ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2360/2011

Asupra recursului penal de față, deliberând constată următoarele: La data de 28 septembrie 2010 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie sesizarea formulată în baza art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 modificată, de Procurorul general al Parchetului de pe lângă această instanță, privind persoana condamnată R.D., cetățean român, în vederea recunoașterii următoarelor hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele din Germania: - sentința penală pronunțată în dosarul nr.3 Ls 26 Js 129/96 (56/96) din 5 iunie 1996 a Judecătoriei Brandenburg pe Havel, definitivă la 26 august 1996 prin hotărârea Judecătoriei de District Postdam; - sentința penală pronunțată în dosarul nr. 1-13/00 KLs Js 11045/00 din 19 decembrie 2000 a Tribunalului Districtual Verden și - sentința penală dată în dosarul nr. 24 KLs/6102 Js 29292/07 (9/08) din 11 septembrie 2008 a Tribunalului Districtual Luneburg, definitivă la 19 septembrie 2008, în vederea transferării celui în cauză, la cererea autorităților germane, pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut următoarele: Este îndeplinită în speță cerința prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate (Strasbourg - 1983) și art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004 modificată, în sensul că hotărârile de condamnare ale celui în cauză sunt definitive. Prin hotărârile respective R.D. a fost condamnat la pedepse de 3 ani închisoare, 4 ani și 9 luni închisoare și respectiv 5 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și furt calificat, astfel încât este realizată cerința dublei incriminări prevăzute de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția de la Strasbourg, faptele având corespondent în legislația penală română în dispozițiile art. 323 C. pen.

și art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. Persoana condamnată se află în executarea pedepsei de 4 ani și 9 luni închisoare, având la acest moment de executat mai mult de 6 luni din sancțiune, astfel încât este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 3 lit. e) din Convenția de la Strasbourg și art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată. În fine, cel în cauză este cetățean român, are domiciliul în România, iar la data de 12 martie 2010 și-a dat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România, poziție reiterată prin avocat și pe parcursul soluționării cauzei.

În consecință, constatând că sunt în mod cumulativ întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile legale menționate, Curtea a admis sesizarea și a recunoscut efectele hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele din Germania, constatând și că infracțiunile pentru care cel în cauză a fost condamnat au corespondent în legislația penală română. Urmează a se dispune transferarea persoanei condamnate, luând act de acordul acesteia, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani și 9 luni închisoare, în executarea căreia se află. S-a dedus din această pedeapsă perioada executată, inclusiv în arest preventiv, de la 18 decembrie 2007 la zi. Împotriva sentinței penale nr. 446/F din 21 decembrie 2010, pronunțată în acest sens, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către procuror.

Se invocă nelegalitatea și netemeinicia întrucât instanța de fond a recunoscut efectele sentinței Judecătoriei Branderburg pe Havel, definitivă prin hotărârea Judecătoriei de District Postdam - 3 ani închisoare; ale sentinței penale pronunțată în dosarul nr. 1-13/00 KLs 2 Js 11045/00 din 19 decembrie 2000 a Tribunalului Districtual Verden, definitivă și irevocabilă la aceeași dată - 5 ani și 6 luni închisoare și ale sentinței penale pronunțată în dosarul nr.24 KLS/6102 Js 82/07 (9/08) din 11 septembrie 2008 a Tribunalului Districtual Liineburg, definitivă la 19 septembrie 2008 - 4 ani și 9 luni închisoare.

Prin aceeași sentință atacată s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării numai a pedepsei de 4 și 9 luni închisoare, aplicată prin sentința penală din dosarul nr. 24 KLS/6102 129292/07 (9/08) din 11 septembrie 2008 a Tribunalului Districtual Liineburg, definitivă data de 19 septembrie 2008 - 4 ani și 9 luni închisoare, omițând să se dispună executarea celorlalte două pedepse mai sus menționate de 3 ani închisoare, respectiv de 5 ani și 6 luni închisoare, deși hotărârile prin care au fost aplicate au fost recunoscute. Hotărârea este nelegală și netemeinică și sub aspectul greșitei deduceri a perioadelor executate din pedepsele care fac obiectul hotărârii de transfer a persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării acestora.

Așa cum rezultă din adeverința privind executarea pedepselor nr.6108 AR 11130/08, 6102 Js 29291/07 VRs a Parchetului Liineburg din 28 aprilie 2010, numitul R.D.

din pedepsele stabilite prin sentințele menționate mai sus, a executat astfel: Cu privire la sentința Tribunalului Regional Liineburg pronunțată în dosar nr. 24KLS/6102 Js 29292/07 (9/08) din 11 septembrie 2008, definitivă la data de 19 septembrie 2008 prin care acesta a fost condamnat la 4 ani și 9 luni închisoare, menționăm că acesta s-a aflat în arest preventiv de la data de 18 decembrie 2007 până la data de 18 septembrie 2008 și în detenție penală de la 19 septembrie 2008. Cu privire la sentința Tribunalului de Primă Instanță Brandenburg an der Havel din data de 05 iunie 1996 - 3Ls-26Jsl29/96 (56/96) se constată că din pedeapsa stabilită prin sentința precizată, instanța de judecată a omis să deducă perioada arestului preventiv din data de 6 decembrie 1995 până la data de 02 septembrie 1996, în total 272 zile, detenția penală din data de 03 septembrie 1996 până la data 29 iulie 1997, total 330 zile și detenția penală din data de 27 iunie 2000 până la de 11 aprilie 2001, total 289 zile.

Cu privire la sentința Tribunalului Regional Verden din data de 19 decembrie 2000 - 13/00; KLs2Js 11045/00, prin care a fost condamnat la pedeapsa privativă libertate de 5 ani și 6 luni, instanța de judecată a omis să ia în considerare deducerea arestului preventiv din data de 19 aprilie 2000 până la data de 26 iunie 2000, total 69 zile, detenția penală din data de 12 aprilie 2001 până la data de 3 noiembrie 2003, total 946 zile și detenția penală din data de 21 septembrie 2004 până la data 16 noiembrie 2005, total 422 zile. Față de cele arătate și în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) teza I C. proc. pen., se solicită să se admită recursul și reținând cauza spre rejudecare, casarea în parte a sentinței instanței de fond, în sensul înlăturării aspectelor de nelegalitate arătate.

Instanța de recurs constată următoarele: Fără a prelua neapărat mot â mot criticile învederate de procuror, este de specificat că sentința atacată suferă sub aspecte de nelegalitate și ne temeinicie, întrucât instanța de fond a recunoscut efectele sentinței Judecătoriei Branderburg pe Havel, definitivă prin hotărârea Judecătoriei de District Postdam - 3 ani închisoare; ale sentinței penale pronunțată în dosarul nr. 1-13/00 KLs 2 Js 11045/00 din 19 decembrie 2000 a Tribunalului Districtual Verden, definitivă la aceeași dată - 5 ani și 6 luni închisoare și ale sentinței penale pronunțată în dosarul nr. 24 KLS/6102 Js 82/07 (9/08) din 11 septembrie 2008 a Tribunalului Districtual Liineburg, definitivă la 19 septembrie 2008 - 4 ani și 9 luni închisoare, însă, prin aceeași sentință atacată s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării numai a pedepsei de 4 și 9 luni închisoare, posibil aplicată prin sentința penală din dosarul nr. 24 KLS/6102 129292/07 (9/08) din 11 septembrie 2008 a Tribunalului Districtual Liineburg, definitivă data de 19 septembrie 2008 - 4 ani și 9 luni închisoare, fără a se elucida situația juridică asupra celorlalte două pedepse mai sus menționate de 3 ani închisoare, respectiv de 5 ani și 6 luni închisoare, deși hotărârile prin care au fost aplicate au fost expres recunoscute.

Hotărârea se pare că suferă și sub aspectul greșitei deduceri a perioadelor executate din pedepsele care fac obiectul hotărârii de transfer a persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării acestora, în funcție de adeverința privind executarea pedepselor nr. 6108 AR 11130/08, 6102 Js 29291/07 VRs a Parchetului Liineburg din 28 aprilie 2010. În acest context, situația punitivă funcțională față de inculpat este în mod evident neelucidată. Ori judecătorul fondului a demarat cuvenitele informări prealabile în acest sens (filele 29-30 dosar fond). În ceea ce privește însă solicitarea ca, față de cele arătate, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) teza I C. proc.

pen., să se admită recursul cu reținerea cauzei spre rejudecare, casarea în parte a sentinței instanței de fond, în sensul înlăturării aspectelor de nelegalitate arătate, instanța de recurs apreciază că orientarea spre soluția procesuală a casării cu trimitere spre rejudecare instanței de fond se plasează în parametrii de echitate a unei proceduri. Un argument suficient în pronunțarea unei astfel de soluții este dispoziția instanței de fond în sensul că se „constată că infracțiunile pentru care cel în cauză a fost condamnat au corespondent în legislația penală română - art. 323 C. pen., art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen.

român", așadar cu trimitere la instituția juridică a concursului real de infracțiuni. Ori Decizia nr. 70/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că „instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță", poate fi, cel puțin în considerentele sale, preluată mutatis mutandis la cauza de față.

Altfel s-ar încălca dreptul părților interesate și al procurorului la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, instituit prin art. 129 din Constituția României. Primind cauza spre rejudecare, instanța, într-un același complet, se va preocupa de elucidarea situației juridice asupra pedepselor aferente hotărârilor prin care au fost aplicate, ce au fost recunoscute în cauză, fiind de decelat asupra instituțiilor juridice constituite pe marginea subiectului „pluralității de infracțiuni". Totodată se vor aduce cuvenitele aprecieri și sub aspectul corectei deduceri a perioadelor executate din pedepsele care fac obiectul hotărârii de transfer a persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării acestora.

Va fi revizuit cadrul normativ incident în această procedură de transfer a persoanelor condamnate, în funcție de formula actuală a Legii nr. 302/2004, republicată, cu art. 162 funcțional pe soluțiile ce pot fi pronunțate în cauză, cu inserarea inclusiv a mențiunii emiterii unui mandat de executare a pedepsei corespunzător, în vederea transferării persoanei condamnate, textul alin. (6) fiind omis în inserare într-un prim ciclu de derulare a cauzei de față, ultimele acte rămase valabile de la care procesul trebuie să-și reia cursul fiind cele imediat anterioare pronunțării sentinței. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 446/F din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind persoana condamnată R.D. Casează sentința penală atacată. Trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției . Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2011.