ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 268/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La 25 august 2011 a fost înregistrată pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală cererea de

contestație în anulare formulată de contestatoarea B.C. împotriva Deciziei

penale nr. 6221 din 26 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 10664/1/2006.

În motivarea

demersului său contestatoarea, a invocat ca temei de drept dispozițiile art.

386 lit. d) C. proc. pen. prin care dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen.

prevăd că partea poate face contestație în anulare când împotriva unei persoane

s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Examinând în

principiu contestația în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că este inadmisibilă.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori

ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii

și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în

care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de

cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această

cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de

înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești

definitive.

În această etapă

procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește

o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C.

proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele

limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației

s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Art. 386 C. proc.

pen. prevede că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face

contestație în anulare, între altele, și în cazul în care "când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași

faptă".

Înalta Curte a luat

în examinare contestația cu privire la admisibilitatea în principiu, conform

art. 391 C. proc. pen., reținând că aceasta este făcută în termen legal,

potrivit art. 388 C. proc. pen., și, în raport de invocarea dispozițiilor art.

386 lit. d) C. proc. pen., a constatat că, formal, motivul invocat de

contestatoare este unul dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., însă

în sprijinul acestuia nu s-au depus și nici invocat dovezi care să existe la

dosar.

Prin urmare, Înalta

Curtea a constatat că motivul invocat de contestatoare nu se încadrează în nici

unul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., iar potrivit textului de

lege mai sus menționat nici nu a depus acte la dosar.

Așa fiind, cererea de

contestație în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, cu obligarea

contestatoarei, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea B.C. împotriva

Deciziei penale nr. 6221 din 26 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 10664/1/2006.

Obligă contestatoarea

la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - LM