ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2402/2009

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Printr-o cerere înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 2285/1/2009 contestatoarea S. (fostă B.) F. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 541 din 17 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul nr. 1113/57/2007 invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. e) teza I C. proc. pen. și a solicitat desființarea hotărârii atacate pe această cale și rejudecarea recursurilor declarate. În motivarea contestației în anulare se susține că, deși inculpata V.S.V. a fost prezentă cu ocazia judecării recursului, la data de 28 ianuarie 2009, instanța de recurs nu a procedat la ascultarea acesteia deși, anterior, prin hotărârea supusă recursului instanța de fond a dispus achitarea inculpatei pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și, respectiv, fals intelectual.

Consideră contestatoarea, că au fost nesocotite în mod flagrant, în opinia sa - dispozițiile imperative ale art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc. pen. atunci când instanța de recurs s-a mărginit să o întrebe pe inculpată dacă dorește să dea o declarație, consemnând doar în încheiere refuzul acesteia. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. a pus în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare pe care a examinat-o în raport cu dispozițiile art. 386 - 389 C. proc. pen., care reglementează instituția acestei căi extraordinare de atac, constatând inadmisibilitatea contestației de față. Contestația în anulare este un mijloc procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute limitativ de lege, se poate cere unei instanțe care a pronunțat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală și să revină în totul sau în parte asupra hotărârii pronunțate.

În cadrul procedurii de soluționare a contestației în anulare instanța este obligată să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestație întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., ocazie cu care se verifică dacă cererea este făcută în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se sprijină contestația este unul dintre cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori au fost invocate dovezi care sunt la dosar. În cauza de față examinând contestația în anulare sub aspectul regularității sale, respectiv al condițiilor legale impuse pentru promovarea acestei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată, că, deși motivul de contestație în anulare invocat de contestatoare este printre cele prevăzute de art. 386 C. proc.

pen., nu sunt incidente în speță dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., la care se referă contestatoarea. În conformitate cu prevederile art. 386 lit. e) C. proc. pen. împotriva hotărârii penale definitive se poate face contestație în anulare, dacă la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc. pen. În speță, se constată, că la termenul din 28 ianuarie 2009 Înalta Curte a încunoștințat inculpatul că are dreptul să dea o declarație în fața instanței de recurs dar și faptul că, potrivit art. 70 alin. (2) C. proc.

pen. se poate prevala de dreptul la tăcere, inculpata V.S.V., ca dealtfel și celălalt coinculpat învederând că nu doresc să dea declarații. Articolul 385 14 alin. (1 1 ) C. proc. pen. stabilește obligația instanței de a proceda la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială, Titlul II, Capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanțele de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare. Prin trimiterea la dispozițiile cuprinse în Partea specială a C. proc. pen. Titlul II, Capitolul II, legiuitorul a înțeles ca întreaga procedură referitoare la ascultarea inculpatului, prevăzută în dispozițiile legale menționate, să fie aplicată și în cazul judecării recursului, inclusiv prevederile art. 322 C. proc.

pen., referitor la înștiințarea inculpatului cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație. Voința legiuitorului în acest sens rezultă din faptul că în cuprinsul art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc. pen. s-a făcut referire la un întreg capitol din Partea specială a C. proc. pen. fără a limita procedura ascultării inculpatului în recurs la dispozițiile art. 323 C. proc. pen., astfel cum s-ar fi putut proceda în măsura în care s-ar fi dorit. Pe de alta, a interpreta restrictiv dispozițiile art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc. pen. în sensul că în cazul ascultării inculpatului în fața instanței de recurs sunt aplicabile doar dispozițiile art. 323 C. proc. pen. ar fi o limitare nepermisă a voinței legiuitorului și ar face inaplicabile prevederile art. 70 alin. (2) C. proc.

pen. din Partea generală a C. proc. pen. care cuprinde regulile aplicabile procesului penal. Revenind la cauză, în condițiile în care inculpata a invocat în fața instanței de recurs dreptul la tăcere, instanța a fost obligată să constate incidența prevederilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen., fiind astfel împiedicată să procedeze la ascultarea inculpatei. Așa fiind se constată, că dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, iar pe cale de consecință, una dintre cerințele menționate în art. 391 C. proc. pen. nu este îndeplinită, astfel încât contestația în anulare apare ca fiind inadmisibilă și va fi respinsă ca atare. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea S. (fostă B.) F. împotriva Deciziei penale nr. 541 din 17 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2009.