ÎCCJ, decizie (scj.ro #84102)

Transferarea persoanelor condamnate. Condițiile

transferării. Art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004

Cuprins pe materii

:

Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Transferarea

persoanei condamnate

Indice alfabetic

:

Drept procesual penal

-

transferarea persoanei condamnate

-

condițiile transferării

Legea

nr. 302/2004,

art. 129 lit. c)

În conformitate cu art. 129 lit. c) din Legea nr.

302/2004, transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei

poate avea loc, dacă la data primirii cererii de transferare condamnatul mai

are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei. În cazul în care persoana

condamnată are de executat mai multe pedepse cu închisoarea, aplicate prin

hotărâri de condamnare diferite, care se execută succesiv, îndeplinirea

condiției prevăzute în art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004 se examinează în

raport cu durata totală a pedepselor, iar condiția menționată se consideră

îndeplinită, dacă la data primirii cererii de transferare persoana condamnată

mai are de executat cel puțin 6 luni din durata totală a acestora, chiar dacă

pentru una dintre pedepse condamnatul are de executat mai puțin de 6 luni.

I.C.C.J.,

secția penală, decizia nr. 3470 din 30 octombrie 2008

La

data de 19 martie 2007, la Ministerul Justiției din România a fost primită

cererea formulată de Ministerul Justiției al Regatului Spaniei, prin care se

solicită transferarea persoanei condamnate S.G. într-un penitenciar din România

pentru executarea pedepsei aplicate de instanțele judecătorești spaniole.

Cererea a fost însoțită de

hotărârile străine de condamnare, respectiv sentința penală pronunțată în cauza

nr. 310/2001 de Judecătoria Penală nr. 3 Malaga, sentința penală nr. 503/2004 a

Judecătoriei Penale nr. 5 Malaga și sentința penală nr. 350/2004 a Judecătoriei

Penale nr. 9 Malaga.

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București a înaintat instanței cererea formulată, împreună cu

documentele anexate și rezultatul verificărilor efectuate.

Prin sentința nr. 212 din

11 octombrie 2007, Curtea de Apel București, Secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis sesizarea, a recunoscut hotărârile

judecătorești străine și a dispus transferarea persoanei condamnate pentru

continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

Împotriva hotărârii a

declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția penală, prin decizia nr. 854 din 7 martie 2008, a admis

recursul, a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță, constatând că în mod nelegal instanța de fond nu a menționat în

dispozitiv durata pedepsei închisorii ce urmează a fi executată, împrejurare

care conduce la imposibilitatea punerii sale în executare, în contextul

în care mandatul de executare ce se va emite

în cauză, potrivit art. 149 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, trebuie să

respecte dispozițiile art. 420 C.

proc

.

pen

.

Rejudecând,

Curtea de Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, prin sentința nr. 101 din 15 aprilie 2008, a admis sesizarea, a

recunoscut hotărârile judecătorești pronunțate în statul de condamnare,

respectiv sentința penală pronunțată în cauza nr. 310/2001 de Judecătoria

Penală nr. 3 Malaga, sentința penală nr. 503/2004 a Judecătoriei Penale nr. 5

Malaga și sentința penală nr. 350/2004 a Judecătoriei Penale nr. 9 Malaga și a

dispus transferarea persoanei condamnate S.G. într-un penitenciar din România,

în vederea executării pedepsei de 2 ani, 4 luni și 15 zile închisoare aplicată

prin sentința penală nr. 350/2004 a Judecătoriei Penale nr. 9 Malaga, după

executarea pedepsei stabilite prin sentința penală nr. 503/2004 a Judecătoriei

Penale nr. 5 Malaga.

În ceea ce privește

transferarea, s-a apreciat că numai în cazul sentinței penale nr. 350/2004 a

Judecătoriei penale nr. 9 Malaga sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art.

129 din Legea nr. 302/2004, dispunând transferarea pentru executarea numai a

pedepsei aplicate prin această hotărâre.

În cauză, instanța a

reținut că nu se poate dispune transferarea pentru executarea pedepsei aplicate

prin sentința penală nr. 310/2001 a Judecătoriei penale nr. 3 Malaga, întrucât

aceasta a fost executată în totalitate în perioada 19 februarie 2005 - 5 iulie

2006, iar pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 503/2004 a Judecătoriei

Penale nr. 5 Malaga se află în curs de executare și până la

momentul expirării - 15 august 2008, există

un interval de timp mai mic de 6 luni, astfel încât nu este îndeplinită

condiția prevăzută în art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o

pentru

nelegalitate

, întrucât instanța trebuia să

dispună transferarea persoanei în vederea continuării executării întregii

pedepse rezultante date spre executare de statul de condamnare.

Recursul este fondat.

În cazul transferării unei persoane condamnate spre România, Convenția

europeană

asupra

transferarii

persoanelor condamnate

și legea internă au urmat două proceduri

alternative de executare, între care statul de executare va trebui să aleagă:

continuarea executării imediat sau în baza unei hotărâri judiciare și

conversiunea (schimbarea) condamnării, printr-o hotărâre judecătorească.

În procedura de continuare

a executării reglementată în art. 10 din Convenție și în

art. 145 din lege, statul de executare continuă pur și

simplu activitatea începută de statul de condamnare, succedându-i în

totalitate.

Principiul

este acela potrivit căruia statul de executare este continuatorul statului de

condamnare. Acesta rezultă mai întâi din art. 10 paragraf 1 din Convenție, care

prevede că în caz de continuare a executării, statul de executare este legat de

natura juridică

și

durata

sancțiunii

așa cum rezultă ele din

condamnare.

Aceeași

dispoziție este reluată și în art. 145 din lege, care

stabilește că în cazul în care statul român optează pentru continuarea

executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte

natura juridică

și

durata pedepsei

prevăzute în hotărârea de condamnare.

Natura juridică a

sancțiunii evocă natura pedepsei impuse atunci când dreptul statului de

condamnare se întemeiază pe o diversitate de pedepse.

Durata sancțiunii înseamnă

că hotărârea de condamnare ce urmează a fi executată în statul de executare are

durata condamnării, așa cum a fost fixată de statul de condamnare.

Față de aceste dispoziții

legale, în examinarea îndeplinirii condiției transferării prevăzută în art.

129

lit. c) din Legea nr. 302/2004,

instanța de fond trebuie să se raporteze la întreaga durată a pedepsei ce se

execută în prezent în Regatul Spaniei, astfel cum rezultă aceasta din

documentele furnizate de autoritățile judiciare străine, respectiv pedeapsa

rezultantă de 6 ani și 2 luni închisoare, în raport cu care trebuie să constate

că este îndeplinită condiția legală sus-menționată.

Cererea formulată de

autoritatea competentă străină, primită la Ministerul Justiției din România la

data de 19 martie 2007, prin care se solicită transferarea condamnatului

cetățean român pentru executarea pedepsei aplicate de autoritățile judiciare

spaniole, este însoțită de copii certificate traduse ale hotărârilor

judecătorești definitive de condamnare, dovezi ale perioadelor de privațiune de

libertate deja executate, dispozițiile legale aplicabile și dovada exprimării

consimțământului

condamnatului.

În înscrisul intitulat

„transfer de persoană condamnată - date referitoare la condamnat” sunt

menționate data liberării definitive (25 decembrie 2010) și datele la care se

împlinesc 2/3, respectiv 3/4 din pedeapsă - 8 decembrie 2008 și 13 iunie 2009.

Pentru fiecare dintre cele

trei hotărâri definitive există fișa de lichidare, întocmită în mod separat.

Din fișele de lichidare a

pedepselor, rezultă că pedepsele cu închisoarea se execută succesiv, în

perioadele: 19 februarie 2005 - 5 iulie 2006, 6 iulie 2006 - 15 august 2008 și 16

august 2008 - 25 decembrie 2010.

Perioadele de timp

menționate în fișele de lichidare au fost stabilite prin deducerea duratei

arestării preventive aferente fiecărei cauze.

Potrivit dispozițiilor art.

129 lit. c) din

Legea nr. 302/2004, una

dintre condițiile pentru transferare este ca, la data primirii cererii,

condamnatul să mai aibă de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei.

Această dispoziție legală

face referire la ceea ce condamnatul mai are de executat, ceea ce atrage

concluzia că în examinarea îndeplinirii acestei condiții trebuie avut în vedere

cuantumul pedepsei rezultante stabilită de statul de condamnare, aceasta fiind

cea care se execută efectiv.

În raport cu pedeapsa

rezultantă de 6 ani și 2 luni, a cărei executare a început la 19 februarie

2005, în cauză este îndeplinită condiția prevăzută în art. 129 lit. c) din

Legea nr. 302/2004.

Este corectă susținerea

recurentului că în raport cu mențiunile celor trei hotărâri judecătorești, prin

admiterea cererii de transferarea în vederea executării pedepsei aplicate numai

pentru una dintre acestea (a cărei executare nici nu a început) s-a creat o

situație defavorabilă persoanei condamnate, fapt ce contravine principiilor

instituite în legislația în materie.

Față de aceste considerente,

în temeiul

art. 385

15

pct. 2

lit. d) C.

proc

.

pen

.,

recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva

sentinței penale nr. 101 din 15 aprilie 2008 a

fost admis, sentința atacată a fost casată și, rejudecând, Înalta Curte

de Casație și Justiție a admis

sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, a recunoscut

sentința

penală pronunțată în cauza nr. 310/2001 de Judecătoria Penală nr. 3 Malaga,

sentința

penală nr. 503/2004 a Judecătoriei Penale nr. 5 din Malaga și sentința penală

nr. 350/2001 a Judecătoriei Penale nr. 9 din Malaga - Spania.

În baza art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, a dispus transferarea

condamnatului S.G. într-un penitenciar din România, pentru continuarea

executării pedepsei rezultante de 6 ani și 2 luni închisoare, dată spre

executare acestuia de autoritățile judiciare competente ale statului

solicitant, prin hotărârile penale definitive recunoscute.