ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2809/2009

Asupra recursului penal de față;

Prin cererea formulată la 15 octombrie 2008

s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sector 5 București sesizarea formulată de

petentul condamnat H.G.D., prin care solicită modificarea pedepsei în

condițiile prevăzute de art. 449 C. proc. pen., cu referire la art. 144 alin.

(1) lit. b) și art. 144 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în sensul de a se

dispune conversiunea condamnării potrivit legislației române.

Prin sentința penală nr. 2030 din 14 ianuarie 2008,

Judecătoria Sector 5 București a dispus, în baza art. 144, art. 145 din Legea nr.

302/2004, cu referire la art. 449 C. proc. pen., respingerea cererii de

contopire formulată de petent.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sector 5

București a reținut din dispozitivul hotărârii de recunoaștere că, potrivit

dispozițiilor art. 144 – art. 146 din Legea nr. 302/2004, statul român a ales

ca petentul să execute pedeapsa într-un penitenciar din România, situație în

care statul român este obligat să respecte felul și durata pedepsei prevăzute

în hotărârea de condamnare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

condamnatul H.G.D. solicitând casarea sentinței penale recurate și, pe fondul

cauzei, contopirea pedepselor pentru faptele concurente, potrivit art. 33 și 34

lit. b) C. pen.

Prin decizia penală nr. 486 din 10 aprilie 2009,

Tribunalul București, secția I penală, în majoritate de voturi, a admis

recursul declarat de condamnat, a casat sentința penală nr. 2030 din 14

noiembrie 2008 a Judecătoriei Sector 5 București și a trimis cauza spre

judecare la Curtea de Apel București.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut

că cererea formulată de petent trebuie calificată de către instanța de fond ca

fiind o cerere de conversiune a condamnării, cerere ce intră în competența

materială a Curții de Apel București.

Procedând la soluționarea cauzei în fond,

Curtea reține că prin sentința penală nr. 197 din 9 octombrie 2007, Curtea de

Apel a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și în

baza art. 149 raportat la art. 146 din Legea nr. 302/2004, a recunoscut

efectele sentinței penale nr. 36/2006 din 2 februarie 2004 a Tribunalului

Provincial din Madrid, secția a V-a, definitivă și executorie la data de 8

iunie 2005 și hotărârea nr. 244/2005 a Judecătoriei nr. 1 Malaga – Spania.

A dispus transferarea condamnatului H.G.D. într-un

penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 20 de ani

închisoare.

S-a dedus perioada executată de la 19

octombrie 2001, la zi.

Cu ocazia soluționării cererii de transfer,

petentul nu a solicitat conversiunea condamnării în conformitate cu

dispozițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, modificată.

Ulterior rămânerii definitive a sentinței

penale nr. 197 din 9 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală,

petentul a solicitat contopirea pedepselor în condițiile art. 34 lit. b) C.

pen., cerere calificată de instanță ca fiind o cerere privind conversiunea

condamnării.

Analizând actele existente la dosar, Curtea

apreciază că cererea formulată de petentul condamnat H.G.D. nu este întemeiată,

urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 144 din Legea nr. 302/2004,

autoritățile statului român sunt obligate fie să continue executarea

condamnării imediat sau în baza unei hotărâri în condițiile enunțate de art. 145,

fie să schimbe pedeapsa aplicată în statul de condamnare, cu o pedeapsă

prevăzută de legislația română pentru aceeași infracțiune, în condițiile

prevăzute de art. 146.

Potrivit dispozițiilor art. 145, în cazul în

care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în

statul de condamnare, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzute

în hotărârea de condamnare.

Statul român a ales prima variantă, respectiv,

continuarea executării condamnării în baza unei hotărâri judecătorești,

situație în care este obligat să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în

hotărârea de condamnare, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 145 din

Legea nr. 302/2004, modificată.

De asemenea, petentul H.G.D. și-a exprimat

consimțământul în fața autorităților spaniole de a fi transferat pentru a

executa restul de pedeapsă în România.

În raport de considerentele arătate, prima

instanță a apreciat că nu se poate dispune conversiunea condamnării, cât timp

nu a fost solicitată cu ocazia soluționării cererii de transfer formulată de

statul de condamnare.

A proceda în alt mod, ar echivala cu

modificarea unei sentințe penale definitive intrate în puterea autorității de

lucru judecat.

Cât timp, prin sentința penală nr. 197 din 9

octombrie 2007 Curtea de Apel București, secția I penală, a recunoscut efectele

sentințelor penale nr. 36/2004 din data de 2 februarie 2004 a Tribunalului

Provincial din Madrid, secția a V-a, prin care petentul a fost condamnat la o

pedeapsă cumulată de 20 ani închisoare și sentința nr. 244/2005 a Judecătoriei nr.

1 din Malaga, prin care a fost condamnat la două pedepse de câte un an

închisoare, atât statul de condamnare cât și statul de executare au optat

pentru aplicarea dispozițiilor art. 144 lit. a) din Legea nr. 302/2004,

situație în care nu sunt incidente dispozițiile art. 146 din aceeași lege, care

se referă la conversiunea condamnării.

În raport de considerentele arătate, s-a

respins cererea formulată de petent ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs

inculpat, în termen legal, solicitând, în esență, să se constate că prin

hotărârile spaniole recunoscute, a fost condamnat pentru mai multe infracțiuni

concurente, ale căror pedepse, prevăzute de lege, nu depășesc, pentru nici una

10 ani, încât, prin aplicarea cumulului juridic prevăzut de legislația română,

nu se putea ajunge la pedeapsa de 20 ani închisoare, aplicată conform

legislației spaniole. Așa fiind, modul de recunoaștere al hotărârilor este

greșit, nelegal, deoarece nu trebuia recunoscut și cumulul aritmetic aplicabil

în Spania, ci trebuia aplicat cumulul juridic, aplicabil conform legii române.

Recursul este nefondat.

Pedeapsa de 20 ani închisoare, aplicată

inculpatului în Spania, conform legii spaniole, pentru concursul de infracțiuni

comise pe teritoriul acelui stat, are corespondent în legea română și trebuie

executată în continuare, așa cum a fost recunoscută, petiționarul, în momentul

în care s-a hotărât să încalce legea spaniolă, asumându-și toate riscurile

încălcării acelei legi, inclusiv acela de a i se aplica cumulul aritmetic,

aplicabil în Spania.

Sub acest aspect, condamnatul, cetățean român,

nu poate invoca încălcarea Constituției României și principiul nediscriminării,

pedeapsa rezultantă pe care o are de executat, nefiind rezultatul unei

discriminări în raport de aplicarea legii față de alți cetățeni români ci al

faptului că acesta a comis infracțiunile pe teritoriul altui stat, făcând,

astfel, aplicabilă legea acelui stat.

În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să

privească recursul de față, declarat de condamnatul H.G.D., împotriva sentinței

penale nr. 175 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală,

ca nefondat, și să-l respingă, ca atare, menținând, astfel, hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea plății cheltuielilor

judiciare către stat, inclusiv a plății onorariului de avocat, pentru apărarea

din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

condamnatul H.G.D. împotriva sentinței penale nr. 175 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de

350 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului

ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 august 2009.