ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 314/2009

Asupra contestației la executare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 293 din 14 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat P.I. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin cererea formulată, condamnatul a formulat contestație la executarea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 22/2005 a Judecătoriei nr. 14 din Valencia, Spania, sentință recunoscută prin sentința penală nr. 41 din 22 februarie 2007 a Curții de Ape București, secția I penală. În motivarea contestației, s-a solicitat adaptarea sancțiunii aplicate de statul spaniol la legislația română, în sensul contopirii, conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a pedepselor aplicate, iar nu a stabilirii pedepsei rezultante de 15 ani închisoare prin sistemul cumulului aritmetic spaniol.

Instanța, analizând contestația formulată, a constatat că prin sentința penală nr. 41 din 22 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a dispus transferul persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 15 ani închisoare, întrucât erau îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004. S-a mai constatat că, prin sentința penală nr. 4 din 11 ianuarie 2008, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1484 din 22 aprilie 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța română s-a pronunțat cu privire la cererea de contopire a pedepselor și, în temeiul art. 449 C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea de contopire a pedepselor închisorii aplicate prin sentința instanței spaniole.

În aceste condiții, instanța nu se mai poate pronunța asupra cererii formulată de contestator, intitulată contestație la executare, care are ca obiect contopirea pedepselor aplicate condamnatului, întrucât o cerere având același obiect a fost soluționată definitiv, astfel că există autoritate de lucru judecat. Pe de altă parte, potrivit art. 145 din Legea nr. 302/2004, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare. Totodată, s-a constatat îndeplinită și condiția prevăzută de art. 461 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în sensul ca pedeapsa aplicată sau durata acesteia să fie compatibile cu legislația română, dat fiind că pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată condamnatului, prin cumulul aritmetic, nu depășește maximul general prevăzut de legea română, de 30 de ani.

Împotriva sentinței sus-menționate, condamnatul contestator a declarat recurs, pe care recursul declarat nu este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de fond a apreciat, în mod corect, ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatorul condamnat.

Din economia dispozițiilor art. 144 din Legea nr. 302/2004, referitoare la efectele transferării pentru statul de executare, în speță, statul român, autoritățile competente ale acestuia sunt obligate: a) fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judecătorești, în condițiile în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, caz în care trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare; b) fie să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de legislația română pentru aceeași infracțiune, în condițiile în care felul pedepsei aplicate sau durata acesteia sunt incompatibile cu legislația română.

Din interpretarea logică a textului mai sus-arătat, rezultă că, odată admisă sesizarea procurorului cu privire la cererea de transferare în vederea continuării executării pedepsei aplicate de statul spaniol, instanța română este obligată să opteze pentru una din cele două variante mai sus-menționate. În cauză, așa cum rezultă din actele dosarului, după exprimarea consimțământului de către condamnat, la data de 15 martie 2006, în vederea transferării sale într-un penitenciar din România, instanța română, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de lege (dubla incriminare și existența corespondentului între faptele reținute în sarcina condamnatului în Spania și legislația penală română), a dispus, prin hotărâre judecătorească, continuarea executării pedepsei aplicate în statul spaniol.

Așadar, optând pentru varianta prevăzută la lit. a) a art. 144 din Legea nr. 302/2004, exista obligația să se respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de l-a motivat la dosar condamnare, care de altfel corespund legislației române. Textul menționat nu face referire la modul de stabilire a pedepsei rezultante pentru infracțiunile săvârșite (contopire, cumul juridic sau aritmetic), ci doar la cuantumul duratei acesteia, care, de altfel, nu depășește maximul general prevăzut de legea penală română, întrucât infracțiunile săvârșite de contestator sunt pedepsite cu închisoarea de la 7 la 15 ani închisoare. Pentru aceste considerente, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat P.I., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de recurentul contestator condamnat P.I. împotriva sentinței penale nr. 293 din 14 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul contestator condamnat la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2009.