ÎCCJ, decizie (scj.ro #84300)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84300) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Transferarea
persoanelor condamnate. Respingerea cererii de transferare. Motive
Cuprins pe materii
: Drept procesual penal. Proceduri
prevăzute în legi speciale. Transferarea persoanelor condamnate
Indice alfabetic
: Drept procesual penal
- transferarea persoanelor condamnate
-
respingerea cererii de transferare
- motive
Legea nr. 302/2004,
art. 140 lit. c)
Potrivit art. 140 lit. c)
din Legea nr. 302/2004, cererea de transferare a persoanei condamnate în
România poate fi refuzată când există indicii suficiente că, odată transferat,
condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult
prea scurt față de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române.
Aceste prevederi sunt
aplicabile în cazul în care instanța română constată că persoana condamnată ar
putea fi liberată condiționat, potrivit legii statului unde ar urma să fie
transferată, într-un termen mult prea scurt - de exemplu, cu 7 ani mai devreme
- în raport cu durata pedepsei rămase de executat prin aplicarea regulilor
referitoare la liberarea condiționată prevăzute în legea română.
I.C.C.J., secția
penală, decizia nr. 4723 din 2 august 2006
Prin sentința penală nr.
112 din 20 iunie 2006, Curtea de Apel București a respins cererea de
transferare în Republica Turcia formulată de petentul A.Y., cetățean
turc, condamnat la 20 de ani închisoare prin sentința penală nr. 256 din 19
iunie 2003 a Tribunalului Bacău.
Instanța a motivat că,
potrivit art. 140 lit. c) din Legea nr.302/2004, cererea de transferare poate
fi refuzată, între altele, dacă există indicii suficiente că, odată transferat,
condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea
scurt față de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române.
Conform art. 59 alin. (1)
C. pen. al României, condamnatul care a executat cel puțin trei pătrimi din
durata închisorii mai mare de 10 ani, dacă este stăruitor în muncă, disciplinat
și dă dovezi temeinice de îndreptare, poate fi liberat condiționat înainte de
executarea în întregime a pedepsei, ținându-se seama și de antecedentele sale
penale. Aceste dispoziții sunt aplicabile și petentului, care a comis trei
infracțiuni în concurs pentru care i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 20 de
ani închisoare.
Instanța a reținut că,
potrivit regulilor prevăzute în legea penală română, în România petentul ar
putea beneficia de liberare condiționată începând cu 19 mai 2016. Perioada ar
putea fi redusă ca urmare a muncii prestate, potrivit art. 59 alin. (2) C.
pen., însă aceasta este numai o ipoteză care nu poate fi analizată decât în
principiu.
Instanța a conchis că,
deoarece diferența între data la care petentul ar putea fi liberat condiționat
în Turcia (20 mai 2009) și în România (19 mai 2016) este de 7 ani, transferul
nu este oportun având în vedere dispozițiile art. 140 lit. c) din Legea nr.
302/2004.
Recursul declarat de
condamnat nu este fondat.
Potrivit art. 140 lit. c)
din Legea nr. 302/2004, cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi
refuzată când există indicii suficiente că, odată transferat, condamnatul
ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt față de
durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române.
Instanța de fond a
calculat corect data la care condamnatul ar putea fi liberat condiționat din
executarea pedepsei în România.
Chiar dacă acesta ar
presta o muncă în timpul executării, potrivit art. 59 alin. (2) C. pen., tot nu
ar putea fi liberat înainte de executarea efectivă a cel puțin două
treimi din pedeapsă, având în vedere că este condamnat la o pedeapsă mai mare
de 10 ani.
Prin urmare, în mod
corect instanța de fond a hotărât că petentul condamnat se află în situația
prevăzută în art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004, întrucât odată transferat
ar putea fi pus în libertate la 20 mai 2009, într-un termen mult prea scurt
față de durata rămasă de executat, potrivit legii române, din pedeapsa de 20 de
ani închisoare și, ca atare, recursul a fost respins.