ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3150/2012

Asupra

contestației în anulare de față:

La data de 14 noiembrie 2011 a

fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție contestația în

anulare formulată de contestatorul M.C. împotriva deciziei nr. 6111 din 18

noiembrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală

în Dosarul nr. 2089/2004.

În motivarea

contestației, contestatorul a arătat că la termenul de judecată din 18

noiembrie 2004, procedura de citare cu acesta nu a fost legal îndeplinită, ceea

ce l-a pus în imposibilitate să se prezinte în instanță pentru a-și formula

apărările.

A solicitat

admiterea contestației în anulare și rejudecarea cauzei în recurs.

Și-a

întemeiat contestația pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.

Prin decizia

nr. 6111 din 18 noiembrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, s-a admis recursul declarat de partea civilă SC V.P. SA

împotriva deciziei penale nr. 89 din 22 martie 2004 a Curții de Apel Brașov,

s-a casat decizia atacată numai cu privire la soluționarea laturii civile și a

fost obligat inculpatul M.C. să plătească părții civile SC V.P. SA suma de 141.426,8

dolari SUA sau echivalentul în lei la data plății.

În baza art. 165

C. proc. pen. s-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatului

M.C., dispusă prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea din data

de 22 martie 1999 până la concurența sumei de 141.426,8 dolari SUA și s-a dispus

ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului dispusă prin această ordonanță asupra

bunurilor inculpatei Z.P.

S-au respiuns

ca nefondate recursurile declarate de inculpații M.C. și Z.P. împotriva aceleiași

decizii.

Examinând admisibilitatea

în principiu a contestației în anulare, astfel cu prevăd dispozițiile art. 391

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat

pe alte căi, respectiv anularea pentru vicii sau nulități privind actele de procedură.

Potrivit dispozițiilor

art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în

anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea

termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive

prevăzute în art. 386 C. proc. pen. precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii

extraordinare de atac.

Art. 386 C.

proc. pen. prevede expres și limitativ cazurile în care se poate formula contestație

în anulare, precum și hotărârile care pot fi atacate pe această cale, respectiv

hotărârile penale definitive pronunțate de către instanța de recurs.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se

poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura

de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a

fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța

de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f)-i) cu privire la care existau probe

la dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea

recursului, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie

potrivit art. 385

14

alin. (1) ori art. 385

16

alin. (1) C.

proc. pen.

În speță, petiționarul

a formulat contestație în anulare solicitând anularea deciziei nr. 6111 din 18 noiembrie

2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, și rejudecarea

recursului, întrucât la termenul de judecată din 18 noiembrie 2004, procedura de

citare cu acesta nu a fost legal îndeplinită, ceea ce l-a pus în imposibilitate

să se prezinte în instanță pentru a-și formula apărările.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că inculpatul M.C. a fost conadmnat prin decizia penală

nr. 89/Ap din 22 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală,

la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 26 rap. la

art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen., iar în baza art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen

de încercare de 8 ani.

Hotărârea de condamnare

a rămas definitivă prin decizia nr. 6111 din 18 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, iar din adresa Serviciului de Protecție a Victimelor

și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul lași, aflată la dosar

Tribunalul Brașov, rezultă că decizia penală nr. 89 din 22 martie 2004 privind pe

inculpații Z.P. și M.C. a fost primită la S.R.S.S. lași la data de 9 decembrie 2004.

Din datele existente

în dosarul de executare, aflat în evidența acestui Servici, rezultă că punerea în

executare a supravegherii inculpatului M.C. a început la data de 9 decembrie 2004.

Avînd în vedere

dispozițiile art. 388 alin. (1) C. proc. pen. care prevăd că cererea de contestație

în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a)-c) și e) poate fi introdusă

de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile

de la începerea executării, Înalta Curte constată că, contestatorul a formulat cererea

cu depășirea termenului legal de 10 zile, fiind încălcate astfel dispozițiile

art. 391 alin. 2 C. pen.

Așa fiind,

Înalta Curte constată că cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul

M.C. este inadmisibilă și urmează a fi respinsă.

Potrivit dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă

contestația în anulare formulată de contestatorul M.C. împotriva deciziei nr. 6111

din 18 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în

Dosarul nr. 2089/2004.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 4 octombrie 2012.