ÎCCJ, decizie (scj.ro #84043)

Contestație în anulare. Cazul prevăzut în art. 386 lit. e) C. proc . pen . Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac.

Contestația în anulare Indice alfabetic: Drept procesual penal - contestație în anulare - cazul prevăzut în art. 386 lit. e) C. proc . pen . C. proc . pen ., art. 386 lit. e) În conformitate cu dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc . pen ., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare, dacă la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc . pen . Dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc . pen . nu sunt incidente în cazul în care inculpatul a invocat în fața instanței de recurs dreptul la tăcere prevăzut în art. 70 alin. (2) C. proc . pen ., întrucât în acest caz instanța de recurs nu poate proceda la ascultarea inculpatului, ci este obligată să constate incidența prevederilor art. 70 alin. (2) C. proc . pen . I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 190 din 21 ianuarie 2008 La data de 10 decembrie 2007, invocând cazurile prevăzute în art. 386 lit. c) și e) C. proc . pen ., condamnatul N.V.

a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 5167 din 1 noiembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin decizia penală menționată a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V. împotriva deciziei penale nr. 147 din 23 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, care a menținut hotărârea instanței de fond prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 20 de ani închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 174 - art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen . În motivarea contestației în anulare, condamnatul N.V. a invocat faptul că hotărârea pronunțată de instanța de recurs este nelegală și netemeinică. Contestația în anulare formulată de condamnatul N.V.

este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc . pen ., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ) C. proc . pen ., cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc . pen . Contestația în anulare este mijlocul procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege, se poate cere unei instanțe care a pronunțat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală și să revină în totul sau în parte asupra soluțiilor date.

Contestația în anulare este, prin urmare, o cale de atac îndreptată contra unei hotărâri definitive, deci o cale de atac extraordinară, care nu poate opera decât atunci când o cauză penală a fost definitiv judecată. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc . pen ., contestația în anulare împotriva hotărârilor definitive poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute de aceste dispoziții, condiția comună fiind aceea ca hotărârea atacată să fie definitivă.

În cadrul procedurii de soluționare a contestației în anulare, instanța este obligată, potrivit art. 391 C. proc . pen ., să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc . pen ., ocazie cu care constată dacă cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut în art. 388 C. proc . pen ., dacă motivul pe care se sprijină contestația este unul dintre cele prevăzute în art. 386 C. proc . pen . și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori au fost invocate dovezi care sunt la dosar. Prin urmare, în această fază prealabilă, instanța se limitează numai la verificarea cererii de contestație în anulare sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor legale de folosire a acestei căi de atac extraordinare, judecata fiind una de admisibilitate în principiu.

În cauza de față, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, deși contestația în anulare a fost introdusă de condamnatul N.V. în termenul prevăzut în art. 388 alin. (1) C. proc . pen ., motivele de contestație invocate nu sunt întemeiate. Potrivit dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc . pen ., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar.

De asemenea, conform art. 386 lit. e) C. proc . pen ., se poate face contestație în anulare, când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc . pen . Examinând actele dosarului în care s-a pronunțat decizia penală nr. 5167 din 1 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în sarcina inculpatului N.V.

s-a reținut săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută în art. 174 - art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen ., nefiind incident niciunul din cazurile de încetare a procesului penal la care face referire art. 386 lit. c) C. proc . pen . Cu privire la cel de-al doilea motiv de contestație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că inculpatul s-a prevalat, în fața instanței de recurs, de dreptul la tăcere, astfel încât instanța a luat act de acest drept neputând proceda la ascultarea sa. Dreptul la tăcere prevalează, instanța de recurs fiind obligată să constate incidența dispozițiilor art. 70 alin. (2) C. proc . pen . Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că una din cerințele menționate în art. 391 alin. (2) C. proc . pen . nu este îndeplinită, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare.