ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3074/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sesizarea înregistrată sub nr. 3600/2/2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a transmis Curții de Apel București cererea formulată de Ministerul Justiției, privind transferarea persoanei condamnate B.I., din Spania într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 25/2006 a Tribunalului de Audiență Provincială, secția I din Huelva din data de 27 iulie 2006. Din documentele și informațiile comunicate de statul spaniol în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983, a rezultat că prin Sentința penală nr. 25/2006 a Tribunalului de Audiență Provincială Secția I din Huelva din data de 27 iulie 2006, s-a dispus condamnarea numitului B.I., cetățean român, la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de reținere ilegală de persoane, prevăzută și pedepsită de art. 163 și 164 Cod Spaniol.

În fapt s-a reținut că inculpatul condamnat B.I. a sechestrat și forțat să se prostitueze pe N.L., născută în România, faptele fiind comise în Spania în zona orașului H.

Fapta comisă de numitul B.I. are corespondent în legislația română, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 189 alin. (3) C. pen. român, fiind pedepsită cu închisoare de la 7 la 15 ani.

Este îndeplinită condiția dublei încriminări prev. de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate.

În declarația dată în data de 3 decembrie 2008, numitul B.I. și-a exprimat consimțământul de a executa restul de pedeapsă în România, condiție prevăzută de disp. art. 129 lit. d) din Legea nr. 302/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 3600/2/2009(913/2009), care prin Sentința penală nr. 124 din 7 mai 2009, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și în baza art. 145 și urm. din Legea nr. 302/2004, a recunoscut Sentința penală nr. 25/2006 a Tribunalului de Audiență Provincială, secția I din Huelva din data de 27 iulie 2006, prin care numitul B.I., cetățean român, a fost condamnat la 6 ani închisoare. S-a dispus transferarea condamnatului B.I., din Spania în România pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar. S-a dedus pedeapsa arestării de la 10 decembrie 2005 la 14 mai 2007 și de la 15 mai 2007 la zi.

Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel București a reținut că din actele dosarului, respectiv copii certificate ale sentințelor de condamnare a Tribunalului din Huelva - Spania, declarația persoanei condamnate, adresa inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor din care rezultă datele de stare civilă ale condamnatului, sunt îndeplinite prevederile Legii nr. 302/2004 privind recunoașterea hotărârilor pronunțate în străinătate și transferarea persoanei condamnate în România.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul condamnat B.I., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 3600/2/2009.

În cererea de recurs, scrisă, transmisă prin Ministerul Justiției recurentul B.I. a arătat că refuză transferul în România pentru a executa restul de pedeapsă aplicată de autoritățile spaniole, arătând că dorește să execute restul de pedeapsă într-un penitenciar din Spania întrucât întreaga familie se află în Spania.

Examinând recursul declarat de recurentul condamnatul B.I. împotriva Sentinței penale nr. 124 din 7 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în raport și de dispozițiile Legii nr. 302/2004, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Legiuitorul român a prevăzut expres în conținutul dispozițiilor art. 129 lit. a) - f) din Legea nr. 302/2004, condițiile transferării persoanelor condamnate, condiții care au fost îndeplinite cumulativ în prezenta cauză.

Condamnatul B.I. este cetățean român, potrivit Adresei nr. 537677 din data de 25 martie 2009, înaintată de Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor. Hotărârea prin care a fost condamnat este definită, respectiv Sentința nr. 25/2006 pronunțată de Audiencia Provincială din Huelva - Spania, secția I. La data primiri cererii de transfer a condamnatului, acesta mai avea de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei, potrivit fișei de lichidare de condamnare la pedeapsă privativă de libertate eliberată de Audiencia Provincială din Huelva - Spania, secția I care potrivit Judecătoriei de Primă Instanță și Instrucție din Ayamonte, Executoria nr. 16/2007 datată la 22 mai 2007, condamnatului îi rămăseseră de executat 1.669 zile, executarea pedepsei fiind începută la data de 15 mai 2007 și terminată la data de 8 decembrie 2011. Condamnatul și-a manifestat voința de transfer la data de 3 decembrie 2008, în penitenciarul Soria.

În contextul cauzei există consimțământul de transfer al condamnatului, ce reprezintă manifestarea unilaterală de voință prin care și-a dat acordul de a fi transferat în România pentru a executa restul pedepsei.

Faptele care au atras condamnarea recurentului B.I., constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare, respectiv dispozițiile art. 189 C. pen. român.

Există un acord asupra transferării condamnatului B.I. între România și Spania, respectiv Sentința penală nr. 124 din 7 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, și Adresa nr. OTERM E565/208 din 16 februarie 2009 formulată de Ministerul Justiției al Regatului Spaniei (potrivit Rezoluției nr. 1028/II/5/2009 din 03 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București), prin care se solicită transferarea persoanei condamnate B.I. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepselor aplicate față de sus-numit de către instanțele de judecată din statul solicitant.

Pentru toate aceste considerente în mod corect s-a dispus de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pentru cauze cu minori și de familie, prin Sentința penală nr. 124 din 7 mai 2009 transferarea condamnatului B.I., din Spania în România pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar.

Înalta Curte constată că sentința atacată este temeinică și legală, și în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respinge recursul declarat de B.I. ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Sentinței penale nr. 124 din 7 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 octombrie 2009.