ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3744/2011

Asupra recursului penal de față

constată:

Prin

sentința penală nr. 118 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția I-a penală, în Dosarul nr. 3606/2009 (nr. 912/2009), a fost

admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind pe

condamnatul G.A. și,

S-a dispus recunoașterea sentințelor

penale nr. 284/2006 a Judecătoriei din Ciudad Real, nr. 518/2007 a Tribunalului

nr. 23, secția penală, din Madrid și nr. 464/2007 a Tribunalului nr. 24, secția

penală, din Madrid și transferarea persoanei condamnate G.A. pentru continuarea

executării pedepsei de 7 ani, 9 luni și o zi închisoare rezultată din

adiționarea pedepselor de 6 ani închisoare, 1 an închisoare și, respectiv, 9

luni și o zi închisoare, într-un penitenciar din România, cu menținerea

interdicției privind exercitarea dreptului de a alege.

Totodată, a fost dedusă din pedeapsă

aplicată condamnatului, perioada executată, de la 04 ianuarie 2006 la zi.

S-a reținut că

la data de 09 martie 2009 instanța Curții

de Apel București a fost sesizată cu transferul persoanei condamnate G.A. în vederea

continuării executării pedepsei într-o închisoare din România.

Sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București avea la bază adresa Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești

- Direcția Drept Internațional și Tratate transmisă în temeiul cererii formulate

de Ministerul Justiției al Regatului Spaniei, prin care se solicită transferarea

persoanei condamnate G.A. într-un penitenciar din România în vederea continuării

executării pedepselor de 6 ani închisoare, 1 an închisoare și, respectiv, 9 luni

și o zi închisoare aplicate de instanțele statului solicitant.

Din verificările efectuate de Ministerul

Administrației și Internelor a rezultat că numitul G.A. este cetățean român, fiind

astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983

și art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată.

Cererea formulată de autoritățile italiene

a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate, respectiv, copii certificate de pe hotărârile

de condamnare rămase definitive, stadiul executării pedepselor, declarația privind

consimțământul la transferare al persoanei condamnate, dispozițiile legale aplicabile

și expunerea situației de fapt.

Din informațiile și documentele comunicate

de statul de condamnare în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor

condamnate, a rezultat că prin sentința nr. 284/2006 a secției

I p

enală a Judecătoriei Ciudad Real din 31

iulie 2006, rămasă definitivă la data de 16 iulie 2007, G.A. a fost condamnat la

o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de jaf cu violență,

3 ani închisoare pentru infracțiunea de atentat și la câte 6 luni închisoare pentru

două infracțiuni de leziuni.

Prin aceeași sentință s-a dispus expulzarea

condamnatului G.A. de pe teritoriul Regatului Spaniei, cu o interdicție de intrare

în țară timp de 10 ani.

Cu privire la situația executării pedepsei,

din documentele comunicate de autoritățile spaniole a rezultat că numitul G.A. a

fost reținut și arestat preventiv în perioada 04 ianuarie 2006 -03 august 2006,

precum și în continuare în executarea pedepsei, durata condamnării de 2.190 zile

închisoare împlinindu-se la 02 ianuarie 2012.

De asemenea, s-a reținut că prin sentința

penală nr. 518/2007 a Tribunalului nr. 23, secția penală, din Madrid din 14

decembrie 2007, rămasă definitivă la data de 06 iunie 2008, persoana în cauză a

fost condamnată și la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de jaf cu violență, durata condamnării împlinindu-se la 01 ianuarie 2013.

Tot astfel, s-a reținut că prin sentința

penală nr. 464/2007 a Tribunalului nr. 24, secția penală, din Madrid din 04

decembrie 2007, rămasă definitivă la data de 26 noiembrie 2008, numitul G.A. a mai

fost condamnat la pedeapsa de 9 luni și o zi amendă cu o cotă zilnică de 3 euro

pentru săvârșirea infracțiunii de jaf cu utilizarea automobilului, pedeapsa de 135

zile închisoare urmând a fi executată în intervalul 02 ianuarie 2013-16 mai 2013.

În cadrul examenului de regularitate efectuat

în cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a constatat că este îndeplinită

și condiția dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004,

modificată, și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, faptele reținute în sarcina condamnatului G.A. având corespondent

în legislația penală română.

Verificând actele și lucrările dosarului,

instanța Curții de Apel București a constatat că au fost depuse în copie certificată

hotărârile de condamnare definitive, o traducere a acestora, o traducere a dispozițiilor

legale aplicabile, o situație a stadiului executării pedepselor și declarația persoanei

condamnate din 14 august 2008 prin care își exprima consimțământul pentru continuarea

executării pedepsei într-un penitenciar din România.

Pe baza acestor documente, constatându-se

îndeplinite prevederile art. 129 din Legea nr. 302/2004, conform art. 149 din aceeași

lege, prima instanță a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

a recunoscut sentințele penale nr. 284/2006 a Judecătoriei din Ciudad Real, nr.

518/2007 a Tribunalului nr. 23, secția penală, din Madrid și nr. 464/2007 a Tribunalului

nr. 24, secția penală, din Madrid privind pe G.A. și a dispus transferarea persoanei

condamnate pentru continuarea executării pedepsei rezultante de 7 ani, 9 luni și

o zi închisoare într-un penitenciar din România, deducând prevenția de la 04

ianuarie 2006 la zi.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs persoana

condamnată G.A., susținând că pedeapsa stabilită de prima instanță nu reflectă situația

corectă incidență cauzei, având în vedere limitarea pedepsei permisă de art. 76

C. pen. spaniol și cererea adresată în acest sens autorităților judiciare competente

din statul de condamnare.

Examinând cauza

în raport de critica formulată, cât și

din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată

că recursul nu este fondat.

Contrar criticii invocate, Înalta

Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii în ceea ce privește

recunoașterea hotărârilor penale pronunțate de autoritățile judiciare ale statului

de condamnare, stabilind corespunzător pedeapsa rezultantă prevăzută în respectivele

hotărâri de condamnare și continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din

România de către persoana condamnată G.A.

Sub acest aspect, este de arătat că, în

soluționarea unei cereri având ca obiect recunoașterea și executarea unei hotărâri

penale pronunțate într-un stat străin, instanța de executare nu poate modifica cuantumul

pedepselor stabilite de autoritatea judiciară străină în baza unor eventuale cauze

de reducere sau atenuare a pedepsei prevăzute de legislația statului de condamnare.

În procedura de continuare a executării

pedepsei, statul de executare trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzute

în hotărârea de condamnare, așa cum se prevede expres prin dispozițiile art. 158

din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Aceasta înseamnă că hotărârea de condamnare

ce urmează a fi executată în statul de executare are durata condamnării în limita

în care a fost fixată de statul de condamnare.

Or, din actele comunicate de autoritatea

judiciară străină, rezultă că recurentul G.A. a fost condamnat prin hotărâri definitive

la pedepse succesive cu închisoarea care cumulate aritmetic reflectă pedeapsa rezultantă,

de 7 ani, 9 luni și o zi închisoare stabilită prin sentința ce formează obiectul

examinării de față.

În consecință, constatând îndeplinite și

cerințele prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară

în materie penală, reținându-se că persoana condamnată este cetățean român, iar

durata pedepsei neexecutată în baza hotărârilor definitive ce s-au solicitat a fi

recunoscute pe teritoriul țării este mai mare de 6 luni, pedeapsa aplicată referindu-se

la fapte care, potrivit legii penale române, constituie infracțiuni, reținând neîntemeiată

critica recurentului și, în lipsa vreunui motiv de casare susceptibil a fi luat

în considerare din oficiu, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de persoana condamnată G.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de condamnatul persoană transferabilă G.A. împotriva sentinței penale nr. 118 din

28 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția

I p

enală.

Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă

la plata sumei de 420 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie

2011.