ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 462 din 17 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 431 C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 1111 din 16 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2016.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 150 RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a reținut că pe rolul instanței a fost înregistrată sub nr. x/2019 contestația în anulare formulată de contestatorul A. privind Decizia penală nr. 1111/16 octombrie 2017 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în dosarul nr. x/2016.
În drept, contestatorul nu a invocat un caz expres prevăzut de art. 426 alin. (1) C. proc. pen.
Potrivit dispozițiilor art. 426 C. proc. pen., contestația în anulare împotriva hotărârilor penale definitive poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute în aceste dispoziții.
În cadrul procedurii de soluționare a contestației în anulare, instanța este obligată, potrivit art. 431 C. proc. pen., să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, în sensul în care cererea este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
Potrivit dispozițiilor art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Curtea a constatat că prezenta contestație în anulare a fost introdusă cu nerespectarea condițiilor de formă, anume cu nesocotirea termenului procedural imperativ, prevăzut de art. 428 alin. (1) C. proc. pen., potrivit căruia "Contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a), c)-h) C. proc. pen. poate fi introdusă în 30 zile de la data comunicării deciziei instanței de apel. Contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) și i) poate fi introdusă oricând."
Din verificarea lucrărilor dosarului de fond, Curtea a constatat că decizia penală 1111/16 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2016, a fost comunicată contestatorului A. la data de 17 noiembrie 2017, iar prezenta contestație în anulare a fost formulată la data de 25.02.2020, deci cu mult peste termenul prevăzut de lege, care s-a împlinit la data de 19.12.2017, privitor la cazurile de contestație reglementate de art. 426 lit. a), d), g) C. proc. pen., invocate de către contestator.
Pe de altă parte, raportând motivele invocate de contestator în cuprinsul cererii, precum și cu prilejul susținerii contestației în anulare în fața instanței de judecată la cerințele prevederilor legale incidente, Curtea de apel a constatat că, în drept, calea de atac a contestatorului nu poate fi încadrată nici în dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen. sau dispozițiile art. 426 lit. i) C. proc. pen., singurele cazuri de contestație care pot fi invocate oricând, potrivit art. 428 C. proc. pen.
Referitor la motivul contestației în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., așa cum este cunoscut, pentru a se invoca acest motiv trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) când există un caz care pune în discuție o greșeală a instanței de apel în aplicarea dispozițiilor art. 16 lit. e)-j) C. proc. pen.
b) la dosar există probe din care rezultă incidența vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 lit. e)-j) C. proc. pen. și;
c) instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la acest caz de încetare a procesului penal și nu i-a dat eficiența prevăzută de lege.
Acest caz tinde să rezolve cauza în sensul încetării procesului penal, în temeiul unei cauze existente și dovedite în momentul pronunțării deciziei de instanța de apel. Dacă instanța de apel s-a pronunțat asupra cazului invocat, în sensul că nu există sau nu este dovedit, fiind o rezolvare definitivă a acestei chestiuni, cu autoritate de lucru judecat, nu se poate invoca pe calea contestației în anulare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, în raport și de aspectele invocate de contestator, Curtea a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile enumerate și analizate mai sus deoarece în concret contestatorul nu a făcut referire la o cauză de încetare a procesului penal, așa cum prevede art. 426 lit. b) C. proc. pen., și nici nu a indicat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă pronunțate față de contestator - cum prevede art. 426 lit. i) C. proc. pen.
Soluționarea contestației în anulare implică parcurgerea unei proceduri în doua etape. Mai întâi instanța este datoare sa examineze admisibilitatea în principiu a contestației, mai precis îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege în acest sens, prima dintre ele fiind cea referitoare la respectarea termenului de introducere a contestației, apoi cazurile de contestație pe care le invocă, precum și motivele aduse în sprijinul acestora, iar în situația neîndeplinirii oricărei din respectivele condiții contestația va fi respinsă ca inadmisibila.
Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat apel, solicitând admiterea contestației în anulare, întemeiate pe art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Examinând apelul declarat în cauză, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu susținerile formulate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Preliminar analizării apelului formulat de contestatorul-apelant A., Înalta Curte învederează că în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse vreunei căi de atac.
Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 din C. proc. pen.:
a) dispozițiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate;
b) spre deosebire de dispozițiile legale menționate, prin art. 432 din C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispozițiile alin. (4) potrivit cărora "Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" sunt integrate în economia acestui text de lege.
Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.
În doctrina relevantă în această materie, autorii se referă numai la decizie, ca unic tip de hotărâre prin care se dispune respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, în etapa admiterii în principiu, însă argumentele care stau la baza stabilirii caracterului definitiv al hotărârii prin care se dispune respingerea în principiu a contestației în anulare privesc atât sentința, cât și decizia.
Pentru considerentele arătate, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive. (Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 5/2015).
Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că contestatorul-apelant A. a formulat apel împotriva Deciziei penale nr. 462 din 17 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 1111 din 16 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2016.
În raport de dispozițiile legale aplicabile, precum și în raport de circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că apelantul contestator a declarat o cale de atac împotriva unei soluții nesusceptibile de reformare, astfel că, prin promovarea acesteia, a încălcat principiul unicității căii de atac prevăzut de lege. Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordine de drept.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Drept urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curtea urmează să respingă, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 462 din 17 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.
Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 462 din 17 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2020.