ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 857/2011

Asupra cauzei penale de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 19 noiembrie 2010, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție contestația în anulare formulată de contestatorul S.C. formulată împotriva deciziei penale nr. 3620 din data de 15 octombrie 2010 solicitând anularea acestei decizii prin care „am fost obligat la plata sumei de 650 lei cheltuieli judiciare în folosul statului prin revizuirea dosarului nr. 3746/2/2010”. Pentru soluționarea acestei cauze a fost acvirat dosarul nr. 3746/2/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând actele existente la dosar reține Înalta Curte că prin decizia penală nr. 3620 din 15 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins ca nefondat recursul declarat de petiționarul S.C.

împotriva sentinței penale nr. 151 din 25 mai 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. A fost obligat petiționarul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul S.C. fiind nemulțumit de cuantumul cheltuielilor judiciare iar în „motivele contestației” explică modul în care a fost dat afară din locuință prin fraudă. Procedând la examinarea admisibilității în principiu a cererii de contestație, potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este inadmisibilă urmând a fi respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a. când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b. când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c. când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i) 1 cu privire la care existau probe în dosar; d. când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e. când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) 1 ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. Ca atare, dispozițiile art. 386 C. proc. pen. reglementează limitativ și expres cazurile în care se poate formula contestație în anulare împotriva unei hotărâri penale definitive, ori motivele invocate de contestator nu se încadrează în nici unul din aceste cazuri. Cuantumul cheltuielilor judiciare la plata căruia a fost obligat contestatorul prin decizia penală contestată nu poate fi încadrat în cazurile de contestație în anulare reglementate de lege fapt pentru care Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestator. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul S.C. împotriva deciziei penale nr. 3620 din 15 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2011.