ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 629/2013

Asupra

cererii de contestație în anulare de față;

În baza

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la 1 octombrie 2012,

numitul M.H. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr.

2856 din 18 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 45929/3/2010.

În motivarea

demersului său, contestatorul a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 386 lit. a) și c) din C. proc. pen. în sensul că procedura de citare cu

părțile civile nu a fost legal îndeplinită și că instanța nu a pronunțat

încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

lit. f) din C. proc. pen. cu privire la partea civilă SC C.E. SRL, deși la

dosar existau dovezi în acest sens.

Înalta Curte,

examinând motivele invocate prin prisma dispozițiilor art. 386 și urm. din C.

proc. pen., constată că prezenta contestație în anulare , formulată de

contestatorul M.H. , este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Contestația

în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate

erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru

vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în

care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai

caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o

garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui

și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile

judecătorești definitive.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale

definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când

procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când

partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța

despre această împiedicare;

c) când

instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului

penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i

1

), cu

privire la care existau probe în dosar;

d) când

împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași

faptă;

e) când, la

judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin.

(1).

Conform

dispozițiilor art. 391 alin. (1) din C. proc. pen., contestația în anulare

întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a)-c) și lit. e) din C. proc. pen.

este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că,

înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată

să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această

etapă procesuală, instanța verifică dacă cererea introdusă privește o hotărâre

definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 din C. proc.

pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele

limitativ prevăzute de art. 386 din C. proc. pen. și dacă în sprijinul

contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Prin art. 129

din Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia

părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective

încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul

procesului penal.

În raport cu

principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate,

este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult,

potrivit dispozițiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în

sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în

condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare,

revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Totodată,

aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau a unei căi de

atac formulate, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin

legea procesuală.

Legea

procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac

menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri

judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite

provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Conform

dispozițiilor art. 391 alin. (2) din C. proc. pen., admisibilitatea în

principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea

cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut

de legea procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 din C.

proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de

atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Înalta Curte

analizând cererea de față constată că primul motiv al cererii de contestație în

anulare indicat de contestator cel prevăzut de art. 386 lit. a) din C. proc.

pen. nu este incident în speță.

Art. 386 lit.

a) din C. proc. pen. vorbește de situația în care procedura de citare a părții

pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii. Prin „parte" legiutorul se referă la însăși

persoana care promovează cererea de contestație în anulare, în speță, contestatorul

M.H., cu care procedura a fost legal îndeplinită pentru termenul din 18 septembrie

2012 acesta fiind personal asistat de apărător ales avocat M.M. decizia nr.

2856 din 18 septembrie 2012 și nu la celelalte părți din proces, cum acesta a

arătat.

Nici cel de

al doilea motiv al cererii de contestație în anulare, art. 386 lit. c) raportat

la art. 10 lit. f) din C. proc. pen., nu este incidente în speță.

Instanța

pronunță încetarea procesului penal în cazul art. 10 lit. f) din C. proc. pen.

atunci când lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Or, în cauza de

față procesul penal nu a fost început ca urmare a unei plângeri prealabile, ci actul

de sesizare al instanței, a fost rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe

lângă Tribunalul București nr. 1060/P/2007, pentru o infracțiune care nu se

cercetează la plângere prealabilă, nefiind o cauză de încetare a procesului

penal împrejurarea că față de una din părțile civile, în speță SC C.E. SRL, la

1 aprilie 2010 s-a dispus declanșarea procedurii falimentului iar la 17 iunie

2011 aceasta a fost radiată.

Raportând

aspectele teoretice prezentate speței de față, se constată că formularea de

critici privind modul de soluționare a cauzei de către instanța de recurs nu

poate constitui un temei pentru constatarea admisibilității contestației în

anulare, printre cele 5 cazuri prevăzute de art. 386 din C. proc. pen.

negăsindu-se criticile formulate de contestator astfel încât nu este

îndeplinită una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este

condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art.

391 alin. (2) din C. proc. pen.

În

consecință, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de contestație în

anulare formulată de contestatorul M.H.

Totodată, în

baza art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata

sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul M.H.

împotriva deciziei penale nr. 2856 din 18 septembrie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 45929/3/2010.

Obligă contestatorul la plata

sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 20 februarie 2013.