ÎCCJ, decizie (scj.ro #84098)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84098) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contestație în

anulare. Admisibilitate. Termenul de introducere a contestației în anulare

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de

atac. Contestația în anulare

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

- contestație în anulare

-

admisibilitate

-

termenul

de introducere a contestației în anulare

C. proc. pen.,

art. 386, art. 388

fi exercitată, conform art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale

definitive, inclusiv a celor prin care s-a dispus transferarea persoanelor

condamnate, întrucât legiuitorul nu a făcut nicio distincție în conținutul art.

386 C. proc. pen. după cum prin hotărârea penală definitivă supusă contestației

în anulare a fost rezolvat sau nu fondul cauzei, spre deosebire de revizuire,

care poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin

care a fost rezolvat fondul cauzei, așa cum rezultă din conținutul art. 393 C.

proc. pen. și din modul în care legiuitorul a reglementat calea extraordinară

de atac a revizuirii.

prevederile art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru

motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) poate fi introdusă de către

persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la

începerea executării. În sensul acestor prevederi, prin începerea executării se

înțelege data efectivă a încarcerării persoanei condamnate la o pedeapsă

privativă de libertate. Prin urmare, contestația în anulare împotriva hotărârii

penale definitive prin care s-a dispus transferarea unei persoane condamnate în

vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România poate fi exercitată

cel mai târziu în 10 zile de la data efectivă a încarcerării persoanei condamnate

pe teritoriul României.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

3278 din 16 octombrie 2008

Prin decizia nr. 2400 din 1

iulie

2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, a fost respins, ca

nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă H.D. împotriva sentinței

nr. 197 din 9 octombrie

2007 a

Curții

de Apel București, Secția I penală.

Pentru a decide astfel, instanța

supremă, ca instanță de recurs, a reținut că prin cererea nr. 332/II/5/2006 din

2 octombrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus

sesizarea Curții de Apel București, Secția I penală, în vederea recunoașterii

sentinței penale nr. 36/2004 din 2 februarie

2004 a

Tribunalului

Provincial din Madrid - Secția a V-a, în conformitate cu dispozițiile art. 149

și art. 150 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, ca

urmare a cererii transmise Ministerului Justiției de către autoritățile

judiciare din Spania, prin care au solicitat transferarea persoanei condamnate

H.D. într-un penitenciar din România, pentru a continua executarea pedepsei cu

închisoarea, aplicată acesteia de către instanța din statul solicitant.

Prin sentința nr. 197 din 9

octombrie 2007, Curtea de Apel București, Secția I penală, a admis sesizarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut efectele

sentinței penale nr. 36/2004 din 2 februarie

2004 a

Tribunalului

Provincial din Madrid - Secția a V-a, definitivă și executorie la data de 8

iunie 2005 și ale sentinței penale nr. 244/2005 a Judecătoriei nr. 1 Malaga -

Regatul Spaniei.

A dispus transferarea

condamnatului H.D. într-un penitenciar din România, în vederea continuării

executării pedepsei de 20 ani închisoare, a dedus din pedeapsă perioada

executată, începând cu data de 19 octombrie 2001 la zi și a dispus emiterea

unui mandat de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a sentinței

pronunțate.

Împotriva deciziei nr. 2400 din

1 iulie

2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, a formulat contestație în

anulare contestatorul persoană condamnată H.D., ce a avut calitatea de recurent

persoană transferabilă, în recurs.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, în raport cu prevederile art. 391 C. proc. pen. și temeiurile

invocate, a pus în discuție admisibilitatea contestației în anulare, acordând

cuvântul părților.

Apărătorul contestatorului a

susținut că sunt îndeplinite condițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen.,

întrucât a respectat termenul de 10 zile, a indicat cu exactitate temeiurile

contestației în anulare și a depus dovezi în susținerea acesteia, considerând

ca fiind admisibilă în principiu contestația în anulare pe care a formulat-o.

Același apărător a adăugat,

referitor la termenul de formulare a contestației în anulare, că în luna august

contestatorul a fost adus în țară, nefiindu-i comunicate nici termenul de

judecată a recursului de la 1 iulie 2008, ce a fost declarat de apărătorul său

împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, nici decizia și nu

i-a fost înmânat niciun exemplar al mandatului de executare.

Reprezentantul Ministerului

Public a pus concluzii de respingere, ca inadmisibilă în principiu, a

contestației în anulare, deoarece contestația în anulare a fost exercitată împotriva

unei hotărâri nesusceptibile de a fi atacată cu această cale extraordinară de

atac. De asemenea, a arătat că la data de 20 august 2008 contestatorul a fost

transferat, dar mandatul de executare a pedepsei a fost pus efectiv în

executare, prin încarcerare în penitenciar, la 25 august 2008. Raportat la

această dată, termenul de 10 zile era expirat la data de 30 septembrie 2008,

când a fost introdusă contestația, drept urmare se impune respingerea

contestației, ca inadmisibilă.

Examinând contestația în anulare

formulată de contestatorul persoană condamnată H.D., în raport cu precizările

formulate de către reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată ca fiind inadmisibilă contestația în anulare pentru

următoarele considerente:

Contestația în anulare

constituie o cale extraordinară de atac ce se poate formula numai împotriva

hotărârilor penale definitive, având o natură juridică mixtă, respectiv de

anulare și de retractare, și a cărei reglementare este în mod concret prevăzută

de lege, în sensul indicării exprese și limitative a cazurilor când aceasta

poate fi formulată, titularilor ei, termenelor de exercitare și procedurii de

soluționare

Astfel, legiuitorul român a

prevăzut în conținutul dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., așa cum a fost

modificat prin Legea nr. 356/2006, cazurile de contestație în anulare, statuând

că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare

în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a

părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu

a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța de recurs nu

s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la care

existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului

sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a

fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1).

Totodată, dispozițiile art. 388

din același cod evidențiază în mod expres termenul de introducere, astfel: „(1)

Contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) și e)

poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel

mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părți,

în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se

cere.

(2) Contestația pentru cazul

prevăzut în art. 386 lit. d) poate fi introdusă oricând.”

De asemenea, în art. 391 C.

proc. pen., legiuitorul a prevăzut că: „(1) Instanța examinează admisibilitatea

în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e),

fără citarea părților.

(2) Instanța constatând că

cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe

care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în

sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite

în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.”

Înalta Curte de Casație și

Justiție, verificând contestația în anulare formulată de contestatorul persoană

condamnată H.D., în raport cu precizările formulate de reprezentantul Ministerului

Public, actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 391 C.

proc. pen., a constatat că în cauză contestația în anulare exercitată de

contestatorul persoană condamnată, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a)

și b) C. proc. pen., a fost

formulată

împotriva deciziei nr. 2400 din 1 iulie

2008 a

Înaltei Curți

de Casație și Justiție, Secția penală, hotărâre pronunțată în recurs, ce are

caracter definitiv, respectiv a unei hotărâri susceptibile de a face obiectul

unei asemenea căi extraordinare de atac, deoarece legiuitorul nu a făcut niciun

fel de distincție, în conținutul art. 386 C. proc. pen., asupra felului

hotărârilor definitive, spre deosebire de conținutul art. 393 din același cod

ce vizează hotărârile supuse revizuirii, o altă cale extraordinară de atac și

în al cărui mod de reglementare se stipulează în mod expres că se referă numai

la hotărârile care conțin o rezolvare a fondului cauzei, respectiv a acțiunii

penale, în care se poate pronunța condamnarea, achitarea sau încetarea

procesului penal, potrivit art. 345 alin. (1) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și

Justiție consideră, însă, că, în contextul cauzei, contestația în anulare

formulată de contestatorul persoană condamnată H.D. a fost exercitată cu

depășirea termenului de 10 zile stipulat în art. 388 alin. (1) C. proc. pen.

Prin sintagma folosită de

legiuitor în art. 388 alin. (1) C. proc. pen., „…cel mai târziu în 10 zile de

la începerea executării” se înțelege data efectivă a începerii executării,

respectiv atunci când condamnatul a fost arestat și depus la locul de deținere

și nicidecum data întocmirii actelor de executare, și anume emiterea mandatului

de executare, care ar însemna „punerea în executare”, această din urmă

semnificație nefiind avută în vedere de către legiuitor în conținutul normei

mai sus arătate.

Termenul de 10 zile mai sus

menționat este un termen procedural ce se calculează în condițiile art. 186

alin. (2) și (4) C. proc. pen.

Astfel, „Art. 186 - (2) La

calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la

care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește.

(4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră

la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.”

Or, din examinarea dosarului

Curții de Apel București, Secția I penală, rezultă că a fost emis mandatul de

executare a pedepsei închisorii nr. 274/2008 din 1 iulie 2008 privind pe H.D.,

prin care s-a dispus transferarea condamnatului H.D., din Regatul Spaniei într-un

penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani

închisoare.

În aceleași mandat de executare

a pedepsei se face referire la sentința nr. 197 din 9 octombrie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel București, Secția I penală, rămasă definitivă prin decizia

penală nr. 2400 din 1 iulie

2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, de recunoaștere a sentinței penale nr.

36/2004 din 2 februarie

2004 a

Tribunalului Provincial din Madrid - Secția a V-a, definitivă și executorie la

data de 8 iunie 2005, hotărârea nr. 244/2005 a Judecătoriei nr. 1 din Malaga -

Regatul Spaniei, prin care inculpatul H.D. a fost condamnat la pedeapsa de 20

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și viol

prevăzute în art. 188.1, art. 188.2 și art. 179 C. pen. spaniol și măsura

expulzării de pe teritoriul statului de condamnare. Faptele comise de condamnat

au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv

al infracțiunilor de proxenetism și viol prevăzute în art. 329 C. pen. și art.

197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și pedepsite cu

închisoarea de la 3 ani la 10 ani.

De asemenea, la același dosar al

curții de apel se află adresa Inspectoratului General al Poliției Române,

Direcția de Investigații Criminale din 21 august 2008 către Ministerul

Justiției, Direcția Drept Internațional și Tratate, Curtea de Apel București,

Secția I penală, Biroul Național Interpol, ce a fost înregistrată la 28 august

2008, în care se informează că la data de 20 august

2008 a

fost preluat

sub escortă din Madrid - Spania și predat în arestul Direcției Cercetări

Penale, numitul H.D.

Totodată, la același dosar se

află și adresa Penitenciarului București Rahova din 25 august 2008 către Curtea

de Apel București, Secția I penală, ce poartă viza de înregistrare la 26 august

2008, în care se atestă, între altele, că la 21 august

2008 a

înmatriculat

la acest penitenciar pe numitul H.D., în baza mandatului de executare nr.

274/2008 emis de Curtea de Apel București, Secția I penală, că a fost arestat

de Inspectoratul General al Poliției Române la data de 20 august 2008 și că

pedeapsa începe la 20 august 2008 și expiră la 18 octombrie 2021, scăzându-se

2.497 zile.

În raport cu cele mai sus

arătate rezultă că data de la care se calculează termenul de 10 zile prevăzut

în art. 388 C. proc. pen., în care persoana condamnată H.D. putea formula

contestație în anulare, este data de 20 august 2008, data încarcerării în

Arestul Inspectoratului General al Poliției Române și care expira la data de 1

septembrie 2008 (zi de luni lucrătoare), deoarece ziua de 31 august 2008 era o

zi nelucrătoare, contestația în anulare formulată de persoana condamnată prin

apărătorul ales fiind datată 29 septembrie 2008 și înregistrată la Înalta Curte

de Casație și Justiție, Registratura Generală, la 30 septembrie 2008, așa încât

exercitarea căii extraordinare de atac de către contestatorul persoană

condamnată s-a făcut cu depășirea termenului menționat.

Așadar, în cauză nu este

îndeplinită una din condițiile prevăzute în art. 391 alin. (2) C. proc. pen.,

respectiv aceea cu privire la formularea în termen a contestației în anulare,

condiție a cărei examinare primează, în raport cu analiza motivelor de

contestație în anulare invocate, așa încât nerespectarea condiției mai sus

menționate atrage inadmisibilitatea contestației în anulare formulată de

contestatorul persoană condamnată H.D.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, contestația în

anulare formulată de contestatorul persoană condamnată H.D. împotriva deciziei

nr. 2400 din 1 iulie

2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală.