ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 630/2013

Asupra cererii de contestație în

anulare de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

14 noiembrie 2012, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție -secția penală cererea de contestație în anulare formulată

contestatorii M.A.L.N. și M.A.A.S. împotriva deciziei penale nr. 3561 din 2

noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 7618/110/2009.

În

motivarea demersului lor, contestatorii , învocând ca

temei de drept dispozițiile art. 386 lit. c) din C. proc. pen., au arătat că

instanța de recurs în mod greșit nu a pronunțat încetarea procesului penal în

baza art. 10 alin. (1) lit. i

1

)

din C. proc. pen. cu

privire la infracțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, întrucât

faptele constitue contravenții .

Totodată contestatorii au solicit at,

în temeiul art. 390 din C. proc. pen. suspendarea executării pedepsei până la

soluționarea cauzei.

Înalta Curte, examinând motivele

invocate prin prisma dispozițiilor art. 386 și urm. din C. proc. pen., constată

că prezenta contestație în anulare , formulată contestatorii M.A.L.N. și M.A.A.S.,

este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale

extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi

înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități

relativ la actele de procedură, ce

trebuie folosită numai în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în

care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de cale

extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale

de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare

a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 386 din C.

proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții

pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i

1

), cu privire la care

existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau

la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost

ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1).

Conform dispozițiilor art. 391 alin.

(1) din C. proc. pen., contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art.

386 lit. a)-c) și e) din C. proc. pen. este supusă unei verificări prealabile

judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra

cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în

principiu a cererii.

În

această etapă procesuală, instanța verifică dacă cererea

introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul

prevăzut de art. 388 din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază

contestația este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 din C. proc. pen.

și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la

dosar.

Prin art. 129 din Constituția

României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile

interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate,

oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal.

În

raport cu principiul statuat prin textul menționat,

admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui

control

judiciar al hotărârii atacate, este

condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit dispozițiilor

cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor

interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și

termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei

interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii

procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații

identice.

Totodată, aceleași exigențe exclud

examinarea în fond a unei cereri sau a unei căi de atac formulate, în alte

condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Legea procesual penală, prin norme

imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura,

concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care

să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări

materiale sau morale părților din proces.

Conform dispozițiilor art. 391 alin.

(2) din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare

este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea

termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de motive

prevăzute în art. 386 din C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în

sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la

dosarul cauzei.

Înalta Curte, analizând cererea de

față, constată că primul motiv al cererii de contestație în anulare indicat de

contestatori, cel prevăzut de art. 386 lit. c) din C. proc. pen. potrivit cu

care instanța de recurs în mod greșit nu a pronunțat încetarea procesului penal

în baza art. 10 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen., nu este incident în speță.

Analizând actele și lucrările din

dosar Înalta Curte constată că aceste aspecte au fost invocate de către

inculpați în recurs (motive de recurs, Dosar nr. 7618/110/2009) și respinse cu

justificat temei, de instanță: „în mod temeinic prima instanță a stabilit

vinovăția în ceea ce privește pe inculpații M.A.L.N. și M.A.A.S. pentru

săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) și c) din

Legea nr. 241/2005, arătând că problema încadrării juriidce a fost rezvoltată

cu acuratețe de instanța de fond , criticile privind aplicarea legii penale mai

favorabile fiind respinse de instanță.

În

consecință, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă

cererea de contestație în anulare formulată de contestatorii M.A.L.N. și M.A.A.S.

împotriva deciziei penale nr. 3561 din 2 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr.

7618/110/2009, împrejurare în care examinarea cererii de suspendare a

executării pedepsei cu închisoare nu este posibilă.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din

C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata sumei de câte 150 RON, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON pentru

fiecare contestator, reprezentând onorariile parțiale pentru apărătorii

desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de

contestație în anulare formulată de contestatorii M.A.L.N. și M.A.A.S. împotriva

deciziei penale nr. 3561 din 2 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 7618/110/2009.

Obligă

contestatorii la plata sumei de câte 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de câte 50 RON pentru fiecare contestator,

reprezentând onorariile parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 20 februarie

2013.