ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4723/2006

CAMERA DE CONSILIU

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 112 din 20

iunie 2006, Curtea de Apel București a respins cererea de transfer în Republica

Turcia formulată de petentul A.Y. condamnat, la 20 de ani închisoare, pentru

infracțiunile prevăzute de art. 174 – art. 175 lit. a), e) și i) C. pen., art. 279

alin. (1) C. pen., și art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen., prin sentința penală nr. 256/ D din 19 iunie 2003 a Tribunalului

Bacău, secția penală.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că petentul condamnat a cerut aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 302/2004

referitoare la transferarea sa în Turcia pentru a continua executarea pedepsei

închisorii într-un penitenciar din acest stat.

A mai reținut că petentul a fost

condamnat prin sentința penală nr. 256/ D din 19 iunie 2003 a Tribunalului

Bacău la 20 de ani închisoare pentru infracțiunile sus-menționate.

S-a stabilit că a început executarea

pedepsei la 18 mai 2001.

S-au îndeplinit procedurile

delegatorii prevăzute de art. 135 alin. (1) și art. 139 alin. (2) din Legea nr.

302/2004.

S-a reținut că prin decizia nr. 2005/470

a Tribunalului Ankara s-a admis cererea de transfer formulată de persoana

condamnată A.Y., confirmându-se astfel hotărârea Ministerului Justiției din

Republica Turcia, în sensul că petentul să continue executarea pedepsei într-un

penitenciar din statul de cetățenie.

S-a mai reținut din nota nr. BE/9455

din 16 august 2005 a Ambasadei Republicii Turcia la București că în cazul în

care petentul ar fi transferat într-un penitenciar din acest stat, ar putea

obține liberare condiționată începând cu 20 mai 2009.

În fața instanței curții de apel,

condamnatul A.Y. și-a reafirmat cererea de transfer într-un penitenciar din

Republica Turcă motivând că nu cunoaște pe nimeni în România iar în propria

țară i-ar fi mai ușor să se adapteze chiar și regimului penitenciar.

Instanța a motivat că potrivit art. 140

lit. c) din Legea nr. 302/2004 cererea de transfer poate fi refuzată între

altele, dacă există indicii suficiente că odată transferat condamnatul ar putea

fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt față de durata

pedepsei rămase de executat potrivit legii române.

Conform art. 59 alin. (1) C. pen. al

României, condamnatul care a executat cel puțin trei pătrimi din durata

închisorii mai mare de 10 ani, dacă este stăruitor în muncă, disciplinat și dă

dovezi temeinice de îndreptare, poate fi eliberat condiționat înainte de

executarea în întregime a pedepsei, ținându-se seama și de antecedentele sale

personale. Aceste dispoziții sunt aplicabile și petentului care a comis trei

infracțiuni în concurs pentru care i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 20 ani

închisoare.

Instanța a reținut că potrivit

regulilor menționate, în România petentul ar putea beneficia de liberare

condiționată abia începând cu 19 mai 2016.

Perioada ar putea fi redusă ca

urmare a prestării unor activități în penitenciar potrivit art. 59 alin. (2) C.

pen., dar instanța reține că aceasta este doar o ipoteză care nu poate fi

analizată decât în principiu.

Față de acestea, instanța a conchis

că deoarece diferența între data la care petentul ar putea fi liberat

condiționat în Turcia (20 mai 2009) și România (19 mai 2016) este de 7 ani iar

infracțiunile concurente săvârșite de acesta sunt deosebit de grave, transferul

nu este oportun având în vedere dispozițiile art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Împotriva sentinței a declarat

recurs inculpatul care a cerut casarea acesteia și admiterea solicitării de a i

se încuviința transferarea în Turcia pentru continuarea executării pedepsei

într-un penitenciar.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 140 lit. c) din Legea nr.

302/2004 cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzată când

există indicii suficiente că o dată transferat, condamnatul ar putea fi pus în

libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt față de durata pedepsei

rămase de executat potrivit legii române.

Instanța de fond a calculat corect

data la care condamnatul ar putea fi liberat condiționat din executarea

pedepsei în România.

Chiar dacă acesta ar presta muncă în

timpul executării potrivit art. 59 alin. (2) C. pen., tot nu ar putea fi

liberat înainte de executarea efectivă a cel puțin două treimi din pedeapsă

având în vedere că este condamnat la o pedeapsă mai mare de 10 ani.

Față de acestea, în mod corect,

instanța de fond a hotărât că petentul condamnat se află în situația prevăzută

de art. 140 lit. c) din Legea 302/2004 întrucât o dată transferat ar putea fi

pus în libertate la 20 mai 2009, într-un termen mult prea scurt față de durata

rămasă de executat potrivit legii române din pedeapsa de 20 de ani închisoare.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul condamnatului A.Y.

împotriva sentinței penale nr. 112 din 30 iunie 2006 a Curții de Apel București

și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul condamnat A.Y. împotriva sentinței penale nr. 112 din 30

iunie 2006 Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurentul condamnat să

plătească statului suma de 60 lei cheltuieli judiciare.

Onorariul interpretului de limba

turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

august 2006.