ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 857/2011

Asupra cauzei penale de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 19 noiembrie

2010, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție contestația

în anulare formulată de contestatorul S.C. formulată împotriva deciziei penale

nr. 3620 din data de 15 octombrie 2010 solicitând anularea acestei decizii prin

care „am fost obligat la plata sumei de 650 lei cheltuieli judiciare în folosul

statului prin revizuirea dosarului nr. 3746/2/2010”.

Pentru soluționarea

acestei cauze a fost acvirat dosarul nr. 3746/2/2010 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Analizând actele existente

la dosar reține Înalta Curte că prin decizia penală nr. 3620 din 15 octombrie 2010,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins ca nefondat

recursul declarat de petiționarul S.C. împotriva sentinței penale nr. 151 din

25 mai 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

A fost obligat

petiționarul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare contestatorul S.C. fiind nemulțumit

de cuantumul cheltuielilor judiciare iar în „motivele contestației” explică

modul în care a fost dat afară din locuință prin fraudă.

Procedând la

examinarea admisibilității în principiu a cererii de contestație, potrivit

dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este

inadmisibilă urmând a fi respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a. când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b. când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c. când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i)

1

cu privire la care

existau probe în dosar;

d. când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e. când la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1)

1

ori art. 385

16

alin. (1)

C. proc. pen.

Ca atare,

dispozițiile art. 386 C. proc. pen. reglementează limitativ și expres cazurile

în care se poate formula contestație în anulare împotriva unei hotărâri penale

definitive, ori motivele invocate de contestator nu se încadrează în nici unul

din aceste cazuri.

Cuantumul

cheltuielilor judiciare la plata căruia a fost obligat contestatorul prin

decizia penală contestată nu poate fi încadrat în cazurile de contestație în

anulare reglementate de lege fapt pentru care Înalta Curte urmează să respingă

ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestator.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul S.C. împotriva

deciziei penale nr. 3620 din 15 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă

contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie

2011.