ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6111/2004

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 657/C/2000 reclamantele P.G.M. și D.G.T. au chemat în judecată pe pârâtele SC R. SA Cotești, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul județean Vrancea, solicitând restituirea imobilului situat în comuna Cotești, județul Vrancea, format dintr-o casă de locuit cu 10 camere, alt corp de casă pentru muncitori cu 6 camere, un grajd de animale, o cramă cu beci și suprafața de 0,50 ha aferentă construcțiilor. În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că sunt moștenitoarele defunctului C.G., în calitate de fiice. Defunctul a avut în proprietate peste 50 ha teren agricol situat pe raza comunei Cotești, județul Vrancea și mai multe construcții printre care și cele revendicate prin acțiune.

Reclamantele și-au întemeiat acțiunea în conformitate cu dispozițiile art. 480 C. civ. și art. I 1 pct. 5 din H.G. nr. 11/1997. Prin sentința civilă nr. 17 din 1 februarie 2001 Tribunalul Vrancea a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamante și a obligat pârâta să restituie reclamantelor suprafața de 0,50 ha teren curți construcții situată în comuna Cotești, județul Vrancea în ferma nr. 6 precum și construcțiile situate pe acest teren și anume: casa pentru muncitori, altă clădire din paiantă acoperită cu azbociment, casă de locuit cu 10 camere, cramă cu beci, cu clădire și spațiu de vinificație, construcții individualizate prin pct. 2, 3, 4, 5, 6, 7 din schița anexă la raportul de expertiză.

S-a luat act că reclamantele au renunțat la judecarea cererii intitulată „precizare la acțiune” aflată la dosar. Prin aceeași sentință, s-a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru restituirea bunurilor mobile, invocată de pârâtă ca rămasă fără obiect și a fost admisă excepția ridicată de pârâtul Consiliul județean Vrancea și în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată împotriva Consiliului județean Vrancea pentru lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât. Totodată a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă în revendicare formulată de reclamantă împotriva pârâtului Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice București. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut, în esență, faptul că reclamantele au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra bunurilor revendicate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC R. SA Cotești. Prin decizia civilă nr. 10/A din 26 februarie 2002 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins ca nefondat apelul pârâtei, obligând pe SC R. SA Cotești, să plătească intimatelor-reclamante, D.T. și P.M. suma de 5.000.000 cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut competența materială ca fiind legal stabilită în favoarea tribunalului având în vedere valoarea bunurilor revendicate. Cu privire la al doilea motiv de apel, instanța a reținut că nu este întemeiat întrucât instanța de fond s-a pronunțat cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune. În legătură cu invocarea încălcării dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că nu s-a formulat o cerere de suspendare.

De asemenea s-a apreciat că imobilul revendicat a intrat în proprietatea statului abuziv, fără titluri nu putea fi uzucapat. Pârâta nu putea dobândi proprietatea asupra bunurilor având în vedere că, statul nu a avut proprietatea acestora, iar abuzul și violența nu pot constitui un mod legal de transmitere a proprietății. Nici expertiza nu a stabilit că pe terenul în discuție nu au fost edificate construcții noi. Împotriva susmenționatei decizii pârâta SC R. SA Cotești, a declarat recurs, pe care a criticat-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9, sub toate cele trei teze prevăzute de text, în sensul că a fost încălcată competența materială, nu s-a pronunțat asupra excepții privind prescrierea dreptului la acțiune, a procedat la soluționarea apelului când nu dispăruse motivul suspendării judecării cauzei.

Pârâta SC R. SA Cotești a mai arătat că imobilul din litigiu nu mai este identic cu cel inițial deoarece a edificat o serie de construcții noi (locuințe, cantină, linie de vinificație, grupuri sanitare, cramă, șoproane și altele). S-a mai menționat că potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul societăților comerciale sunt proprietatea acestora și sunt incluse în capitalul social al societății. Recursul este nefondat pentru motivele care se vor arăta în continuare. Corect instanța de apel a reținut că nu a fost încălcată competența materială față de faptul că aceasta este determinată de valoarea obiectului litigios, în cazul în speță valoarea bunurilor fiind peste 150.000.000 lei precum și faptul că reclamantele sunt urmașele defunctului C.G.

în calitate de fiice și că în anii 1950–1951, imobilele revendicate de acestea au fost preluate în mod abuziv de Statul Român. Este important de reținut că pârâta nu a formulat niciodată cerere reconvențională ci doar prin întâmpinare a contestat calitatea de proprietar a intimatelor-reclamante. În mod legal s-a reținut de instanțe că reclamantele sunt proprietarele imobilelor în cauză, situație dovedită de atestări în Registrul Agricol, contracte de împrumut bancar, declarații de martori și adrese din Arhiva Națională din care rezultă că imobilele în cauză au fost proprietatea autorului reclamantelor. Pârâta nu a făcut dovada că reclamantele și-au dat acordul pentru ca aceasta să construiască imobile pe terenul lor, nefiind un constructor de bună-credință.

Cu ocazia expertizei administrată în cauză se constată că pârâta nu a formulat obiecțiuni, raportul de expertiză constituind o probă care certifică, că toate construcțiile edificate pe teren revendicate de reclamante sunt vechi și au fost construite în timpul vieții autorului lor C.G. iar unele construcții noi pretins ca edificate de pârâtă nu au fost găsite cu ocazia efectuării expertizei, ele aflându-se în afara perimetrului revendicat. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune se constată că în mod corect instanța de fond s-a pronunțat cu privire la excepția invocată. Legat de motivul de recurs, privind încălcarea articolului nr. 47 din Legea nr. 10/2001, în mod corect instanța de apel a considerat că textul de lege invocat stipulează că părțile pot cere suspendarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor înainte de apariția legii, dar cum o astfel de cerere de suspendare nu a fost formulată, nici acest motiv nu poate fi reținut ca atare.

În raport de considerentele arătate se apreciază că recursul este nefondat urmând a fi respins în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul formulat de pârâta SC R. SA Cotești, prin lichidator SC C. SRL, Focșani împotriva deciziei civile nr. 10/A din 26 februarie 2002 a Curții de Apel Galați, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2004.