ÎCCJ, decizie (scj.ro #83977)

Contestație în anulare. Inadmisibilitate Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Contestația în anulare Indice alfabetic: Drept procesual penal - contestație în anulare C. proc. pen., art. 386 lit. a) Potrivit dispozițiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii. În cazul în care contestatorul, deși a introdus contestație în anulare împotriva unei hotărâri penale definitive - decizia pronunțată de instanța de recurs, a formulat critici referitoare la o încheiere de amânare a pronunțării, act procedural ce nu este supus examinării pe calea contestației în anulare, al cărei obiect îl constituie numai hotărâri penale definitive, potrivit art. 386 C. proc.

pen. coroborat cu art. 311 alin. (2) din același cod, contestația în anulare este inadmisibilă. Pronunțarea hotărârii în condițiile art. 306 și art. 310 C. proc. pen. - etapă ulterioară desfășurării judecării cauzei, la care părțile nu se citează - nu face obiectul examinării prin prisma cazului de contestație în anulare prevăzut în art. 386 lit. a) C. proc. pen., care se referă în mod explicit numai la neîndeplinirea procedurii de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs și, prin urmare, privește numai faza în care au fost formulate cereri, au fost administrate probe în limitele prevăzute de lege și au fost susținute concluzii asupra recursului.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1331 din 9 aprilie 2009 Prin decizia nr. 4204 din 19 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat, între alții, de recurentul inculpat K.O., cetățean străin, împotriva deciziei nr. 2 din 8 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, Secția I penală. A fost admis recursul declarat de recurentul inculpat F.M. împotriva aceleiași decizii. A fost casată decizia nr. 2 din 8 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, Secția I penală, precum și sentința nr. 907 din 25 iunie 2007 a Tribunalului București, Secția I penală, numai cu privire la inculpatul F.M. și numai cu privire la greșita individualizare a pedepsei, prin neaplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 și ale art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul K.O., ce a avut calitatea de recurent inculpat în recurs, al cărei temei în drept îl constituie art. 386 lit. a) C. proc. pen., în sensul că acesta nu a fost citat la ultimul termen de judecată, cel din 12 decembrie 2008. Contestatorul, prin apărător, a mai menționat că instanța a rămas în pronunțare în repetate rânduri, până la 19 decembrie 2008, că verificase ultima dată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive la data de 17 octombrie 2008, astfel că, din cauza amânărilor repetate ale pronunțării, această măsură urma să expire cu doză zile înainte de pronunțarea deciziei. În mod nelegal, în data de 12 decembrie 2008, la un termen la care nu fusese citat, curtea, din oficiu, a luat în discuție legalitatea luării și menținerii arestării preventive, între alții, față de inculpații K.O.

și F.M., constatând legalitatea și temeinicia acestei măsuri. Instanța a încălcat dispozițiile imperative ale art. 314 alin. (1) și (2) C. proc. pen., art. 2, art. 5, art. 6 și art. 8 C. proc. pen., prejudiciindu-l grav prin simplul fapt că nu a avut cunoștință despre acest termen de judecată. În drept, contestatorul, prin apărător, a precizat că își întemeiază contestația în anulare pe dispozițiile art. 386 - art. 392 C. proc. pen., dovada contestației făcând-o cu actele aflate în dosar, la care a făcut trimitere. Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul K.O., sub aspectul admisibilității în principiu, potrivit art. 391 C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată ca fiind inadmisibilă contestația în anulare, pentru următoarele considerente: Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, și nu un motiv care ar constitui o nulitate privind fondul cauzei. Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

Totodată, din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă și limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestației în anulare, ceea ce reprezintă o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care le au hotărârile judecătorești definitive. În conținutul dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, sunt prevăzute cazurile de contestație în anulare, statuându-se că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1). De asemenea, în art. 391 C. proc.

pen., legiuitorul a prevăzut că: „(1) Instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e), fără citarea părților. (2) Instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.” Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând contestația în anulare formulată de contestatorul K.O. și întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc.

pen., referitoare la admisibilitatea în principiu, a constatat că aceasta este inadmisibilă. Dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. prevăd că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii. Altfel spus, cazul de contestație în anulare menționat se referă la neîndeplinirea legală a procedurii de citare pentru judecata care are loc la instanța de recurs. Prin modul de reglementare a dispozițiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen., legiuitorul dă posibilitatea verificării modului în care au fost respectate anumite garanții procesuale pe care le au părțile în procesul penal, și anume dreptul de a fi prezente la judecata recursului, precum și exercitarea dreptului la apărare, în condițiile unei ședințe publice, orale și contradictorii.

În sensul celor arătate, prezența concomitentă a părților este asigurată prin procedura de citare a acestora și în fața instanței de recurs, în condițiile art. 385 11 alin. (1) și (2) C. proc. pen., dându-li-se posibilitatea administrării de probe în limitele conferite de lege, susținerii și dezvoltării criticilor formulate ca motive de recurs. Potrivit art. 385 11 alin. (1) și (2) C. proc. pen., „(1) Judecarea recursului se face cu citarea părților. (2) Judecarea recursului nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere.” Dispozițiile ce reglementează recursul în ansamblul său sunt prevăzute la Secțiunea a II-a din Capitolul III „Căile de atac ordinare” și în cadrul Titlului II „Judecata”, așa încât normele speciale privind recursul se completează cu normele generale ce guvernează judecata.

În conținutul dispozițiilor art. 306 C. proc. pen., referitoare la soluționarea cauzei, se prevede că: „Deliberarea și pronunțarea hotărârii se fac de îndată după încheierea dezbaterilor. Pentru motive temeinice, deliberarea și pronunțarea pot fi amânate cel mult 15 zile.” De asemenea, prevederile art. 310 C. proc. pen. privind pronunțarea hotărârii statuează că: „(1) Hotărârea se pronunță în ședință publică de către președintele completului de judecată asistat de grefier. (2) La pronunțarea hotărârii părțile nu se citează. Hotărârea se redactează în cel mult 20 de zile de la pronunțare.” Totodată, în dispozițiile art. 311 alin. (2) și (3) C. proc. pen. referitoare la felul hotărârilor se reglementează că: „(2) Hotărârea prin care instanța se pronunță asupra apelului, recursului, recursului în interesul legii, precum și hotărârea pronunțată de instanța de recurs în rejudecarea cauzei se numește decizie.

(3) Toate celelalte hotărâri date de instanțe în cursul judecății se numesc încheieri.” Din analiza părții introductive a deciziei nr. 4204 din 19 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, ce face obiectul contestației în anulare din prezenta cauză, rezultă că „dezbaterile au fost consemnate în încheierea ședinței din 14 noiembrie 2008, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 28 noiembrie 2008, 4 decembrie, 12 decembrie și apoi la 19 decembrie”, când s-a dat decizia mai sus menționată. Din examinarea încheierii de ședință de la 14 noiembrie 2008 rezultă că „s-au prezentat recurenții inculpați K.O., aflat în stare de arest, asistat de avocați C.I.

și B.C., apărători aleși, (...) și F.M., aflat în stare de arest, asistat de avocat P.D., apărător ales. S-a prezentat interpretul de limbă turcă G.F. Procedura de citare a fost îndeplinită.” Totodată, din încheierea mai sus menționată rezultă referatul efectuat de către magistratul asistent, amplele concluzii ale părților, după care curtea, având nevoie de timp pentru deliberare și văzând prevederile art. 3 din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocații care acordă asistență juridică în materie penală și cererea apărătorilor din oficiu C.I. și G.M. de acordare a onorariului până la încetarea delegației prin prezentarea apărătorului ales, a dispus amânarea pronunțării la 28 noiembrie 2008 și a acordat onorariu apărătorilor din oficiu C.I.

și G.M., sumă ce va fi avansată din fondul Ministerului Justiției. De asemenea, rezultă, potrivit mențiunilor făcute, că instanța a amânat succesiv pronunțarea la datele de 4 decembrie 2008 și 12 decembrie 2008, în aceeași compunere, având nevoie de timp pentru deliberare, iar la termenul de la 12 decembrie 2008 a dispus amânarea pronunțării deciziei la 19 decembrie 2008 și, în baza art. 300 2 și a art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive, între alții, a inculpaților K.O. și F.M., măsură pe care a menținut-o, iar la data de 19 decembrie 2008 a fost pronunțată decizia penală menționată, a cărei minută se află la dosarul instanței de recurs.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând actele procedurale mai sus menționate, față de motivele concrete invocate de contestatorul K.O., respectiv neparticiparea sa la data de 12 decembrie 2008, dată la care era amânată pronunțarea și la care s-a dispus, din nou, amânarea pronunțării la 19 decembrie 2008, constatându-se ca legală și temeinică măsura arestării preventive a acestuia, pentru ca la 19 decembrie 2008 să fie soluționat recursul, prin decizia menționată, prin prisma cazului de contestație prevăzut în art. 386 lit. a) C. proc. pen. și a celorlalte prevederi al căror conținut a fost evidențiat, constată ca fiind inadmisibilă contestația în anulare formulată, deoarece motivele arătate de contestatorul K.O.

exced condițiilor legale supuse verificării și prevăzute expres de legiuitor. Astfel, contestatorul, deși a formulat contestație în anulare împotriva unei hotărâri definitive, și anume a deciziei pronunțate de instanța de recurs, pe care a indicat-o, acesta a învederat, însă, critici referitoare la o încheiere de amânare a pronunțării, act procedural ce nu este supus examinării pe calea contestației în anulare, cale extraordinară de atac al cărei obiect îl vizează numai hotărâri penale definitive, potrivit art. 386 cu referire la art. 311 alin. (2) C. proc. pen. Altfel spus, etapa ulterioară judecății, și anume pronunțarea hotărârii la care părțile nu se citează, în condițiile art. 306 cu referire la art. 310 C. proc.

pen., nu face obiectul examinării prin prisma cazului de contestație în anulare invocat, care se referă în mod explicit doar la neîndeplinirea procedurii de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, și anume numai la faza în care au fost formulate cereri, administrate probe în limitele prevăzute de lege și au fost susținute concluzii asupra recursului. De altfel, în contextul cauzei, a rezultat că la data de 14 noiembrie 2008 recurentul inculpat K.O., arestat, a fost prezent personal și asistat de avocații C.I. și B.C., apărători aleși, fiindu-i asigurată traducerea, prin intermediul interpretului de limbă turcă, iar concluziile fiecăruia din avocații săi, din faza dezbaterilor, au fost consemnate în încheierea de la acea dată și care face parte integrantă din decizia pronunțată, asigurându-i-se dreptul complet la apărare, atât prin prezență, cât și prin asistența calificată a avocaților aleși.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul K.O.