ÎCCJ, decizie (scj.ro #84234)

Transferarea

persoanelor condamnate. Statul român ca stat de executare. Continuarea

executării pedepsei aplicate în statul de condamnare

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Transferarea

persoanelor condamnate

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

transferarea persoanelor condamnate

Legea nr. 302/2004,

art. 144, art. 145

În temeiul prevederilor art. 144 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr.

302/2004, în cazul transferării persoanelor condamnate, atunci când statul

român este stat de executare, autoritățile române competente sunt obligate fie să continue executarea condamnării, fie

să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind pedeapsa

aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de legislația română

pentru aceeași infracțiune, iar potrivit art. 145 din

aceeași lege, dacă statul român

optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de

condamnare, trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea

de condamnare. Prin urmare, în cazul în care autoritățile române competente

optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de

condamnare, prin cumul aritmetic, pentru un concurs de infracțiuni, potrivit

legislației în vigoare în acest stat, instanțele române nu pot face aplicarea

art. 34 C. pen. referitor la cumulul juridic, întrucât, în acest fel, s-ar

încălca prevederile art. 145 din Legea nr. 302/2004, care nu permit modificarea

duratei pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 817 din 8

februarie 2006

Prin sentința nr. 4 din

19 ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus admiterea

sesizării procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București și  recunoașterea sentințelor penale din 12 aprilie 2002 și 7

noiembrie 2002 ale judecătorului pentru anchete preliminare de pe lângă

Tribunalul din Torino și a ordinului nr. 759 din 14 mai 2003 RES al Procuraturii

Republicii - Parchetul din Torino privind pe inculpatul

B.G,

cetățean român

.

Totodată, s-a dispus

punerea în executare a acestor hotărâri, respectiv a pedepsei de 11 ani

închisoare și 30 milioane de lei amendă.

Instanța a reținut că inculpatul

a fost condamnat de Tribunalul civil și penal din Torino, prin sentința penală

nr. 976 din 12 aprilie 2002, definitivă și executorie la 31 decembrie 2002, la

pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare și 2.900 euro amendă pentru

infracțiunile de favorizare a imigrației clandestine, proxenetism și lovire,

prevăzute în art. 12 alin. (1) și (3) din Decretul legislativ nr. 286/1998,

art. 600 bis și 600 sexies alin. (4), art. 605 alin. (1), art. 629 alin. (1) și

(2) raportat la art. 628 alin. (3) nr. 1, art. 582 și art. 585 raportat la art.

576 alin. (1) nr. 1 C. pen. italian.

De asemenea, prin

sentința penală nr. 2924 din 7 noiembrie 2002, definitivă și executorie la 25

februarie 2003, aceeași instanță a condamnat pe inculpat la 4 ani și 8 luni

închisoare pentru infracțiunile de proxenetism și viol prevăzute în art. 3 nr.

8 și art. 4 nr. 7 din Legea nr. 75/1958 și art. 609 bis alin. (1) C. pen.

italian.

Cele două pedepse au fost

cumulate prin ordinul nr. 759 din 14 mai 2003 RES al Procuraturii Republicii -

Parchetul din Torino, urmând ca inculpatul să execute în final 11 ani

închisoare și 2.900 euro amendă.

Faptele pentru care

inculpatul a fost condamnat corespund infracțiunilor de proxenetism, lipsire de

libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe, viol, organizarea trecerii

frauduloase a frontierei de stat, prevăzute în art. 329 alin. (2) cu aplicarea

art. 41 alin. (2), art. 189 alin. (2), art. 180 alin. (2) și art. 197 alin. (1)

C. pen. român și art. 71 din O. U. G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr.

243/2002, aflate în concurs real.

Inculpatul a fost arestat

la 20 februarie 2001, fiind  depus în Penitenciarul din Saluzzo, iar la 9

iunie 2003 și-a exprimat consimțământul în vederea transferării sale la un

penitenciar  din România, pentru continuarea executării pedepsei.

Curtea de Apel București

a constatat că în cauză sunt întrunite cerințele Legii nr. 756/2001 asupra

transferării persoanelor condamnate în străinătate și, în consecință, a admis

sesizarea  procurorului general al Parchetului de pe lângă  Curtea de

Apel București și a dispus recunoașterea  hotărârilor judecătorești

italiene, precum și a ordinului nr. 759 din 14 mai 2003 RES al Procuraturii

Republicii - Parchetul din Torino și punerea  în executare a pedepsei de

11 ani închisoare și 30 milioane de lei amendă.

Recursul

declarat de condamnatul B.G., prin care a solicitat contopirea pedepselor

aplicate, potrivit prevederilor art. 34 C. pen. român, este nefondat.

Potrivit art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 756/2001, în cazul în care statul român este stat de

executare, autoritățile sale competente sunt obligate:

a) fie să continue

executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judiciare, în

condițiile enunțate în art. 21,

b) fie să schimbe condamnarea,

printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul

de condamnare printr-o pedeapsă prevăzută de legislația română pentru aceeași

infracțiune, în condițiile enunțate în art. 22.

Art. 21 alin. (1) din

aceeași lege prevede că, în cazul în care statul român optează pentru

continuarea executării pedepsei aplicate   în statul de condamnare,

el trebuie să respecte natura juridică și durata pedepsei prevăzute în

hotărârea de condamnare. În alin. (2) se prevede că dacă natura sau durata

pedepsei este incompatibilă cu legislația română sau dacă această legislație o

impune, statul român poate, prin hotărâre judecătorească, să adapteze această

pedeapsă la aceea prevăzută de propria lege pentru infracțiuni de aceeași

natură.

În cauză, se

constată că instanța de fond a optat pentru continuarea executării pedepsei

aplicate inculpatului în statul de condamnare, Republica Italia, împrejurare în

care nici natura juridică și nici durata  pedepsei nu puteau fi afectate,

ci preluate necondiționat.

Prin declarația dată în

baza art. 3 paragraf 3 al Convenției europene asupra transferării persoanelor

condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, la care România este

parte, Republica Italia a exclus procedura de schimbare a pedepsei în cazul în

care este stat de condamnare, iar această prevedere a fost inserată în cererea

de transfer în România a condamnatului, formulată de Ministerul Justiției

italian, precum și în cererea acestuia.

Condamnatul, în deplină

cunoștință cu privire la aceste dispoziții, și-a asumat respectarea executării

integrale a pedepsei stabilite de statul italian.

Codul penal și Codul de

procedură penală italiene prevăd cumulul aritmetic al pedepselor aplicate,

pedeapsa unică astfel dispusă a fi executată fiind egală cu durata cumulată a

pedepselor aplicate pentru fiecare infracțiune în parte; pedeapsa pecuniară se

execută distinct și integral. Când aceeași persoană a fost condamnată prin mai

multe sentințe penale pentru infracțiuni diferite, Ministerul Public determină

pedeapsa ce urmează a fi executată, având în vedere dispozițiile referitoare la

concursul de pedepse.

Instanța de fond

a avut la dispoziție toate documentele și informațiile cerute de dispozițiile

art. 17, 18 și 19 din Legea  nr. 756/2001, astfel că hotărârea pronunțată

este legală și temeinică, făcându-se o corectă aplicare a dispozițiilor legii

speciale române în vigoare la data judecării cauzei. În baza ei, Curtea de Apel

București, secția I penală, a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii

nr. 5 din 3 februarie 2004 prin care a dispus transferarea condamnatului B.G.

în România, în vederea continuării executării pedepsei de 11 ani închisoare și

30 milioane de lei amendă.

Prin adoptarea

Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, Legea nr.

756/2001, precum și dispozițiile art. 519-521 C. proc. pen. au fost abrogate,

la data judecării recursului fiind aplicabile numai prevederile Legii nr.

302/2004.

În conformitate

cu art. 144 alin. (1) lit. a) și b) și art. 145 din Legea nr. 302/2004,

autoritățile române, fie că optează pentru continuarea executării condamnării,

fie că schimbă această condamnare, printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind

astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare printr-o pedeapsă

prevăzută de legislația română, sunt obligate să respecte felul și durata

pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.

Potrivit

principiului tempus regit actum, dispozițiile procesual penal fiind de imediată

aplicabilitate, se constată că cererea formulată  în recurs de către

inculpat, de a i se aplica dispozițiile art. 521 C. proc. pen. și a se dispune

să execute pedeapsa cea mai grea dintre cele aplicate de instanțele de

judecată, este nefondată.

În consecință,

recursul declarat de condamnat a fost respins.