelor cuprinse în Rezoluția nr. 2060/11/5/2009

din 24 martie 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Hotărârea prin care a

fost condamnat recurentul-persoană transferabilă M.I.N. este definitivă,

respectiv Sentința penală nr. 20/2004 pronunțată de Tribunalul Provincial din

Castellon, secția a III-a, rămânând definitivă la data de 1 octombrie 2004,

durata totală a pedepsei fiind de 21 de ani, conform Adresei nr. 81081/200926

octombrie 2010 emisă de Direcția de Drept Internațional și Cooperare Judiciară

- Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în materie penală din cadrul

Ministerului Justiției din România.

La data primiri

cererii de transfer a condamnatului, acesta mai avea de executat cel puțin 6

luni din durata pedepsei, potrivit fișei de transferare a persoanelor

condamnate împotriva lui M.I.N., eliberată de Subsecretariatul Justiției,

Direcția Generală de Cooperare Juridică Internațională - Ministerul Justiției din

Spania și a Referatului privind situația familială și socială a cetățeanului

M.I.N. emis de către Consulatul României la Zaragoza, din care rezultă că

recurentul a fost arestat la data de 06 februarie 2003 pe teritoriul spaniol

pentru complicitate la două infracțiuni de "agresiune sexuală" și

pentru săvârșirea în calitate de autor a infracțiunii de "leziuni",

fiind condamnat la pedeapsa închisorii de 21 de ani.

Numitul M.I.N.

execută în prezent această pedeapsă într-o închisoare din Spania iar eliberarea

definitivă este estimată la 31 ianuarie 2024, data posibilă a executării a 2/3

din condamnare este 01 februarie 2017, și data posibilă a executării a 3/4

părți din condamnare este 02 noiembrie 2018.

Condamnatul M.I.N.

deși inițial și-a manifestat dorința de a fi transferat într-un penitenciar din

România pentru continuarea executării pedepsei, pentru a fi aproape de familia

sa, acesta ulterior nu și-a mai manifestat voința de transfer pentru

continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, pronunțându-se

expres chiar prin cererea de recurs scrisă atașată la dosarul cauzei.

În contextul cauzei

chiar dacă, în prezent, nu mai există consimțământul de transfer al

condamnatului, ce reprezintă manifestarea unilaterală de voință prin care să-și

fi dat acordul de a fi transferat în România pentru a executa restul pedepsei,

în cadrul procedurii speciale de cooperare judiciară internațională, nu există

nicio normă care să prevadă opțiunea de retragere a consimțământului, astfel,

consimțământul recurentului fiind irevocabil.

Faptele care au atras

condamnarea recurentului M.I.N. constituie infracțiuni, potrivit legii statului

de executare respectiv, faptele de complicitate la agresiune sexuală își

regăsesc echivalentul incriminator în dispozițiile art. 197 alin. (2) lit. a)

C. pen. român, și fapta de vătămare corporală este incriminată în prevederile

art. 180 alin. (2) C. pen. român.

Există un acord

asupra transferării condamnatului M.I.N. între România și regatul Spaniei

respectiv, cererea de transfer a fost formulată de autoritatea centrală

competentă din statul de condamnare și din faptul că Ministrul Justiție din

România, în calitate de autoritate centrală a statului de executare a solicitat

demararea procedurii reglementată de titlul VI din Legea nr. 302/2004 (potrivit

Rezoluției nr. 2066/II/5/2010 din 24 martie 2011 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București), prin care se solicită transferarea persoanei

condamnate M.I.N. într-un penitenciar din România în vederea continuării

executării pedepselor aplicate față de sus-numit de către instanțele de

judecată din statul solicitant.

Cu privire la

solicitarea recurentului referitor la contopirea pedepselor stabilite de către

statul spaniol, Înalta Curte constată că acest motiv nu poate fi primit întrucât

nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, modificată

prin Legea nr. 222/2008, privind conversiunea condamnării.

Pentru toate aceste

considerente în mod corect s-a dispus de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin Sentința penală nr. 209/F din 29 aprilie 2011, transferarea

condamnatului M.I.N., din Regatul Spaniei în România pentru continuarea

executării pedepsei într-un penitenciar.

Înalta Curte constată

că sentința atacată este temeinică și legală, și în temeiul dispozițiilor art.

385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana transferabilă M.I.N.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte obligă recurentul

la plata cheltuielilor judiciare potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul-persoană transferabilă M.I.N.

împotriva Sentinței penale nr. 209/F din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală.

Obligă

recurentul-condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 420 RON, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 noiembrie 2011.