ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1572/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 36 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondată, cererea de conversiune a pedepsei formulată de petentul-condamnat P.I. împotriva Sentinței penale nr. 41/F din 22 februarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. A fost obligat petentul-condamnat la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 150 RON, onorariu avocat oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată la 04 noiembrie 2009, petentul P.I.

a solicitat conversiunea pedepselor potrivit art. 146 din Legea nr. 302/2004, deoarece pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată de autoritățile spaniole urmare a unui cumul aritmetic impune adaptarea acestei sancțiuni la legislația română în sensul contopirii pedepselor, conform prevederilor art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. Examinând cererea formulată în raport de prevederile art. 146 din Legea nr. 302/2004, instanța de fond a constatat că prin Sentința penală nr. 41 din 22 februarie 2007, Curtea de Apel București a recunoscut sentința penală a Judecătoriei nr. 14 Valencia potrivit prevederilor art. 149 alin. (4) și art. 150 din Legea nr. 302/2004. S-a reținut că, referitor la problema pedepsei aplicate de o instanță străină, instanțele române s-au mai pronunțat în cauză, însă pe temeiuri diferite, astfel că nu poate fi constatată autoritatea de lucru judecat în cauza dedusă judecății de față.

În asemenea cauze, potrivit Deciziei nr. 23/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, pentru aplicarea prevederilor art. 146 din Legea nr. 302/2004, instanța de judecată trebuie să verifice dacă pedeapsa finală este incompatibilă cu legislația națională sub aspectul felului sau duratei. S-a mai reținut că, potrivit art. 144 din Legea nr. 302/2004, instanța română a optat asupra continuării executării pedepsei prin Sentința penală nr. 41/2007 prin transferul condamnatului, iar felul pedepsei aplicate, aceea cu închisoarea, cât și durata acesteia, sunt comparabile cu legislația română. Petentul a fost condamnat la o pedeapsă totală de 15 ani închisoare, aplicându-se cumulul aritmetic al pedepselor potrivit legii penale spaniole, însă aceasta nu depășește maximul general prevăzut de legea română, acela de 30 de ani.

Aplicarea cumulului aritmetic existent în legea spaniolă nu presupune automat o modificare a pedepsei de către instanța română, astfel s-ar ajunge ca în fiecare situație în care s-a făcut aplicarea acestui cumul să fie obligatorie modificarea pedepsei, lucru de neconceput în condițiile în care Legea nr. 302/2004 reglementează criteriile în care se face adaptarea pedepsei. Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal, a declarat recurs condamnatul, solicitând casarea sentinței, admiterea cererii de conversiune a pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 33 - 34 C. pen. Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., constată că recursul este nefondat. În mod corect, prin sentința atacată, s-a respins cererea de conversiune formulată de persoana condamnată P.I., având în vedere că prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunțată într-un recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - care este obligatorie pentru instanțe, conform art. 414 alin. (3) C. proc. pen. - s-a stabilit că, „în soluționarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de Codul penal român". Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.I. împotriva Sentinței penale nr. 36 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.I. împotriva Sentinței penale nr. 36 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 aprilie 2010.