ÎCCJ, decizie (scj.ro #84090)

Contestație în anulare. Cazul prevăzut în art. 386 lit. e) C. proc . pen . Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac.

Contestația în anulare Indice alfabetic: Drept procesual penal - contestație în anulare - cazul prevăzut în art. 386 lit. e) C. proc . pen . C. proc . pen ., art. 386 lit. e) În dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc . pen ., introduse prin Legea nr. 356/2006, se prevede că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc . pen . În conformitate cu art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc . pen ., introdus, de asemenea, prin Legea nr. 356/2006, instanța de recurs este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanțele de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.

Contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc . pen . este fondată, în cazul în care inculpatul achitat de prima instanță a fost condamnat de instanța de apel pentru unele dintre faptele pentru care fusese trimis în judecată, fără a fi ascultat, iar instanța de recurs a dispus condamnarea inculpatului prezent, fără a fi ascultat, și pentru celelalte fapte, pentru care instanța de apel menținuse soluția de achitare. În acest caz, dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc . pen . sunt incidente, chiar dacă recursul a fost soluționat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 356/2006, întrucât obligația ascultării într-un asemenea caz exista și înainte de intrarea în vigoare a legii menționate, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2729 din 10 septembrie 2008 Prin sentința penală nr. 426 din 19 mai 2004, Tribunalul Dolj, în rejudecare, a achitat pe inculpații: - M.N., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc . pen ., între altele, pentru infracțiunile prevăzute în art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen . și art. 248 raportat la art. 248 1 C. pen . cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 258 C. pen .; - C.V., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc . pen ., între altele, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 13 din Legea nr. 87/1994, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc . pen ., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 248 raportat la art. 248 1 C. pen . cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 258 C. pen .; - D.M., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc . pen ., între altele, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen ., iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc . pen ., între altele, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 13 din Legea nr. 87/1994.

Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva hotărârii menționate a fost admis de Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 237 din 6 iulie 2005, care, în rejudecare, a decis, între altele: - în baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen . a condamnat pe inculpatul M.N., iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc . pen . l-a achitat pentru infracțiunea prevăzută în art. 248 combinat cu art. 248 1 C. pen . și art. 41 alin. (2) C. pen . raportat la art. 258 C. pen .; - în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc . pen ., a achitat-o pe inculpata C.V.

pentru infracțiunea prevăzută în art. 248 combinat cu art. 248 1 C. pen . și art. 41 alin. (2) C. pen . raportat la art. 258 C. pen .; - în baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen . a condamnat pe inculpatul D.M., iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc . pen . l-a achitat pentru infracțiunile prevăzute în art. 13 din Legea nr. 87/1994. Prin decizia penală nr. 1360 din 2 martie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu privire la greșita achitare a inculpaților și individualizarea pedepselor și, rejudecând: - a majorat pedeapsa aplicată inculpatului M.N.

în baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen ., iar în baza art. 248 - art. 248 1 C. pen . cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 258 C. pen . l-a condamnat pe inculpat; - în baza art. 248 - art. 248 1 C. pen . cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 258 C. pen . și în baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 a condamnat pe inculpata C.V.; - a majorat pedeapsa aplicată inculpatului D.M. în baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen ., iar în baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 l-a condamnat pe inculpat. Recursurile declarate de inculpații M.N. și D.M. au fost respinse, ca nefondate. Împotriva deciziei penale nr. 1360 din 2 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, C.V., D.M. și M.N. au formulat contestații în anulare, invocând, între altele, cazul prevăzut în art. 386 lit. e) C. proc . pen ., respectiv neascultarea acestora, la judecarea recursului, de către instanța de recurs.

Inculpații au susținut că instanța de recurs le-a încălcat dreptul la un proces echitabil, consacrat prin art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale cărei prevederi au prioritate în aplicare atunci când există neconcordanțe față de legile interne, conform art. 20 din Constituția României, încălcarea constând în aceea că nu li s-a dat posibilitatea de a face declarații, personal în recurs, instanța neputând decide fără o apreciere directă a apărărilor prezentate personal de făptuitori. Prin încheierea din 21 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, contestația în anulare formulată de contestatoarea C.V.

împotriva deciziei penale nr. 1360 din 2 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispunând și suspendarea executării hotărârii. Prin încheierile din 5 martie 2008 și 25 iunie 2008 au fost conexate dosarul nr. 10788/1/2007 și dosarul nr. 4415/1/2008 referitoare la contestațiile în anulare formulate de contestatorii D.M. și M.N., la dosarul nr. 9738/1/2007 având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatoarea C.V., motivat de identitate de cauză. În sfârșit, prin încheierile din 23 ianuarie 2008 și 25 iunie 2008 au fost admise, în principiu, contestațiile în anulare ale contestatorilor D.M. și M.N., dispunându-se totodată și suspendarea executării hotărârii. Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în procedura prevăzută în art. 392 C. proc . pen . temeinicia și legalitatea contestațiilor în anulare formulate de contestatorii C.V., D.M.

și M.N., reține că acestea sunt întemeiate. Într-adevăr, din verificarea dosarului cauzei rezultă că instanța de recurs, sesizată cu judecarea recursurilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova în defavoarea inculpaților, precum și ale inculpaților M.N. și D.M., deși inculpații au fost prezenți, nu a procedat la ascultarea acestora pentru a putea decide în cunoștință de apărările formulate actual și personal de făptuitori. Nici instanța de apel, în precedent, învestită cu soluționarea, între altele, a apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva hotărârii de achitare a celor trei inculpați, nu a procedat la ascultarea acestora pentru a lua cunoștință direct de apărările lor.

Este adevărat că obligația ascultării inculpaților în recurs, în condițiile și cazurile prevăzute în art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc . pen ., a fost instituită prin Legea nr. 356/2006 intrată în vigoare ulterior soluționării recursului, însă aceasta nu înlătură, factual , încălcarea art. 6 paragraf 1 din Convenție, care garantează dreptul oricărei persoane la judecarea echitabilă a cauzei sale. În interpretarea Curții Europene a Drepturilor Omului, „atunci când o instanță de control judiciar este competentă să analizeze atât situația de fapt, cât și chestiunile de drept și să studieze în ansamblu problema vinovăției, ea nu poate, din motive ce țin de echitatea procedurii, să tranșeze asupra chestiunilor respective fără o apreciere nemijlocită a declarațiilor persoanei care susține că nu a comis actul considerat ca infracțiune” (Hotărârea din 27 iunie 2000 în cauza Constantinescu împotriva României).

Aceeași interpretare a normei art. 6 paragraf 1 din Convenție este menținută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și prin hotărâri recente (Hotărârea din 29 martie 2007 în cauza Mircea împotriva României), în sensul că o hotărâre de condamnare este contrară cerințelor unui proces echitabil atunci când aceasta este pronunțată fără ca inculpatul să fi avut posibilitatea să fie audiat personal și, mai ales, după achitarea sa de către cele două instanțe inferioare. Față de cele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestațiile în anulare formulate de contestatorii C.V., D.M. și M.N. împotriva deciziei nr. 1360 din 2 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, a desființat decizia penală atacată și a fixat termen pentru rejudecarea recursurilor declarate împotriva deciziei penale nr. 237 din 6 iulie 2005 a Curții de Apel Craiova.

Notă: Legea nr. 87/1994 a fost abrogată prin Legea nr. 241/2005 pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în M. Of. nr. 672 din 27 iulie 2005, prevederile art. 13 din Legea nr. 87/1994 regăsindu-se, într-o formă modificată, în prevederile art. 9 din Legea nr. 241/2005.