ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 645/2020

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 242/RC din data de 23 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă cererea de recurs în casație formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 448/2020 din 16 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Prin Decizia penală nr. 448/2020 din 16 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în baza art. 431 din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, în principiu contestația în anulare formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 31 din 14 ianuarie 2020 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în dosarul x/2019.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bacău a reținut că, pe rolul instanței, a fost înregistrată, sub nr. x/2020, contestația în anulare formulată de contestatorul A. privind Decizia penală nr. 31 din 14 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019 de către Curtea de Apel Bacău. În motivarea contestației, contestatorul nu a arătat, în concret, care sunt cazurile prev. de art. 426 din C. proc. pen. pe care se întemeiază contestația în anulare formulată, arătând, în esență, în motivarea căii de atac și prin concluziile formulate de apărătorul său, că soluția de condamnare la pedeapsa de 3 ani închisoare este greșită, întrucât nu se face vinovat nici de săvârșirea faptei de ultraj pentru care a fost trimis în judecată, nici de de cea lovire sau alte violențe pentru care a fost condamnat definitiv.

Examinând admisibilitatea căii de atac extraordinare formulate în cauză, Curtea de Apel Bacău a constatat că în cauză, contestația în anulare formulată de contestator este inadmisibilă în principiu pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 426 lit. a) - i) din C. proc. pen. prevăd cazurile pentru care se poate formula contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive.

Contestația în anulare este mijlocul procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege, se poate cere unei instanțe care a pronunțat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală și să revină în total sau în parte asupra soluțiilor date acesteia. Contestația în anulare este, așadar, o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, deci o cale de atac extraordinară care nu devine folosibilă decât atunci când o cauză penală a fost definitiv judecată. Ca orice cale de atac, contestația în anulare provoacă o amplificare în desfășurarea procesului penal, dincolo de limita ordinară a acestui proces, dar în vederea readucerii lui înăuntrul acestei limite prin eventuala rejudecare a cauzei penale.

Această cale extraordinară de atac se adresează instanței care a pronunțat hotărârea definitivă pentru a provoca un autocontrol judecătoresc, care poate duce la o rejudecare a cauzei de către aceeași instanță, așa încât, contestația în anulare are caracterul de cale de atac de retractare.

În cadrul procedurii de soluționare a contestației în anulare, instanța este obligată, potrivit art. 431 din C. proc. pen., să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, respectiv dacă cererea este formulată în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Curtea de Apel Bacău a constatat că cererea de contestație în anulare a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 428 alin. (1) din C. proc. pen., pe de o parte, însă motivele de contestație invocate nu se încadrează în nici unul din cazurile prev. de art. 426 alin. (1) din C. proc. pen., contestația în anulare neconstituind o cale de prelungire a probatoriilor administrate ori de reapreciere a acestora.

În consecință, Curtea de Apel Bacău, a respins ca inadmisibilă în principiu contestația formulată de condamnatul contestator.

Împotriva acestei decizii contestatorul A. a declarat recurs în casație la data de 26 iunie 2020.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 iulie 2020, sub nr. x/2020, stabilindu-se termen pentru data de 23 iulie 2020 pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație.

Recurentul contestator, prin cererea de recurs formulată, a criticat Decizia penală nr. 448/2020 din 16 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor judiciare, solicitând totodată și suspendarea deciziei recurate.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, instanța a constatat următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 437 și art. 438 din C. proc. pen., instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Examinând cererea de recurs în casație, sub aspectul întrunirii condițiilor de admisibilitate impuse de legiuitor, Înalta Curte constată că aceasta nu întrunește cumulativ cerințele legale prevăzute de textul art. 434 - 438 din C. proc. pen.

Din actele dosarului, s-a constatat că cererea de recurs în casație este formulată de contestatorul A. în termenul legal de 30 zile, prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., însă nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de lege.

Cererea de recurs în casație formulată nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 lit. a), b), c), d) și art. 438 din C. proc. pen., prevăzute de lege pentru admiterea în principiu.

Astfel, cererea de recurs în casație nu îndeplinește cerința prioritară pentru admiterea în principiu, prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., în sensul că a fost atacată o decizie pronunțată de curtea de apel, însă nu ca instanță de apel, așa cum prevede textul alin. (1) al art. 434 din C. proc. pen., ci o decizie pronunțată în calea extraordinară de atac a contestației în anulare formulată de contestatorul A., care nu vizează fondul cauzei.

Împrejurarea că decizia atacată trebuie să vizeze fondul cauzei, deci o eventuală soluție de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, rezultă și din faptul că persoanele care, în conformitate cu dispozițiile art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., pot declara recurs în casație sunt procurorul, inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente. Or, recurentul a avut în fața Curții de Apel Bacău calitatea de contestator, obiectul dosarului fiind reprezentat de o contestație în anulare.

Ca atare, constatând că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 434 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., instanța a apreciat că nu se mai impune analiza criticilor formulate de recurentul contestator, care oricum nu au fost circumscrise vreunui caz de casare prevăzut de art. 438 din C. proc. pen.

Așadar, constatând că cererea de recurs în casație formulată de contestator nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., instanța, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., a respins cererea de recurs în casație formulată de contestatorul A.. Cum, în această situație, nu s-a depășit etapa admisibilității în principiu, s-a constatat că cererea de suspendare a executării deciziei recurate formulată a rămas fără obiect.

Împotriva Încheierii nr. 242/RC din data de 23 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, a formulat contestație A..

La termenul din data de 13 octombrie 2020, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, având în vedere că hotărârea împotriva căreia a fost formulată contestația este definitivă.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reține următoarele:

Dând eficiență principiului stabilit prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolele III, III1, V din C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În cauza de față, contestatorul A. a formulat contestație împotriva Încheierii nr. 242/RC din data de 23 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă cererea de recurs în casație formulată de contestatorul împotriva Deciziei penale nr. 448/2020 din 16 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Dispozițiile art. 440 din C. proc. pen. reglementează admiterea în principiu a recursului în casație. Astfel, potrivit alin. (1) și (2) ale articolului menționat anterior, "(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație."

Așa cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor redate anterior, încheierea prin care se respinge cererea de recurs în casație, în procedura admisibilității în principiu (dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din C. proc. pen.), este definitivă.

Drept urmare, în privința Încheierii nr. 242/RC din data de 23 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, care este definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării căii ordinare de atac a contestației.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 242/RC din data de 23 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 242/RC din data de 23 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 octombrie 2020.

GGC - CL