ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1073/2012

Deliberând asupra

recursului de față, constată că, prin Sentința penală nr. 555 din 5 decembrie

2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca

neîntemeiată, cererea formulată de petentul R.G. și l-a obligat pe acesta la

plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, Curtea a reținut că petentul R.G. a fost condamnat prin

Sentința penală nr. 149 din 22 martie 2003 a Judecătoriei de Instrucție nr. 4,

modificată prin sentința din 14 februarie 2004 a Tribunalului Suprem din

Spania, la două pedepse de câte 5 ani și 6 luni închisoare, în total 11 ani

închisoare, potrivit sistemului aritmetic de stabilire a pedepselor existent în

statul spaniol.

Prin Sentința penală

nr. 346 din 29 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

a fost recunoscută sentința pronunțată de instanțele spaniole și s-a dispus

transferarea condamnatului în vederea executării pedepsei de 11 ani închisoare

în România, rezultată ca urmare a cumulului aritmetic a celor două pedepse de

câte 5 ani și 6 luni închisoare, până în prezent condamnatul executând 5 ani și

7 luni închisoare.

S-a arătat că,

potrivit dispozițiilor art. 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind

cooperarea judiciară internațională în materie penală, dacă felul pedepsei

aplicate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, Statul

Român poate, prin hotărâre judecătorească, să adapteze această pedeapsă la

aceea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea.

Această pedeapsă trebuie să corespundă, atât cât este posibil, în ceea ce

privește felul pedepsei aplicate prin hotărârea statului de condamnare și, în

niciun caz, nu poate să agraveze situația condamnatului. Rezultă, așadar, că

aplicarea acestor dispoziții privind conversiunea pedepsei este limitată, în

mod exclusiv, la două situații, care s-ar opune executării în România a

pedepsei privative de libertate aplicate prin hotărârea de condamnare, și anume

atunci când felul pedepsei aplicate este incompatibil cu legislația română și

când durata pedepsei aplicate este incompatibilă cu legislația română.

A mai arătat prima

instanță că prevederile referitoare la conversiunea condamnării, cuprinse în

art. 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, se referă explicit și exclusiv la

incompatibilitatea duratei pedepsei rezultante cu legislația română, iar nu la

incompatibilitatea dintre sistemele prin care se ajunge la aplicarea unei

pedepse rezultante pentru un concurs de infracțiuni, fie sistemul cumulului

aritmetic, fie sistemul cumulului juridic, în același sens fiind și Decizia nr.

23/2009 pronunțată în recurs în interesul legii de secțiile unite ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că dispozițiile legale

menționate, a căror incidență este condiționată de existența unei

incompatibilități între durata pedepsei aplicate și legislația română, nu pot

constitui temei legal pentru înlocuirea modalității prin care se ajunge la

stabilirea pedepsei rezultante, în conformitate cu legislația statului de

condamnare.

Prin urmare, având în

vedere că pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare a fost aplicată petentului

R.G. prin cumul aritmetic, în conformitate cu legislația statului de

condamnare, Curtea a apreciat că nu poate înlocui acest cumul cu regulile

cumulului juridic stabilite în C. pen. român, motiv pentru care a respins

cererea condamnatului, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, condamnatul R.G., criticând-o sub

aspectul greșitei respingeri a cererii de conversiune a condamnării, apreciind

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea acesteia și

contopirea pedepselor aplicate în statul spaniol, conform art. 449 C. proc.

pen.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din

oficiu, conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub

toate aspectele cauzei, Înalta Curte constată că recursul cu care a fost

sesizată este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce

urmează:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală,

condamnatul R.G. a solicitat contopirea pedepselor aplicate de către instanța

judecătorească spaniolă pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, potrivit

dispozițiilor din legea penală română ce reglementează tratamentul sancționator

al concursului de infracțiuni

[

art.

33, 34 lit. b) C. pen.

]

, susținând că

pedeapsa stabilită spre executare în străinătate, potrivit regulii cumulului

aritmetic, nu este conformă cu aceste dispoziții, ceea ce ar impune, în faza de

executare, conform art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., realizarea

conversiunii condamnării, în condițiile art. 159 din Legea nr. 302/2004.

Potrivit art. 159

alin. (1) din Legea nr. 302/2004, care se aplică, în mod corespunzător și în

ipoteza prevăzută de alin. (3) al aceluiași articol, dacă felul pedepsei aplicate

sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, Statul Român

poate, prin hotărâre judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea

prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea. Această

pedeapsă trebuie să corespundă, atât cât este posibil, în ceea ce privește

felul pedepsei aplicate prin hotărârea statului de condamnare și, în niciun

caz, nu poate să agraveze situația condamnatului.

De asemenea, conform

dispozițiilor obligatorii ale Deciziei în interesul legii nr. 23 din 12

octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, dată în

interpretarea prevederilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 (art. 159 în

numerotarea actuală), în soluționarea cererilor având ca obiect conversiunea

condamnării, instanța trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru

concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația

română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe

calea cumulului aritmetic dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu

aceea a cumulului juridic prevăzut de C. pen. român.

În speță, Înalta

Curte, în deplin acord cu instanța de fond, constată că atât felul sancțiunii

penale aplicate, aceea cu închisoarea, cât și durata acesteia sunt compatibile

cu legislația română, astfel că nu se impune modificarea pedepsei, astfel cum a

solicitat recurentul condamnat.

Într-adevăr,

recurentul a fost condamnat de instanțele spaniole pentru comiterea a două

infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal la câte 5 ani și 6 luni

închisoare pentru fiecare faptă, aplicându-se o pedeapsă totală de 11 ani

închisoare, ca urmare a cumulului aritmetic al sancțiunilor penale, potrivit

legii spaniole, însă această pedeapsă nu depășește nici maximul general, de 30

de ani închisoare, prevăzut de art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen. român, și nici

limita maximă a pedepsei rezultante admisă în legea penală română, respectiv de

art. 34 alin. (2) C. pen. Pe de altă parte, se constată că pedepsele privative

de libertate stabilite prin hotărârea de condamnare pronunțată de instanța

spaniolă nu depășesc limita maximă specială prevăzută în legea penală română

pentru faptele care au atras condamnarea, infracțiunea de lipsire de libertate

în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) și (3) C. pen., fiind

pedepsită cu închisoarea de la 7 la 15 ani. Ca urmare, având în vedere aceste

aspecte, precum și faptul că prevederile referitoare la conversiunea

condamnării, cuprinse în art. 159 din Legea nr. 302/2004, se referă explicit și

exclusiv la incompatibilitatea duratei pedepsei rezultante cu legislația

română, iar nu la incompatibilitatea dintre sistemele prin care se ajunge la

aplicarea unei pedepse rezultante pentru un concurs de infracțiuni (respectiv

sistemul cumulului juridic și cel al cumulului aritmetic), Înalta Curte,

constatând și împrejurarea că instanța română a optat deja pentru continuarea

executării pedepsei și respectarea felului și duratei acesteia, prin Sentința

penală nr. 346 din 29 octombrie 2009, apreciază că, în mod întemeiat s-a

procedat în cauză la respingerea cererii formulate de condamnat, neexistând

motive pentru a se dispune conversiunea condamnării.

Pe de altă parte,

este de menționat, în plus față de cele reținute de prima instanță, că,

potrivit art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., o pedeapsă definitiv

aplicată poate fi modificată în faza de executare a acesteia numai dacă se

constată, pe baza unei alte hotărâri definitive decât cea prin care a fost

stabilită, existența unui concurs de infracțiuni. Or, în speță, pedeapsa de 11

ani închisoare stabilită de autoritățile judiciare spaniole și recunoscută ca

atare de către instanța judecătorească română, a fost aplicată pentru

infracțiuni concurente judecate în aceeași cauză, pentru care s-a pronunțat o hotărâre

unică de condamnare, fără ca, în faza de executare, ulterioară realizării

transferului, să se constate existența vreunei hotărâri definitive distincte de

condamnare pentru alte infracțiuni concurente, ceea ce face inaplicabile

dispozițiile art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportate la cele ale

art. 34 lit. b) C. pen.

Ca urmare, având în

vedere toate aceste considerente anterior expuse și apreciind că instanța de

fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

condamnatul R.G. și, față de faptul că acesta este cel care se află în culpă

procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul R.G. împotriva Sentinței penale nr.

555 din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

condamnat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 aprilie 2012.

Procesat de GGC - AS