ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3470/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3470/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2316 din 13 decembrie 2007 pronunțată în Dosar nr. 1358/88/2006 al Tribunalului Tulcea, secția civilă, comercială și de contencios administrativ s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții P.V. și B.G. împotriva pârâților SC M. SRL Tulcea și S.C., reclamanții fiind obligați și la plata sumei de 2.975 lei cheltuieli de judecată către pârâtul S.C. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că solicitarea reclamanților de a se dispune excluderea pârâtului din societate în temeiul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 nu este întemeiată, în lipsa dovezilor care să confirme că acesta a încasat, fără acordul celorlalți asociați diferite sume de bani din conturile societății și a desfășurat o activitate frauduloasă în dauna societății.
Apelul declarat de reclamanți a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 68 din 14 aprilie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții P.V. și B.G., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Având în vedere criticile formulate în recurs, raportat la soluția instanței, Curtea în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 a stabilit în sarcina recurenților obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei și respectiv 0,15 lei timbru judiciar potrivit art. 1 din O.G. nr. 32/1995. Recursul nu a fost timbrat cu sumele stabilite în sarcina recurenților.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat. În mod excepțional, obligația de timbrare se poate îndeplini până la primul termen de judecată. Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenții nu s-au conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația transmisă pentru termenul de judecată din 20 noiembrie 2008 (filele 12,15), când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că recurenții nu sunt persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 și a art. 1 din O.G.
nr. 32/1995 și să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamanții P.V. și B.G. împotriva Deciziei nr. 68/Com din 14 aprilie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.