ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2809/2009

Asupra recursului penal de față; Prin cererea formulată la 15 octombrie 2008 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sector 5 București sesizarea formulată de petentul condamnat H.G.D., prin care solicită modificarea pedepsei în condițiile prevăzute de art. 449 C. proc. pen., cu referire la art. 144 alin. (1) lit. b) și art. 144 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în sensul de a se dispune conversiunea condamnării potrivit legislației române. Prin sentința penală nr. 2030 din 14 ianuarie 2008, Judecătoria Sector 5 București a dispus, în baza art. 144, art. 145 din Legea nr. 302/2004, cu referire la art. 449 C. proc. pen., respingerea cererii de contopire formulată de petent.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sector 5 București a reținut din dispozitivul hotărârii de recunoaștere că, potrivit dispozițiilor art. 144 – art. 146 din Legea nr. 302/2004, statul român a ales ca petentul să execute pedeapsa într-un penitenciar din România, situație în care statul român este obligat să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul H.G.D. solicitând casarea sentinței penale recurate și, pe fondul cauzei, contopirea pedepselor pentru faptele concurente, potrivit art. 33 și 34 lit. b) C. pen. Prin decizia penală nr. 486 din 10 aprilie 2009, Tribunalul București, secția I penală, în majoritate de voturi, a admis recursul declarat de condamnat, a casat sentința penală nr. 2030 din 14 noiembrie 2008 a Judecătoriei Sector 5 București și a trimis cauza spre judecare la Curtea de Apel București.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că cererea formulată de petent trebuie calificată de către instanța de fond ca fiind o cerere de conversiune a condamnării, cerere ce intră în competența materială a Curții de Apel București. Procedând la soluționarea cauzei în fond, Curtea reține că prin sentința penală nr. 197 din 9 octombrie 2007, Curtea de Apel a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și în baza art. 149 raportat la art. 146 din Legea nr. 302/2004, a recunoscut efectele sentinței penale nr. 36/2006 din 2 februarie 2004 a Tribunalului Provincial din Madrid, secția a V-a, definitivă și executorie la data de 8 iunie 2005 și hotărârea nr. 244/2005 a Judecătoriei nr. 1 Malaga – Spania.

A dispus transferarea condamnatului H.G.D. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 20 de ani închisoare. S-a dedus perioada executată de la 19 octombrie 2001, la zi. Cu ocazia soluționării cererii de transfer, petentul nu a solicitat conversiunea condamnării în conformitate cu dispozițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, modificată. Ulterior rămânerii definitive a sentinței penale nr. 197 din 9 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală, petentul a solicitat contopirea pedepselor în condițiile art. 34 lit. b) C. pen., cerere calificată de instanță ca fiind o cerere privind conversiunea condamnării. Analizând actele existente la dosar, Curtea apreciază că cererea formulată de petentul condamnat H.G.D.

nu este întemeiată, urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce urmează. Potrivit dispozițiilor art. 144 din Legea nr. 302/2004, autoritățile statului român sunt obligate fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri în condițiile enunțate de art. 145, fie să schimbe pedeapsa aplicată în statul de condamnare, cu o pedeapsă prevăzută de legislația română pentru aceeași infracțiune, în condițiile prevăzute de art. 146. Potrivit dispozițiilor art. 145, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.

Statul român a ales prima variantă, respectiv, continuarea executării condamnării în baza unei hotărâri judecătorești, situație în care este obligat să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 145 din Legea nr. 302/2004, modificată. De asemenea, petentul H.G.D. și-a exprimat consimțământul în fața autorităților spaniole de a fi transferat pentru a executa restul de pedeapsă în România. În raport de considerentele arătate, prima instanță a apreciat că nu se poate dispune conversiunea condamnării, cât timp nu a fost solicitată cu ocazia soluționării cererii de transfer formulată de statul de condamnare. A proceda în alt mod, ar echivala cu modificarea unei sentințe penale definitive intrate în puterea autorității de lucru judecat.

Cât timp, prin sentința penală nr. 197 din 9 octombrie 2007 Curtea de Apel București, secția I penală, a recunoscut efectele sentințelor penale nr. 36/2004 din data de 2 februarie 2004 a Tribunalului Provincial din Madrid, secția a V-a, prin care petentul a fost condamnat la o pedeapsă cumulată de 20 ani închisoare și sentința nr. 244/2005 a Judecătoriei nr. 1 din Malaga, prin care a fost condamnat la două pedepse de câte un an închisoare, atât statul de condamnare cât și statul de executare au optat pentru aplicarea dispozițiilor art. 144 lit. a) din Legea nr. 302/2004, situație în care nu sunt incidente dispozițiile art. 146 din aceeași lege, care se referă la conversiunea condamnării. În raport de considerentele arătate, s-a respins cererea formulată de petent ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs inculpat, în termen legal, solicitând, în esență, să se constate că prin hotărârile spaniole recunoscute, a fost condamnat pentru mai multe infracțiuni concurente, ale căror pedepse, prevăzute de lege, nu depășesc, pentru nici una 10 ani, încât, prin aplicarea cumulului juridic prevăzut de legislația română, nu se putea ajunge la pedeapsa de 20 ani închisoare, aplicată conform legislației spaniole. Așa fiind, modul de recunoaștere al hotărârilor este greșit, nelegal, deoarece nu trebuia recunoscut și cumulul aritmetic aplicabil în Spania, ci trebuia aplicat cumulul juridic, aplicabil conform legii române. Recursul este nefondat.

Pedeapsa de 20 ani închisoare, aplicată inculpatului în Spania, conform legii spaniole, pentru concursul de infracțiuni comise pe teritoriul acelui stat, are corespondent în legea română și trebuie executată în continuare, așa cum a fost recunoscută, petiționarul, în momentul în care s-a hotărât să încalce legea spaniolă, asumându-și toate riscurile încălcării acelei legi, inclusiv acela de a i se aplica cumulul aritmetic, aplicabil în Spania. Sub acest aspect, condamnatul, cetățean român, nu poate invoca încălcarea Constituției României și principiul nediscriminării, pedeapsa rezultantă pe care o are de executat, nefiind rezultatul unei discriminări în raport de aplicarea legii față de alți cetățeni români ci al faptului că acesta a comis infracțiunile pe teritoriul altui stat, făcând, astfel, aplicabilă legea acelui stat.

În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul de față, declarat de condamnatul H.G.D., împotriva sentinței penale nr. 175 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat, și să-l respingă, ca atare, menținând, astfel, hotărârea atacată. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a plății onorariului de avocat, pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul H.G.D. împotriva sentinței penale nr. 175 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 350 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 august 2009.