ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3264/2013

Asupra contestației de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La

08 iunie 2013 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, cererea de contestație în anulare formulată de

contestatorul M.V.C. împotriva Deciziei penale nr. 2204 din 21 iunie 2013,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

În cererea scrisă formulată de contestator a

invocat cazul prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., care prevede că

împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare

când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a

procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f) - i

1

),

cu privire la care existau probe în dosar.

Examinând în principiu contestația în

anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este inadmisibilă.

Contestația în anulare este o cale

extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi

înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități

relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și

limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii

acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului

stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de cale extraordinară a

contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va

deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor

pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

În această etapă procesuală instanța este

obligată să examineze dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă,

dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă

motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ

prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au

depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Înalta Curte a luat în examinare contestația

cu privire la admisibilitatea în principiu, conform art. 391 C. proc. pen.,

reținând că aceasta este făcută în termen legal, potrivit art. 388 C. proc.

pen., și, în raport de invocarea dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen.,

a constatat că, formal, motivul invocat de contestator este unul dintre cele

prevăzute de art. 386 C. proc. pen., însă acesta nu este întemeiat și nu a fost

dovedit cu acte care să existe la dosar.

Pentru aceste considerente, urmează a fi

respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul

M.V.C. împotriva Deciziei penale nr. 2204 din 21 iunie 2013 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3849/1/2013.

Conform art. 192 alin. 2 C. proc. pen.,

contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în

anulare formulată de contestatorul M.V.C. împotriva Deciziei penale nr. 2204

din 21 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 3849/1/2013.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100

RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 24

octombrie 2013.

Procesat de GGC - AM