ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2360/2011

Asupra recursului penal de față, deliberând constată

următoarele:

La data de 28 septembrie 2010 s-a înregistrat pe

rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie sesizarea formulată în baza art. 149 alin. (4) din Legea nr.

302/2004 modificată, de Procurorul general al Parchetului de pe lângă această

instanță, privind persoana condamnată R.D., cetățean român, în vederea

recunoașterii următoarelor hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele din

Germania:

- sentința penală pronunțată în dosarul nr.3 Ls 26 Js

129/96 (56/96) din 5 iunie 1996 a Judecătoriei Brandenburg pe Havel, definitivă

la 26 august 1996 prin hotărârea Judecătoriei de District Postdam;

- sentința penală pronunțată

în dosarul nr. 1-13/00 KLs Js 11045/00 din 19 decembrie 2000 a Tribunalului

Districtual Verden și

- sentința penală dată în

dosarul nr. 24 KLs/6102 Js 29292/07 (9/08) din 11 septembrie 2008 a

Tribunalului Districtual Luneburg, definitivă la 19 septembrie 2008, în vederea

transferării celui în cauză, la cererea autorităților germane, pentru

continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, Curtea a reținut următoarele:

Este îndeplinită în speță

cerința prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate (Strasbourg - 1983) și art. 129 lit. b) din Legea nr.

302/2004 modificată, în sensul că hotărârile de condamnare ale celui în cauză

sunt definitive.

Prin hotărârile respective

R.D. a fost condamnat la pedepse de 3 ani închisoare, 4 ani și 9 luni

închisoare și respectiv 5 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea

infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și furt

calificat, astfel încât este realizată cerința dublei incriminări prevăzute de

art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 pct. 1 lit. e) din

Convenția de la Strasbourg, faptele având corespondent în legislația penală

română în dispozițiile art. 323 C. pen. și art. 208 alin. (1) - art. 209 alin.

(1) lit. a), e), g) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33

lit. a) C. pen.

Persoana condamnată se află

în executarea pedepsei de 4 ani și 9 luni închisoare, având la acest moment de

executat mai mult de 6 luni din sancțiune, astfel încât este îndeplinită și

condiția prevăzută de art. 3 lit. e) din Convenția de la Strasbourg și art. 129

lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată.

În fine, cel în cauză este

cetățean român, are domiciliul în România, iar la data de 12 martie 2010 și-a

dat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România, poziție

reiterată prin avocat și pe parcursul soluționării cauzei.

În consecință, constatând că

sunt în mod cumulativ întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile legale

menționate, Curtea a admis sesizarea și a recunoscut efectele hotărârilor

judecătorești pronunțate de instanțele din Germania, constatând și că

infracțiunile pentru care cel în cauză a fost condamnat au corespondent în

legislația penală română.

Urmează a se dispune

transferarea persoanei condamnate, luând act de acordul acesteia, într-un

penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani și

9 luni închisoare, în executarea căreia se află.

S-a dedus din această

pedeapsă perioada executată, inclusiv în arest preventiv, de la 18 decembrie

2007 la zi.

Împotriva sentinței penale

nr. 446/F din 21 decembrie 2010, pronunțată în acest sens, în termen legal, s-a

exercitat calea de atac a recursului de către procuror.

Se invocă nelegalitatea și

netemeinicia întrucât instanța de fond a recunoscut efectele sentinței

Judecătoriei Branderburg pe Havel, definitivă prin hotărârea Judecătoriei de

District Postdam - 3 ani închisoare; ale sentinței penale pronunțată în dosarul

nr. 1-13/00 KLs 2 Js 11045/00 din 19 decembrie 2000 a Tribunalului Districtual

Verden, definitivă și irevocabilă la aceeași dată - 5 ani și 6 luni închisoare

și ale sentinței penale pronunțată în dosarul nr.24 KLS/6102 Js 82/07 (9/08)

din 11 septembrie 2008 a Tribunalului Districtual Liineburg, definitivă la 19

septembrie 2008 - 4 ani și 9 luni închisoare. Prin aceeași sentință atacată s-a

dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în

vederea continuării executării numai a pedepsei de 4 și 9 luni închisoare,

aplicată prin sentința penală din dosarul nr. 24 KLS/6102 129292/07 (9/08) din

11 septembrie 2008 a Tribunalului Districtual Liineburg, definitivă data de 19

septembrie 2008 - 4 ani și 9 luni închisoare, omițând să se dispună executarea

celorlalte două pedepse mai sus menționate de 3 ani închisoare, respectiv de 5

ani și 6 luni închisoare, deși hotărârile prin care au fost aplicate au fost

recunoscute.

Hotărârea este nelegală și

netemeinică și sub aspectul greșitei deduceri a perioadelor executate din

pedepsele care fac obiectul hotărârii de transfer a persoanei condamnate

într-un penitenciar din România în vederea continuării executării acestora. Așa

cum rezultă din adeverința privind executarea pedepselor nr.6108 AR 11130/08,

6102 Js 29291/07 VRs a Parchetului Liineburg din 28 aprilie 2010, numitul R.D.

din pedepsele stabilite prin sentințele menționate mai sus, a executat astfel:

Cu privire la sentința

Tribunalului Regional Liineburg pronunțată în dosar nr. 24KLS/6102 Js 29292/07

(9/08) din 11 septembrie 2008, definitivă la data de 19 septembrie 2008 prin

care acesta a fost condamnat la 4 ani și 9 luni închisoare, menționăm că acesta

s-a aflat în arest preventiv de la data de 18 decembrie 2007 până la data de 18

septembrie 2008 și în detenție penală de la 19 septembrie 2008.

Cu privire la sentința

Tribunalului de Primă Instanță Brandenburg an der Havel din data de 05 iunie

1996 - 3Ls-26Jsl29/96 (56/96) se constată că din pedeapsa stabilită prin

sentința precizată, instanța de judecată a omis să deducă perioada arestului

preventiv din data de 6 decembrie 1995 până la data de 02 septembrie 1996, în

total 272 zile, detenția penală din data de 03 septembrie 1996 până la data 29

iulie 1997, total 330 zile și detenția penală din data de 27 iunie 2000 până la

de 11 aprilie 2001, total 289 zile.

Cu privire la sentința

Tribunalului Regional Verden din data de 19 decembrie 2000 - 13/00; KLs2Js

11045/00, prin care a fost condamnat la pedeapsa privativă libertate de 5 ani

și 6 luni, instanța de judecată a omis să ia în considerare deducerea arestului

preventiv din data de 19 aprilie 2000 până la data de 26 iunie 2000, total 69

zile, detenția penală din data de 12 aprilie 2001 până la data de 3 noiembrie

2003, total 946 zile și detenția penală din data de 21 septembrie 2004 până la

data 16 noiembrie 2005, total 422 zile.

Față de cele arătate și în

baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) teza

I

C.

proc. pen., se solicită să se admită recursul și reținând cauza spre

rejudecare, casarea în parte a sentinței instanței de fond, în sensul

înlăturării aspectelor de nelegalitate arătate.

Instanța de recurs constată

următoarele:

Fără a prelua neapărat mot â

mot criticile învederate de procuror, este de specificat că sentința atacată

suferă sub aspecte de nelegalitate și ne temeinicie, întrucât instanța de fond

a recunoscut efectele sentinței Judecătoriei Branderburg pe Havel, definitivă

prin hotărârea Judecătoriei de District Postdam - 3 ani închisoare; ale

sentinței penale pronunțată în dosarul nr. 1-13/00 KLs 2 Js 11045/00 din 19

decembrie 2000 a Tribunalului Districtual Verden, definitivă la aceeași dată -

5 ani și 6 luni închisoare și ale sentinței penale pronunțată în dosarul nr. 24

KLS/6102 Js 82/07 (9/08) din 11 septembrie 2008 a Tribunalului Districtual

Liineburg, definitivă la 19 septembrie 2008 - 4 ani și 9 luni închisoare, însă,

prin aceeași sentință atacată s-a dispus transferarea persoanei condamnate

într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării numai a

pedepsei de 4 și 9 luni închisoare, posibil aplicată prin sentința penală din

dosarul nr. 24 KLS/6102 129292/07 (9/08) din 11 septembrie 2008 a Tribunalului

Districtual Liineburg, definitivă data de 19 septembrie 2008 - 4 ani și 9 luni

închisoare, fără a se elucida situația juridică asupra celorlalte două pedepse

mai sus menționate de 3 ani închisoare, respectiv de 5 ani și 6 luni

închisoare, deși hotărârile prin care au fost aplicate au fost expres

recunoscute.

Hotărârea se pare că suferă

și sub aspectul greșitei deduceri a perioadelor executate din pedepsele care

fac obiectul hotărârii de transfer a persoanei condamnate într-un penitenciar

din România în vederea continuării executării acestora, în funcție de

adeverința privind executarea pedepselor nr. 6108 AR 11130/08, 6102 Js 29291/07

VRs a Parchetului Liineburg din 28 aprilie 2010.

În acest context, situația

punitivă funcțională față de inculpat este în mod evident neelucidată. Ori

judecătorul fondului a demarat cuvenitele informări prealabile în acest sens

(filele 29-30 dosar fond).

În ceea ce privește însă

solicitarea ca, față de cele arătate, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) teza

I

C. proc. pen., să se admită recursul cu reținerea

cauzei spre rejudecare, casarea în parte a sentinței instanței de fond, în

sensul înlăturării aspectelor de nelegalitate arătate, instanța de recurs

apreciază că orientarea spre soluția procesuală a casării cu trimitere spre rejudecare

instanței de fond se plasează în parametrii de echitate a unei proceduri.

Un argument suficient în

pronunțarea unei astfel de soluții este dispoziția instanței de fond în sensul

că se „constată că infracțiunile pentru care cel în cauză a fost condamnat au

corespondent în legislația penală română - art. 323 C. pen., art. 208 alin. (1)

- art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și

art. 33 lit. a) C. pen. român", așadar cu trimitere la instituția juridică

a concursului real de infracțiuni. Ori Decizia nr. 70/2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și s-a stabilit că „instanțele de control judiciar nu pot dispune

direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a

făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru

care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost

dispusă de către prima instanță", poate fi, cel puțin în considerentele

sale, preluată mutatis mutandis la cauza de față. Altfel s-ar încălca dreptul

părților interesate și al procurorului la folosirea căilor de atac împotriva

hotărârilor judecătorești, instituit prin art. 129 din Constituția României.

Primind cauza spre

rejudecare, instanța, într-un același complet, se va preocupa de elucidarea

situației juridice asupra pedepselor aferente hotărârilor prin care au fost

aplicate, ce au fost recunoscute în cauză, fiind de decelat asupra

instituțiilor juridice constituite pe marginea subiectului „pluralității de

infracțiuni". Totodată se vor aduce cuvenitele aprecieri și sub aspectul

corectei deduceri a perioadelor executate din pedepsele care fac obiectul

hotărârii de transfer a persoanei condamnate într-un penitenciar din România în

vederea continuării executării acestora.

Va fi revizuit cadrul

normativ incident în această procedură de transfer a persoanelor condamnate, în

funcție de formula actuală a Legii nr. 302/2004, republicată, cu art. 162

funcțional pe soluțiile ce pot fi pronunțate în cauză, cu inserarea inclusiv a

mențiunii emiterii unui mandat de executare a pedepsei corespunzător, în

vederea transferării persoanei condamnate, textul alin. (6) fiind omis în

inserare într-un prim ciclu de derulare a cauzei de față, ultimele acte rămase

valabile de la care procesul trebuie să-și reia cursul fiind cele imediat

anterioare pronunțării sentinței.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr.

446/F din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

privind persoana condamnată R.D.

Casează sentința penală atacată.

Trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2011.